Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DECIZIA Nr. 215/2015
Ședința publică de la 30 Septembrie 2015
PREȘEDINTE: C_________ P______
Judecător: M______ M__
Judecător: S____ L____
Grefier: M____ P___
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta __________________, împotriva sentinței nr. 146 din data de 22 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și împotriva încheierii din data de 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D___ Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata reclamantă B_________ I___________ LIMITED, având ca obiect acțiune în anulare a hotărârii A__.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat V______ M____ M________ reprezentând recurenta pârâtă __________________ și avocat Z_____ G_______ R___ reprezentând intimata reclamantă B_________ INVESTMENTS LIMITED.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, avocat V______ M____ M________ reprezentând recurenta pârâtă __________________, solicită termen pentru completarea probei cu înscrisuri în sensul depunerii la dosar a unui înscris de la o societate prin care să demonstreze situația reală a societății, respectiv dacă poate fi admisă la tranzacționare, având în vedere decizia ASF nr.629/23.06.2014 invocată și prin întâmpinare.
Avocat Z_____ G_______ R___ reprezentând intimata reclamantă B_________ INVESTMENTS LIMITED, se opune acordării unui nou termen de judecată, arătând că nu este necesară depunerea acestui înscris.
Curtea apreciază că proba cu înscrisul arătat nu este relevantă în cauză astfel că respinge cererea.
Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților:
Avocat V______ M____ M________ reprezentând recurenta pârâtă __________________, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei, fără cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că instanța de fond a respins excepțiile formulate, respectiv excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de interes a reclamantei, fără ca motivele respingerii să fie expuse în sentința criticată.
Mai arată că instanța de fond a anulat hotărârea AGEA în integralitatea sa, deși a găsit-o ca fiind nelegală numai sub aspectul prețului acțiunii A___ SA , reținând și motivând doar o nulitate parțială a acestei hotărâri.
Totodată, arată că instanța de fond s-a raportat doar la raportul de evaluare efectuat în cauză de către evaluatorul D_____ DRS SA, ignorând atât cererea pârâtei de anulare a Raportului de evaluare întocmit de către D_____ DRS, dar și obiecțiunile pârâtei la Raportul de evaluare D_____, precum și raportul de evaluare întocmit de către evaluatorul O____ I__, aprobat de acționari.
Mai arată că instanța de fond nu a soluționat obiecțiunile la raportul de expertiză, împrejurare care situează raportul sub sancțiunea nulității absolute.
Recurenta susține că obiecțiunile formulate de către _____________ au fost analizate de instanța de fond, judecătorul limitându-se a menționa în hotărâre doar că raportul de evaluare întocmit de către D_____ DRS SA a răspuns obiectivelor stabilite, fără a avea în vedere aspectele invocate de _______________________ la baza de calcul eronată avută în vedere la calcularea prețului.
Avocat Z_____ G_______ R___ reprezentând intimata reclamantă B_________ INVESTMENTS LIMITED solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că raportul întocmit de evaluatorul O____ I__ nu a avut la bază aceleași documente pe care le-a avut în vedere evaluatorul D_____ DRS SA, respectiv nu a ținut cont de sumele de încasat de la A___. În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că vor fi solictate pe cale separată.
C U R T E A
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 146 din data de 22 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-au respins excepțiile invocate de pârâtă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B_________ I___________ LIMITED, s-a anulat Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pârâtei ______________ data de 16.10.2012, s-a dispus menționarea în registrul comerțului a prezentei hotărâri, însă numai după rămânerea ei irevocabilă de anulare, precum și publicarea în M.O. al Romaniei, Partea a IV-a și s-a luat act că reclamanta solicită cheltuielile de judecată pe cale separată
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut referitor la excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii, că prin încheierea de ședință din data de 05.11.2014 a fost respinsă atare excepție invocată tot de pârâtă pentru argumentele arătate în cuprinsul încheierii.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității introducerii acțiunii de către reclamantă, instanța a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiune pe dispozițiile legii nr.31/1990 republicată și ale legii nr.297/2004 în vigoare la momentul adoptări hotărârii contestate, ori legea nr.151/2014 invocată de pârâtă este ulterioară hotărârii a cărei anulare se solicită și dispozițiile acesteia nu retroactivează.
