R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. XXXXXXXXXXX
SENTINȚA NR. 248
Ședința publică din data de 13 decembrie 2013
Președinte – E____ Z_______
Grefier - M_______ G____
Ministerul Public a fost reprezentat de M______ Curte, procuror
la P________ de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petentul G____ C_____ domiciliat în B____, __________________________, ____________, județul B____, privind strămutarea judecății dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B____.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul G____ C_____, personal și asistat de avocat Schpak M______ din Baroul Ilfov cu împuternicire avocațială nr. xxxxxx/13.12.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează că s-au depus prin Serviciul Registratură al instanței adresele nr. xxxxxx/03.12.2013 emisă de Ministerul Justiției – Direcția Elaborare Acte Normative, Serviciul Judiciar, Documentare, Protecția Drepturilor și Libertăților Fundamentale și nr. 5568/A/2013 din 02.12.2013 emisă de Tribunalul B____ privind comunicarea efectuată petentului vizând cererea de strămutare, după care:
Apărătorul petentului și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul susțin că nu au cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea luând act de declarațiile părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat Schpak M______ având cuvântul pentru petentul G____ C_____ susține că prezenta cerere de strămutare formulată de petent se întemeiază pe prevederile art. 55 și urm. Cod proc. penală, motivat de faptul că imparțialitatea organelor judiciare și de cercetare penală sunt știrbite având în vedere impactul avut de acest caz prin mediatizarea sa, respectiv decesul numitei P____ S_____, dar și față de impactul negativ produs asupra opiniei publice, precum și împrejurarea că cercetarea penală și judecarea cauzei au necesitat două cicluri procesuale iar ÎCCJ a apreciat că hotărârile au fost pronunțate fără a se administra toate probatoriile propuse.
S-a reținut totodată că organele de cercetare penală au refuzat efectuarea testului ADN, iar față de starea de detenție în care s-a aflat petentul, acesta a fost lipsit de mijloace materiale pentru a-și angaja apărător ales nu și-a putut valorifica dreptul la apărare.
Ca atare, organele judiciare care au pronunțat o soluție în cauză nu pot fi imparțiale la judecata cererii de revizuire, față de eroare judiciară comisă față de petent.
Consideră că există pericolul tulburării publice, imparțialitatea magistraților din județul B____ putând fi știrbită.
Solicită admiterea cererii de strămutare a judecății cererii de revizuire la o altă instanță egală în grad.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul apreciază că la dosarul cauzei nu există argumente suficiente care să impună admiterea cererii de strămutare, nefiind îndeplinite disp. art. 55 Cod proc. penală.
Solicită respingerea cererii de strămutare ca neîntemeiată și nedovedită.
Petentul G____ C_____ având cuvântul solicită admiterea cererii de revizuire.
Susține că în baza probelor de la dosar este evident că s-a comis o gravă eroare judiciară de către statul român, întrucât la Tribunalul B____ în ambele cicluri procesuale nu a beneficiat de un proces echitabil așa cum prevede art. 6 paragraful 1 din CEDO și de fiecare dată tribunalul nu a făcut altceva decât să copieze rechizitoriile parchetului.
Solicită să se aibă în vedere toate actele depuse la dosar în susținerea cererii de strămutare.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
Examinând cererea formulată, reține următoarele:
Prin cererea adresată instanței la data de 15 noiembrie 2013 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXX, petentul G____ C_____ a solicitat strămutarea judecării cauzei penale nr. XXXXXXXXXXXXX de pe rolul Tribunalului B____ pe rolul unei alte instanțe egale în grad aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, apreciind că în cauză sunt incidente disp. art. 55 Cod proc. penală.
În cererea de strămutare petentul arată că imparțialitatea judecătorilor Tribunalului B____ ar putea fi știrbită câtă vreme aceștia au pronunțat în primă instanță condamnarea sa, fără să-i admită probele solicitate în apărare și fără să cenzureze în vreun fel actul de acuzare și că la rejudecarea cauzei în revizuire dată fiind notorietatea procesului și impactul pe care acesta l-a avut asupra opiniei publice locale, cauza fiind mediatizată printr-o emisiune televizată, ar putea produce tulburarea ordinii publice în județul B____.
S-a anexat în copie xerox un set de înscrisuri: raportul întocmit de Transparency Internațional România, memoriul petentului adresat Procurorului General, declarațiile unor martori, raport de autopsie medico legală, decizia penală nr. 2119/26.04.2011 a Curții Supreme de Justiție, referatul CN Apele Române – D.A. Ialomița și raportul de sănătate mintală a victimei și referatul Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ B____.
