Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
995/2015 din 08 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 995

Ședința publică din 08 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O_______ C_____ S________

Judecător A_____ S_____ S_____

Grefier C______ C______

Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulat de apelantul petent S___ M_____ A______ Jose, împotriva sentinței civile nr. 3448 din 26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelantul petent S___ M_____ A______ Jose, fiind reprezentat de avocat B_______ C______.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța a dispus vizionarea înregistrării video-radar a autoturismului marca FORD KUGA, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, efectuată cu ocazia întocmirii procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.03.2014, apelantului petent S___ M_____ A______ Jose, ce a fost înaintată instanței pe suport magnetic de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___.

Nemaifiind cereri noi de formulat și excepții de invocat, tribunalul a considerat cererea de apel în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri asupra acesteia:

Avocat B_______ C______ pentru apelantul petent S___ M_____ A______ Jose, a solicitat admiterea apelului, în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii, precum și înlăturarea măsurii complementare de suspendare a permisului de conducere.

TRIBUNALUL

Asupra apelului declarat:

Prin sentința civilă nr. 3448 din 26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul S___ M_____ A______ Jose, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G___.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin plângerea contravențională înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei Târgu-J__, petentul S___ M_____ A______ Jose, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G___, anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.03.2014 încheiat de I__ G___, ca fiind nelegal și netemeinic, exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 680 lei.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, la data de 07.03.2013 ora 17:28, i s-a întocmit procesul verbal de contravenție pe motiv că a condus autoturismul marca Ford Kuga cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 103 km/h, în localitate, depășind cu 53 km/h viteza maximă admisă pe acest sector de drum și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, precum și pe motiv că nu a avut asupra sa certificatul de înregistrare emis de C____-S______ precizând totodată că acest lucru este neadevărat.

A mai arătat petentul că nu circula cu o astfel de viteză și nici nu se afla în localitate, efectuând doar în mod legal depășirea unui autovehicul, iar în fața sa se deplasa în sens invers autoturismul Serviciului Poliției Rutiere, fiind oprit apoi de un reprezentat al Serviciului Poliției Rutiere, care a susținut că este vorba de o verificare a documentelor, aducându-i la cunoștință faptul că ar fi depășit viteza legală admisă pe sectorul de drum pe care a circulat, petentul considerând că nu a circulat cu viteza menționată în procesul verbal și nici nu se afla în localitate.

În dovedire, a depus la dosar procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/07.03.2013, copie CI.

În drept, și-a întemeiat plângerea contravențională pe dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001 și a timbrat acțiunea cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanței nr. xxxxxxxx-76-0176/17.03.2014.

Intimatul a înaintat la dosar prin serviciul registratură al instanței la data de 08.04.2014, întâmpinare, raport întocmit de agent constatator, planșe foto, proces-verbal de contravenție, buletin de verificare metrologică solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal, motivat de faptul că prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/07.03.2013, întocmit de Poliția Tg.-J__, petentul a fost sancționat în temeiul OUG nr. 195/2002, că documentul de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

La data de 17.04.2014, petentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului, arătând faptul că a efectuat în mod legal depășirea unui autovehicul și doar pentru acest motiv a accelerat.

Instanța a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 07.03.2013 (dintr-o eroare materială menționându-se anul 2013 în loc de 2014), petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 680 lei și cu avertisment , dispunându-se ca măsura administrativă reținerea permisului de conducere în vederea suspendării pe o durată de 90 de zile, motivat de faptul că, în data de 07.03.2014, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX pe _______________________-J__, depășind viteza legală permisă în localitate, săvârșind astfel contravenția prev. de art. 103 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, iar la solicitarea agentului constatator de a prezenta documentele personale, acesta a prezentat pentru control actul de identitate emis de autoritățile spaniole și actele vehiculului, declarând verbal că nu are asupra sa permisul de conducere și certificatul de înregistrare emis de autoritățile române, fapt pentru care a fost sancționat cu avertisment pentru contravenția prev. de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002 R.

Împotriva procesului verbal de contravenție, a fost formulată de către petent plângere.

