Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel CRAIOVA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP)
Număr hotarâre:
72/2015 din 30 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 72

Ședința publică de la 30 aprilie 2015

PREȘEDINTE A_____ C_____ M_______- judecător

Grefier F______ I___

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror I____ S____ din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C______

***

Pe rol, soluționarea cererii de strămutare formulată de petentul C____ N______ privind dosarul nr. XXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Judecătoriei Târgu J__.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul C____ N______.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederându-se că, prin serviciul registratură a fost depusă la dosar o cerere din partea petentului C____ N______, cerere prin acesta solicită amânarea cauzei întrucât nu se poate prezenta la acest termen.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de amânare.

Curtea respinge cererea de amânare formulată ca neîntemeiată, reținând că în cazul cererilor de strămutare dovezile trebuie depuse dată cu cererea și nu la termenul acordat pentru soluționarea acesteia, pentru a permite efectuarea verificărilor și totodată reținând că nu s-au depus dovezi din care să rezulte imposibilitatea de prezentare a petentului.

S-a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de strămutare ca nefondată, apreciind că petentul nu a indicat motive care să se încadreze în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel C______ sub nr. XXXXXXXXXXX, la data de 18 martie 2015, petentul C____ N______ a solicitat strămutarea cauzei penale nr. XXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Judecătoriei Târgu J__, la o altă instanță egală în grad din raza de competență a Curții de Apel C______.

În motivarea cererii, petiționarul a arătat că este într-un conflict permanent cu instituțiile din Gorj și V_____, organele de poliție din Gorj și V_____ i-au înscenat comiterea unor fapte penale și de asemenea că este în conflict cu Baroul Gorj care nu posedă acte de funcționare.

În cauză s-a întocmit de către Tribunalul Gorj referatul nr. 40 din 17 aprilie 2015, care a fost înaintat instanței la aceeași dată.

Din analiza actelor de la dosar Curtea reține că prin rechizitoriul nr. 2800/P/2011 din 30.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J__ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: C____ N______, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin. 1 și 2 din Vechiul Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Codul Penal și art.5 din Noul Cod Penal, constând în aceea că în perioada 2008 -2013 în calitate de președinte al ONG "Lupta împotriva corupției, abuzurilor și nedreptăților din România", aflându-se în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a indus în eroare și a prejudiciat persoanele vătămate P______ G_______, Țavoc Metania, C______ C_________, C_____ C_______, A_______ I__, A_______ E________, T______ I__, G____ I__. P______ S_____, Tivig V_____, R____ G_______, Holzer G_______ I___, Cârlugea M____, Toropii V_____, Trohonel G_______, L________ N______ și M_______ I__ C_______, cu suma totală de 18.500 lei, promițându-le că va realiza demersurile necesare rezolvării în mod favorabil a unor probleme de natură juridică și că le va reprezenta interesele în fața instanțelor judecătorești, cu toate că nu deținea pregătirea juridică sau calitatea impusă de lege în acest sens;

U________ C_________ - pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin. 1 și 2 din Vechiul Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Codul Penal și art.37 lit.b Vechiul Cod Penal și art.5 din Noul Cod Penal, constând în aceea că în perioada 2011 - 2012 în calitate de reprezentant al ONG "Lupta împotriva corupției, abuzurilor și nedreptăților din România", aflându-se în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în stare de recidivă postexecutorie, a indus în eroare și a prejudiciat persoanele vătămate T_____ Râul R_____, Cijmaru G_______ și M____ I__, cu suma totală de 800 lei, promițându-le că va realiza demersurile necesare rezolvării în mod favorabil a unor probleme de natură juridică și că le va reprezenta interesele în fața instanțelor judecătorești, cu toate că nu deținea pregătirea juridică sau calitatea impusă de lege în acest sens, și,

Chiferiuc C_______, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin. 1 și 2 din Vechiul Codul Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Vechiul Codul Penal și art.37 lit.b Vechiul Cod Penal și art.5 din Noul Cod Penal, constând în aceea că în perioada 2010 -2011 în calitate de reprezentant al ONG "Lupta împotriva corupției, abuzurilor și nedreptăților din România", aflându-se în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în stare de recidivă postexecutorie, a indus în eroare și a prejudiciat persoanele vătămate I_________ G______, S_______ T____ și Țavoc M______, cu suma totală de 1.800 lei, promițându-le că va realiza demersurile necesare rezolvării în mod favorabil a unor probleme de natură juridică și că le va reprezenta interesele în fața instanțelor judecătorești, cu toate că nu deținea pregătirea juridică sau calitatea impusă de lege în acest sens.

Prin actul de sesizare al instanței s-au reținut în fapt următoarele:

Prin încheierea din 04.12.2006 a Judecătoriei Novaci în dosarul nr.24/2006 s-a dispus înscrierea ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România" cu sediul în comuna Crasna, _________________________, în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Novaci.

Conform actului constitutiv și statutului, asociația avea următoarele atribuții:

- promovarea și apărarea drepturilor și libertăților omului în principal libertatea conștiinței și a dreptului la liberă exprimare;

- depunerea tuturor diligentelor prin toate mijloacele legale în a descoperi, a evidenția situațiile de corupție, abuzurile și nedreptățile din România și a informa autoritățile însărcinate cu sancționarea acestora;

-apărarea membrilor asociației și a persoanelor interesate împotriva abuzurilor și nedreptăților prin consiliere și consultații juridice și reprezentarea acestora cu personal corespunzător, gratuit în limitele legii;

-promovarea valorilor civile ale democrației și statului de drept.

In cadrul asociației, inculpații C____ N______, U________ C_________ și Chiferiuc C_______, au îndeplinit funcțiile de președinte, membru, respectiv vice-președinte, iar martorele B_______ O___ M______, J____ M______ N______ și C______ M____ au îndeplinit funcțiile de secretar, respectiv jurist.

