Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel ALBA IULIA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP)
Număr hotarâre:
8/2015 din 27 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 8/2015

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_______ G_______ M____

Grefier D______ M____

P________ de pe lângă Curtea de Apel A___ I____ reprezentat prin

M______ C_____ - procuror

Pe rol cererea de strămutare a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Mediaș, cerere formulată de petiționarii S_____ O_____, S_____ D______ și C________ N______.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul S_____ D______ asistat de apărătorul ales, domnul avocat S______ C_____ A________.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că s-au primit la dosar prin serviciul de registratură al instanței din partea Tribunalului Sibiu informațiile solicitate și dovezile de comunicare.

Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Domnul avocat S______ C_____ A________, apărătorul ales pentru petentul S____ D______, solicită admiterea cererii de strămutare așa cum a fost formulată pentru motivele arătate în cerere. Apreciază că lipsa condițiilor normale de desfășurare a procesului la Judecătoria Mediaș impune strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad. Arată că în cerere a indicat două motive esențiale pentru care a solicitat strămutarea cauzei, și anume, relația de rudenie pe care intimatul în plângerea împotriva ordonanței procurorului o are cu unul din membrii de conducere al judecătoriei și de asemenea presiunile și afirmațiile făcute de către acesta, că are influență în această instanță, în rândul judecătorilor, a procurorilor. Al doilea motiv îl reprezintă modul în care a fost administrat dosarul penal care a făcut obiectul plângerii de înșelăciune cu un prejudiciu de peste 60 000 euro. Arată că petenții sunt trei persoane în vârstă, bolnave, fiind detaliat în cerere modul în care a fost soluționat acest dosar. Apreciază că, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal și pentru a evita orice suspiciune rezonabilă în cauză s-ar impune strămutarea cauzei de la Judecătoria Mediaș la o altă instanță de același grad.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii de strămutare având în vedere că nu a fost invocat niciun motiv din cele prevăzute de lege în ceea ce privește incompatibilitatea judecătorului. Arată că prin cererea formulată s-a invocat un motiv care nu este prevăzut expres de lege și anume, relația de rudenie pe care intimatul în plângerea împotriva ordonaței procurorului o are cu unul din membrii de conducere și anumite suspiciuni invocate de petent dar care nu au condus la formarea unei convingeri că judecătorii din complet ar putea să dea o soluție fiind influențați. Prin urmare, apreciază că nu există niciun motiv de recuzare, abținere, strămutare și solicită respingerea cererii de strămutare.

CURTEA DE APEL

Asupra cererii de strămutare de față:

Constată că pe rolul Curții de Apel A___ I____ s-a înregistrat sub nr. XXXXXXXXXX cererea de strămutare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Mediaș cerere formulată de petiționarii S_____ O_____, S_____ D______ și C________ N______.

În motivarea cererii se arată că petenții se află în proces cu intimatul P___ D__ M____ in calitate de parte civila si considera ca exista motive temeinice care sa justifice strămutarea judecării cauzei la o alta instanța egala in grad cu aceasta, deoarece la actuala instanța se constata existenta unei lipse de obiectivitate, de imparțialitate împotriva lor, datorita influentei (temerii sau presiunii ori altor circumstanțe identice ca natura) exercitata de climatul in care se desfășoară procesul penal, fapt care le creează temerea ca imparțialitatea judecătorului cauzei ar putea fi atinsa si știrbită.

Apreciază că temeiul strămutării îl constituie lipsa condițiilor normale de desfășurare a procesului. Chiar daca legea nu prevede expres care sunt motivele ce pot determina strămutarea, precizează ca exista o suspiciune rezonabila ca imparțialitatea judecătorului cauzei sa fie afectata de relația de rudenie (var ) pe care intimatul P___ D__ M____ o are cu Judecătorul I___ V___ - membru in Colegiul de Conducere al Judecătoriei Mediaș, care este la rândul coleg cu judecătorul cauzei. De asemenea, soția intimatului P___ A_______ A____ face parte din Baroul Mediaș.

Un alt motiv al cererii de strămutare se bazează pe afirmațiile intimatului P___ D__ M____ făcute in prezenta lor și a altor persoane din Municipiul Mediaș, afirmații prin care acesta a susținut ca lui nu i se poate întâmplă nimic in acest caz si ca nu poate fi tras la răspundere, având relații atât la unitățile de P______ cat si la toate instanțele din județul Sibiu si prin prisma relației de rudenie cu Judecătorul I___ V___ si a relațiilor de prietenie pe care acesta împreună cu soția sa P___ A_______ le au cu judecători, procurori si polițiști. Ca și exemple, arată că in alte doua dosare aflate pe rolul Judecătoriei Mediaș, dosarul nr. XXXXXXXXXXXX si dosarul XXXXXXXXXXXX, ambele având legătură cu obiectul plângerii penale formulate de către noi împotriva intimatului, ambele soluții au fost de respingere ale acțiunilor intentate de către petenți. Un al doilea exemplu, care de altfel i-a adus in situația de a formula plângere împotriva ordonanței de clasare si care face obiectul dosarului asupra căruia se solicită strămutarea, îl reprezintă cuprinsul Ordonanței atacate prin rezoluțiile din data de 24.01.2013 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș a fost începuta urmărirea penala fata de suspectul P___ D__ M____ pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune fata de petenți.