Procedând potrivit art.34 alineat 1 din OG nr. 2/2001 la verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța a reținut că la data de 07.03.2014, petentul S___ M_____ A______ Jose circula pe raza localității Tg-J__, ________________________________________ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX. Acesta a fost oprit de către agentul constatator G____ Donatela care realiza activități de control în trafic și petentului i s-a adus la cunoștință că încălcase dispozițiile legale referitoare la viteza pe raza localității, conducând vehiculul cu viteza de 103 km/h fără a avea asupra sa documentele solicitate – permisul de conducere, emis de autoritățile române.

S-a întocmit pe cale de consecință procesul-verbal, acesta fiind semnat de către contravenient, care la rubrica mențiuni a consemnat că posedă permis de conducere și că, nu știa că se află în localitate.

Potrivit art.109 din OG 195/2002, constatarea contravenției se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal, cerințe pe care agentul constatator le-a respectat.

Conform art. 121 alin. (1) din Hot. 1391/2006 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit alin. (2) nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic

Astfel, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și fotografiile video – radar dovedesc situația reținută în procesul verbal și atestă cu certitudine că înregistrarea s-a făcut în localitate și că aparatul radar folosit la constatarea contravenției și al cărui buletin de verificare metrologică a fost depus la dosar este cel cu care a fost înregistrat contestatorul.

Aparatul radar utilizat la acel moment era verificat metrologic în conformitate cu buletinul nr.xxxxxxx/17.04.2013 depus în copie la fila 21 din dosar, aparatul radar aflându-se în perioada de valabilitate.

Viteza cu care circula petentul S___ M_____ A______ Jose, la momentul controlului a atins un maxim de 103 km/h pe raza localității, cele șase fotografii depuse la filele 17,18,19 din dosar relevând atât faptul că mașina condusă de petent traversa o localitate, cât și viteza de 103 km/h.

În ceea ce privește cealaltă contravenție, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 147 alin.1 din HG 1391/2006, conducătorul de autovehicul sau de tramvai este obligat: să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional, precum și celelalte documente prevăzute de legislația în vigoare, iar conform art. 35 alin. 2) din OUG 195/2002 participanții la trafic sunt obligați ca, la cererea polițistului rutier, să înmâneze acestuia documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, precum și alte documente prevăzute de lege.

Conform art. 83 alin (1), din OUG 195/2002, au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 și art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naționale valabile, eliberate de autoritățile: a) statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2); b) statelor membre ale Uniunii Europene; c) statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto.

Permisele de conducere naționale eliberate de autoritățile prevăzute la alin. (1), precum și cele a căror valabilitate este recunoscută de România în mod unilateral, deținute de persoane care au domiciliul, reședința sau rezidența normală în România, pot fi preschimbate cu documente similare românești, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I (Ordinul Nr. 163/din 10 august 2011 al Ministerului Administrației și Internelor privind preschimbarea permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile competente ale altor state cu documente similare românești).

Că, petentul - cetățean spaniol, având rezidența în România, nu a făcut dovada că la momentul opririi în trafic avea asupra sa permisul de conducere, chiar dacă acesta nu fusese preschimbat cu documente similare românești, în condițiile ordinului mai sus menționat respectiv certificatul de înregistrare.

Întrucât din probele administrate nu a rezultat o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal, pe baza probelor aflate la dosar, instanța de fond a reținut că faptele comise de petent constituie contravențiile prevăzute de articolele mai sus menționate.

Instanța de fond a reținut că în cauză nu există un dubiu care poate profita făptuitorului, respectiv petentului, potrivit principiului in dubio pro reo, principiu complementar prezumției de nevinovăție, petentul nerăsturnând prezumția relativă de veridicitate și autenticitate a procesului verbal.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța de fond a constatat că atât amenda cât și sancțiunea avertismentului aplicate petentului pentru contravențiile reținute în sarcina sa sunt cele prevăzute de lege, procesul-verbal contestat apărând ca fiind legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate corect individualizate.

În consecință, potrivit considerentelor de fapt și a dispozițiilor legale menționate, precum și în baza probelor administrate, constatând că plângerea petentului a fost neîntemeiată, instanța a respins-o ca atare și a menținut procesul-verbal de contravenție contestat ca fiind legal și temeinic.

Împotriva sentinței a declarat apel petentul S___ M_____ A______ Jose, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și pe baza probelor administrate a solicitat admiterea apelului, în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate.

