Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1244/2013 din 12 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA COMERCIALA SI DE C_________ ADMINISTRATIV II

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA NR.1244

Ședința publică de la 12 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G______ M_____

Judecător M_____ M_____

Judecător B______ A______ M________

Grefier M______ M____

Pe rol, fiind soluționarea recursului având ca obiect plângere contravențională formulat de recurentul petent __________________ SRL cu sediul social în comuna M______,________________, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/22.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul cu același număr și în contradictoriu cu intimata C_____ SA CESTRIN cu sediul în București,sector 6, ____________________.401 A.

La apelul nominal făcut în ședința publică , răspunde pentru recurentă av.M______ C_______ în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită în conformitate cu disp.art.87 și urm.din Codul de pr.civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă asupra părților, obiectului cererii de față care este motivată în fapt și drept - că cererea este scutită de taxa judiciară de timbru în temeiul art. 36 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, conform art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995, nu s-a aplicat timbru judiciar și că la data de 18.03.2013, intimata a depus întâmpinare ;

După referatul grefierului de ședință;

Tribunalul comunică apărătorului ales al recurentei un exemplar al întâmăpinării și reținând că părțile nu solicită termen pentru a lua cunoștință de înscrisuri, invocă ca motiv de ordine publică aplicarea legii mai favorabile, dispozițiile art.II ale Legii nr.144/2012, care prevede un termen de 30 zile pentru comunicarea procesului verbal de contravenție, precum și anularea tarifului de despăgubire și constatând cererea de recurs în stare de judecată, acordă cuvântul asupra recursului de față;

Având cuvântul apărătorul ales al recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință modificarea în parte a sentinței recurate și anularea procesului verbal de contravenție. Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise și practică judiciară.

Tribunalul rămâne în pronunțare asupra recursului de față;

TRIBUNALUL

Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. XXXXXXXXX/07.11.2011, petenta S.C. M__ B__ COMPANY SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C_____, anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/17.10.2011. În motivare a arătat că prin procesul-verbal respectiv s-a reținut că la data de 21.04.2011 ar fi circulat cu autovehiculul nr. XXXXXXXX fără rovinietă valabilă. A susținut că afost o eroare de fapt, care înlătură caracterul contravențional al faptei deoarece a fost convinsă că firma de leasing proprietară a autovehiculului a achitat tariful.

A mai arătat că potrivit art. 16 alin. 6 din OG nr. 2/2001, agentul constatator avea obligația consemnării datelor de identificare ale reprezentantului și adresa exactă a sediului social.

În drept a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

Intimata, legal citată, nu s-a prezentat și nu a formulat întâmpinare, dar a depus actele care au stat la baza întocmirii actului atacat.

Prin sentinta civila nr. xxxxx din 22.10.2012 a Judecatoriei Ploiesti a fost admisa in parte plangerea contraventionala formulata de petenta, fiind modificat procesul verbal, in sensul exonerarii petentei de plata tarifului de despagubire.

Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele considerente.

„Prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/17.10.2011, petenta a fost sancționată pentru că în data de 21.04.2011, ar fi circulat pe DN1, în localitatea Românești, fără a avea achitat tariful de despăgubire pentru autovehiculul nr. XXXXXXXX.

În termen legal, petenta a formulat plângere, având în vedere că procesul-verbal i s-a comunicat la data de 24.10.2012, iar plângerea a fost expediată la data de 03.11.2012.

Din perspectiva legalității actului atacat, instanța constată că acesta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 16, precum și de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută, respectiv, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii sau semnătura agentului constatator. Aceste dispoziții trebuie însă corelate cu prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică și cu ale art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel încât semnătura agentului constatator poate fi și electronică.

Lipsa celorlalte prevederi enumerate la art. 16 alin. 1, respectiv alin. 6, este sancționată cu nulitatea relativă, contravenientul trebuie să demonstreze ce vătămare a suferit prin neincluderea acestora.

