R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
DECIZIE Nr. 500/A/2014
Ședința publică de la 16 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ P_____
Judecător B_____ A____ A____
Grefier R_____ C_____
Pe rol se află judecarea apelului declarat de petentul apelant V____ T______ împotriva sentinței civile nr. 308/2014 pronunțată de Judecătoria S____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimații I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ și B___ G_______, asigurători fiind ____________________________ – REASIGURARE SA și _____________________ ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul apelant și consilier juridic I____ M_____ M______ pentru intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care arată că :
La data de 09.10.2014 Municipiul S____ a depus răspuns la adresa emisă în sensul că raza de competență este până la limita loc. P_______ pe direcția S____ – Săsciori astfel că zona la care se face referire intră în administrarea Drumurilor Naționale.
La data de 14.10.2014 intimatul a depus la dosar întâmpinare.
La data de 16.10.2014 CNADNR Cluj a depus răspuns la adresa emisă în sensul că sensul de mers Săsciori – S____ pe raza loc. P_______ se află indicatorul depășire interzisă
Petentul apelant se legitimează cu CI datele personale ale acestuia fiind consemnate în caietul de ședință al grefierului
Reprezentanta intimatului depune la dosar delegație.
Un exemplar din întâmpinarea depusă se comunică petentului apelant.
Un exemplar din actele depuse la dosar se comunică reprezentantei intimatului.
Instanța lasă cauza la al doilea apel pentru a da posibilitatea petentului apelant să studieze întâmpinarea comunicată.
Se reiau dezbaterile la a doua strigare pentru când:
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul apelant și consilier juridic I____ M_____ M______ pentru intimat.
Petentul apelant și reprezentanta intimatului susțin că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Petentul apelant solicită admiterea apelului așa cum acesta a fost formulat pentru motivele arătate în scris, a se dispune anularea sentinței atacate, anularea contravenției aplicate, respectiv admiterea contestației formulate împotriva procesului verbal atacat. Consideră nelegală sancțiunea aplicată întrucât este nevinovat. Susține că această nevinovăție rezultă din raportul agentului constatator care a făcut aprecieri neadevărate, întrucât nu s-au efectuat cercetări la fața locului cu privire la accident. Sunt neadevărate susținerile din întâmpinare în sensul că nu s-a asigurat corespunzător deoarece dacă nu ar fi observat autoturismul și nu ar fi frânat l-ar fi lovit în plin. Acestea sunt aspecte ce trebuie observate la fața locului. Susține că a măsurat distanța cu pașii și nu trebuie aparat omologat pentru aceasta. Arată că toată situația putea fi clarificată dacă se analizau toate împrejurările în care a avut loc evenimentul. Este o enigmă cum agentul constatator a putut stabili vinovăția sa și a putut hotărî că dl. B___ se afla în depășire regulamentară, față de lipsa cercetării la fața locului. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. Solicită a se avea în vedere prezentarea situației în fapt de agentul constatator care a avut în vedere dinamica producerii accidentului. Consideră că petentul apelant este vinovat de producerea accidentului, astfel că procesul verbal încheiat se bucură de prezumția de legalitate.
Petentul apelant cu privire la dinamica producerii accidentului susține că nu s-au efectuat măsurători, astfel că nu înțelege cum s-a putut stabili o dinamică. Cunoaște semnificația cuvântului dinamică fiind inginer de profesie, astfel că acesta nu este doar un termen de adus în discuție.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față;
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei S____ petentul V____ T______, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, s-a plâns împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx emis de IPJ A___ - Biroul rutier S____ prin agent constatator B_____ N______, arătând că faptele consemnate în procesul verbal de contravenție nu sunt conforme cu realitatea și cu filmul evenimentului.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În probațiune, a depus: copia procesului-verbal de contravenție contestat, raportul agentului constatator, declarațiile conducătorilor auto implicați în accident.
În drept a invocat prevederile O.G.2/2001, ale OUG nr. 195/2002 republicată.