Pentru lămurirea instanței conform art. 57 Cod procedură penală, Ministerul Justiției a înaintat un referat înregistrat sub nr. xxxxx/03.12.2013 conținând informații privind cauza aflată pe rolul Tribunalului B____ a cărei strămutare se solicită, respectiv că prin adresa nr. 653/III/6/2013 P________ de pe lângă Tribunalul B____ a fost înaintată spre soluționare cererea de revizuire formulată de revizuentul G____ C_____ împotriva sentinței penale nr. 03/09.01.2003 pronunțată de Tribunalul B____, definitivă prin decizia penală nr. 3589/09.09.2003 a Curții Supreme de Justiție, cererea de revizuire fiind înregistrată la data de 14.10.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, cu prim termen de judecată la data de 19.11.2013.
Petentul G____ C_____ a executat pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 197 alin. 3 teza a II-a și art. 201 alin. 1, alin. 4 și alin. 5 Cod penal, victimă fiind numita P____ S_____ și prin cererea de revizuire formulată a solicitat redeschiderea cercetărilor, susținând că organele de urmărire penală și instanța nu au examinat corespunzător cauza, nu au luat în considerare toate elementele de fapt și de drept, în opinia revizuentului raportul de autopsie nu este concludent și activitatea defectuoasă a unor experți și declarațiile unor martori au condus la pronunțarea unei soluții injuste de condamnare, în susținerea cererii de revizuire au fost invocate prevederile art. 394 alin. 1 lit. a,b, d Cod proc. penală.
Prin referatul întocmit de către P________ de pe lângă Tribunalul B____ se concluzionează că cererea de revizuire nu impune reluarea cercetărilor, criticile aduse raportului medico-legal privind cauzele morții numitei P____ S_____ avizat de INML “M___ Minovici” București au fost constante în privind cauzei decesului și a raportului cauzal direct, susținerile revizuentului privind unele inadverdențe din actele medico legale fiind doar chestiuni de interpretare a materialului probator și pe tot parcursul procesului penal atât în primul ciclu procesual cât și după restituirea cauzei la parchet, revizuentul a invocat aceleași aspecte ca și în cererea de revizuire.
De asemenea, s-a mai arătat că petentul a mai formulat alte două cereri de revizuire a sentinței de condamnare precum și o contestație la executare, aceste căi de atac fiind respinse.
Examinând cererea formulată de petent, în raport de motivele invocate, informațiile strânse în cadrul procedurii prev. de art. 57 Cod procedură penală și cazurile înscrise sub art. 55 din același cod modificate prin Legea nr. 2/2013, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.55 alin.1 Cod proc. penală, care reglementează temeiurile strămutării, se constată că strămutarea poate fi cerută „în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburarea a ordinii publice, ori când una dintre părți are o rudă sau un afin, până la gradul al patrulea inclusiv, printre judecătorii ori procurorii, asistenții judiciari sau grefierii instanței”.
Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor dispoziții legale, curtea constată că nu sunt elemente sau indicii care să conducă la concluzia că imparțialitatea judecătorilor Tribunalului B____ ar fi știrbită, nu sunt date privind existența vreunei dușmănii locale, sau date din care să rezulte existența unei relații de rudenie ori de afinitate a vreuneia dintre părți cu persoanele expres indicate în textul legal și nici că prin eventualitatea rejudecării cauzei pe fond s-ar produce o tulburare a ordinii publice.
Cu atât mai mult cerința textului sus arătat nu este îndeplinită având în vedere că hotărârea de condamnare a fost supusă controlului judiciar al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu sunt indicii sau elemente din care să rezulte exercitarea vreunei influențe asupra judecătorilor de natură să știrbească imparțialitatea acestora, dimpotrivă în referatul întocmit se face mențiunea că Tribunalul B____ va asigura toate condițiile pentru corecta soluționare a cererii de revizuire cu care a fost investită.
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul art. 55 rap. la art. 60 alin. 1 Cod proc. penală Curtea va respinge cererea de strămutare ca neîntemeiată întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale și conform art. 192 Cod proc. penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 60 alin. 1 Cod proc. penală modificat prin Legea nr. 2/2013 respinge cererea formulată de petentul G____ C_____ domiciliat în B____, __________________________, ____________, județul B____, privind strămutarea judecății dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXXX al Tribunalului B____, ca neîntemeiată.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 decembrie 2013.
Președinte,
E____ ZăinescuGrefier,
M_______ G____
Red. ZE
Tehnored. GM
2 ex./16 ianuarie 2014
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006