Astfel, petenta invocă lipsa din procesul-verbal a datelor de identificare ale reprezentantului legal, enumerate la art. 16 alin. 6. Din cuprinsul art. 17 rezultă că procesul-verbal este lovit de nulitate absolută numai în situația în care ar lipsi denumirea și sediul persoanei juridice contraveniente, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește sediul, deși în cuprinsul procesului-verbal nu este indicat satul, câtă vreme este precizată unitatea administrativ-teritorială, care este _______________________________ și în certificatul de înmatriculare al autovehiculului, condiția legală este îndeplinită, cu atât mai mult cu cât petenta a intrat în posesia procesului-verbal și a formulat plângere în termen.

Totodată, instanța reține că petenta a fost sancționată pentru contravenția prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002: „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție”. Sancțiunea este amenda, prevăzută în anexa nr. 2 și. Astfel pentru categoria de vehicule A este stipulată o amendă de 250-500 lei.

Instanța reține că potrivit art. II din Legea nr. 144/2012 privind modificarea O. G. nr. 15/2002 “Tarifele de despăgubire prevăzute de >Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.”

Față de aceste dispoziții instanța exonerează petenta de plata tarifului de despăgubire.

Sub aspectul individualizării, instanța reține că petentei i s-a aplicat minimul amenzii prevăzut de lege. Deși O.G. nr. 2/2001 prevede posibilitatea înlocuirii amenzii cu avertisment, instanța consideră că o asemenea măsură nu se justifică în cauză și că sancțiunea nu și-ar mai atinge scopul, câtă vreme, prin atitudinea ulterioară, nu rezultă că petenta și-a corijat comportamentul, prin achiziționarea, de pildă, a unei roviniete.

În conformitate cu art. 1 alin. 1 lit. b) și alin. 2, au obligația să achite tariful de utilizare a drumurilor publice, utilizatorii persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au în proprietate sau au un drept legal de folosință asupra autoturismului.

Textele legale instituie două condiții: să fie proprietari sau să aibă în folosință autovehiculul și să fie înscrise în certificatul de înmatriculare.

În conformitate cu art. 1 alin. 1 lit. b) și alin. 2, au obligația să achite tariful de utilizare a drumurilor publice, utilizatorii persoane fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare care au în proprietate sau au un drept legal de folosință asupra autoturismului.

Așadar calitatea de contravenient o are proprietarul sau utilizatorul înscriși în certificatul de înmatriculare.

Din copia certificatului de înmatriculare de la fila 26 rezultă că petenta, în calitate de utilizator era înscrisă, astfel încât acesteia îi incumba obligația legală de a achita tariful de utilizare a drumurilor naționale.

Potrivit art. 11 alin. 1 din OG nr. 2/2001, caracterul contraventional al faptei este înlăturat în cazul erorii de fapt; eroarea de fapt este o falsă reprezentare a realității, care însă nu trebuie să fie imputabilă contravenientului.

Atâta vreme cât exista obligația legală a petentei de a achiziționa rovinietă, nu poate susține că falsa reprezentare a realității nu îi este imputabilă.

Instanța reține și că nu se contestă realitatea faptică consemnată în procesul-verbal.

Pentru aceste motive, instanța va admite în parte plângerea și va menține sancțiunea amenzii din procesul-verbal de constatare a contravenției.

Impotriva sentintei mentionate a formulat recurs petenta.

Intimata a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neitnemeiat.

La termenul de judecată din 12.06.2013, Tribunalul din oficiu în temeiul dispozițiilor art.306 alin.2 Cod pr.civilă a invocat motivul de ordine publică a aplicării legii mai favorabile ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.144/2012, rămânând apoi în pronunțare.

