R O M Â N I A
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
dosar nr. XXXXXXXXXXX
Număr operator de date cu caracter personal: 3159
SENTINȚA PENALĂ NR. 158/PI/2014
Ședința publică din 4 decembrie 2014
Complet de judecată compus din
Președinte: R__ A_____
Grefier: A_______ S________-S____
Ministerul Public este reprezentat de către procuror S_________ T______, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Pe rol cauza penală, în primă instanță, privind cererea de strămutare a dosarului cu nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Beiuș, formulată de către petentul B_____ A_____, cu domiciliul în Beiuș, _____________________, jud. Bihor.
La apelul nominal făcut în cauză lipsește B_____ A_____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Reprezentantul parchetului arată faptul că informarea realizată de către Tribunalul Bihor, conform art. 72 Cod procedură penală, este una formală, motiv pentru care solicită emiterea unei adrese în vederea realizării unei noi informări, fie de către Tribunalul Bihor, fie de către Judecătoria Beiuș, care să comunice dacă există date din care să rezulte suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 72 alineat 6 Cod procedură penală, din care rezultă caracterul facultativ al solicitării de informații și având în vedere faptul că la dosar s-a depus un referat de către Tribunalul Bihor, respinge solicitarea formulată de către parchet.
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat instanța acordă părților cuvântul asupra cererii de strămutare.
Reprezentantul parchetului arată faptul că nu există suspiciuni rezonabile demonstrate în sensul că imparțialitatea judecătorilor de la Judecătoria Beiuș ar fi știrbită față de împrejurările cauzei, calitatea părților și nu există nici pericol de tulburare a ordinii publice. Pentru aceste motive solicită respingerea ca nefondată a cererii de strămutare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 31.10.2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea cererea formulată de petentul B_____ A_____, prin care acesta solicita strămutarea judecării cauzei penale înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuș sub nr. XXXXXXXXXXXXX la o altă instanță din circumscripția Curții.
În motivarea cererii formulate, petentul a arătat faptul că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX l-a amendat cu 500 lei pentru că a formulat o cerere de recuzare.
În conformitate cu dispozițiile art. 72 și 73 Cod procedură penală, au fost solicitate informații de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, fiind dispuse și măsurile necesare pentru încunoștințarea părților despre introducerea cererii de strămutare și termenul fixat pentru soluționarea acesteia.
Prin referatul nr. 6630/38/A/25.11.2014 Tribunalul Bihor a comunicat stadiul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Beiuș.
Examinând cererea de strămutare formulată, Curte reține următoarele:
Prin ordonanța din 30.07.2014 dată în dosarul nr. 513/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea formulată de persoana vătămată B_____ A_____ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prevăzută de art. 287 Cod penal.
În motivare se arată că la data de 02.06.2014 organele de poliție au fost sesizate prin plângere de către persoana vătămată B_____ A_____ cu privire la faptul că numitul P____ C_____ nu i-a restituit bunurile, astfel cum a fost obligat prin decizia civilă nr. 267/R/2014a Tribunalului Bihor.
Din cercetările efectuate in cauză s-a apreciat că este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzut de art. 16 alineat 1 litera b Cod procedură penală, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală. Pe parcursul cercetărilor s-a reținut că numitul P____ C_____ nu a avut cunoștință de prevederile hotărârii judecătorești și este dispus să restituie persoanei vătămate toate bunurile menționate in hotărâre, lucru pe care 1-a făcut la data de 10.06.2014.
Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul B_____ A_____, înregistrată sub nr. 215/II.2/2014.
Prin ordonanța din 05.09.2014 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș s-a dispus respingerea plângerii formulată de petent ca neîntemeiată.
În motivare s-a reținut că pentru existența infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, potrivit noului cod penal, este necesară o împotrivire prin opunerea de rezistență față de organul de executare, împrejurarea care nu se regăsește in prezenta cauză.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul B_____ A_____, fiind înregistrat dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Salonta.
Prin încheierea nr. 77/09.10.2014 pronunțată de Judecătoria Salonta în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX s-a dispus, în baza art. 50 Cod procedură penală raportat la art. 340 alineat 1 Cod procedură penală declinarea în favoarea Judecătoriei Beiuș a competenței de soluționare a plângerii formulate de petentul B_____ A_____ împotriva ordonanței de clasare din data de 30.07.2014 emisă in dosar nr. 513/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș menținută prin ordonanța din 05.09.2014 emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș in dosar nr. 215/II.2/2014.
Dosarul a fost înregistrat la data de 21.10.2014 la Judecătoria Beiuș.
La termenul de judecată din 13.11.2014 judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Beiuș a dispus amânarea cauzei pentru data de 11.12.2014 în vederea soluționării cererii de strămutare.
Potrivit dispozițiilor art. 71 Cod procedură penală, strămutarea judecării unei cauze poate fi dispusă atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
Având în vedere conținutul textului legal evocat, Curtea reține că admiterea cererii de strămutare este dublu condiționată, sub un prim aspect de existența unuia din temeiurile menționate și respectiv, sub un al doilea aspect, de caracterul rezonabil al suspiciunii de lipsă de imparțialitate al judecătorilor care derivă din acestea.
În cauza de față, Curtea constată că inculpatul nu a invocat nici un motiv concret pentru care imparțialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Beiuș ar fi afectată, rezumându-se să susțină că judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX l-a amendat cu 500 lei pentru că a formulat o cerere de recuzare. Or, această sancționare a petentului poate constitui obiectul unei cereri de scutire sau reducere a amenzii aplicate fără însă să determine o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor ar fi afectată. De asemenea, afirmațiile petentului cu privire la conduita judecătorului învestit cu soluționarea cauzei nu constituie motive pentru a se dispune strămutarea cauzei, ci pot forma obiectul unor alte proceduri de natură disciplinară sub rezerva veridicității acestora.
În consecință, constatând că nu există nici unul din cazurile prevăzute de art. 71 Cod procedură penală, iar aspectele invocate de petent, chiar vagi și nedeterminate, nu constituie motive pentru reținerea existenței unei suspiciuni rezonabile în sensul lipsei de imparțialitate a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Beiuș, Curtea urmează să respingă ca nefondată cererea de strămutare formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
RESPINGE ca nefondată cererea de strămutare formulată de către petentul B_____ A_____, cu domiciliul în Beiuș, _____________________, jud. Bihor, privind dosarul cu nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Beiuș.
În baza articolului 275 alineatul 2 din Codul de procedură penală obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședința publică azi, 4 decembrie 2014.
Președinte
R__ A_____
Grefier
A_______ S________-S____
Redactat hotărâre R.A./12.12.2014
Tehnoredactat A.S.S./12.12.2014/2 exemplare