În probațiune, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Prin sentința civilă nr. 308/2014 a Judecătoriei S____, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V____ T______ și în consecință a fost menținut procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx din data de 20.01.2014, reținându-se următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din data de 20.01.2014, petentul a condus auto cu nr. XXXXXXX fără a respecta obligația de a circula cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile, efectuează virajul la stânga și intră în coliziune cu auto cu nr. XXXXXXX, care se afla în depășire regulamentară a acestuia, rezultând avarierea ambelor autovehicule. În urma coliziunii, auto cu nr. XXXXXXX părăsește partea carosabilă și intră în coliziune cu zidul pensiunii F___. Petentul a fost sancționat pentru fapta prevăzute la art. 119 lit. b din HG nr. 1391/2006 și sancționat conform art. 101 al.3 lit. a din OUG nr. 195/2002, cu amendă în sumă de 510 lei.
La rubrica „Alte mențiuni” s-a consemnat „Nu consider că am încălcat regulile de circulație” , procesul-verbal fiind semnat de petent.
Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul soluționării plângerii, instanța este obligată să verifice legalitatea și temeinicia procesului - verbal de contravenție contestat.
În ceea ce privește legalitatea procesului - verbal de contravenție contestat, instanța constată că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG 2/2001.
Instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat cercetarea judecătorească în vederea aflării adevărului, asigurând contestatorului dreptul la un proces echitabil.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petentul contestă fapta constatată de agentul de poliție și arată că s-a poziționat cât mai aproape de axa drumului și a semnalizat intenția de a vira la stânga cu intenția de a intra în curtea pensiunii unde urma să se cazeze, iar conducătorul auto cu nr. XXXXXXXXX nu a respectat distanță față de petent, iar la reducerea vitezei pentru efectuarea virajului, celălalt conducător, pentru a evita o tamponare l-a evitat prin partea stângă, acroșându-l ușor, nerespectând astfel obligația de a se asigura că acela care îl urmează sau îl precede nu a semnalizat începerea unor manevre similare.
Din declarația petentului (f. 27), rezultă că înainte de a ajunge la pensiunea unde urma să se cazeze, a semnalizat și s-a asigurat că nu vine nimic din față, a observat o mașină de culoare albă care era în spate care era în spatele său. În dreptul pensiunii a încetinit, din față nu venea nimic și a virat ușor stânga pentru a intra pe poarta pensiunii, moment în care a fost acroșat ușor la aripa stângă față de mașina albă pe care a văzut-o în spatele său și care intrase în depășire.
Din declarația celuilalt conducător auto (f.26) rezultă că în fața sa circula un auto L____ care la un moment dat a semnalizat dreapta, care după 10 m a schimbat semnalizarea spre stânga, acesta aflându-se deja în depășirea autoturismului. Ca să evite coliziunea, a tras stânga, a lovit un gard și a acroșat puțin autoturismul din fața sa.
Din declarația martorului propus de petent (f.41), rezultă că martorul este proprietarul pensiunii unde s-a cazat petentul, nu a fost de față la momentul în care vehiculele au intrat în coliziune, însă a ajuns primul la fața locului.
Instanța reține că martorul propus de petent nu a fost de față la momentul producerii accidentului, declarația acestuia cuprinzând o apreciere personală, subiectivă, a modului în care s-a derulat accidentul rutier, fapt pentru care această declarație nu va fi avută în vedere la soluționarea cauzei.
Astfel, petentul nu a reușit să facă dovada contrară faptei reținute de agentul constatator în procesul-verbal și să combată prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acesta.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța constată că s-a făcut cu respectarea prevederilor legale incidente.
Împotriva acestei sentințe, petentul a declarat recurs – precizat ulterior ca fiind apel, solicitându-se să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ 4145, restituirea permisului de conducere si a contravalorii amenzii de 255 lei plătite prin chitanța xxxxxxxx/20.01.2014.
În motivare, se arată că în stabilirea deciziei instanța nu a luat in considerare faptele asa acum au fost ele relatate, cu trimitere la lege , apreciind ca: "petentul nu a reușit sa faca dovada contrara faptei reținute de agentul constatator in procesul verbal si sa combată prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucura acesta" respectiv faptul ca avea obligația de a circula cit mai aproape de marginea din dreapta a părtți carosabile - art.119 lit. .b" din HG 1391/2006.
Referitor la acea apreciere care a dus la hotarirea de a respingere a plingerii formulată in contradictoriu cu I____________ DE POLITIE AL JUDEȚULUI A___ arată ca faptele petrecute nu au nici o legătura cu cea ce s-a consemnat in procesul verbal de contravenție, respectiv ca nu avea aceasta obligație prevăzuta de art.119.lit"b" din HG 1391/2006 deoarece: în data de 20.01.2014 la terminarea serviciului, se deplasam cu auto marca DACIA L____ cu numărul XXXXXXXXX din direcția Sasciori , înspre localitatea Petresti unde era cazat la pensiunea „F___” in perioada 20.01-24.01.2014.