În perioada anilor 2008 - 2013 inculpații C____ N______, U________ C_________ și Chiferiuc C_______, aflându-se în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, au procedat la identificarea mai multor persoane care se considerau nedreptățite de soluțiile pronunțate de către organele judiciare sau care aveau pe rolul organelor de urmărire penală sau ale instanțelor judecătorești diverse litigii, în special persoane vulnerabile cu o pregătire juridică medie sau submedie pe care ulterior le-au prejudiciat cu sume însemnate, promițându-le că se vor realiza demersurile necesare rezolvării în mod favorabil a problemelor de natură juridică și că interesele acestora vor fi reprezentate în mod echitabil în instanțele judecătorești, cu toate că inculpații nu dețineau pregătirea juridică necesară și nici nu au asigurat reprezentarea acestora cu personal corespunzător, gratuit în limitele legii.

Pentru a crea o aparență de legalitate, inculpații au solicitat tuturor persoanelor vătămate, să semneze adeziuni la Asociația „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România" și au încasat diferite sume de bani în funcție de posibilitățile materiale ale persoanelor prejudiciate, pentru care eliberau chitanțe fiscale în care se consemna în mod mincinos că sumele au diverse destinații: donații, cotizații, deplasări.

Astfel, în cazul inculpatului C____ N______ s-a stabilit că în perioada 2008 -2013 in calitate de președinte al ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România, aflându-se în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a indus în eroare și a prejudiciat mai multe persoane vătămate cu suma totală de 18.500 lei, promițându-le că va realiza demersurile necesare rezolvării în mod favorabil a unor probleme de natură juridică și că le va reprezenta interesele în fața instanțelor judecătorești, cu toate că nu avea pregătire juridică în acest sens, după cum urmează:

Persoana vătămată P______ G_______ a achitat inculpatului C____ N______ suma de 1.390 lei după cum urmează: 20 lei conform chitanței nr. 2/04.02.2008 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare parte cotizație anul 2008, 20 lei conform chitanței nr. 24/24.03.2008 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2008, 20 lei conform chitanței nr. 31/28.03.2008 pe care a fost consemnat că ar reprezenta cotizație 2008, 20 lei conform chitanței nr. 17/30.06.2008 pe care a fost consemnat că ar reprezenta deplasare Dănești, 15 lei conform chitanței nr. 73/03.11.2008 pe care a fost consemnat că ar reprezenta deplasare Dănești, 50 lei conform chitanței nr. 36/16.12.2008 pe care a fost consemnat că ar reprezenta donație ONG. 50 lei conform chitanței nr. 92/14.01.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta cotizație 2009. 20 lei conform chitanței nr. 8/20.01.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare donație. 50 lei conform chitanței nr. 34/26.01.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta sponsorizare. 120 lei conform chitanței nr. 14/22.03.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta cotizație 2009, 80 lei conform chitanței nr. 30/23.03.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta donație, 250 lei conform chitanței nr. 17/05.06.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta cotizație 2009, 200 lei conform chitanței nr. 16/22.12.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta cotizație 2009. 50 lei conform chitanței nr. 21/25.01.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010. 420 lei conform chitanței nr. 43/17.03.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta cotizație și deplasare și 5 lei conform chitanței nr. 62/11.05.2013 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată P______ G_______ că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia judecării litigiului privind o suprafață de teren, precum și de faptul că va avea cu siguranță câștig de cauză în urma soluționării acestui litigiu. Inculpatul a condiționat ajutorul de înscrierea persoanei vătămate în organizația pe care o conducea. Astfel, deși nu dorea acest lucru, P______ G_______ a fost nevoit să se înscrie în ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România".

De fiecare dată când se întâlnea cu persoana vătămată, inculpatul solicita să-i plătească diferite sume de bani, motivând că-i sunt necesare pentru a desfășura toate activitățile utile soluționării litigiului, asigurând-o că aceasta nu trebuie să întreprindă vreun alt demers, iar în final îi va preda hotărârea definitivă și irevocabilă dispusă de către instanța de judecată, hotărâre care cu siguranță îi va fi favorabilă.

P______ G_______ a declarat că sumele de bani solicitate au fost achitate inculpatului având convingerea că îi vor fi reprezentate interesele în mod echitabil în justiție și nicidecum nu au reprezentat contravaloarea înscrierii în organizație, cotizație sau sponsorizare pentru ONG.

La sfârșitul anului 2010 - începutul anului 2011, inculpatul C____ N______ i-a comunicat persoanei vătămate că dosarul privind litigiul pe care îl avea, îl predase suspectului L______ D______. D____ urmare persoana vătămată a luat legătura numai cu suspectul L______ G_______, căruia a continuat să-i plătească diferite sume de bani pentru a-1 reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia soluționării litigiului pe care îl avea.

Plângerea formulată de către P______ G_______ împotriva lui L______ D______ a format obiectul dosarului nr. xxxxx/318/2012. în care Judecătoria Tg J__ a pronunțat sentința penală nr. 1551/10.06.2014.

S-a menționat că în luna mai 2013, persoana vătămată a fost contactată din nou de către inculpatul C____ N______ care i-a solicitat să-i predea vechea legitimație pentru a-i elibera alta nouă. Cu această ocazie persoana vătămată a plătit inculpatului suma de 5 lei. fiindu-i emisă chitanța menționată mai sus. Inculpatul a perseverat în activitatea infracțională, contactându-1 pe P______ G_______ promițându-i îl poate reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia litigiului pe care îl avea, însă persoana vătămată a refuzat, înțelegând în cele din urmă că a fost înșelată.

P______ G_______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.390 lei.

Persoana vătămată Țavoc Metania a plătit inculpatului C____ N______ suma de 1.050 lei după cum urmează: 50 lei conform chitanței nr. 77/20.11.2008 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere în organizație, 200 lei conform chitanței nr. 310/30.09.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2009, 200 lei conform chitanței nr. 254/16.10.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2009, 300 lei conform chitanței nr. 266/27.10.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2009 și 300 lei conform chitanței nr. 367/29.10.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2009.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată Țavoc M______ că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia judecării litigiului privind o suprafață de teren, precum și de faptul că va avea cu siguranță câștig de cauză în urma soluționării acestui litigiu, solicitându-i să-i plătească suma de 2.000 lei, sumă ce a fost negociată în final de cei doi la valoarea de 1.000 lei.

Țavoc M______ a declarat că sumele de bani i-au fost solicitate de către inculpat pentru a o reprezenta în fața instanțelor de judecată, și nu au fost date cu titlu de cotizație în cadrul organizației, precizând că în momentul în care 1-a întrebat pe C____ N______ de ce a consemnat aceste aspecte în documentele fiscale, inculpatul a motivat că aceasta este procedura de lucru în cadrul organizației.

