Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 460/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03 IUNIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE D______ M__________
JUDECĂTOR L______ A_______ O_____
JUDECĂTOR L_____ C_______
GREFIER C_______ P_________
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de recurenta COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA –S.A., cu sediul in București, __________________. 401A, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/31.10.2013, pronunțată de Judecătoria G_____ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimata ________________., cu sediul in G_____, _________________. 161 având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2014, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când, Tribunalul având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 27.05.2014 si, ulterior la 03.06.2014, pronunțând următoarea decizie:
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.03.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta ____________, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE ROMÂNIA SA, a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/21.03.2012 și a solicitat anularea procesului – verbal contestat.
În motivare, petenta a arătat că la data constatării contravenției acesteia nu îi revenea obligația achitării rovinietei întrucât nu mai avea calitatea de proprietar al autovehiculului în cauză, înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX, acesta fiind înstrăinat către ____________________ Focșani încă din data de 19.03.2007, potrivit facturii fiscale ___________ nr.28.
Precizează petenta că în cursul aceluiași an, ____________________ Focșani a vândut acest autoturism către T________ I____, prin contractul de vânzare cumpărare nr.402/2007.
În drept a invocat disp. art.31 din OG nr.2/2001, OG nr.15/2002
În susținerea plângerii a depus la dosar în copie proces verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/21.03.2012, factura fiscală ___________ nr.28/19.03.2007, contractul de vânzare cumpărare nr.402/19.10.2007, adeverință – Primăria G_____ privind scoaterea de pe rolul fiscal al autovehiculului, proces verbal de primire, carte de identitate.(dosar Judecătoria Cornetu)
În temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, plângerea contravențională este scutită de taxa judiciară de timbru.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca nefondată.
A arătat, în esență, că procesul verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr.15/2002 și OG nr.2/2001, iar constatarea contravenției s-a realizat cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, iar contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
În drept a invocat disp. OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legea nr.455/2001, Ordinul MTI nr.769/2010
A depus la dosar, în copie, dovada de comunicare, Certificat calificat și Autorizație de control, imagine foto – autovehicul XXXXXXXXX.
În ședința publică din data de 05.08.2013, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.
Cauza a fost inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu și înaintată spre competentă soluționare Judecătoriei G_____, prin Încheierea pronunțată în data de 15.02.2013 în dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX.
Prin Sentința civila nr. xxxxx/31.10.2013, Judecătoria G_____ a admis plângerea si a anulat procesul verbal contestat, obligând intimata la plata cheltuielilor de judecată de 100 lei.
In motivarea hotărârii, instanța de fond reține că, în fapt, prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/21.03.2012, în temeiul disp. art. 8 alin.2 din OG nr.15/2002, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina acesteia săvârșirea contravenției prevăzută de disp. art. 8 alin. 1 din același act normativ, respectiv faptul că la data de 30.09.2011, ora 19:20, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând ____________, a circulat pe Autostrada A2 Km 12+ 450 m, localitatea Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Prin același proces verbal, s-a stabilit în sarcina petentei și obligația de a achita tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro, pe lângă amenda aplicată, în temeiul disp. art.8 alin.3 din OG nr.15/2002.
În drept, potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art.34 al.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit, în parte, cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Instanța a reținut că au fost respectate dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, procesul verbal contestat cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Pe de altă parte, însă, instanța a constatat că tariful de despăgubire aplicat prin procesul verbal atacat este nelegal.
Potrivit disp. art. 8 alin.3 din OG nr.15/2002, în varianta în vigoare la data constatării contravenției, contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei 4.
Prin Legea nr. 144/23.07.2012 a fost modificată OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, dispozițiile art. I pct.2 și art. II din acest act normativ statuând că disp. art. 8 alin.3 din OG nr.15/2002 se abrogă, iar tariful de despăgubire aplicat și contestat în instanță până la data intrării în vigoare a legii se anulează.
Pentru aceste considerente, instanța a constatat nelegalitatea tarifului de despăgubire în sumă de 28 de euro aplicat prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/21.03.2012, urmând ca acesta să fie anulat.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/21.03.2012 este neîntemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
În drept, potrivit art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Potrivit disp. art. 7 din OG nr.15/2001, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, desemnați, prin art.1 alin.1 lit. b) din același act normativ, ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
În cauză, astfel cum rezultă din factura fiscală ___________ nr.28/19.03.2007, contractul de vânzare cumpărare nr.402/19.10.2007, instanța a reținut că autovehiculul reținut a circulat fără deținerea rovinietei valabile (cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, marca Peugeot 407, capacitate cilindrică 1997 cmc, ___________ RH21140456) a fost înstrăinat de către petentă în data de 19.03.2007, către ____________________ Focșani, anterior datei săvârșirii contravenției reținută prin procesul verbal atacat. (30.09.2011).