Referitor la excepția lipsei de obiect invocată de pârâtă, instanța a apreciat că nu este o veritabilă excepție de fond sau de procedură și este vorba numai de o apărare prin care se tinde la respingerea acțiunii.
Instanța a reținut că potrivit convocatorului publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a nr.3522/14.09.2012,Consiliul de Administrație al societății pârâte ____________ convocat Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pentru data de 16.10.2012, orele 12.00 la sediul societății din C______,_____________________.245 , menționându-se că în situația în care nu se vor întruni condițiile de validitate conform legii nr.31/1990 republicată, a doua adunare va fi stabilită pentru data de 17.10.2012 în același loc și la aceiași oră.
Potrivit art.117 alin.8) din legea 31/1990 "când în ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv ,convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor."
Observând convocatorul, cu privire la ținerea adunării acționarilor societăți pârâte, instanța a constatat că pe ordinea de zi s-au menționat explicit problemele care vor face obiectul dezbaterilor adunării din data de 16.10.2012 ,respectiv la pct. 1 s-a trecut "aprobarea retragerii de la tranzacționare de pe piața reglementată a valorilor mobiliare(acțiunilor)societății și radierea lor din evidența CNVM conform dispunerii de măsuri nr.8/2006 a CNVM și declararea societății de tip închis".
Totodată, s-a mai constatat că la pct.6 din ordinea de zi este menționată și "aprobarea ca după parcurgerea procedurii de delistare și obținerea deciziei CNVM,actul constitutiv al societății să fie modificat prin adăugarea următorului articol: Articol unic
a)Orice mențiune din Actul constitutiv ce cade sub incidența Legii nr.297/2004 se abrogă.
b) Societatea comercială este de tip închis .",motiv pentru care sunt nefondate susținerile reclamantei conform cărora întocmirea convocării s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art.117 alin.8 din legea nr.31/1990.
S-a mai constatat că pârâta, în convocator, a menționat faptul că documentele referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi pot fi consultate sau procurate de la sediul societății pârâte începând cu data de 28.09.2012, iar potrivit adresei nr.823/05.10.2012 emisă de pârâtă către reclamantă, rezultă că acestei din urmă părți cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, i-a fost comunicat raportul de evaluare a acțiunilor societății ___________________ de evaluatorul O____ I__, deci pârâta s-a conformat solicitărilor reclamantei din data de 17.09.2012 de a i se comunica copii ale materialelor supuse dezbaterii în cadrul adunării din data de 16.10.2012.
Susținerea reclamantei conform căreia pârâta a decis retragerea acțiunilor de la tranzacționarea pe piața de capital și transformarea acesteia în societate de tip închis în baza actului intitulat Dispunere de măsuri nr.8 /2006 a CNVM, ,instanța a reținut că Î.C.C.J a României prin decizia nr.704/13.02.2014, a admis recursul declarat împotriva sentința nr.3807/2012 a Curții de Apel București și a casat această sentință, ocazie cu care a fost respinsă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.2 din Dispuneri de măsuri nr.8 /2006 invocată de reclamantă.
În ceea ce privește susținerea reclamantei de la punctul 3 al cererii, în sensul că prețul aprobat pentru a fi plătit acționarilor ce doresc să se retragă din societate, în cuantum de 20 lei stabilit prin raportul de evaluare întocmit de evaluatorul O____ I__ este subevaluat, instanța apreciază că raportul de evaluare efectuat în cauză de către evaluatorul D_____ DRS SA, este amplu documentat și bine argumentat față de raportul întocmit de evaluatorul O____ I__, respectiv evaluatorul D_____ DRS SA a conferit răspunsuri detaliate și calcule exacte pentru obiectivele stabilite, concluzionând că valoarea totală a patrimoniului societății pârâte _____________ data de 31.12.2011, este de 25.430.630 lei și prețul pe acțiune ce ar trebui plătit de societate acționarilor care nu sunt de acord cu hotărârea de retragere de la tranzacționare este de 129,23 lei/acțiune, motiv pentru care vătămarea suferită de acționarii societății, printre care se numără și reclamanta, ca urmare a aprobării raportului de evaluare întocmit de evaluatorul O____ I__, nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ce face obiectul contestației.
