Dosar nr. XXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL A___ I____
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 112/2013
Ședința publică de la 05 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M____ E____ C______
Grefier V_______ C______ V______
P________ de pe lângă Curtea de Apel A___ I____ a fost reprezentat de
Procuror - A___ F_____
Pe rol se află soluționarea cererii de strămutare a dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Hunedoara, formulată de petentul I____ Pteircă.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat petentul I____ P______ aflat în stare de deținere și asistat de avocat oficiu T___ C____.
Procedura de citare a fost îndeplinită în conformitate cu art. 58 C.pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care a învederat faptul că s-a depus la dosar referatul solicitat Ministerului Justiției.
Întrebat fiind, petentul I____ P______ a expus oral motivele cererii de strămutare susținând că fiind în conflict cu autoritățile județene are un număr de 46 dosare penale în care s-au adoptat soluții de neîncepere a urmăririi penale iar judecătorul care a pronunțat soluția de condamnare a sa face parte din anturajul constructorului drumului. A susținut că nu a avut parte de o judecată dreaptă, a solicitat și recuzarea judecătoarei deși un amic i-a spus că dosarul lui este prestabilit.
A solicitat admiterea cererii de strămutare pentru motive politice întrucât în ziua arestării sale constructorul și încă o persoană din anturajul acestuia i-au spus că „ei i-au făcut-o” și nu are încredere să fie judecată în circumscripția A___ I____. A mai precizat că i s-a furat libertatea iar pe data de 15 septembrie din familia lui vor merge la școală 9 copii, deci vor fi 9 pachete cu mâncare.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocata petentului a solicitat admiterea cererii de strămutare astfel cum a fost formulată și în conformitate cu art. 55 C.pr.penală a se constata că în speță, într-adevăr ar putea fi știrbită imparțialității judecătorilor având în vedere dușmăniile locale și dușmăniile dintre petent și celelalte părți.
Petentul susține că cele 46 dosare au fost făcute la presiuni politice, iar cauza a fost judecată de Tribunalul Hunedoara, astfel că în situația admiterii cererii de strămutare se impune a se face aplicarea art. 60 alin.5 C.pr.penală în sensul desființării hotărârii.
Reprezentanta parchetului având cuvântul a pus concluzii de respingere a cererii de strămutare apreciind că susținerile petentului nu au fost dovedite prin probe certe, astfel că cererea nu se circumscrie prevederilor art. 55 C.pr.penală. A solicitat a fi avut în vedere și referatul comunicat de către Ministerul Justiției.
Petentul I____ P______ având ultimul cuvânt a învederat faptul ă numitul H_____ D____ a instrumentat și alte dosare deși a fost recuzat.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de strămutare de față,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 521 /10.05.2013 pronunțată de ICCJ în dosarul nr. XXXXXXXXXXX s-a dispus trimiterea cererii formulate de petiționarul I____ P______ pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Hunedoara spre competentă soluționare la Curtea de Apel A___ I____, dată fiind modificările aduse prin Legea nr. 2/2013 în materia competenței de soluționare a cererilor de strămutare.
Prin cererea de strămutare formulată de către petiționarul I____ P______ și înregistrată la dosarul Curții de Apel sub nr. XXXXXXXXXXX se solicită desemnarea unei alte instanțe corespunzătoare în grad în vederea soluționării dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Hunedoara.
În expunerea motivelor cererii petiționarul a arătat că procesul penal la care a fost suspus este rezultatul unor dușmănii personale datorită calității sale și apartenenței la un anumit partid politic.
Arată petiționarul că este profund nemulțumit de mentalitatea în care s-a desfășurat urmărirea penală în dosarul respectiv, în special cu privire la comportamentul procurorului H_____ D____, care a abuzat și încălcat prevederile art. 48 Cod pr. pen., dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale, trimiterea în judecată și punând concluzii în calitate de procuror la instanța de judecată.
Susține petiționarul că nu s-a dat curs cererii de recuzare formulate împotriva acestui procuror, iar anumite persoane din cadrul poliției judiciare s-au antepronunțat cu privire la pedeapsa pe care urma să o primească la momentul soluționării acestui dosar.
În susținerea cererii sale petiționarul a depus înscrisuri.
În drept cererea formulată nu a fost motivată.
La dosar s-au depus la filele 9-14 informațiile furnizate de Ministerul Justiției, în baza dispozițiilor art. 57 Cpp.
Analizând cererea de strămutare formulată de petiționarul I____ P______, Curtea de Apel A___ I____ o consideră neîntemeiată și urmează a o respinge pentru motivele ce vor urma:
1. Sub un prim aspect, verificările efectuate și expuse în răspunsul emis de Ministerul Justiției infirmă susținerile petiționarului, în sensul că procedurile de la urmărire penală s-ar fi desfășurat cu încălcarea dispozițiilor egale ce reglementează incompatibilitatea procurorului.
2. Sub al doilea aspect, Curtea constată că dosarul a cărei strămutare o solicită petiționarul și anume XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Hunedoara a fost soluționat la data de 05.06.2013 prin sentința penală nr. 123/2013 a Tribunalului Hunedoara, petiționarul fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor civile pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere și comercializare de substanțe toxice și periculoase și efectuare fără drept de operațiuni cu arme și muniții prev. de art. 24/1 din Legea nr. 360/2003 raportat la art. 312 alin.1 cod penal cu aplicarea art. 75 lit.c cod penal și art. 141 din Legea nr. 295/2004 raportat la art. 279 alin.1 și 3 cod penal
3. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul I____ P______, în prezent cauza fiind pe rolul Curții de Apel, având fixat termen pentru data de 17.09.2013.
4. Motivele invocate de către petent – lipsa de imparțialitate a procurorului care a desfășurat urmărirea penală, precum și antepronunțarea în cadrul unei discuții private purtate de către petiționar cu o anumită persoană a cărui nume nu a fost adus la cunoștința instanței, persoană din cadrul poliției judiciare, cu privire la certitudinea unei soluții de condamnare a acestuia, pe lângă faptul că nu sunt susținute de actele dosarului, nu sunt în măsură să creeze suspiciuni rezonabile cu privire la lipsa de imparțialitate și obiectivitate a judecătorului chemat să soluționeze fondul cauzei, cu atât mai mult cu cât aceste motive vizează faza de urmărire penală, etapă procesuală epuizată la data formulării cererii de strămutare.
5. Curtea precizează că motivele expuse oral de către petiționar, vizând situația sa familială excepțională (12 copii în întreținere) excede cadrului procesual de față.
6. Față de cele ce preced, Curtea constată că cererea petiționarului nu se circumscrie cazurilor limitative și expres prevăzute de art. 55 al. 1 Cod pr. pen., motiv pentru care o va respinge cu consecința obligării acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petiționarul I____ P______ fiul lui I__ și E________, născut la data de 17.03.1962 în ________________________________, deținut în penitenciarul Aiud cu privire la strămutarea judecării cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Hunedoara.
În baza art. 192 al. 2 C.pr.penală obligă petentul la plata sumeid e 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezentând onorarul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05.09.2013.
Președinte,
M____ E____ C______
Grefier,
V_______ C______ V______
Red. MEC
Tehnored. VV 2 ex/06.09.2013