Dosar nr. XXXXXXXXXXX - strămutare -
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C______
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
SENTINȚA PENALĂ NR. 130
Ședința publică de la 20 Mai 2013
PREȘEDINTE - C_________ M______ - Judecător
Grefier - E____ L_______
Ministerul Public reprezentat de procuror N_______ D_____ T_____, de la P________ de pe lângă Curtea de Apel C______.
......................
Pe rol, soluționarea cererii de strămutare formulată de petentul B_____ I___ (domiciliat în municipiul Tîrgu J__, ____________________________ 55, scara 1., apartament 15, județ Gorj), privind dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Tîrgu J__.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit petentul.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul oral al cauzei, învederându-se instanței faptul că la data de 19.04.2013, Tribunalul Gorj a înaintat referatul privind verificările efectuate cu privire la dosarul a cărei strămutare se solicită în cauză, după care, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de strămutare și obligarea petentului la cheltuieli judiciare statului, deoarece nu există probe sau indicii care să contureze temeinicia susținerilor acestuia.
Dezbaterile fiind încheiate;
C U R T E A :
Asupra cauzei penale de față;
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 12 martie 2013, petentul B_____ I___ a formulat cerere de strămutare a dosarului cu nr. XXXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Judecătoriei Tărgu J__, cererea fiind astfel înregistrată pe rolul Curții de Apel C______ la data de 12.03.2913, sub nr. XXXXXXXXXXX.
În motivarea cererii, petiționarul a arătat că solicită strămutarea judecării cauzei privind dosarul XXXXXXXXXXXXX, aflat pe rolul Judecătoriei Tărgu J__, în care are calitatea de petent, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal.
În fapt, a arătat că se află în proces cu partea vătămată C_____ P____, acesta din urmă reclamându-l că la data de 24.09.2010 ar fi sustras două porți confecționate din lemn, pe care le avea montate pe împrejmuirea dintre răsărit și cealaltă pe gardul dinspre apus.
În cererea de strămutare, petentul a arătat că are motive serioase de temere în ceea ce privește imparțialitatea judecării cauzei la această instanță, iar situația expusă în cererea de strămutare este de natură să creeze suspiciuni asupra modului de soluționare a dosarului, impunându-se strămutarea acestuia la o altă instanță în grad.
În temeiul dispozițiilor art.57 și 58 Cod pr. penală, pentru lămurirea instanței, în cauză s-au solicitat informații de la instanța ierarhic superioară celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, respectiv Tribunalul Gorj, referatul privind informațiile solicitate fiind înaintat cu adresa nr. 32/19.04.2013 și înregistrat de Curtea de Apel C______ la data de 23.04.2013 (fila 77- 79).
De asemenea, părțile au fost înștiințate cu privire la termenul fixat pentru judecarea acesteia.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată cererea de strămutare ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.55 Cod pr. penală, Curtea de Apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie din circumscripția sa, la o altă instanță de același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice, ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul a IV-lea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
La înfăptuirea justiției în cauzele penale, conform Codului de procedură penală, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.
Judecătorul judecă cauzele penale conform legii și propriei convingeri, bazată pe probele cercetate în procedura judiciară respectivă și în condițiile în care exclude orice presiune asupra lor.
Așa fiind, Curtea constată că motivul invocat în cererea de strămutare nu poate servi drept temei de strămutare a cauzei penale respective, deoarece nu sunt invocate argumente concrete și obiective de natură să confirme susținerile petentului privind lipsa imparțialității judecătorului, în condițiile în care nu există nici o probă sau indiciu care să contureze temeinicia susținerilor acestuia.
Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 60 Cod pr. penală, va fi respinsă ca nefondată cererea de strămutare formulată de petentul B_____ I___, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod pr. penală, acesta va fi obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge cererea de strămutare formulată de petentul B_____ I___ (domiciliat în municipiul Tîrgu J__, ____________________________ 55, scara 1., apartament 15, județ Gorj), privind dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Tîrgu J__, ca nefondată.
Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2013.
Președinte,
C_________ M______
Grefier,
E____ L_______
Dact. 2 ex./A.T. - 28 Mai 2013