Prin Încheierea din data de 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D___ Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii invocată de pârâtă și s-a revenit asupra obiectivelor expertizei stabilite prin încheierea de ședință din data 11.06.2014,în sensul că, obiectivele expertizei încuviințate în cauză sunt următoarele : evaluarea patrimoniului societății pârâte __________________ și cea a valorii de piață a acestei societăți de către expertul evaluator în raport de ultima situație financiară auditată și alte documente contabile ale societății __________________ anterioare datei la care s-a adoptat hotărârea contestată în cauză,precum și evaluarea prețului pe acțiune ce ar trebui plătit de societate acționarilor care nu sunt de acord cu hotărârea de retragere de la tranzacționare.
S-a încuviințat pentru reclamanta B_________ I___________ LIMITED un expert parte respectiv ELFEXPERT de pe lista CNVM și un expert parte pentru pârâta __________________ ce va fi numit cu listă, care să participe la efectuarea expertizei și s-a pus în vedere pârâtei __________________ să pună la dispoziția expertului toate actele care se vor solicita de expert pentru efectuarea expertizei.
S-a luat act că reclamanta a făcut dovada achitării diferenței privind majorarea onorariului de expert în cuantum de 71.171,05 lei și s-a acordat termen de judecată la data 14 ianuarie 2015 pentru administrarea probei cu expertiza tehnică de specialitate și pentru a se emite adresă expertului D_____ DRS SA să efectueze expertiza și să depună la dosar lucrarea.
Împotriva sentinței și împotriva încheierii de ședință din data de 05.11.2014, a declarat recurs pârâta __________________, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamantei.
În motivare, arată că instanța de fond a respins în mod nelegal excepțiile formulate la termenul din data de 17.09.2014 și la termenul din 14.01.2015, respectiv excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de obiect a cererii reclamantei, fără ca motivele respingerii să fie expuse în sentința criticată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, arată că instanța în mod nelegal respinge incidența Legii nr.151/2014, întrucât această lege are ca efect desființarea pieței RASDAQ, piața pe care se tranzacționează acțiunile ___________________>
Cu privire la anularea integrală a hotărârii AGEA, arată că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală anulând hotărârea AGEA atacată de reclamantă în integralitatea sa, deși a găsit-o ca fiind nelegală numai sub aspectul prețului acțiunii A___ SA, stabilit ca drept de retragere pentru acționarii care nu sunt de acord cu delistarea societății.
Fără să motiveze opțiunea sa, instanța înțelege să anuleze întreaga hotărâre și nu numai punctul prin care se aprobă acest preț, deși chiar ea reține și motivează doar o nulitate parțială a acestei hotărâri.
Hotărârea este pronunțată cu încălcarea vădită a legii, întrucât instanța poate anula numai hotărârea contrară legii și actului constitutiv și numai în limita în care constată o asemenea contrarietate (art.132 din Legea nr..31/1990).
Cu privire la motivul de nulitate reținut de instanță, arată că instanța de fond a apreciat eronat actul dedus judecății, în sensul că din întreaga analiză a probatoriului administrat în cauză, are în vedere doar raportul de evaluare efectuat în cauză de către evaluatorul D_____ DRS SA, judecătorul fondului ignorând atât cererea pârâtei de anulare a Raportului de evaluare întocmit de către D_____ DRS, dar și obiecțiunile pârâtei la Raportul de evaluare D_____, precum și Raportul de evaluare întocmit și motivat de către evaluatorul O____ I__, aprobat de acționari. Întrucât acestea nu au fost puse în discuția părților, recurenta apreciază că a fost încălcat principiul oralității și al contradictorialității, dreptul la un proces echitabil și dreptul de proprietate al acționarilor societății A___ SA, care au validat raportul acționarilor societății A___ în beneficiul acționarului reclamant.
