Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
6636/2012 din 11 iulie 2012
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6636

Ședința publică din data de 11 iulie 2012

Președinte: E____ D______ B____

Grefier: A__ T_____


S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul V___ C_____ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 25.04.2012 de intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă petentul, lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 36 din OG. 2/2001.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se procedează la luarea unei declarații în scris petentului, referitor la evenimentele ce au avut loc în data de 25.04.2012, aceasta fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

În probațiune, respectiv pentru dovedirea celor relevate în cuprinsul plângerii promovate, petentul solicită instanței încuviințarea audierii, în calitate de martor a numitului Bosâncianu D______, persoană ce s-a aflat cu acesta în autoturism, la data sancționării sale.

Apreciind utilă soluționării cauzei proba testimonială solicitată, instanța o încuviințează și, având în vedere faptul că, martorul este prezent la acest termen de judecată, se procedează la luarea unei declarații în scris acestuia, consemnată și depusă la dosarul cauzei .

Nemaifiind alte cereri ori probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Petentul solicită admiterea plângerii, astfel cum a fost formulată.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei, reține următoarele:

Pe rolul acestei instanțe s-a înregistrat la data de 08.05.2012, sub numărul de dosar XXXXXXXXXXXX, plângerea împotriva procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 25.04.2012, formulată de petentul V___ C_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, prin care acesta a solicitat, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca netemeinică și nelegală.

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că, în data de 25.04.2012 orele 07:50 acesta circula cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________ Podgoria spre Autogara. După ce a trecut de intersecția din zona Gării, fiind oprit de un echipaj de poliție care i-a comunicat că a trecut pe culoarea roșie a semaforului în intersecția _______________________. Bihorului. Deși petentul a comunicat agentului constatator că nu se face vinovat de cele reținute în sarcina sa, acesta a încheiat procesul verbal contestat și i-a reținut permisul de conducere.

Întrucât petentul a intenționat să consemnez obiecțiile pe care le avea, agentul de circulație a refuzat să-i comunice procesul verbal în data de 04.05.2012 acesta fiind lipit pe peretele scării blocului, lângă interfon unde se consemna la mențiuni „ am trecut pe culoarea galbena a semaforului”.

Petentul a arătat că acest scris nu îi aparține, mențiunea fiind făcuta probabil de agentul constatator.

Față de cele relevate, petentul a solicitat admiterea prezentei plângeri, astfel cum a fost formulată.

Pentru nu și-a motivat în drept plângerea promovată, iar în probațiune a depus la dosar copia cărții sale de identitate, exemplarul nr. 2 al procesului verbal contestat.

Prin întâmpinarea formulată și depusă la dosarul cauzei la data de 01 inie 2012, intimatul a solicitat respingerea plângerii promovate ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

A apreciat că motivele învederate de petent sunt neîntemeiate și nelegale. Acest act juridic administrativ unilateral, emană de la o autoritate publică, ce are competența de a constata și de a sancționa faptele contravenționale, și se bucură de prezumțiile de legalitate, de autenticitate și de veridicitate, are forță probantă se execută din oficiu este întocmit în forma « ad validatem », cu respectarea condițiilor de fond și de formă în scopul producerii efectelor juridice, pentru care a fost întocmit, petentul făcându-se vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, din probele existente la dosarul cauzei, rezultând fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul verbal corespunde realității.

A solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiata, având în vedere că fapta petentului a existat si este încadrată juridic corespunzător, procesul verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit, apreciind că petentul putea evita cu foarte mare ușurința situația creată, dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare fața de lege, culpa sa fiind integrală în producerea incidentului.

Pentru toate cele relevate, intimatul a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea actului constatator încheiat ca temeinic și legal .

În probațiune, intimatul a depus la dosar referatul încheiat la data de 17.05.2012 cu ocazia verificărilor efectuate în legătură cu plângerea contravențională formulată de către petent, procesul verbal din data de 02.05.2012 privind afișarea procesului verbal la domiciliul petentului.

Analizând procesul verbal contestat, probele administrate în cauză prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 25.04.2012 de intimat, s-a reținut că, la aceeași dată, în jurul orelor 07:55, petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în Piața C____ I____ din municipiul A___, iar la intersecția cu ________________________ de mers către Piața Gării, trece pe culoarea roșie a semaforului electric.