Examinând cauza în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.304 și 304/1 Cod pr.civilă, ținându-se seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 9 alin. 3 OG nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat de art. I pct. 3 din LEGEA nr. 144 din 23 iulie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 24 iulie 2012, În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

La momentul savarsirii faptei, precum si la cel al intocmirii procesului verbal atacat, OG 15/2002 nu continea aceasta prevedere, fiind aplicabile dispozitiile art. 13 alin. 1 si 14 din OG 2/2001, potrivit carora “aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei” si “executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancțiunii.”

Tribunalul mai retine ca, potrivit art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Dispozitiile art 12 din OG nr. 2/2001, conform carora legea contraventionala mai favorabila se aplica retroactiv numai in anumite situatii( respectiv -1-Dacă printr-un act normativ fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ;-2- Dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară se va aplica aceasta. In cazul în care noul act normativ prevede o sancțiune mai grava, contravenția săvârșită anterior va fi sancționată conform dispozițiilor actului normativ în vigoare la data săvârșirii acesteia.) nu pot fi insa interpretate in sensul ca numai in acele cazuri legea contraventionala mai favorabila devine aplicabila retroactiv. In realitate, ca urmare a revizuirii din anul 2003 a Constitutiei, textul art. 15 din Constitutie a fost completat prin introducerea principiului aplicarii retroactive a legii contraventionale mai favorabile, fara ca dispozitiile art. 12 din OG nr. 2/2001 sa fie la randul lor completate in raport de noile prevederi constitutionale. Totusi, art. 15 alin 2 din Constitutie este direct aplicabil ori de cate ori legiuitorul adopta norme care stabilesc si sanctioneaza contraventii in conditii mai favorabile decat in trecut, prevederile nou introduse urmand sa fie aplicabile si proceselor aflate pe rol.

Tribunalul constata ca prevederile art. 9 alin. 3 teza a II-a, introduse prin L 144/2012, se subsumeaza notiunii de lege contraventionala, avand in vedere ca reglementeaza un alt termen de prescriptie a raspunderii contraventionale.

Potrivit dreptului comun (art. 13 alin 1 si alin 2 din OG nr. 2/2001), termenul de prescriptie a raspunderii contraventionale este de 6 luni de la data savarsirii faptei, iar in cazul contraventiilor continue de 6 luni de la data constatarii faptei.

Se constata de asemenea, abrogarea dispozitiilor art. 8 alin 3, alin 31 si alin 6 din OG nr. 15/2002.

In consecinta, tribunalul retine incidenta in cauza a prevederilor art. 15 alin. 2 din Constitutia Romaniei, dispozitiile legii contraventionale mai favorabile aplicandu-se si faptelor savarsite anterior intrarii in vigoare a L 144/2012.

In cauza de fata, tribunalul constata ca procesul verbal de contraventie desi a fost intocmit in termen 6 luni de la momentul savarsirii faptei (termenul comun de prescriptie a raspunderii contraventionale), nu a fost incheiat in termenul de prescriptie nou introdus prin legea nr. 144/2012, acela de 30 de zile de la momentul savarsirii faptei, astfel incat la data incheierii sale contravenientul nu mai raspundea contraventional, fiind implinit termenul de prescriptie a raspunderii contraventionale.

F___ de aceste considerente, tribunalul în baza disp. art.312 C.pr.civ., va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată în sensul anulării procesului-verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul având ca obiect plângere contravențională formulat de recurenta petenta __________________ SRL cu sediul social în comuna M______,________________, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/22.10.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul cu același număr și în contradictoriu cu intimata C_____ SA CESTRIN cu sediul în București,sector 6, ____________________.401 A.

Modifică în parte sentința recurată și pe fond admite plângerea și anulează procesul verbal de contravenție.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 iunie 2013 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G______ M_____ M_____ M_____ B______ A______ M________

Fiind in concediu, semneaza Presedintele Instantei

GREFIER,

M____ M______

Red.MM

Tehnored.gref.MM

Jud. f. B_____ M______ R_____

Ex.2/19.07.2013

Operator date 5595

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025