Totodată, arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7 C.pr.civ.
Astfel, arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă cererea de anulare a raportului de expertiză, cerere formulată în temeiul art.208 C.pr.civ, întrucât actele de procedură realizate de expertul evaluator sunt lovite de nulitate. Instanța omite și nu are în vedere opinia expertului parte, deși opinia expertului parte a fost admisă de instanță, fiind încălcat principiul egalității armelor și dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Mai arată că instanța de fond nu a soluționat obiecțiunile la raportul de expertiză, judecătorul limitându-se a menționa în hotărâre, doar că raportul de evaluare întocmit de către D_____ DRS SA a conferit răspunsuri detaliate și calcule exacte pentru obiectivele stabilite, concluzionând că prețul care trebuie plătit acționarilor este de 129,23 lei/acțiune, fără a avea în vedere aspectele invocate cu privire la baza de calcul eronată la calcularea prețului, împrejurare care situează raportul sub sancțiunea nulității absolute
Recurenta susține că Raportul de expertiză întocmit de ________________ nu a respectat normele legale. Astfel, arată că D_____ DRS nu a lucrat împreună cu un auditor financiar și nici cu un consultant de investiții, iar raportul nu a respectat prevederile art.5 lit.a din Normele ANEVAR.
Expertul D_____ a efectuat o expertiză la data prezentă, încălcând dispozițiile instanței, considerând starea societății la data prezentă, nu la data de 31.12.2011, așa cum a dispus instanța și respectiv data la care a fost făcută evaluarea de către expertul O____ I__, conform dispunerii de măsuri nr.8 a CNVM. Totodată, arată că D_____ DRS nu a analizat în cadrul analizei financiare a societății A___, tranzacționarea. pe piață a acțiunilor A___
Instanța de fond nu argumentează modalitatea prin care stabilește că raportul de evaluare întocmit de evaluatorul O____ I__ este subevaluat.
Mai arată că din raportul de expertiză întocmit de D_____ DRS rezultă un preț de aproximativ 29,3 euro/acțiune, adică aproximativ aceeași sumă solicitată de Brodhurst înainte de începerea desfășurării expertizei, lucru care creează suspiciunea că există o legătură între B_________ și evaluatorul D_____ de a obține o valoare pe acțiune foarte apropiată de valoarea pe care au solicitat-o aceștia.
Susține că expertul desemnat a luat în calcului valorii societății suma de 1.164.000 euro care urma să fie încasată de la A___, sumă care la data efectuării expertizei nu era încasată și nici în prezent nu a fost încasată integral, același lucru făcându-l și reclamanta B_________ Investments Limited prin acțiunea sa, poziție îmbrățișată de expertiza D_____ DRS.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.304 pct.7,8 și 9 C.pr.civ.
A atașat în fotocopie : cerere declarație de retragere din societatea _______________________ sub nr. 468/27.05.2015.
Intimata reclamantă B_________ I___________ LIMITED a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea în tot a sentinței recurate.
În motivare, arată că recurenta pârâtă susține în mod greșit că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei de obiect a cererii reclamantei, au fost respinse, întrucât prin Încheierea din 05.11.2014, instanța a reținut apărările față de excepția lipsei de interes invocată de recurenta pârâtă, arătând că toți acționarii care au votat împotrivă în cadrul adunării generale a acționarilor, au deschisă calea unei acțiuni având ca obiect anularea hotărârii respective. Mai arată că recurenta pârâtă nu este în imposibilitatea de a contesta motivația avută în vedere la analizarea excepției, iar aceste încheieri, potrivit legii nu se comunică, ele putând fi atacate doar odată cu fondul.