Ajungind in apropiere de pensiune a semnalizat intenția de a vira la stingă , s-a poziționat lingă axul drumului, care in acea zona era marcat cu linie continua, s-a asigurat ca din fata nu venea nimeni, in spatele său, pe aceiași direcție de mers, venea o mașina de culoare alba iar din lateral nu venea nimeni, drept pentru care a redus viteza si la terminarea liniei continue, deoarece nu avea nici un marcaj sau semnalizare care sa-i interzică acest lucru , a virat ușor la stingă cu intenția de a intra in curtea pensiunii „F___”, moment in care a observat ca mașina de culoare alba pe care o văzuse in spatele său încerca sa treacă pe lingă el. A frinat iar mașina de culoare alba l-a acrosat ușor la aripa stingă fata, dupa care a frinat si a derapat in stilpul de la ___________________________________> Acestea au fost faptele asa cum s-au petrecut ele iar manevrele pe care le-a efectuat au fost in conformitate cu art. 114(1) lit"g" din HG 1391/2006 care prevede obligația de a folosi luminile indicatoare de direcție pentru schimbarea direcției de mers..., art.107 (2) lit „b" din HG 1391/2006 care prevede obligația de a ocupa "rândul de lângă axa drumului sau de lângă marcajul de separare a sensurilor, cei care vor să schimbe direcția de mers spre stânga" iar virajul la stingă nu era interzis prin marcaj sau indicatoare, art 108 din HG 1391/2006.
In aceste condiții el a fost cel lovit de către auto de culoare albă, cu numărul XXXXXXXXX condus de numitul B___ G_______, care asa cum a arătat si cum se poate vedea in schița foto - anexa 2 recurs, de la locul evenimentului, din cauza vitezei si a carosabilului umed si alunecos la reducerea vitezei a încercat sa evite coliziunea din spate, evitindu-l prin partea stingă, in manevra sa acesta calculând linia continua lucru interzis, conform art .120(1) lit „i” din HG 1391/2006 care interzice depășirea vehiculelor „când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”.
Asa cum a arătat in cele de mai sus, se poate vedea foarte clar ca in conformitate cu intenția de a vira la stingă a efectuat toate manevrele pe care era obligat a le efectueze si in nici un caz, NU avea obligația de a circula cit mai aproape de marginea din dreapta a părtii carosabile, cum in mod eronat si superficial a apreciat agentul constatator.
Este de inteles ca B___ G_______ conducătorul auto al mașinii XXXXXXXXX care a produs accidentul incearca sa se apere, este dreptul domniei sale, acesta sustinind ca inițial petentul ar fi smnalizat dreapta si dupa aceea stinga si de aceea a încercat sa-l depășească insa aceste afirmatii sunt false, prin acestea B___ G_______ incearca doar găsirea unor scuze pentru motivarea faptei; astfel, se nasc mai multe intrebari: de ce sa fi semnalizat dreapta cind in dreapta părtii carosabile nu se găsește nici o intrare, drumul fiind mărginit de un sant de cca 1m adincime si un gard, la ce distanta de locul accidentului si de ce a inceput depășirea B___ G_______ daca a sesizat ca petentul semnaliza dreapta dar era lingă axul drumului si nu mergea in dreapta, ce distanta avea fata de petent cind a inceput depășirea, numitul B___ G_______ a semnalizat intenția de a se angaja in depășire (pentru ca petentul, cind s-a asigurat nu a văzut asta, dupa accident nu avea nici o lumina de semnalizare aprinsa si nu reiese de nicăieri ca ar fi semnalizat intenția de a depăși), avea voie sa se angajeze in depășire tinind cont de faptul ca evenimentul s-a produs la cea 30 m de o curba deosebit de periculoasa semnalizata ca atare iar pina la cca. 8 m de locul accidentului drumul este marcat cu linie continua simpla.