Arată că, fiind trimise spre competenta soluționare către P________ de pe lângă Tribunalul Sibiu prin declinare, cele doua plângeri au fost conexate si prin ordonanțe succesive s-a dispus schimbarea încadrării juridice in cauza fata de inculpat si totodată a fost pusa in mișcare acțiunea penala cu privire la comiterea a doua infracțiuni de înșelăciune prev. de art. 244 alin.l si 2 CP cu aplicarea art.35 alin.l CP si art.38 alin.l CP cu aplicarea art.5 CP suspectul P___ D__ M____ înșelându-i si cauzându-le un prejudiciu extrem de important de aproximativ 120.000 de 0 EURO.

Cu toate ca, cele 2 Referate de terminare a urmăririi penale, emise de către Politia Mediaș in prezentul dosar, au avut aceeași soluție si anume propunerea de emitere a rechizitoriului si de punere in mișcare a acțiunii penale, cat mai ales faptul ca Ordonanța din data de 18.02.2014 a fost infirmata prin Ordonanța P___ Procurorului din data de 31.03.2014, este emisa o noua Ordonanța de clasare, pe care o apreciază netemeinica întrucât nu au fost respectate dispozițiile Ordonanței prim procurorului de reanalizare a întregului material probator, prin prisma celor învederate in plângerea inițiala contra soluției.

Toate aceste aspecte i-au făcut sa pună la îndoiala obiectivitatea si imparțialitatea instanței si face sa se nască inevitabil suspiciunea de neîncredere in actul de justiție datorat nu judecătorului cauzei ci presiunilor si intervențiilor intimatului, al căror afirmații referitoare la modul in care își rezolva problemele in instanța pana acum au fost adeverite.

Examinând prezenta cerere din perspectiva dispozițiilor art. 71 C.pr.pen. Curtea reține că aceasta este nefondată.

Se reține că prin nota întocmită de Tribunalul Sibiu prin care s-au comunicat informațiile prev, de art. 72 alin.6 C.pr.pen. s-a formulat opinia că cererea de strămutare nu se bazează pe niciuna din incompatibilitățile prevăzute de lege. Se opinează totuși că se impune admiterea acesteia „pentru a se înlătura orice suspiciune”.

Curtea, plecând de la necesitatea respectării principiului consacrat de jurisprudența CEDO, potrivit căruia este necesar, nu doar să se facă justiție, ci și să se vadă că se face justiție, apreciază că strămutarea reprezintă o instituție cu vocația de remediu care permite înlăturarea oricăror suspiciuni rezonabile la imparțialitatea judecătorilor unei instanțe.

Pentru a fi însă necesară înlăturarea unor suspiciuni rezonabile este necesar, în prealabil, să se constate existența unor astfel de suspiciuni. Desigur o astfel de constatare trebuie în mod obligatoriu să se bazeze pe elemente obiective.

În speță s-a invocat existența unei relații de rudenie între intimat și un magistrat din cadrul Judecătoriei Mediaș, membru în Colegiul de conducere a acestei instanței. Împrejurarea este oarecum confirmată (tacit) în cuprinsul referatului Tribunalului Sibiu, însă nu se precizează gradul de rudenie, se spune doar că ar fi văr cu magistratul. Această împrejurare, în sine, nu determină existența unei suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței.

Un alt motiv invocat în cererea de strămutare vizează anumite afirmații pe care intimatul P___ D__ M____ le-a făcut în prezența petenților și a altor persoane din municipiul Mediaș în sensul că lui nu i se poate întâmpla nimic în acest caz și nu poate fi tras la răspundere datorită relațiilor pe care le are la parchete și instanțe. Este de observat că nu s-a probat că s-au făcut astfel de afirmații, însă oricum, o poziție unilaterală exprimată de o parte dintr-o cauză nu poate fi considerată aptă să afecteze imparțialitatea magistraților.

Curtea apreciază că este necesar în egală măsură atât să se înlăture orice suspiciune rezonabilă privind imparțialitatea magistraților unei instanțe, dacă aceasta există, cât și să se evite uzitarea în mod excesiv și abuziv a instituției strămutării atunci când nu există elemente de latură obiectivă care să confirme existența unor temeiuri de strămutare în sensul art. 71 C.pr.pen.

Față de aspectele reținute, în temeiul art. 74 alin.1 C.pr.pen. se va respinge cererea de strămutare a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Mediaș, cerere formulată de petiționarii S_____ O_____, S_____ D______ și C________ N______.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga petenții să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, câte 50 de lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de strămutare a dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Mediaș, cerere formulată de petiționarii S_____ O_____, S_____ D______ și C________ N______.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă petenții să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, câte 50 de lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2015.

Președinte Grefier,

A_______ G_______ M____ D______ M____

Red./tehn./M__/DM

2x./29.01.2015

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 216/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 75/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 46/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 144/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 169/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 220/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 59/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 297/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 216/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 18/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 16/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 85/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 28/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 64/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 155/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 28/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 82/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 16/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 603/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 76/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 172/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 36/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 41/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 94/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 142/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 65/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 191/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 61/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 130/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 244/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 49/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 150/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 111/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 231/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 142/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 13/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 79/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 50/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 93/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 144/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 224/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 334/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 200/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 110/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 8/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 150/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 328/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 243/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 114/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 67/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 134/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 130/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 538/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 160/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 260/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 112/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 121/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 275/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 22/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025