Mai arată că instanța de fond a apreciat în mod corect că excpția lipsei de obiect nu este o veritabilă excepție, ci o apărare pe fondul cauzei, înlăturând-o ca vădit neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, arată că instanța de fond în mod corect a respins excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că acțiunea se întemeiază pe Legea societăților nr.31/1990 și pe Legea nr.297/2004 privind piața de capital, în vigoare atât la data introducerii acțiunii, cât și la pronunțarea sentinței.
Prin anularea în integralitatea sa a hotărârii AGEA din 16.10.2012, instanța învestită cu soluționarea fondului a făcut o corectă aplicare a principiului juridic „fraus omnia corrumpit”
Totodată, arată că instanța de fond a analizat toate motivele de nulitate invocate și l-a reținut ca întemeiat pe cel referitor la vătămarea suferită de acționarii societății prin aprobarea unui preț pe acțiune mult subevaluat.
Instanța de fond a respins în mod corect cererea pârâtei de anulkare a raportului de expertiză și obiecțiunile la raportul depus de D_____ DRS SA.
Raportul de evaluare a patrimoniului efectuat de Saxa Blue SRL la 31.12.2012 este lipsit de relevanță , neavând nici o legătură cu raportul de expertiză efectuat de D_____ DRS SA și nici cu cel efectuat de O____ I__.
Expertul evaluator desemnat de instanță nu este obligat să respecte dispunerea de măsuri nr.8/2006 și nici dispunerea de măsuri nr. 16/2009, el nefiind ales de către părți ci numit de instanță.
În drept au fost invocate disp. art. 115 C.proc.civ.
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, contrar susținerilor recurentei pârâte, Curtea constată că în cuprinsul considerentelor, în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ., instanța de fond a prezentat împrejurările de fapt și temeiurile de drept avute în vedere la pronunțarea sentinței.
Textul art. 261 alin. 1 pct. 5 C.proc.civ. consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304 pct. 7 C.proc.civ., rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 din Convenție instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, paragraful 81; Hotărârea V__ der Hurk, paragraful 61; Hotărârea Ruiz Torija, paragraful 29; Decizia Jahnke și Lenoble împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98). Art. 6 din Convenție obligă instanțele să își motiveze deciziile, însă nu trebuie interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru toate argumentele avansate de către părți.
Pentru a se reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă considerentele pe baza cărora și-a întemeiat soluția și inexistența acestora să împiedice exercitarea controlului judiciar.
Ori, sentința instanței de fond supusă analizei cuprinde atât motivele de fapt cât și de drept pe care se sprijină soluția pronunțată, astfel încât critica recurentei pârâte întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ. este nefondată. Astfel, contrar susținerilor recurentei, în Încheierea de ședință din 05.11.2014 instanța a reținut :” având în vedere calitatea de acționar a reclamantei pe care o deține la societatea pârâtă, faptul că printre motivele invocate în cuprinsul acțiunii formulată de către aceasta se numără și motivul de nulitate absolută indicat la pct.1 din acțiune, și cum reclamanta a votat împotriva tuturor problemelor supuse discuției pe ordinea de zi din data de 16.10.2012 când s-a ținut ședința adunării acționarilor societății pârâte, văzând și dispozițiile art.132 din Legea nr. 31/1990 și ale Legii nr. 297/2004, tribunalul va respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâtă”. Prin urmare, instanța a motivat respingerea excepției prin Încheierea de ședință din data de 05.11.2014, nemaifiind necesar a se relua motivarea în considerentele sentinței din 14.01.2015. De asemenea, în mod neîntemeiat recurenta susține că prima instanță nu a motivat soluția privind excepția nulității raportului de expertiză întocmit de expert D_____ DRS SA, că nu ar fi respectat principiul oralității și contradictorialității și că nu ar fi soluționat obiecțiunile la acesta, în preambulul Încheierii de ședință din 08.04.2015 menționându-se faptul că instanța a pus în discuția părților obiecțiunile la Raportul de expertiză formulate de pârâta _______________ care a reținut că: „cu privire la excepția nulității raportului de expertiză invocată de pârâtă, instanța o va respinge, întrucât la dosarul cauzei au fost depuse de către expertul evaluator dovezile de convocare a părților; față de obiecțiunile la Raportul de expertiză efectuat de expertul evaluator D_____ DRS SA formulate de pârâta ___________________ le va respinge ca neîntemeiate, întrucât constată că expertul evaluator a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță, acesta face parte din lista experților evaluatori autorizați de CNVM și în cuprinsul raportului la pag.6 există chiar declarația acestuia pe proprie răspundere că nu a avut nici un interes sau influență legată de părțile implicate în proces.