Consideră ca la toate aceste intrebari agentul constatator trebuia sa faca cercetări si sa afle răspunsurile inainte de a hotari ca este cel vinovat si ca B___ G_______ se afla in depășire regulamentara. Din păcate agentul constatator care avea obligația, conform art. 16 din OG 2/2001,,.....sa constate si sa consemneze precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei” hotărăște in considerare doar mărturia lui B___ G_______, in urma discuțiilor avute cu acesta in masina in drum spre Politie, nu face nici un fel de cercetare la fata locului, asa cum reiese de altfel si din propriul raport anexat la dosar, ba mai mult incearca sa inducă in eroare instanța, afirmând ca: "acea zona este semnalizata cu marcaj simplu discontinuu si ca asta se poate vedea la fata locului" lucru infirmat de schița foto depusa de petent la dosar -Anexa 2 recurs.
Consideră că aceasta situație putea fi clarificata si de instanța daca se analizau împrejurările în care a avut loc evenimentul, lipsa cercetării la fata locului a agentului constatator B_____ N______, precum si întocmirea procesului verbal fara a citi măcar declarația sa privitoare la condițiile in care s-a produs accidentul.
De asemenea consideră injust ca instanța nu a luat in considerare mărturia martorului propus motivind ca martorul nu se afla la fata locului in momentul producerii accidentului, insa acesta se afla in apropiere, el ajungind primul la locul evenimentului, purtind discuții cu conducătorul auto B___ G_______ pe care le-a relatat in declarație, el fiind acela care a anunțat organele de Politie, contrar dorinței lui B___ G_______ care dorea o mușamalizare iar motivația instanței ca declarația acestuia este o apreciere personala subiectiva este cel puțin curioasa, martorul F___ P____ relatind o situație aproape identica la care a fost martor efectiv si nu vede care ar fi interesul martorului de a denatura cele petrecute, mărturia fiind făcuta sub juramint.
In ce privește faptul ca instanța a concluzionat ca nu a reușit sa facă dovada contrara a faptei reținute de agentul constatator, considera ca a facut-o, prin enumerarare manevrelor pe care era obligat sa le faca conform legii pentru efectuarea virajului la stinga, altele decit cele pe care le-a menționat agentul constatator in Procesul Verbal de constatare, obligații pe care le-a respectat, fiind cel lovit de către auto XXXXXXXXX, lucru care s-a datorat încălcării de către conducătorul auto B___ G_______ a mai multor reguli de circulație prevăzute in HG 1391/2006, respectiv: neadaptarea vitezei la carosabilul umed si nerespectarea distantei fata de autovehiculul care il precede, să se asigure că acela care îl urmează sau îl precede nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau stânjeni circulația din sens opus - art. 120 (1) lit"i", nesemnalizarea intenției de schimbare a direcției de mers -art. 118 lit "b", încalcarea marcajului continuu simplu care desparte sensurile de mers - art. 120(1) lit. "i".
De asemenea consideră ca prin schița foto de la fata locului - Anexa 2 recurs a demonstrat ca numitul B___ G_______ datorita marcajului cu linie continua in acea zona nu putea sa îl depășească regulamentar asa cum in mod eronat a apreciat agentul constatator.
F___ de cele arătate solicită a se constata neconformitatea situației reale cu cele arătate in procesul verbal de contravenție, respectiv faptul ca nu a încălcat regulile de circulație iar fapta reținuta de către agentul constatator nu face obiectul acestui eveniment rutier.
La data de 07.08.2014, petentul V____ T______ a depus la dosarul cauzei motive de apel în conformitate cu disp. art 114(1) lit. g din HG 1391/2006; art.107 (2) lit „b" din HG 1391/2006; art 108 din HG 1391/2006; art. 120(1) lit „i" din HG 1391/2006 ;art.16 din OG 2/2001.
In fapt: Judecătoria S____ a refuzat sa ia in considerare dovezile depuse la dosarul cauzei prin care a arătat ca :
- el a fost cel lovit de către auto XXXXXXXXX condus de către numitul B___ G_______, care a ajuns in poziția de a-l lovi dupa ce a incalcat marcajul simplu cu linie continua ce desparte sensurile de mers si nu a ținut cont de faptul ca eu semnalizasem intenția de a vira la stingă.
- pentru virajul la stingă , care nu îi era interzis in nici un fel, avea alte obligații conform legii si pe care le-a respectat întocmai si in nici un caz obligația reținuta de agentul constatator in procesul verbal de constatare.
- agentul constatator B_____ N______ din superficialitate sau rea voința nu a efectuat nici un fel de cercetare la fata locului fara a citi măcar declarația sa concluzionind ca este vinovat si ca numitul B___ G_______ se afla in depășire regulamentara.