Inculpatul C____ N______ nu a reprezentat persoana vătămată în fața instanțelor de judecată invocând diferite motive, iar când Țavoc M______ și-a dat seama că a fost înșelată și i-a solicitat inculpatului restituirea sumelor de bani plătite, acesta i-a promis că le va restitui, dar acest lucru care nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Țavoc M______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.050 lei.

Persoana vătămată C______ C_________ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 1.010 lei după cum urmează: 200 lei conform chitanței nr. 25/28.06.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere în ONG. 100 lei conform chitanței nr.26/28.06.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2009, 500 lei conform chitanței nr. 32/05.07.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2009, 100 lei conform chitanței nr. 71/17.03.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare. 60 lei conform chitanței nr. 101/07.05.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare și 50 lei conform chitanței nr. 130/18.06.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare V_____. C______ C_________ a arătat că a plătit și alte sume de bani acestuia, până la concurența sumei de 1.500 lei, tară însă să-i fie eliberat vreun document referitor la încasarea banilor.

A mai arătat că și în acest caz inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia judecării unui litigiu având ca obiect achitarea contravalorii unui autoturism vândut anterior, promițându-i că va avea cu siguranță câștig de cauză.

De fiecare dată când se întâlnea cu persoana vătămată, inculpatul C____ N______ îi solicita diverse sume de bani, fiind de acord să primească sumele pe care C______ C_________ le deținea asupra sa și o menținea în eroare, asigurând-o că nu trebuie să întreprindă vreo acțiune cu ocazia judecării litigiului, deoarece această sarcină îi revine inculpatului.

Persoana vătămată a declarat că a avut convingerea că sumele de bani achitate cu titlu de înscriere sau pentru organizație cotizație, reprezintă în fapt onorariu pentru a-i fi soluționat litigiul existent. Mai mult inculpatul î-a întărit convingerea ca reprezintă o organizație a statului, deoarece a observat faptul că acesta purta asupra sa un pistol, iar când și-a dat seama că a fost înșelat, a refuzat să îi mai plătească și alte sume de bani care îi fuseseră solicitate.

In acest caz, s-a reținut faptul că suspectul L______ D______ nu a efectuat activități de inducere în eroare a persoanei vătămate (acesta fiind doar prezent uneori la discuțiile purtate de persoana vătămată cu inculpatul C____ N______), iar toate sumele de bani plătite de C______ C_________ au fost primite de către inculpatul C____ N______, care de altfel a și completat toate chitanțele fiscale emise în acest scop.

C______ C_________ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.500 lei.

Persoana vătămată C_____ C_______ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 2.140 lei după cum urmează: 600 lei conform chitanței nr. 278/10.11.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere în ONG + cotizație 2009, 600 lei conform chitanței nr.281/15.11.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație + deplasare, 400 lei conform chitanței nr. 9/24.12.2009 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2009, 100 lei conform chitanței nr. 69/14.03.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare, 40 lei conform chitanței nr. 55/29.06.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta deplasare, 250 lei conform chitanței nr. 154/18.07.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare, 100 iei conform chitanței nr. 87/27.11.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare donație și 50 lei conform chitanței nr. 28/16.02.2013 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare Novaci 18.02.2013.

S-a reținut faptul că suma de 1.200 lei a fost plătită de către C_____ C_______ în ziua în care inculpatul C____ N______ și suspectul L______ D______ s-au deplasat la domiciliul persoanei vătămate, însă discuțiile au fost purtate numai de inculpatul C____ N______. aspect recunoscut și de către acesta.

Suspectul L______ D______ nu a dorit să aibă vreo implicare în acest caz deoarece avea legături de rudenie, atât cu persoana vătămată cât și cu cealaltă parte a litigiului. Ulterior C_____ C_______ a luat legătura și a plătit sumele de bani inculpatului C____ N______.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia judecării unei cauze, având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren ce fusese moștenită de către mama sa, numita P______ Ellisabeta (astfel se explică menționarea acestui nume pe chitanțele eliberate de către inculpat), precum și de faptul că va avea cu siguranță câștig de cauză în urma soluționării acestui litigiu și de asemenea va depista faptele de corupție săvârșite de către magistrați cu ocazia judecării anterioare a litigiului în cauză.

Persoana vătămată a declarat că a avut convingerea că sumele de bani achitate cu titlu de înscriere sau cotizație pentru organizație, reprezintă în fapt onorariu pentru a-i fi soluționat litigiul existent.

C_____ C_______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.140 lei.

Persoanele vătămate A_______ I__ și sora sa A_______ E________ au plătit inculpatului C____ N______ suma totală de 1.880 Iei după cum urmează: 500 lei conform chitanței nr. 50/15.02.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010 ..cu probleme", 100 lei conform chitanței nr.58/27.02.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare, 200 lei conform chitanței nr. 11/11.03.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010, 150 lei conform chitanței nr. 32/31.03.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010. 140 lei conform chitanței nr. 91/14.04.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010. 60 lei conform chitanței nr. 92/14.04.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010, 150 lei conform chitanței nr. 109/12 05.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație ?010 250 lei conform chitanței nr. 153/17.07.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare donație, 100 lei conform chitanței nr. 178/10.08.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010, 40 lei conform chitanței nr. 73/13.11.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010. 70 lei conform chitanței nr. 74/13.11.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010, 70 lei conform chitanței nr. 18/20.02.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2011 și 50 lei conform chitanței nr. 100/06.08.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare + cotizație 2011.

In cazul acestor persoane vătămate s-a precizat faptul că în anul 2008 au avut un litigiu cu T_____ D______, soluționat de Judecătoria Tg-J__ prin care s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. xxxxxxx din 14.12.2006, emis pe numele A_______ I__ și A_______ E________

În cursul anului 2010 inculpatul C____ N______ a racolat cele două persoane vătămate, prezentându-se în calitate de președinte al ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România" și pentru a fi mai convingător le-a arătat o legitimație pe care era înscris cuvântul "anticorupție" și care avea drapelul național și însemnele Uniunii Europene. Totodată acesta le-a arătat un pistol, fapt care le-a creat convingerea că reprezintă o instituție serioasă, mai exact o autoritate de stat.