În ceea ce privește evaluarea societății pârâte, evaluatorul a arătat argumentele pentru abordările aplicate pentru stabilirea valorii acțiunilor, respectiv abordarea pe bază de valori( metoda fluxurilor financiare actualizate) și abordarea prin active( metoda activului net corectat), considerând că rezultatul abordării prin active este cel mai reprezentativ în cauză, în cuprinsul raportului, cu anexele la acesta, fiind arătate metodele folosite pentru evaluarea terenurilor și construcțiilor aparținând pârâtei”.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, Curtea constată că nu este relevat nici un element de natură a permite încadrarea în cazul de modificare indicat - art. 304 pct. 8 C.proc.civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs sub acest aspect. Astfel, nu poate fi primită critica încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C.proc.civ. întrucât textul legal citat cuprinde în câmpul său de aplicațiune interpretarea greșită a actului juridic dedus în justiție, act juridic înțeles ca acord de voință (convenție; act juridic unilateral), aspect neregăsit în speță.
De asemenea, interpretarea dată probelor constituie o chestiune de fapt, care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, respectiv a cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. se rețin următoarele:
Sunt nefondate susținerile recurentei în ceea ce privește soluționarea excepțiilor invocate de pârâtă prin întâmpinare. Astfel, cu privire la excepția lipsei de interes, așa cum a reținut și prima instanță, reclamanta are calitatea de acționar al societății pârâte, care a votat împotriva tuturor problemelor supuse discuției pe ordinea de zi a ședinței Adunării Generale a Acționarilor din data de 16.10.2012, acțiunea în anulare promovată fiind una socială, interesul fiind justificat de necesitatea de a nu fi menținute hotărârile A__ contrare legii sau actului constitutiv, fiind lipsit de relevanță faptul că reclamanta nu a formulat cerere de retragere din societate. Potrivit disp. art. 282 alin 2 C.proc.civ. împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății, iar potrivit disp. art. 316 dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, astfel că susținerea recurentei că a fost în imposibilitate de a contesta motivația avută în vedere la analizarea excepției este nefondată.
În mod corect prima instanță a reținut că excepția lipsei de obiect este o apărare pe fondul cauzei, iar eventuala nepronunțare asupra acesteia nu poate constitui motiv de recurs având în vedere că prin OUG nr. 138/2000 a fost abrogat art. 304 pct. 10 C.proc.civ..
În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, în mod corect prima instanță a reținut că acțiunea se întemeiază pe Legea nr. 31/1990 și pe Legea nr. 297/2004, în vigoare la data adoptării hotărârii atacate, Legea nr. 151/2004 intrând în vigoare ulterior, astfel că aceasta nu poate retroactiva.
În mod neîntemeiat recurenta susține că instanța a avut în vedere doar raportul D_____, din considerentele sentinței rezultând fără dubiu că au fost comparate rapoartele de evaluare întocmite de evaluatorul O____ I__ și cel efectuat de D_____ DRS SA, în mod corect reținându-se că prețul de 20 lei stabilit prin raportul de evaluare întocmit de evaluator O____ I__ este subevaluat. Aceasta deoarece este fără dubiu că în respectivul raport nu a fost avută în vedere creanța pe care ____________ deține asupra A___ în sumă de 1.164.000 Euro, fiind lipsită de relevanță susținerea recurentei privind pretinsa neîncasare a acesteia. Prima instanță nu a fost investită cu o cerere având ca obiect stabilirea prețului /acțiune, ci doar să verifice dacă prețul aprobat în AGEA a fost stabilit în condițiile legii, iar din Raportul D_____– coroborat cu celelalte probe administrate, respectiv răspunsul la interogatoriu f.197 d.f. – a rezultat că la întocmirea raportului de evaluare de către evaluator O____ I__ nu a fost luată în considerare o creanță deosebit de oneroasă și care a afectat decisiv prețul stabilit în acest raport. Susținerea recurentei că instanța nu a avut în vedere raportul de evaluare întocmit de expertul independent ________________ nu poate fi primită, administrarea respectivei probe nefiind încuviințată de instanță, în condițiile legii.
