R O M A N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – D_____ DONȚETE
GREFIER – S_____ N_____
Ministerul Public – P________ de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror L____ I___.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale, având ca obiect cererea petentului V_____ V_____ de strămutare a cauzei cu nr. XXXXXXXXXXXX a Judecătoriei G______.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile, cauza soluționându-se fără citarea acestora.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar a unor concluzii scrise din partea intimatei I____ Ilmya Loretta, precum și a unei cereri de amânare a cauzei formulată de petentul V_____ V_____, din motive financiare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare a cauzei, având în vedere că în astfel de cauze, înștiințarea este obligatorie și nu și prezența, iar motivul invocat de petent nu impune amânarea cauzei și totodată, în raport de stadiul procesual al cauzei ce se vrea strămutată, aceasta fiind deja soluționată.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de petentul V_____ V_____, apreciind că motivele invocate nu se circumscriu unei imposibilități de prezentare, iar pe de altă parte la dosar există un memoriu al acestuia, prezența nefiind obligatorie.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de strămutare a cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii, având în vedere că a fost soluționată cauza, și chiar dacă nu ar fi fost deja soluționată, se impunea respingerea cererii, având în vedere că din actele dosarului nu rezultă vreo dovadă de imparțialitate sau de vrăjmășie, fiind un proces corect realizat.
C U R T E A
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 29.xxxxxx, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr. XXXXXXXXXX, cererea petentului V_____ V_____, prin care a solicitat strămutarea soluționării cauzei ce face obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei G______ la o altă instanță egală în grad.
În motivarea cererii, petentul a arătat, în esență, că soluțiile pronunțate de P________ de pe lângă Judecătoria G______ sunt neîntemeiate, fiind pronunțate fără a avea la bază probe, în condițiile în care deși a solicitat atașarea la dosar a fișelor de observație medicală întocmite de Dr. O____ C_______ de la Spitalul Județean G______ – Unitate primiri Urgențe și de dr.Ilmya I____ Loretta de la Serviciu de Medicină Legală G______, aceste documente nu au fost cerute de P______.
Petentul a mai arătat faptul că dr. Ilmyra I____ Loretta de la Serviciul de Medicină Legală G______ „ascunde ceva (…) manipulată de o comandă din umbră”.
În vederea soluționării cererii, au fost solicitate Tribunalului G______ informațiile prevăzute de art. 57 C.pr.pen. din 1968.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că cererea de strămutare este nefondată, pentru următoare considerente:
Strămutarea este instituția procesuală prin intermediul căreia o anumită cauză este luată din competența unei instanțe și este dată spre rezolvare altei instanțe egale în grad. Antrenând o deviație de la competența teritorială, strămutarea poate fi dispusă doar în situații excepționale, temeinic justificate, ce dau naștere unei suspiciuni serioase că instanța învestită cu judecarea cauzei ar fi lipsită de imparțialitate și obiectivitate.
În acest sens, dispozițiile art. 71 Cod de procedură penală statuează expres și restrictiv asupra situațiilor ce pot constitui temeiuri ale suspiciunii rezonabile că imparțialitatea judecătorilor ar fi afectată, fiind enumerate împrejurările cauzei, calitatea părților sau pericolul de tulburare a ordinii publice.
Petentul invocă o pretinsă lipsă de imparțialitate a judecătorilor de la Judecătoria G______, motivată prin prisma dușmăniilor locale, traficului de influență asupra judecătorului stagiar, faptului că petentul a fost diriginte de șantier și are dușmani personali etc.
Curtea reține însă că, față de actele dosarului și împrejurările cauzei, nu există niciun element care să facă verosimilă ipoteza unei lipse de imparțialitate a judecătorilor de la instanța legal competentă să soluționeze plângerea sa, susținerile petentului constituind pure alegații, lipsite de orice suport probator.
D____ urmare, constatând că nu există temeiuri pentru strămutarea cauzei, Curtea va respinge cererea petentului ca nefondată, în conformitate cu dispozițiile art. 74 C.pr.pen.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga petentul la plata a 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de strămutare formulată de petentul V_____ V_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei G______ ca nefondată.
Obligă petentul la plata a 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.
Președinte, Grefier,
D_____ Donțete S_____ N_____
Red.jud. D.D./ 24.03.2015
Dact.EA-2 ex/27.02.2015