Dosar nr. XXXXXXXXXXX - strămutare -
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ nr.97
Ședința publică din 03 iulie 2013
Președinte A__________ D______
Grefier M_______ L____
D.N.A. – Serviciul Teritorial Suceava reprezentat prin procuror L_____ L_______
Pe rol, pronunțarea asupra cererii de strămutare a judecării dosarului nr. XXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Judecătoriei Gura Humorului, formulată de petentul R___ P_______ D__.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 28.06.2013, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta sentință și când, pentru a da posibilitatea petentului R___ P_______ D__, prin apărătorul său ales, să depună la dosar note de concluzii, astfel cum a solicitat, potrivit disp. art. 306 teza a II-a Cod procedură penală, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi - 03.07.2013.
După deliberare,
C U R T E A,
Asupra cererii de strămutare de față, constată:
P___ cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXX din 06.06.2013, petentul R___ P_______ D__ a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Judecătoriei Gura Humorului,.
În motivarea scrisă a cererii, acesta a arătat, în esență că, dată fiind complexitatea dosarului, faptul că printre inculpații din cauză fac parte și persoane care dețin calități importante la unii dintre cei mai puternici agenți economici din oraș, dar și din zona Sucevei, văzând și instituția de cercetare care a sesizat instanța, dar și persoana celui căruia i-a fost repartizată cauza spre judecare, se creează premisele că imparțialitatea judecătorului poate fi știrbită, iar judecata să nu aibă loc cu respectarea și aplicarea dispozițiilor legale și corecta desfășurare a procesului penal.
Astfel, a susținut petentul, că după redistribuirea aleatorie a cauzei - urmare a admiterii cererii de abținere formulată de judecătorului investit inițial cu soluționarea cauzei, care și-a spus părerea asupra unei cereri de judecată pe baza procedurii simplificate - la termenul de judecată din 03.06.2013, magistratul căruia i s-a repartizat dosarul spre soluționare a cerut expres apărătorului petentului să formuleze o cerere de recuzare împotriva sa, susținând că „i-ar face un bine dacă l-ar recuza”, manifestare care, raportat și la complexitatea și problematica juridică a cauzei, dovedește, din punctul său de vedere, că judecătorii de la această instanță nu pot face față unei astfel de cauze.
A mai precizat că la termenul de judecată menționat, s-a pus în discuție excepția nulității urmăririi penale, în sensul că aceasta ar fi fost de competența DIICOT - ului și nu a DNA – ului, sens în care a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, însă instanța, fără nicio motivare, a respins atât proba cerută, cât și excepția, excepție cu privire la care nu i s-a dat posibilitatea de a o motiva.
Ținând cont de conduita magistratului și de faptul că în dosar sunt implicate mai multe personalități de pe raza localității Gura Humorului, acest caz fiind de altfel mediatizat, petentul a apreciat că s-a creat o lipsă de obiectivitate în acel dosar.
Oral, apărătorul petentului a prezentat succint aspectele referitoare la modul de soluționare a unor cereri și excepții de către magistratul investit cu soluționarea cauzei, la nemotivarea celor dispuse în ședința de judecată și la calitatea părților implicate în dosar, solicitând strămutarea dosarului menționat la o altă instanță de același grad din aria de competență a Curții de Apel Suceava, pentru ca acesta să poată beneficia de un proces corect.
La această cerere, petentul a anexat mai multe înscrisuri (f. 74-87 ds.) considerate ca fiind relevante în dovedirea susținerilor sale.
În conformitate cu dispozițiile art. 57 alin. 1 Cod procedură penală, președintele Curții de Apel Suceava a cerut, pentru lămurirea instanței, informații de la președintele instanței ierarhic superioare celei la care se află cauza a cărei strămutare se cere, respectiv președintelui Tribunalului Suceava.
În informațiile primite de la președintele Tribunalului Suceava (f. 12 - 57, se prezintă parcursul dosarului, menționându-se că în raport de aceste aspecte urmează a se analiza pertinența motivelor de strămutare invocate de petent în cererea de strămutare.
Verificând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile petentului, Curtea constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Gura Humorului, în sensul dispozițiilor legale, cererea de strămutare fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel, conform art.55 Cod procedură penală, remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, apar situații în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților.
În speță, pe rolul Judecătoriei Gura Humorului se află în curs de soluționare dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, format ca urmare a disjungerii dosarului inițial cu nr. XXXXXXXXXXXXX, acesta din urmă fiind soluționat prin sentința penală nr. 79/7.05.2013, pe procedura simplificată prev. de art. 3201 Cod procedură penală raportat la inculpatul R_________ D____.
Magistratul care a soluționat dosarul inițial, respectiv Șalar A________ I_____ a formulat cerere de abținere în dosarul a cărui strămutare se solicită, întemeiată pe prevederile art. 47 alin. 2 Cod procedură penală, motivat de faptul că s-a antepronunțat asupra unor aspecte de fapt și de drept, cerere ce a fost admisă prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din 08.05.2013, dispunându-se o nouă repartizare aleatorie a cauzei, operațiune în urma căreia cauza a fost repartizată aleatoriu completului de fonduri C4F compus de doamna judecător P______ C______, cu prim termen de judecată la data de 03.06.2013.
La acest termen de judecată, s-a invocat de către apărătorul petentului excepția nulității urmăririi penale, în sensul că aceasta ar fi fost de competența DIICOT - ului și nu a DNA – ului, cât și o cerere de probe cu înscrisuri, cererea respectivă, cât și excepția fiind respinse de către instanță, aspect față de care, fiind nemulțumit, petentul R___ P_______ D__, printre alții, a formulat cerere de recuzare a președintelui completului de judecată ce a fost însă respinsă prin încheierea dată în ședința camerei de consiliu din 06.06.2013.
Verificând conținutul încheierilor de ședință depuse la dosar, precum și transcrierea ședinței de judecată din 3.06.2013, Curtea constată că nemulțumirea petentului este generată de măsurile dispuse de instanță în cauză, dar mai ales de modalitatea de soluționare a excepției invocate, însă susținerile sale referitoare la eventualele încălcări ale dispozițiilor legale cu ocazia desfășurării procesului penal pot fi invocate și pot constitui critici și apărări doar în căile de atac prevăzute de lege.
În acest context, analizând împrejurările cauzei, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, Curtea constată că nu rezultă suspiciuni privind imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor de la Judecătoria Gura Humorului și implicit a magistratului investit cu soluționarea dosarului nr.XXXXXXXXXXXX, dosar aflat în faza cercetării judecătorești în primă instanță, în pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Cât privește aprecierile personale ale petentului referitoare la conduita magistratului investit cu soluționarea cauzei ori în legătură cu competența profesională a judecătorilor ce-și desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Gura Humorului, acestea exced cadrului procesual de față.
Pentru cele ce preced, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, Curtea, în temeiul art. 60 alin.1 Cod procedură penală, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de strămutare formulată de petent.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petentul R___ P_______ D__ pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Gura Humorului.
Obligă petentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 03.07.2013.
Președinte, Grefier,
Red. A.D.
Dact. M.L.
2 ex./05.07.2013