- instanța nu a luat in considerare la soluționarea cauzei declarația martorului propus apreciind in mod nejustificat ca acesta a fost subiectiv.
- nu a avut nici un fel de apreciere la incercarea de inducere in eroare a instanței de către agentul constatator B_____ N______ care, in raportul sau, face afirmații mincinoase cind susține ca la locul accidentului carosabilul nu este marcat cu linie continua, deși la capătul liniei continue el efectua virajul la stinga, cea ce se poate vedea in foto de la fata locului depuse la dosar.
Prin întâmpinare, intimatul B___ G_______ a solicitat respingerea căii de atac declarate în cauză.
Intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Judecătoria S____
În motivare, se arată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate din următoarele considerente.
Sub aspectul legalității, procesul verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art.16 și art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Sub aspectul temeiniciei învederează că agentul constatator a respectat dispozițiile art.21 alin.3 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost savârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Totodată, arată că se opune administrării oricăror probe cu caracter extrajudiciar, întrucât acestea nu respecta principiul contradictorialității și al nemijlocirii probelor în procesul civil.
Prin procesul-verbal de contravenție menționat mai sus, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 510 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 de zile pentru încălcarea prevederilor art. 119, lit. b din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, text de lege care stabilește următoarele: „Conducătorul de vehicul care urmează sa fie depășit este obligat: b) sa circule cat mai aproape de marginea din dreapta a pârtii carosabile sau a benzii pe care se deplasează.”, faptă sancționată de art. 101, alin. 3, pct. a din O.U.G. 195/2002.
În fapt, la data de 20.01.2014, apelantul a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________________ P_______, iar în dreptul pensiunii F___ a efectuat virajul la stânga fără a se asigura corespunzător, deși autoturismul marca Opel cu nr. XXXXXXXXX se afla în depășirea regulamentară a acestuia. În urma acestei manevre a rezultat avarierea ambelor autoturisme.
Contrar celor susținute de apelant, conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX se afla în depășirea regulamentară a autoturismului condus de apelant, deoarece în acea zonă există marcaj longitudinal simplu discontinuu, iar așa cum rezultă și din schița locului accidentului, coliziunea a avut pe sensul opus de mers, fapt ce întărește ideea că apelantul V____ T______ nu și-a respectat obligația de a conduce cât mai aproape de marginea drumului.
De asemenea, drept măsură complementară s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile.
Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de legalitate, în sensul că acesta face întotdeauna dovada până la proba contrară (în acest sens Curtea Constituțională pronunțându-se prin Decizia 197/2003, Decizia 259/2007 ș.a), forța probantă a procesului verbal este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, paragraf 28, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, hotărârea din 22 iulie 2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloace de probă și să invoce orice argument pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În drept, invoca dispozițiile art. 456 și următoarele din C. Pr. Civ., OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, HG 1391/2006, OUG 195/2002.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri. De asemenea, din oficiu au fost solicitate relații de la Municipiul S____ și CNADNR.
Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de petentul apelant tribunalul constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:
Prin procesul verbal ________ nr.xxxxxxx/20.01.2014 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu 510 de lei amendă, reținându-se că a săvârșit contravenția prev.de art.119 lit.b din HG nr.1391/2006 și sancționată conform art. 101 al.3 lit. a din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că la data de 20.01.2014, petentul a condus auto cu nr.înmatriculare XXXXXXXXX fără a respecta obligația de a circula cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile, efectuează virajul la stânga și intră în coliziune cu auto cu nr. XXXXXXXXX, care se afla în depășire regulamentară a acestuia, rezultând avarierea ambelor autovehicule. S-a mai reținut că în urma coliziunii, auto cu nr.înmatriculare XXXXXXXXX părăsește partea carosabilă și intră în coliziune cu zidul pensiunii F___. Prin același proces verbal a fost luată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile.
Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. De altfel, petentul nici nu a invocat prin plângerea sa vicii de formă ale actului sancționator. În ce privește temeinicia actului sancționator, se constată că în mod gresit prima instantă a retinut că petentul se face vinovat de săvârsirea contraventiei retinute în sarcina sa.
În conformitate cu dispozitiile art.119 lit.b din HG 1391/2006, conducatorul de vehicul care urmeaza sa fie depasit este obligat sa circule cat mai aproape de marginea din dreapta a partii carosabile sau a benzii pe care se deplaseaza.