Sunt neîntemeiate și susținerile privind nerespectarea normelor legale de către expertul D_____ DRS SA, având în vedere faptul că conform disp. art. 201 C.proc.civ. când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt instanța consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști, va numi ..unul sau trei experți.... Ori în cauză acest expert face parte din lista experților evaluatori autorizați înscriși în registrul ASF iar la pag.6 din raport există Certificarea evaluării.
În schimb, Curtea constată că susținerea recurentei privind greșita anulare a hotărârii A__ în integralitatea sa, deși a găsit-o ca fiind nelegală numai sub aspectul prețului acțiunii A___ SA , stabilit ca drept de retragere pentru acționarii care nu sunt de acord cu delistarea societății este întemeiat. Astfel Curtea constată că prin cererea introductivă reclamanta a solicitat anularea Hotărârii nr. 2 a AGEA ______________ 16.10.2012, invocând motive care vizau: nerespectarea disp. art. 117 alin 8 din Legea nr. 31/1990; hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dreptului la informare al acționarilor, astfel cum este reglementat acesta în mod expres prin art. 243 alin 5 din Legea nr. 297/2004; prețul aprobat pentru a fi plătit acționarilor ce doresc să se retragă a fost determinat ilegal și fraudează acționarii minoritari; retragerea de la acționare s-a decis cu încălcarea dispozițiilor Legii pieței de capital nr. 297/2004.
Prima instanță a reținut ca întemeiat doar motivul nr.3, consecința firească fiind anularea părții din hotărâre vizat de acesta, respectiv pct.2 al Hotărârii AGEA nr.2/16.10.2012 referitor la aprobarea raportului întocmit de evaluator O____ I__ și cu privire la prețul de 20,4 RON/acțiune ce urma a fi achitată în cazul retragerii acționarilor din cadrul societății, nicidecum întreaga hotărâre AGEA.
Pentru considerentele expuse mai sus și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., recursul va fi admis și va fi modificată sentința în sensul că va fi admisă în parte acțiunea.
Va fi anulată hotărârea de la pct.2 al Hotărârii AGEA nr.2/16.10.2012 referitor la aprobarea raportului întocmit de evaluator O____ I__ și cu privire la prețul de 20,4 RON/acțiune ce urma a fi achitată în cazul retragerii acționarilor din cadrul societății.
Vor fi menținute hotărârile adoptate la celelalte puncte ale AGEA nr.2/16.10.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta ____________________ împotriva sentinței nr. 146 din data de 22 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul D___ Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și împotriva încheierii din data de 5 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul D___ Secția a II-a Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata reclamantă B_________ I___________ LIMITED.
Modifică sentința în sensul că admite în parte acțiunea.
Anulează hotărârea de la pct.2 al Hotărârii AGEA nr.2/16.10.2012 referitor la aprobarea raportului întocmit de evaluator O____ I__ și cu privire la prețul de 20,4 RON/acțiune ce urma a fi achitată în cazul retragerii acționarilor din cadrul societății.
Menține hotărârile adoptate la celelalte puncte ale AGEA nr.2/16.10.2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Septembrie 2015.
Președinte, C_________ P______ |
Judecător, M______ M__ |
Judecător, S____ L____ |
|
Grefier, M____ P___ |
|
M.P. 02 Octombrie 2015
Red.jud.C.P______