CURTEA DE APEL B_____
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 96/FDosar nr. XXXXXXXXXXX
Ședința publică din data de 2 octombrie 2013
Instanța constituită din:
Completul de judecată CF1:
PREȘEDINTE: E____ B____ - judecător
Grefier: D______ B_______
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror Lucreția T_____ – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B_____
Pe rol fiind soluționarea cererii de strămutare a dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____, formulată de petentul S______ D______.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa petentului S______ D______.
Procedură neîndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de soluționare și, în temeiul art. 340 Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea cererii de strămutare formulată de petentul S______ D______ vizând dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____, având ca obiect plângerea formulată în temeiul dispozițiilor art. 278/1 Cod procedură penală. Apreciază că motivele invocate de petent nu au legătură cu imparțialitatea judecătorul investit cu soluționarea cauzei și nu există alte motive care să împieteze buna desfășurare a procesului penal.
C U R T E A
Asupra cererii de strămutare formulată de petentul S______ D______ constată:
La data de 15 iulie 2013 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului B_____, dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXX având ca obiect plângerea formulată de petentul S______ D______ împotriva rezoluției procurorului adoptată în dosarul penal nr. 554/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul B_____, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Creitar A____ D____, P____ R_____ și B___ V______ sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 27 alin.1 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic și neînceperea urmăririi penale față de Creitar A____ D____ și P____ R_____ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 Cod penal.
Instanța investită cu soluționarea acestei cauze la primul termen de judecată fixat pentru data de 14 august 2013 a constatat lipsa petentului parte vătămată și a dosarului de urmărire penală în care a fost adoptată rezoluția atacată, motiv pentru care s-a dispus citarea părților și atașarea dosarului de urmărire penală efectuându-se adresă către P________ de pe lângă Tribunalul B_____.
La data de 1 august 2013 petentul S______ D______ a formulat cerere de strămutare invocând în esență faptul că nu au fost administrate probele solicitate, iar procurorul de caz a desprins din dosar toate reclamațiile și cererile pe care le-a formulat.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 1 Cod procedură penală, strămutarea judecării unei cauze de la instanța competentă la o altă instanță egală în grad se poate dispune în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
Motivele invocate de petent nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute de textul de lege menționat și nici în informarea cu privire la dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului B_____, întocmită de către președintele acestei instanțe, nu a fost reliefată o astfel de situație, astfel că, în temeiul art. 60 alin. 1 Cod procedură penală, Curtea va respinge ca neîntemeiată cererea de strămutare formulată de către petentul S______ D______.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
În baza art. 60 alin.1 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea formulată de petiționarul S______ D______ privind strămutarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Berașov.
Obligă petiționarul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 2 octombrie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
E____ B____ D______ B_______
Red. E.B./3.10.2013
Dact.B.D./4.10.2013
- 2 exemplare -