S-a reținut că petentul a încălcat prevederile art. 52 alin. 1 și, în temeiul art. 101 alin. 3 lit. d, din OUG nr195/2002 a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei – 4 puncte amendă, dispunându-se totodată suspendarea dreptului de conducere pe o perioadă de 30 zile.

Petentul a refuzat semnarea procesului verbal motivat de aceea că nu a fost de acord cu cele menționate în cuprinsul acestuia, inclusiv cu mențiunile de la rubrica obiecțiuni, anume că a trecut pe galben, afirmație pe care susține că nu a făcut-o.

Martorul audiat în cauză a declarat că se afla în autoturismul condus de petent, care a circulat din zona Podgoria, înspre gara CFR, în fața căreia martorul a coborât, între aceste obiective, întâlnind mai multe semafoare care, în momentul trecerii petentului afișau culoarea verde. Martorul a afirmat ferm că la intersecția cu _________________________ culoarea verde a semaforului de deasupra benzii de circulație, cu aproximativ 20 metri înaintea semaforului . De asemenea și următoarele două semafoare din dreptul gării afișau culoarea verde.

După coborârea martorului, după trecerea de pietoni din dreptul gării CFR, petentul și-a continuat traseul pe Calea A V_____, câteva sute de metri, fiind oprit de patrula de poliție rutieră.

În condițiile în care, din cuprinsul procesului verbal nu rezultă cu exactitate unde a fost oprit autovehiculul condus de petent, instanța urmează a reține cele arătate în paragraful precedent, susținute de petent și confirmate de martor.

Fapta contravențională a fost constatată în mod direct de agentul de poliție care a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, contestat .

Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în fiecare sistem de drept sunt operante prezumții de drept sau de fapt, pe care Convenția nu le interzice în principiu, atât timp cât statele respectă anumite limite și nu încalcă drepturile apărării.

Este adevărat că prezumția de legalitate de care se bucură în sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravențiilor, nu este contrară dispozițiilor art.6 paragraful 2, instanța urmând a o analiza de la caz la caz, dacă această prezumție aduce sau nu atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce privește dreptul la apărare al petentului. Nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal de constatare a unei contravenții, acesta fiind un act întocmit de către un agent competent, însă toate acestea până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitate de a se apăra.

Prezumția de legalitate a procesului verbal de contravenție este una relativă, fiind necesar a fi coroborată și cu alte mijloace de probă atunci când starea de fapt este contestată, în lipsa unor dovezi concludente care să susțină cele reținute în procesul verbal de contravenție, mai mult, în condițiile în care petentul a probat o altă stare de fapt, în speță, că a trecut pe culoarea verde a semaforului electric, de la intersecția cu ________________________ în dreptul acestuia, rezultă că, a acorda valoare probantă absolută procesului verbal atacat ar echivala cu o înfrângere a dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, ceea ce evident că nu poate fi primit.

Așadar, cum nu s-au administrat de către intimat probe din care să rezulte fără echivoc culoarea semaforului în momentul în care petentul s-a angajat în trecere, având în vedere proba testimonială și, nu în ultimul rând că, potrivit practicii CEDO, orice dubiu profită contravenientului, instanța urmează a reține starea de fapt prezentată de contravenient și susținută de martor.

În atare situație, este evident că acesta nu a săvârșit contravenția prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 potrivit căruia, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile (...) nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului.”

Față de cele ce preced, instanța apreciază procesul verbal de contravenție netemeinic în ceea ce privește contravenția prevăzută și sancționată de textul de lege invocat, astfel că, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, urmează a admite plângerea contravențională, cu consecința anulării procesului verbal contestat în privința faptei respective.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul V___ C_____ cu domiciliul în municipiul A___, ____________________. 6, _____________________, cu CNP xxxxxxxxxxxxx în contradictoriu cu IPJ A___, cu sediul în A___, ___________________ – 19, jud. A___.

Anulează procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 25.04.2012 de intimat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.07.2012.


Președinte, Grefier,

E____ D______ B____ A__ T_____






Red./dact. EDB./AT/18.07.2012.

2 ex. Nu se comunică.



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025