În demersurile infracționale, inculpatul a asigurat persoanele vătămate că le va reprezenta la Tribunalul Gorj și le va rezolva vechea problemă cu titlu de proprietate, aspect care nu s-a realizat.

Persoanele vătămate au declarat că de fiecare dată inculpatul le solicita sume de bani, motivând că îi sunt necesare pentru reprezentarea în fața instanței de judecată, și în mod mincinos se consemna pe chitanțele fiscale că au fost achitate cu titlu de cotizații sau donații.

Fiind nemulțumită de activitățile desfășurate de către inculpatul C____ N______ și dându-și seama că a fost înșelată de către acesta, la data de 03.02.2013 A_______ E________ a formulat o cerere către acesta prin care i-a solicitat restituirea sumelor de bani ce-i fuseseră plătite, fiind în discuție suma de 1.200 lei, iar pe cererea respectivă inculpatul a consemnat „Eu președinte C____ N______ am luat la cunoștință și voi returna suma menționată mai sus" (suma de bani nefiind însă returnată vreodată). La aceeași dată A_______ E________ a solicitat și a primit de la inculpatul C____ N______ toate documentele ce-i fuseseră predate în legătură cu litigiul ce fusese deja soluționat de instanțele de judecată.

A_______ I__ și sora sa A_______ E________ au arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma totală de 1.880 lei, din care 800 lei reprezintă sumele de bani plătite de către A_______ I__.

Persoana vătămată T______ I__ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 1.550 lei după cum urmează: 200 lei conform chitanței nr. 53/26.05.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010. 200 lei conform chitanței nr. 169/01.07.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație, 200 lei conform chitanței nr. 175/07.08.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010, 200 lei conform chitanței nr.53/20.10.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010, 100 lei conform chitanței nr.91/28.11.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare donație, 100 lei conform chitanței nr.46/23.05.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare C______ Judecătorie la data de 30.05.2011, 350 lei conform chitanței nr.49/30.05.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare Curtea de Apel C______ și 200 lei conform chitanței nr. 115/12 09 2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2011.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată T______ I__ că o va reprezenta la instanțele judecătorești din C______ cu ocazia judecării procesului intentat privind dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren, precum și de faptul că va avea câștig de cauză în urma soluționării acestui litigiu.

Persoana vătămată a declarat că sumele de bani i-au fost solicitate de către inculpat pentru a o reprezenta în fața instanțelor de judecată, și nu pentru cotizații sau donații către ONG.

T______ I__ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.550 lei.

Persoana vătămată G____ I__ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 700 lei după cum urmează: 300 lei conform chitanței nr. 156/20.07.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere în ONG + cotizație 2010, 200 lei conform chitanței nr. 177/10.08.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010 și 200 lei conform chitanței nr. l 65/27.07.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2010.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată G____ I__ că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia judecării litigiului privind o suprafață de teren, precum și de faptul că va avea cu siguranță câștig de cauză în urma soluționării acestui litigiu. Pentru acest lucru, inculpatul a solicit persoanei vătămate să-i plătească 500 lei pentru a o reprezenta în fața instanțelor judecătorești din municipiul Tg J__, precum și câte 500 lei pentru a o reprezenta, dacă va fi cazul și în fața instanțelor judecătorești superioare din municipiul C______ și ulterior din municipiul București.

S-a mai reținut faptul că inculpatul a mai solicitat ulterior și alte sume de bani persoanei vătămate, aceasta refuzând întrucât și-a dat seama că fusese înșelată, aflând ulterior achitării sumelor că de fapt C____ N______ nu efectuase vreun demers legal în cazul său, dar și aspectul că acesta nu avea nici studii juridice de specialitate pentru a o putea reprezenta în fața organelor judiciare.

Astfel, la începutul lunii februarie 2012 a solicitat și a primit de la inculpatul C____ N______ toate documentele ce-i fuseseră predate și care priveau litigiul având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate.

De asemenea, la data de 03.02.2013 persoana vătămată a solicitat inculpatului restituirea sumelor de bani achitate, iar pe cererea formulată, inculpatul a consemnat ..Eu președinte C____ N______ am luat la cunoștință și voi returna suma din contul organizației LICNAR în termen de 30 zile" (suma de bani nefiind însă returnată vreodată).

G____ I__ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 700 lei.

Persoana vătămată P______ S_____ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 610 Iei după cum urmează: 90 lei conform chitanței nr. 8/19.08.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere ONG, 60 lei conform chitanței nr. 66/23.08.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere ONG, 50 lei conform chitanței nr. 53/06.09.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație, 50 lei conform chitanței nr. 8/20.01.201 1 pe care a fost consemnat că ar reprezenta cotizație 2011, 100 lei conform chitanței nr. 1019/12.02.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare București (pe această chitanță persoana vătămată a consemnat că a mai plătit suspectului suma de 150 lei reprezentând contravaloarea benzinei necesară deplasării în municipiul București), 60 lei conform chitanței nr. 37/13.03.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2011 și 50 lei conform chitanței nr. 94/22.07.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare Primărie Crasna.

Pentru a-i câștiga încrederea, inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată P______ S_____ că o va reprezenta la Tribunalul Gorj cu ocazia judecării unei cauze având ca obiect obținerea de despăgubiri ca urmare a unei exproprieri forțate, precum si de faptul că va avea câștig de cauză în urma soluționării acestui litigiu, în caz contrar persoanei vătămate i se vor restitui sumele achitate, lucru care însă nu s-a întâmplat î realitate.

Persoana vătămată a declarat că suma de bani i-a fost solicitată de către inculpat pentru a o reprezenta în fața instanțelor de judecată, și nu a constituit contravaloare înscriere sau cotizație către ONG. Mai mult, a arătat că inculpatul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată al cauzei.

P______ S_____ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 610 lei.