Prin motivele scrise de apel, apelantul petent a arătat că, prin sentința nr. 3448/26.05.2014, instanța de fond a respins plângerea contravențională formulată, susținând faptul că viteza cu care circula petentul S___ M_____ A______ Jose la momentul controlului a atins un maxim de 103 km/h pe raza localității, cele șase fotografii depuse la dosar relevând faptul că mașina condusă de petent traversa o localitate, cât și viteza de 103km/h.

Motivarea instanței cu privire la fotografiile depuse la dosar, a considerat apelantul petent că, nu este în măsură să excludă marja de eroare de 4% care este prevăzută de Norma de metrologie legală, fiind vorba și despre efectuarea unei manevre de depășire a unui alt autovehicul aflat în trafic.

Așa cum a menționat și în plângerea contravențională, apelantul petent a fost obligat să accelereze pentru efectuarea manevrei de depășire întrucât, conducătorul auto al celuilalt autovehicul circula cu viteză și pentru a nu se produce coliziunea cu autovehiculele care circulau din față, inclusiv cel al poliției întrucât, a procedat la efectuarea acelei depășirii a unui autovehicul, a apreciat că celălalt conducător auto care era cetățean al acestui oraș, conducea cu viteza prevăzută de lege și nu exista pericolul de a încălca normele de circulație prevăzute de Codul Rutier Român.

De asemenea, a precizat apelantul petent că nu era nicio plăcuță care să atenționeze că ar fi circulat în localitate, fiind la marginea orașului, concluzie pe care a menționat-o și în cuprinsul procesului-verbal la rubrica alte mențiuni.

Că, din toate înscrisurile depuse la dosar, nu a reieșit că agentul constatator ar fi avut ordin de serviciu pentru zona menționată în procesul-verbal în data de 07.03.2014, ora 1716 și nici dacă a fost efectuată autotestarea aparatului video-radar așa cum prevede 3.2.6 din Norma de metrologie legală publicată în M. Of. nr. 1102 bis din 07.12.2005.

Așa cum a susținut și în fața instanței de fond, apelantul petent a considerat că nu a existat vinovăție în săvârșirea pretinsei contravenții motivate de faptul că a fost obligat să accelereze pentru efectuarea manevrei de depășire, fiind vorba de un caz de constrângere fizică și morală, a considerat că nu se justifica aplicarea sancțiunii contravenționale menționate în procesul-verbal. Dacă în dreptul penal, constrângerea fizică și morală înlătură caracterului penal al unei fapte, a considerat apelantul petent că și în cazul acestei contravenții se impune înlăturarea sancțiunii contravenționale aplicate de către agentul constatator.

Având în vedere cele expuse și considerând că motivele pentru care a fost administrată sancțiunea nu reprezintă realitatea, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței nr. 3448/26.05.2014, pronunțată de Judecătoria Târgu-J__, în sensul admiterii plângerii contravenționale, anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii, precum și înlăturarea măsurii complementare de suspendare a permisului de conducere.

În conformitate cu art. 411 alin. 2 Codul de procedură civilă, în caz de neprezentare, apelantul petent a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În drept, apelantul petent și-a întemeiat apelul pe prevederile art. 466-471 din Codul de procedură civilă.

Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 Cod procedură civilă, tribunalul reține că este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/07.03.2013 de poliția municipiului Tg.J__, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 680 lei și respectiv avertisment, în temeiul art.102 alin.3 lit. e și art. 101 alin 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002 R, reținându-se în sarcina sa că în data de 07.03.2014, ora 1726, a condus autoturismul Ford Kuga cu număr de înmatriculare XXXXXXXX, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision montat pe auto MAI xxxxx cu viteza de 103 km/h, în localitate, depășind cu 53 km/h viteza maximă admisă pe sectorul de drum și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatarea efectuându-se cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, și, de asemenea, nu a avut asupra sa certificatul de înregistrare emis de C____ S______ și permisul de conducere.

Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica alte mențiuni a consemnat „posed permis de conducere”.

Tribunalul reține împrejurarea că faptelor reținute in sarcina petentului li s-a dat o corectă încadrare juridică și au fost legal individualizate, raportat la dispozițiile art. 121 alin. 1 și art. 147 alin.1 din H.G. 1391/2006, respectiv art.102 alin.3 lit. e și art. 101 alin 1 pct. 18 din OUG nr.195/2002 R.