De asemenea, potrivit art.101 alin.3 lit.a din OUG 195/2002, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
Este incontestabil că petentul a fost depăsit de autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu care ulterior a intrat în coliziune, însă, trebuie remarcat că desi agentul constatator sustine că în realitate acest din urmă conducător a efectuat o depășire regulamentară, această afirmație nu este susținută de probele administrate în cauză. Astfel, se reține că potrivit adresei nr.01/1653/16.10.2014 a CNADNR –DRDP Cluj, pe DN 67C la km 142+200m – sensul de mers Săsciori-S____, pe raza localității P_______, se află indicatorul „Depășirea interzisă”, semnalizarea fiind cu marcaj longitudinal continuu de la km 142+075 până la km 141+201 (f.38 dosar apel).
Or, câtă vreme, în cuprinsul procesului verbal s-a reținut că locul săvârșirii faptei este DN 67C, km 142+200m, este evident că participantul la trafic care se afla în spatele petentului nu avea dreptul să intre în depășirea acestuia. Prin urmare, nici petentul nu avea obligația de a circula cat mai aproape de marginea din dreapta a partii carosabile sau a benzii pe care se deplaseaza, aceasta, cu atât mai mult cu cât petentul intenționa să vireze stânga, pentru a intra în curtea Pensiunii F___ unde era cazat. Raportat la manevra pe care petentul urma să o efectueze, în mod cert, trebuia să se poziționeze cât mai aproape de axul drumului, conform art.107 alin.2 lit.b din HG 1391/2006.
Este adevărat că celălalt conducător auto a declarat în legătură cu evenimentul rutier faptul că inițial petentul ar fi semnalizat dreapta, după care a schimbat semnalizarea făcând stânga, însă, o asemenea susținere nu poate fi primită, atâta timp cât din declarația martorului audiat în cauză (f.41 dosar primă instanță) rezultă că petentul a fost cazat la pensiune încă din luna decembrie 2013, așa încât, este evident că avea cunoștință unde se află pensiunea și prin urmare avea reprezentarea faptului că trebuie să vireze la stânga. De altfel, tocmai pentru că pensiunea se afla în partea stângă, raportat la direcția de mers a petentului, nu avea nicio logică o eventuală oprire pe partea dreaptă a drumului în dreptul pensiunii, cu atât mai mult cu cât în zona respectivă nu există spațiu care să permită acest lucru, iar pe de altă parte pensiunea deținea o curte interioară, așa cum rezultă din planșele foto depuse la f.36-39 dosar primă instanță.
Raportat la aceste împrejurări, se constată că în mod eronat petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev.de art.119 lit.b din HG nr.1391/2006 și prin urmare se impune invalidarea procesului verbal de contravenție atacat în procedura de față.
Având în vedere aceste considerente în baza art.480 alin.2 din Codul de procedură civilă prezentul apel va fi admis, iar sentința atacată va fi schimbată în tot în sensul că va fi admisă plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal ________ nr.xxxxxxx/20.01.2014; în consecință, va fi anulat procesul verbal mai sus identificat, iar petentul va fi exonerat de plata amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei. Totodată, va fi înlăturată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Constatându-se că petentul a achitat jumătate din minimul amenzii la care a fost obligat încă de la data întocmirii procesului verbal, va dispune restituirea către petent a sumei de 255 lei achitată potrivit chitanței nr.xxxxxxxx.
În cauză nu s-a solicitat cheltuieli de judecată de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de petentul V____ T______ împotriva sentinței civile nr.308/2014 a Judecătoriei S____, în contradictoriu cu intimații IPJ A___, B___ G_______, ____________________________ – REASIGURARE SA și ________________________>
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:
Admite plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat de intimatul IPJ A___ la data de 20.01.2014 și în consecință:
Anulează procesul verbal mai sus identificat și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 510 lei.
Înlătură măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce.
Dispune restituirea către petent a sumei de 255 lei achitată la data de 20.01.2014, conform chitanței nr.xxxxxxxx.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2014.
Președinte, M_____ P_____ |
|
Judecător, B_____ A____ A____ |
|
Grefier, R_____ C_____ |
|
Red.P.M.
Tehnoredact.R.C./4 ex./24.10.2014
Jud.fond-A.M.M_____