Tivig V_____ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 870 lei, după cum urmează: 470 lei conform chitanței nr. 12/15.11.2010 pe care a fost consemnai că ar reprezenta "problemele pe care le am în legătură cu terenul din Valea Albă", 70 lei conform chitanței nr. 4/15.03.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta cotizație de înscriere, 180 lei conform chitanței nr. 10/21.03.201 1 pe care a fost consemnat că ar reprezenta donație, 100 lei conform chitanței nr. 52/16.01.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere în ONG LICNAR și 50 lei conform chitanței nr. 65/20.02.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare deplasare. Tivig V_____ a arătat că a plătit și alte sume de bani acestuia, până la concurența sumei de 5.000 lei, tară însă să-i fie eliberat vreun document referitor la încasarea banilor.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată Tivig V_____ că îl va reprezenta în fața instanțelor judecătorești, efectuând toate demersurile cu ocazia judecării litigiului privind o suprafață de teren, precum și de faptul că va avea cu siguranță câștigat de cauză în urma soluționării acestui litigiu.

Pentru a fi sigur de reușita activității infracționale, C____ N______ i-a prezentat persoanei vătămate o legitimație purtând însemnele drapelului național și al Uniunii Europene, creându-i astfel convingerea că reprezintă o instituție abilitată în rezolvarea problemelor ce-1 priveau.

De asemene, a inculpatul i-a precizat că reprezintă „anticorupția" și a rezolvat multe cazuri de același gen având experiență în domeniu, precum și colaborări cu Guvernul României, instituție la care va face de altfel demersuri. Inculpatul i-a mai spus ca în acest caz nu este nevoie să contacteze un avocat, deoarece acesta îi va solicita un onorariu mai mare, iar el îl poate ajuta mult mai eficient și cu bani mai puțini.

Pentru acest lucru, inculpatul a solicit persoanei vătămate să-i plătească 5.000 lei condiționând ajutorul dat de înscrierea acesteia în ONG .,Lupta împotriva Corupției. Nedreptăților și Abuzurilor din România" și de plata sumei de 100 lei aferentă înscrierii.

Ulterior acestui moment, inculpatul C____ N______ a solicitat în permanență persoanei vătămate în repetate rânduri diferite sume de bani, motivând că-i sunt necesare pentru efectuarea activităților utile soluționării litigiului, însă inculpatul nu a desfășurat nici o astfel de activitate.

Tivig V_____ a declarat că sumele de bani i-au fost solicitate și plătite inculpatului C____ N______ pentru ca acesta să efectueze toate activitățile necesare soluționării litigiului pe care acesta îl avea, și nu în scopurile consemnate în cuprinsul chitanțelor eliberate.

Tivig V_____ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 5.000 lei.

Persoana vătămată R____ G_______ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 200 lei conform chitanței nr. 2/14.01.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere ONG.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia soluționării unui litigiu privind schimbul unor autoturisme, precum și de faptul că va avea cu siguranță câștig de cauză.

S-a reținut că inculpatul nu a reprezentat interesele persoanei vătămate în instanța de judecată, aceasta din urmă realizând că inculpatul nu putea să realizeze acest demers, întrucât nu avea cunoștințe și pregătire de specialitate.

R____ G_______ a declarat că suma de bani i-a fost solicitată de către inculpat în scopul menționat mai sus, și nu drept taxă înscriere în ONG, aspect de care nici nu a avut cunoștință.

R____ G_______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 400 lei, din care 200 lei reprezintă suma de bani plătită inculpatului conform chitanței nr. 2/14.01.2011, iar suma de 200 lei reprezintă contravaloarea transportului de la locul de domiciliu până în municipiul Tg J__ pentru a se întâlni cu inculpatul precum și contravaloarea consumației plătită acestuia la localurile unde s-au întâlnit.

Persoana vătămată Holzer G_______-I___ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 50 lei conform chitanței nr. 35/13.03.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație 2011. Acesta a arătat că a plătit și alte sume de bani inculpatului, până la concurența sumei de 500 lei (într-o situație 200 lei iar ulterior 250 lei), emițându-i-se de fiecare dată chitanțe, pe care însă nu le-a mai găsit pentru a le prezenta organelor de urmărire penală.

Și de această dată inculpatul a asigurat persoana vătămată că o va reprezenta la instanțele judecătorești cu ocazia soluționării litigiului privind retrocedarea unor suprafețe de teren.

Inculpatul C____ N______ a câștigat încrederea persoanei vătămate relatându-i că s-a mai ocupat de soluționarea unor cauze similare pe care le-a câștigat, fapt care i-a atras adversitatea părților din litigiu, astfel că este nevoit să poarte armă.

Particularitatea acestui caz constă în aceea că inculpatul C____ N______ i-a înmânat o legitimație pe numele persoanei vătămate și un chitanțier, spunându-i să identifice persoane care au diferite litigii în instanțele de judecată de la care să încaseze sume de bani, eliberându-le chitanțe, urmând a le pune în contact cu acesta, iar pentru serviciile prestate Holzer G_______-I___ putea să oprească jumătate din sumele încasate.

Ulterior persoana vătămată a realizat că a fost înșelată de inculpat care nu efectuase nici un demers pentru soluționarea litigiului ce îl privea, dar și aspectul că era pretabil la săvârșirea unor fapte de natură penală în situația în care încasa sume de bani de la persoanele astfel indicate, împrejurări în care a predat organelor de poliție chitanțierul ce îl primise de la inculpat.

Holzer G_______-I___ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 500 lei.

Persoana vătămată Cârlugea M____ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 300 lei conform chitanței nr. 29/10.11.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere + cotizație.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată Cârlugea M____ că îi va formula o plângere penală împotriva persoanelor ce făcuseră afirmații mincinoase întro cauză penală în care avusese calitatea de reclamant, solicitându-i în schimb să-i achite suma de 300 lei și să devină membru al organizației Asociația „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România".

Inculpatul a câștigat încrederea persoanei vătămate spunându-i că îl poate reprezenta în fața tuturor autorităților statului, chiar și CEDO, precizând că are colaborări cu Ministerul Justiției în lupta împotriva corupției și abuzurilor.

Cârlugea M____ a declarat că suma de bani a fost achitată în scopul menționat mai sus și nu a reprezentat contravaloare înscriere sau cotizație ONG.

Cârlugea M____ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 300 lei.

Persoana vătămată T_____ V_____ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 430 lei după cum urmează: 300 lei conform chitanței nr. 49/11.01.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere în LICNAR, 100 lei conform chitanței nr. 51/15.01.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație și 30 lei conform chitanței nr. 65/29.02.2012 pe care nu este menționat ce reprezintă această sumă de bani.