Pe de altă parte, aplicarea sancțiunilor și întocmirea procesului verbal s-a făcut în mod nemijlocit în baza înregistrării video a aparatului radar Autovision montat pe autospeciala din dotarea poliției și înmatriculată sub nr. MAI xxxxx, în conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, iar viteza consemnată în procesul verbal este cea reală astfel cum rezultă din aspectele fixate pe planșele foto fracționate secvențial, precum și înregistrarea pe CD.

Prin observarea probatoriului mai sus menționat, tribunalul și-a format convingerea că petentul a circulat cu viteza de 103km/h, sens în care este de dat eficiență prezumției de temeinicie a procesului verbal. Această prezumție este întărită și de consemnarea în procesul – verbal de contravenție a mențiunii făcute de petent, din care reiese cu certitudine că acesta era conducătorul auto oprit în trafic pentru faptele reținute a fi săvârșite la ora 1726, precum și că mașina era cea identificată prin înregistrarea video.

Mai mult, acesta nu a contestat niciun moment că nu a fost oprit în trafic, că nu a condus autoturismul surprins de aparatul radar, contestând doar că nu era în localitate, precum și înregistrarea vitezei, prin invocarea marjei de eroare a aparatului radar și lipsa ordinului de serviciu a agentului constatator.

În ceea ce privește aspectul invocat de apelantul petent constând în nedepunerea ordinului de serviciu de către intimat, acesta nu este relevant, întrucât nu este nici o dispoziție legală care condiționează posibilitatea constatării și sancționării contravenției de către agenții de poliție rutieră de existența unui ordin de serviciu. Dimpotrivă, potrivit art. 2 din OUG 195/2002 R, polițiștii rutieri au obligația de a lua măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice.

Referitor la marja de eroare a valorilor înregistrate de cinemometru, tribunalul reține că la efectuarea verificărilor metrologice și calibrarea cinemometrelor se au in vedere limitele erorilor tolerate prevăzute de art. 3.1.1. (respectiv marja de ± 3/4%) din norma metrologică NML 021-05. Deși, rezultatul unei măsurări de viteză efectuat cu un cinemometru poate prezenta o eroare de măsurare, aceasta este inclusă in limita erorilor tolerate.

Astfel, tribunalul apreciază faptul că, aplicarea marjei de eroare din valoarea vitezei măsurată de aparatul radar este avută in vedere la calibrarea aparatului radar, nefiind necesară aplicarea acelor procente ulterior măsurării vitezei in trafic.

Nici aspectul că depășirea vitezei a avut loc ca urmare a efectuării manevrei de depășire a altui autoturism nu poate fi reținută pentru înlăturarea răspunderii contravenționale sau ca element de circumstanțiere în vederea reindividualizării sancțiunii.

În legătură cu locul înregistrării, relevanță prezintă înregistrarea video, dar și adresa nr. 1555/17.03.2015 emisă de SDN Tg. J__, la solicitarea tribunalului, din cuprinsul căreia rezultă că potrivit coordonatelor GPS date de aparatul radar, punctul respectiv este situat pe raza municipiului.

În considerarea celor expuse, se observă că sunt neîntemeiate criticile formulate de apelantul petent, și în temeiul art. 480 alin 1 C.proc.civ., apelul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul petent S___ M_____ A______ Jose, cu domiciliul procesual ales la cabinet de avocat B_______ C______, cu sediul în Tg-J__, ____________________, _____________, județul G___, împotriva sentinței civile nr. 3448 din 26.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___, având C.I.F xxxxxxx, cu sediul în municipiul Târgu-J__, ____________________, județul G___.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 08 Aprilie 2015, la Tribunalul G___.

Președinte,

O_______ C_____ S________

Judecător,

A_____ S_____ S_____

Grefier,

C______ C______

Red. A.S.S.

Tehnored. C.C.

Judecăt. fond A.-M. R_______

4 ex./ 05.06.2015

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 435/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 65/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1160/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1278/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1787/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 3567/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1894/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 4634/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 2250/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 184/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 686/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 578/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 872/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 151/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1568/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 24893/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 12454/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 2047/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 1820/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 10561/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 882/2016 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025