Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRĂILA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
430/2014 din 06 noiembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Codul operatorului de date personale: 4481


R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 430/Aca/2014

Ședința publică de la 06 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M____ L____ V______

Judecător C_______ R____

Grefier M______ S______


Pe rol fiind judecarea apelului în materia C_________ administrativ și fiscal formulat de apelantul C______ M_____, domiciliat în B_____, __________________________, ____________________ împotriva sentinței civile nr.153/27.02.2014 pronunțată de Judecătoria Făurei în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat I____________ de P______ al Județului B_____, cu sediul în B_____, ________________________.10-12, județul B_____.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat apelantul C______ M_____, personal legitimat cu CI ________ nr.xxxxxx eliberat de SPCLEP B_____, lipsă fiind intimatul I.P.J. B_____.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este la al doilea termen de judecată, apelul este declarat în termen legal, motivat, cererea este legal timbrată conform dovezii depuse la dosar fila 16, nu s-a depus întâmpinare de către intimatul I.P.J. B_____, după care,

Apelantul C______ M_____ precizează că nu mai are alte probe de administrat.

Având în vedere că nu mai sunt alte probe de administrat în, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apelantul având cuvântul precizează că în mod greșit a fost sancționat întrucât din filmarea video rezultă că nu a făcut nici o depășire, în locul respectiv este linie dreaptă, a circulat regulamentar, nu a intrat în depășire în curbă. In concluzie nu este vinovat de săvârșirea contravenției, este angajat ca șofer, are permis de conducere de 20 ani și are familie de întreținut motiv pentru care solicită să i se restituie permisul de conducere.

După strigarea cauzei s-a prezentat reprezentantul IPJ B_____ care a solicitat să se reia cauza pentru a pune concluzii.

Instanța admite cererea și dispune a se relua cauza pentru a se pune concluzii de către reprezentantul IPJ B_____.

Reprezentantul IPJ B_____, având cuvântul în opinia sa consideră că instanța de fond a apreciat corect probatoriul administrat și pe cale de consecință solicită respingerea apelului ca nefondat.

Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie în contencios administrativ.


T R I B U N A L U L


Asupra apelului contencios de față;

Prin sentința civilă nr. 153/27.02-2014 pronunțată de Judecătoria Faurei în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul C______ M_____ cu domiciliul in Braila, _____________________ , împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr xxxxxxx/11.11.2013 întocmit de agentul constatator _din cadrul Inspectoratului de P______ Judetean Braila cu sediul in Braila ___________________.10 -12.

Spre a hotărî astfel instanța de fond a reținut că prin procesul verbal

prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de intimat la data de 11.11.2013, petentul a fost sancționat, conform OUG nr. 195/2002, cu amendă contravențională, fiindu-i reținut și permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, pentru faptul că la aceeași dată a condus autoturismul Dacia L____ cu nr. XXXXXXXXX pe DN2B, din direcția B____-B_____, iar la ieșirea din loc. I____ a efectuat depășirea autoturismului cu nr. XXXXXXXXX, în zona de acțiune a liniei simple continue, intrând cu autoturismul pe contrasens, fiind filmat cu aparatul montat pe auto cu nr. MAI-xxxxx. De asemenea, s-a mai reținut în sarcina petentului, prin același proces-verbal, că nu avea asupra sa permisul de conducere.

Petentul a contestat doar fapta privind efectuarea unei depășiri neregulamentare.

În drept, conform art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța a reținut că nu sunt cazuri de nulitate a procesului-verbal.

Fapta contestată a fost probată prin depunerea de către intimat la dosar a înregistrării video care ilustrează contravenția care face obiectul prezentei plângeri precum și a patru fotografii elocvente. Astfel, a reținut că fapta a fost atât percepută în mod nemijlocit de către agentul constatator, cât și constatată cu mijloace tehnice din dotare.

Totodată, s-a constatat că, prin plângere, petentul recunoaște că la ieșirea din loc. I____ a depășit un alt autoturism, care la rândul său semnaliza dreapta, probabil pentru a se lăsa depășit, context în care petentul susține că și-a continuat drumul, depășindu-l, încălcând linia continuă. Chiar dacă ar fi reală susținerea că autovehiculul depășit semnaliza permisiunea pentru petent de a depăși (deși nu este confirmată de înregistrarea video o astfel de ipoteză), această împrejurare nu era de natură a-l determina pe petent să efectueze o asemenea manevră, în condițiile în care semnalizarea rutieră de pe drumul public o interzicea, fiind chiar într-o curbă, cu risc sporit de producere a accidentelor.