În fapt, inculpatul a solicitat sumele de bani promițându-i persoanei vătămate că va întreprinde demersurile necesare obținerii unui titlu de proprietate de la Primăria comunei Bălănești, dar și pentru plata unor taxe aferente acelui înscris.

Inculpatul nu i-a adus la cunoștință persoanei vătămate că îl va înscrie în Asociația ..Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România".

T_____ V_____ a arătat că se constituie parte civila in cauza cu suma de 430 lei.

Persoana vătămată Trohonel G_______ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 250 lei după cum urmează: 50 lei conform chitanței nr. 126/03.06.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație, 100 lei conform chitanței nr. 18/27.06.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație și 100 lei conform chitanței nr. 16/28.06.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare asistență juridică.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată Trohonel G_______ că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia judecării litigiului privind o suprafață de teren, precum și de faptul că va avea cu siguranță câștig de cauză în urma soluționării acestui litigiu.

Trohonel G_______ a declarat că suma de bani i-a fost solicitată de către inculpat pentru a-1 reprezenta în fața instanțelor de judecată, și nu pentru a plăti cotizația în cadrul ONG-ului, observând ulterior aspectele consemnate de către inculpat în chitanțele eliberate. De asemenea persoana vătămată a învederat că suma de 100 lei plătită în data de 28.06.2012 a obținut-o în urma amanetării unui inel bărbătesc deoarece nu primise pensia până la acea dată.

Trohonel G_______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 250 lei.

Persoana vătămată L________ N______ a plătit inculpatului C____ N______ suma de 200 lei după cum urmează: 150 lei conform chitanței nr. 24/12.07.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere și 50 lei conform chitanței nr. 67/07.08.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație.

Și în acest caz inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată L________ N______ că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia judecării litigiului privind o suprafață de teren, spunându-i că nu este nevoie să se deplaseze vreodată la sediile instanțelor de judecată, iar pentru acest lucru, suspectul i-a solicit suma de 200 lei, atrăgându-i atenția să nu apeleze la vreun avocat deoarece îi va percepe sume mai mari cu titlu de onorariu.

Pentru a obține și alte câștiguri injuste, inculpatul a relatat lui L________ N______ că se poate ocupa și de efectuarea tuturor activităților necesare în fața instanțelor judecătorești privind recuperarea taxei auto, sens în care acesta sau oricare cunoscut al său îl poate contacta.

L________ N______ a declarat că suma de bani i-a fost solicitată de către inculpat în scopul menționat mai sus, și nu a reprezentat contravaloare înscriere sau cotizație ONG. L________ N______ se constituie parte civilă în cauză cu suma de 200 lei.

M_______ lon C_______ a achitat inculpatului C____ N______ suma de 600 lei conform chitanței nr. 39/05.07.2013 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare înscriere + cotizație.

M_______ lon C_______ a declarat că suma de bani i-a fost solicitată de către inculpat pentru a-1 reprezenta la Judecătoria Motru, și nu a reprezentat taxă înscriere în ONG, el observând ulterior cele consemnate de către inculpat în chitanța emisă.

Inculpatul C____ N______ a asigurat persoana vătămată M_______ I__-C_______ că o va reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia judecării litigiului în care se constituise parte vătămată cu suma de 500 euro, precum și de faptul că va avea câștig de cauză în urma soluționării acestui litigiu, în caz contrar, inculpatul luându-și angajamentul că îi va restitui suma achitată, lucru care însă nu s-a întâmplat în realitate.

S-a reținut faptul că inculpatul C____ N______ i-a mai solicitat persoanei vătămate suma de 100 lei pentru a întreprinde demersuri în vederea recuperării taxei auto plătită anterior de către aceasta, însă M_______ I__-C_______ i-a spus că îi va plăti pentru acest lucru suma de 200 lei. dar numai după ce va obține restituirea taxe auto.

M_______ I__-C_______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 600 lei.

În cazul inculpatului U________ C_________ s-a stabilit că în perioada 2011 - 2012 în calitate de reprezentant al ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România"`, aflându-se în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în stare de recidivă postexecutorie, a indus în eroare și a prejudiciat trei persoane vătămate cu suma totală de 800 lei, promițându-le că va realiza demersurile necesare rezolvării în mod favorabil a unor probleme de natură juridică și că le va reprezenta interesele în fața instanțelor judecătorești, cu toate că nu avea pregătire juridică în acest sens.

Astfel, în vara anului 2011 inculpatul a abordat persoana vătămată T_____ R___-R_____ prezentându-i-se drept avocat dar și membru în cadrul organizației „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România".

Pentru a fi mai convingător, inculpatul i-a arătat o legitimație pe care era trecută calitatea de inspector în cadrul ONG LICNA. în aceste împrejurări, persoana vătămată 1-a întrebat dacă ar putea să-i înmatriculeze un autoturism achiziționat din Franța, tară a mai fi nevoie să achite taxa de primă înmatriculare.

Profitând de situația astfel creată, inculpatul i-a arătat lui T_____ R___-R_____ mai multe hotărâri judecătorești având ca obiect înmatricularea unor autoturisme achiziționate din spațiul UE, asigurându-1 că va avea câștig de cauză în demersul urmărit.

Persoanei vătămate i-a fost creată convingerea că interesele sale îi vor fi apărate în mod legal în justiție, astfel că i-a achitat inculpatului suma de 330 de lei, fără a-i fi emis vreun document justificativ.

Este de remarcat că după ce a primit de la persoana vătămată, documentele privind înmatricularea autoturismului, inculpatul U________ C_________ s-a întâlnit cu T_____ R___-R_____ în incinta Tribunalului Gorj. spunându-i că nu poate să-i reprezinte interesele, întrucât este în conflict cu judecătorul cauzei.

Ulterior, a constatat persoana vătămată că acțiunea formulată a fost respinsă ca netimbrată.

T_____ R___-R_____ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 330 lei.

Persoana vătămată Cîjmaru G_______ a plătit inculpatului U________ C_________ suma de 270 lei după cum urmează: 120 lei conform chitanței nr. 28/14.11.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare taxă înscriere și 150 lei conform chitanței nr. 29/16.1 1.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare taxă înscriere reprezentare.

