ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR. XXXXXXXXXXX
SENTINȚA PENALĂ NR. 141/2014
Ședința publică din 04 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M____ B___, judecător
GREFIER: L_______ A_______ S_____
Ministerul Public reprezentat prin V______ T________ – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare soluționarea cererii de strămutare a judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei G_____.
Cauza s-a luat fără citarea părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra cererii de față.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de strămutare formulată de petent ca inadmisibilă, având în vedere că din datele furnizate în dosarul cauzei în raportul de informare, ca de altfel și din datele de pe portalul instanței, rezultă cu claritate că nu se mai pune problema ca judecata să se desfășoare, indiferent de ce motiv, în fața unei alte instanțe, cauza fiind deja soluționată, nemaifiind astfel îndeplinite condițiile legale. În concluzie, solicită să se dispună ca atare.
C U R T E A
Prin cererea formulată de petentul L___ (R____) A_____ G_______ s-a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei G_____.
Cererea de strămutare formulată în cauză este nefondată.
Potrivit art. 55 alin. 1 C.pr.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă instanță egală în grad, iar curtea de apel strămută judecarea unei cauze de la un tribunal sau, după caz, de la o judecătorie la o instanță de același grad în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordini publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea, inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cazul unei cereri de strămutare imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. Instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului.
Curtea Europeană a statuat că în privința imparțialității obiective a judecătorului aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cauză, niciuna din cerințele art. 55 C.pr.pen. nu sunt întrunite, iar aspectele invocate de petent nu se circumscriu situațiilor care, potrivit textului de lege invocat justifică strămutarea cauzei.
Astfel, la data de 4.12.2013 s-a înregistrat la Judecătoria G_____ contestația formulată de contestatorul L___ ( R____ ) A_____ G_______ împotriva încheierii nr. 705/2013 a Biroului Judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din Penitenciarul G_____ prin care s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate.
La termenul de judecată din 7.03.2014 prin sentința penală nr. 407/7.03.2014 a Judecătoriei G_____ s-a admis contestația formulată de contestatorul Penitenciarul G_____ și s-a dispus ca persoana privată de libertate să execute pedeapsa de 9 ani închisoare în regim închis, hotărârea pronunțată fiind definitivă.
În consecință, în lipsa unor motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea formulată va fi respinsă.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea formulată de petentul L___ (R____) A_____ pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei G_____.
Obligă petentul L___ (R____) A_____ la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 04.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M____ B___ L_______ A_______ S_____
Red.MB/dact.MS
2 ex./