Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria VIDELE
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1346/2015 din 17 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

Judecătoria V_____ - Județul Teleorman

SENTINȚA CIVILĂ NR.1346

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte – I___ E______ R_____

Grefier – R________ D____

…///…

Pe rol soluționarea plângerii având ca obiect: „anulare proces-verbal de contravenție”, formulată de petentul C_____ F_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în București, ___________________, ___________, ___________, sector 2, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/9 iunie 2015, încheiat de Poliția orașului V_____, județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție Teleorman, cu sediul în municipiul A_________, ___________________. 71-73, județul Teleorman.

Despre mersul dezbaterilor s-a făcut vorbire în încheierea de amânare a pronunțării din data de 10 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru această dată.


I N S T A N Ț A :

Asupra plângerii contravenționale de față:

Prin plângerea înregistrată la data de 10 iunie 2015 pe rolul Judecătoriei V_____, județul Teleorman, sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul C_____ F_____ a solicitat, în principal, anularea procesului - verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/9 iunie 2015, încheiat de Poliția orașului V_____, județul Teleorman, ca nelegal și netemeinic, anularea punctelor de amendă și a măsurii complementare a reținerii permisului de conducere, precum și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 877,50 lei, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că la data de 9 iunie 2015, în timp ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe DJ 503 din _____________________________________, județul Teleorman, a fost oprit de un agent de poliție care i-a solicitat actele la control, aducându-i totodată la cunoștință că a depășit viteza limită legală de viteză.

A invocat, ca motive de nulitate absolută a procesului-verbal, faptul că agentul constatator nu a indicat datele de identificare ale autoturismului pe care era instalat aparatul radar, nici dacă era sau nu în mișcare; nu a indicat marca și datele de identificare ale aparatului radar, apreciind a fi aplicabile în cauză NML nr.021-05/2005, respectiv eroarea de +/-4 km./h.

A apreciat, față de situația reținută în procesul-verbal, că fapta sa nu ar reprezenta o contravenție care să fie sancționată cu reținerea permisului de conducere, întrucât, fiind înregistrat cu viteza de 101 km/h, ar rezulta că a depășit viteza legală cu 50 km./h.

A susținut, în raport de dispozițiile OG nr.2/2001, că actul de constatare a contravenției face dovada situație de fapt și a încadrării în drept, până la proba contrară. Însă, prezumția de nevinovăție se aplică și în cazul răspunderii contravenționale, iar nemenționarea mărcii și a datelor de identificare ale autoturismului și ale aparatului radar, conduc la anularea sancțiunii, înlăturând răspunderea.

Totodată, a arătat că prezumția de nevinovăție are caracter absolut, în comparație cu prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal, care nu are caracter absolut și nu poate opera decât la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația în care persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.

În subsidiar, petentul a solicitat admiterea în parte a plângerii, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment”, în temeiul art.7 din OG nr.2/2001, având în vedere gradul de pericol social redus al faptei și faptul că posedă permis de conducere și conducător auto internațional de o perioadă foarte mare de timp, având experiență în domeniu.

În drept a invocat dispozițiile OG nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ODGBRML nr.301/2005, ordinul BRML nr.153/2007.

În dovedirea plângerii a depus procesul verbal de contravenție contestat și copia actului său de identitate.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile existente la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 09.06.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în valoare de 877,5 lei prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx de către agenții de poliție din cadrul Poliției V_____, reținându-se în sarcina acestuia fapta prevăzută de art.102 alin.3 pct.e din OUG nr.195/2002, respectiv faptul că a condus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe DJ 503, în localitatea Tîrnava, ________________________________, având viteza de 101km/h.

Împotriva procesului-verbal de contravenție, petentul a formulat plângere contravențională prin care a solicitat în principal anularea procesului verbal, a punctelor amendă, a măsurii complementare a reținerii permisului de conducere, cu consecința exonerării de la plata amenzii și în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

Instanța reține că plângerea contravenționlă a fost făcută cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din O.G. nr.2/2001, procesul verbal, încheiat în prezența contravenientului, fiind înmânat la data întocmirii.

Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța apreciază că acesta conține toate mențiunile prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității exprese, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvarșită, data comiterii acesteia și semnatura agentului constatator.

Instanța apreciază din această perspectivă a legalității procesului-verbal de contravenție, că motivele de nulitate ale acestuia, învederate de petent, nu sunt de natură a atrage anularea automată a procesului-verbal de contravenție, nefiind elemente prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulității exprese, petentul nedovedind vătămarea produsă și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de contravenție. În acest sens instanța reține că nu au fost solicitate de către petent probe pentru dovedirea celor învederate sau probate susținerile.

Referitor la temeinicia procesului verbal, instanța reține că potrivit art. 121din OUG nr.195/2002: (1) conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Potrivit art. 102 alin.2 lit. e din OUG nr.195/2002: Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces- verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Procesul verbal de contravenție se bucură însă de prezumția de legalitate și veridicitate, până la proba contrară.

În cauză, prin probele administrate nu s-a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal contestat, acesta fiind valabil și legal încheiat.

Cu privire la sancțiunea aplicată petentului, instanța reține că potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aceasta hotărăște asupra sancțiunii. Sancțiunea aplicată petentului este prevăzută de lege, agentul constatator constatator indicând în mod corect temeiurile de sancționare a faptei reținute în sarcina petentului. Cu privire la proporționalitatea acesteia, instanța apreciază că, dacă în ceea ce privește amenda, aceasta este corect individualizată, în ceea ce privește măsura complementară a reținerii permisului de conducere, având în vedere circumstanțele personale ale petentului, ale săvârșirii faptei, urmările acesteia (prima sancțiune de acest tip, șofer profesionist transport marfă internațional, întreținător de familie, valoarea vitezei depășite în raport de norma legală) se impune anularea acestei măsuri și restituirea permisului de conducere către petent.

Prin urmare, instanța va admite în parte plângerea.

Va menține procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/09.06.2015 emis de intimat.

Va menține sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal.

Va anula măsura complementară și va dispune restituirea permisului de conducere către petent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție, formulată de petentul C_____ F_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în București, ___________________, ___________, ___________, sector 2, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție Teleorman, cu sediul în municipiul A_________, ___________________. 71-73, județul Teleorman.

Menține procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/09.06.2015 emis de intimat.

Menține sancțiunea amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal.

Anulează măsura complementară și dispune restituirea permisului de conducere către petent.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Teleorman, cerere de apel care se depune la Judecătoria V_____.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.11.2015.


Președinte, Grefier

I___ E______ R_____ R________ D____

Red.I.E.R./8 decembrie 2015

Tehnoredact RD/ 6 ex./8 decembrie 2015




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025