Din actele de urmărire penală, a rezultat că în cursul lunii noiembrie 2011, persoana vătămată s-a deplasat la sediul Tribunalului Gorj pentru a contacta un avocat care să întreprindă demersurile legale în vederea recuperării unei taxe auto, în sumă de 4.400 lei.

În incinta Tribunalului, persoana vătămată a fost acostată de inculpat care s-a recomandat ca fiind "avocatul U________ C_________" și în această împrejurare s-a oferit să-1 ajute să promoveze acțiunea civilă. în acest scop inculpatul i-a solicitat suma de 120 lei, fiindu-i eliberată chitanța nr.28 din 14.11.2011, în care se consemna în mod nereal că ar reprezenta taxă înscriere în cadrul ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România".

De asemenea, inculpatul aflând de la persoana vătămată că aceasta are un litigiu cu OMV Petrom SA referitor la achiziționarea a două imobile, s-a oferit să îi reprezinte interesele, dar va trebui să-i achite suma de 150 de lei, încasată ulterior conform chitanței nr. 29/16.11.2011 pe care s-a consemnat în mod nejustificat că reprezintă contravaloare taxă înscriere în ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România".

S-a precizat că inculpatul U________ C_________ a formulat în numele persoanei vătămate o cerere la instanța de judecată privind recuperarea taxei auto, dar ne fiind corect formulată, Cîjmaru G_______ a fost nevoit să formuleze o altă acțiune.

În ceea ce privește litigiul dintre persoana vătămată și OMV Petrom reținem că acesta fusese deja soluționat prin decizia irevocabilă nr. 1055 din 05.10.2010 a Curții de Apel C______. .

Totodată inculpatul U________ C_________ a încercat să înscrie persoana vătămată în ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România" precizându-i că i se va elibera o legitimație în acest sens, dar Cîjmaru G_______ a refuzat să facă parte din entitatea juridică.

Cîjmaru G_______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 270 lei.

Persoana vătămată M____ I__ a plătit inculpatului U________ C_________, care s-a prezentat persoanei vătămate ca fiind avocat, suma de 200 lei, iar aceasta i-a emis doar pentru suma de 150 lei, chitanța nr. 22/14.06.2012 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare taxă înscriere.

In luna iunie 2012 persoana vătămată s-a deplasat la sediul ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România" unde l-a întâlnit pe inculpatul U________ C_________ căruia i-a precizat că dorește să înmatriculeze un autoturism de proveniență străină fără a fi nevoit să mai achite taxe de primă înmatriculare. Speculând ocazia astfel creată, inculpatul i-a relatat persoanei vătămate că îl va ajuta în demersul său, întrucât are cunoștințe și pregătire de specialitate, fiind avocat, învederându-i suplimentar că a fost angrenat în mai multe procese în care a avut câștig de cauză.

In acest scop inculpatul i-a solicitat și a primit de la persoana vătămată suma de 200 lei, iar pentru a-și ascunde activitatea infracțională folosindu-se de calitatea pe care o avea în cadrul ONG LICNA, i-a eliberat chitanța nr. 22/14.06.2012 în sumă de 150 lei în care a consemnat în mod nereal că ar reprezenta taxă înscriere în cadrul organizației.

Inițial, persoana vătămată nu a observat cele consemnate în chitanța fiscală, aceasta urmărind de fapt promovarea acțiunii în justiție și nicidecum să devină membru în cadrul organizației.

Este de precizat că U________ C_________ nu a reprezentat niciodată persoana vătămată în fața instanței de judecată, aceasta fiind nevoită să-și reprezinte singură interesele injustiție.

M____ I__ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 200 lei.

În cazul inculpatului Chiferiuc C_______ s-a stabilit că în perioada 2010 - 2011 în calitate de reprezentant al ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România", aflându-se în realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în stare de recidivă postexecutorie, a indus în eroare și a prejudiciat trei persoane vătămate cu suma totală de 1.800 lei, promițându-le că va realiza demersurile necesare rezolvării în mod favorabil a unor probleme de natură juridică și că le va reprezenta interesele în fața instanțelor judecătorești, cu toate că nu avea pregătire juridică în acest sens.

Astfel, persoana vătămată I_________ G______ a plătit inculpatului Chiferiuc C_______ suma de 500 Iei conform chitanței nr. 16/24.1 1.2010 pe care a fost consemnat că ar reprezenta „donație pentru problemele privind titlu de proprietate și alte drepturi".

In cursul lunii noiembrie 2010, în timp ce persoana vătămată se afla în incinta Tribunalului Gorj. pentru rezolvarea unui litigiu privind dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren, a fost abordat de inculpatul Chiferiuc C_______ care s-a recomandat reprezentant al ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România*`, înmânându-i totodată mai multe pliante referitoare la activitatea organizației.

A doua zi persoana vătămată, s-a deplasat la sediul organizației din Municipiul Tg-J__, unde s-a întâlnit cu inculpatul Chiferiuc C_______ și după ce i-a relatat obiectul procesului, i s-a creat convingerea că acesta din urmă va întreprinde toate demersurile necesare soluționării litigiului și că îl va reprezenta în fața Judecătoriei Motru.

În acest sens inculpatul i-a solicitat și a primit suma de 500 lei, chiar dacă persoanei vătămate i s-a părut o sumă prea mare, motivând că acesta este tariful perceput în cadrul organizației pentru astfel de probleme.

Ulterior persoana vătămată a observat că pe chitanța nr. 16/24.11.2010 era consemnat că suma plătită reprezenta „donație", și solicitând lămuriri a aliat de la Chiferiuc C_______ că respectiva expresie era uzuală în cadrul organizației pe care o reprezenta atunci când se încasau sume de bani pentru rezolvarea unor probleme juridice.

S-a reținut faptul că inculpatul nu a efectuat nici un fel de demers pentru reprezentarea persoanei vătămate în fața instanțelor judecătorești, urmărind de fapt, obținerea unor foloase materiale injuste în dauna persoanei fizice.

I_________ G______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 500 lei.

Persoana vătămată S_______ T____ a plătit inculpatului Chiferiuc C_______ (în calitate de prim-vicepreședinte al ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România") suma de 900 lei după cum urmează: 500 lei conform chitanței nr. 2/12.01.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație + înscriere. 300 lei conform chitanței nr. 3/13.01.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație + donație și 100 lei conform chitanței nr. 3/28.01.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație + donație.