De altfel, s-a reținut de către instanța de fond că înregistrarea video vine să confirme o dată în plus veridicitatea celor menționate în actul sancționator, inclusiv sub aspectul existenței în zona efectuării depășirii a indicatorului care interzice această manevră și a marcajului axial continuu.

Prin urmare, procesul-verbal este temeinic și legal întocmit de agentul constatator.

În altă ordine de idei, conform datelor comunicate de intimat, există în cazierul auto al petentului și alte sancțiuni contravenționale primite în trecut de acesta.

De asemenea, instanța a reținut că actul sancționator a fost semnat de petent, fără a fi făcute eventuale obiecțiuni la momentul constatării faptei.

Având în vedere toate considerentele expuse, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată și a menținut procesul-verbal atacat, ca legal și temeinic.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal de 30 de zile prevazut de art. 468 c.pr. civ., a declarat apel petentul C______ M_____, considerand-o nelegala si netemeinica intrucat _______________ dreapta cu linie continua a depasit un autoturism ce semnaliza dreapta (in acea zona neexistand nici un drum sau intersectie spre dreapta), continuandu-si deplasarea fara a calca linia continua.

Apelantul a mai sustinut ca a fost supus la o presiune psihica de catre achipajul de politie care l-a si amenințat.

Intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat ,apreciind ca hotararea atacata este temeinica si legala.

Procedând la examinarea sentinței atacate prin prisma motivelor de apel invocate dar si din oficiu cu privire la motivele de ordine publica,conform art. 479 alin.1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul este nefondat urmand a fi respins ca atare pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a efectuat o analiza aprofundata asupra tuturor aspectelor invocate de petentul recurent si a examinat procesul verbal atacat atat in ce priveste legalitatea cat si temeinicia acestuia, retinand ,in urma unei ample examinari a intregului probatoriu administrat in cauza si a dispozitiilor legale incidente,ca procesul verbal atacat este temeinic si legal, motiv pentru care,in mod corect, a respins plangerea formulata de C______ M_____.

Astfel din cele patru planse foto si inregistrarea video depusa cu CD la dosar rezulta fara putinta de tagada ca petentul apelant a depasit un autovehicul in curba, fapt de altfel recunoscut si de catre acesta atat la judecata in fond a cauzei cat si in motivarea apelului. Sustinerea apelantului ca nu a incalcat linia continua nu corespunde realitatii deoarece din vizionarea CD-ului tribunalul constata ca este evidenta patrunderea pe contrasens a autoturismului condus de apelant.

La fila 24 de la dosar se afla plansele foto in care autoturismul cu nr.XXXXXXXXX se afla pe contrasens.

Mai mult decat atat, in acea portiune de drum exista doar doua benzi ,si in acest caz depasirea presupune incalcarea liniei continue.

Cat priveste sustinerea potrivit careia apelantul a fost supus unei presiuni psihice, se retine de catre tribunal ca acest aspect nu a fost dovedit in cauza.

In consecinta, cum apelantul nu a invocat nici un alt motiv de apel , si verificand sentinta atacata si din oficiu, conform art.479 alin1 c.pr.civ.cu privire la motivele de ordine publica, , tribunalul nu a constatat nici o cauza de nulitate absoluta si nici o alta cauza de casare sau desfiintare a sentintei apelate, urmeaza ca in temeiul ar t480 alin 1 c.pr,civ. sa respinga ca nefondat apelul declarat de C______ M_____ impotriva sentintei 153/.27.02.2014 pronuntata de Judecatoria Faurei in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX si va mentine sentinta atacata ca fiind temeinica si legala.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge ca nefondat apelul apelantul C______ M_____, domiciliat în B_____, __________________________, ____________________ împotriva sentinței civile nr.153/27.02.2014 pronunțată de Judecătoria Făurei în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat I____________ de P______ al Județului B_____, cu sediul în B_____, ________________________.10-12.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Noiembrie 2014.

Președinte,

M____ L____ V______

Judecător,

C_______ R____

Grefier,

M______ S______


Red VML/Tehnored SM

4 ex/20.01.2015

Jud fond I____ D_____ A.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025