Din Adeverința emisă de către Primăria mun. G_____ (fila 18 dosar Judecătoria Cornetu) rezultă că, urmare a declarației petentei, s-a operat scoaterea din evidență a mijlocului de transport cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, marca Peugeot 407, capacitate cilindrică 1997 cmc, ___________ RH21140456.
Totodată, instanța a reținut faptul că, potrivit art. 11 alin. 5 din O.U.G. 195/2002 republicată, în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu in evidentele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni si emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat sa solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, in termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
Față de cele arătate, instanța a reținut că, la momentul depistării în trafic, petenta nu mai avea calitatea de proprietar a vehiculului XXXXXXXXX, nici nu mai deținea vreun drept legal de folosință a acestuia, astfel că, raportat și la dispozițiile legale invocate anterior, a constatat faptul că aceasta nu putea avea calitatea de utilizator în sensul art.1 din OG nr. 15/2001, respectiv de subiect activ al contravenției ce i-a fost reținută în sarcină.
Pentru acest considerente, instanța a admis plângerea formulată și a anulat procesul verbal contestat, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire aplicate.
În temeiul disp. art.274 Cod procedură civilă a obligat intimata la plata către petentă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 de lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței _________ nr.4/24.10.2013.
Împotriva sentinței civile nr. xxxxx/31.10.2013, in termen legal a promovat recurs intimata COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA, recurs înregistrat pe rolul Tribunalului G_____ - Secția de contencios administrativ la data de 06.02.2014 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, solicitând modificarea hotărârii recurate si in rejudecare respingerea plângerii ca nefondată.
In dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-intimată COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA arată că sentința recurată nu este temeinică, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nu îi este opozabil. Mai arată că certificatul de atestare fiscală nu constituie titlu de proprietate.
In final recurenta susține că nu se află in culpă procesuală, astfel că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
La dosar recurenta-intimată nu a depus in copie înscrisuri.
Recurenta-intimată a solicitat judecarea cauzei in lipsa, conform disp. art. 242 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata-petentă nu a formulat întâmpinare, însă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului.
La dosar intimata-petentă a depus înscrisuri
Verificând legalitatea si temeinicia sentinței civile recurate, prin prisma motivelor de recurs, dar si din oficiu, astfel cum prevăd disp. Art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Tribunalul reține următoarele:
Prin procesul verbal _______ 12 nr. xxxxxxx/21.03.2012, intimata-petenta a fost sancționată contravențional cu amenda de 250 lei pentru comiterea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se in sarcina acesteia că, la data de 30.09.2011, ora 19,20, vehiculul categoria A, înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX aparținând ______________, a circulat pe autostrada A 2 km 12+450, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă.
Sub aspectul legalității Tribunalul reține că, in mod corect prima instanță a apreciat că procesul verbal contestat nu este lovit de nulitate absolută, nefiind incidente disp. art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Sub aspectul temeiniciei, Tribunalul constată că Judecătoria G_____ a pronunțat o hotărâre care nu se impune a fi reformată.
Astfel, Tribunalul, analizând in mod grupat motivele de recurs, le apreciază ca fiind nefondate.
Intimata-petentă a dovedit că nu mai avea calitate de proprietar al autovehiculului in discuție, dovezi pe care le-a făcut cu înscrisuri care au o dată certă, nefiind întocmite pro-causa.
Cum obligația de a achita rovinieta incumbă proprietarului autovehiculului, in baza art. 7 si art. 1 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002, este evident că Judecătoria G_____ a pronunțat o sentință temeinică.
Pentru identitate de rațiune, precum si in considerarea principiului „accesorium sequitur principalae” Tribunalul va respinge si susținerea recurentei-intimate cu privire la tariful de despăgubiri.
Referitor la motivul de recurs prin care recurenta solicită înlăturarea obligației de a achita cheltuielile de judecată intimatei-petente, Tribunalul apreciază că este nefondat, întrucât COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA se află in culpă procesuală prin admiterea plângerii si anularea procesului verbal, in condițiile in care, la primul termen de judecată avea posibilitatea recunoașterii pretențiilor petentei, cu consecința neplății cheltuielilor de judecată.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul promovat de recurenta COMPANIA NATIONALĂ DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA –S.A., cu sediul in București, __________________. 401A, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/31.10.2013, pronunțată de Judecătoria G_____ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimata ________________., cu sediul in G_____, _________________. 161 având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată in ședință publică azi, 03.06.2014.
Președinte, D______ M__________ |
Judecător, L______ A_______ O_____ |
Judecător, L_____ C_______ |
|
Grefier, C_______ P_________ |
|
Red. D.M.
Dact. C.P.
2 ex. /11.06.2014
Fond: CNV