Astfel, în data de 12.01.2011 la domiciliul persoanei vătămate s-a prezentat inculpatul Chiferiuc C_______ împreună cu soția persoanei prejudiciate, martora S_______ I____, aflând de la aceasta din urmă că fusese abordată de inculpat în incinta Tribunalului Gorj, recomandându-i-se drept "avocatul Chiferiuc C_______", dar și prim-vicepreședinte al ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România" .

În aceste împrejurări inculpatul prezentându-se sub o calitate falsă, cea de avocat, s-a angajat că va rezolva litigiul persoanei vătămate cu privire la stabilirea dreptului de proprietate, asupra unei suprafețe de teren de pe raza comunei Fărcășești. Pentru aceste demersuri. Chiferiuc C_______ a solicitat și primit de la S_______ T____ suma de 500 de lei în data de 12.01.2011 eliberându-i chitanța nr.2 ce a fost scrisă de martora J____ M______ N______, urmând ca în zilele următoare să se deplaseze la sediul organizației cu documentele justificative ale litigiului.

În data de 13.01.2011, persoana vătămată i-a mai achitat inculpatului suma de 300 de lei. întrucât Chiferiuc C_______ îi precizase că banii sunt necesari efectuării tuturor activităților reprezentării în instanța civilă, cu mențiunea că și în acest caz chitanța nr.3 a fost scrisă de martora J____ M______ N______.

În referire la această persoană vătămată, inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, astfel că în data de 28.01.2011 1-a contactat și i-a solicitat suma de 100 de lei, motivând că banii plătiți anterior nu au fost suficienți soluționării litigiului, în acest sens eliberându-i chitanța nr.3 scrisă de aceeași martoră.

Inculpatul Chiferiuc C_______ i-a spus persoanei vătămate că în situația care mai cunoaște și alte persoane care au litigii pe rolul instanțelor judecătorești, să le îndrume spre organizație, în scopul soluționării acestora.

Persoana vătămată a declarat că sumele de bani i-au fost solicitate de către inculpat în scopul de a o reprezenta în instanța de judecată și nu au constituit contravaloare cotizații sau donații către ONG, așa cum în mod nereal a fost consemnat pe chitanțele respective.

S_______ T____ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 900 lei.

Țavoc M______, persoană vătămată care plătise anterior sume de bani inculpatului C____ N______, iar la momentul respectiv nu i se soluționase litigiul. în cursul anului 2011. în scopul rezolvării problemelor, a luat legătura cu inculpatul Chiferiuc C_______. în aceste împrejurări inculpatul a asigurat-o că organizația pe care o reprezenta va trimite un avocat în fața instanțelor judecătorești pentru a-i susține cauza, care va avea finalitatea scontată de aceasta.

In schimb, inculpatul Chiferiuc C_______ a solicitat persoanei vătămate să-i plătească suma de 400 lei, pentru care i-a emis chitanța nr. 4/29.01.2011 pe care a fost consemnat că ar reprezenta contravaloare cotizație înscriere persoană Țavoc M______. Chiferiuc C_______ i-a spus persoanei vătămate că suma de bani încasată reprezintă onorariul avocatului ce urma să o reprezinte în fața instanțelor judecătorești, asigurând-o că nu trebuie să mai plătească alte sume de bani pentru asigurarea apărării.

A doua zi, persoana vătămată s-a întâlnit cu avocatul indicat de inculpat, care i-a solicitat suma de 500 lei pentru a o reprezenta în fața instanțelor judecătorești cu ocazia soluționării litigiului pe care îl avea, precizându-i că nu are nici o legătură cu organizația reprezentată de inculpatul Chiferiuc C_______ și nu a primit nicio sumă de bani ce fusese anterior încasată de acesta. Astfel, persoana vătămată a plătit avocatului onorariul solicitat, fiind reprezentată în mod legal în fața instanțelor judecătorești.

Dându-și seama că fusese înșelată de către inculpatul Chiferiuc C_______, persoana vătămată a solicitat restituirea sumei de 400 lei, acesta promițându-i restituirea banilor, lucru care însă nu s-a întâmplat nici până în prezent.

Țavoc M______ a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 400 lei.

Pe parcursul urmăririi penale au fost identificate și audiate în calitate de martor, numitele B_______ O___ M______, J____ M______ N______ și C______ M____, persoane care în perioada 2009 - 2012 au îndeplinit diverse funcții în cadrul ONG „Lupta împotriva Corupției, Nedreptăților și Abuzurilor din România" și care în mod direct au luat la cunoștință de activitatea infracțională a inculpaților.

Cu ocazia audierilor, inculpații C____ N______, U________ C_________ și Chiferiuc C_______, au recunoscut că au încasat sumele de bani de la persoanele vătămate, dar au încercat să acrediteze ideea că acestea au fost achitate cu titlu de taxă înscriere, cotizații, donații, etc, în cunoștință de cauză, susținând Iară temei că nu au promis că vor rezolva în mod favorabil în fața organelor judiciare, litigiile pe care le aveau persoanele prejudiciate.

De asemenea, au arătat în mod constant că nu au efectuat nici un demers în fața vreunui organ judiciar și că nu au asigurat vreo persoană că litigiile vor fi soluționate în mod favorabil.

In esență inculpații nu se consideră vinovați de săvârșirea vreunei infracțiuni. Susținerile acestora sunt total nesincere, fiind contrazise de actele de urmărire penală administrate în cauză

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 310/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 153/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 210/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 26/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 243/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 97/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 112/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 102/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 115/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 15/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 16/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 9/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Contestaţie în anulare - Fond
  • Hotărârea 1/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 47/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 145/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 75/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 55/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 292/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 58/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 10/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 33/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 13/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 2/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 210/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 50/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 31/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 161/PI - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 89/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 5/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 68/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 18/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 136/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 97/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 142/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 179/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Contestaţie în anulare - Fond
  • Hotărârea 659/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 114/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 101/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 127/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 311/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 313/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 94/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 111/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 36/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 132/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 137/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 72/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 8/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 510/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 21/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 73/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 31/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 63/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 47/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 156/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 151/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 42/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 142/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 166/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 198/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025