Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 432
Ședința publică de la 25 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE T______ M____
Judecător M____ O____
Grefier M____ M________
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei C_________ administrativ și fiscal privind apelul formulat de apelantul intimat G______ S_____ C_______ în contradictoriu cu intimații B_________ I___, intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, împotriva sentinței civile nr. 5726 din 4 decembrie 2013 a Judecătoriei Sibiu , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință , după care ;
Cauza a fost dezbătută în ședința publică din data de 20.06.2014 , când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi , încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra apelului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar se constată următoarele:
I Circumstanțele cauzei.
1. Obiectul acțiunii.
Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 11 iunie 2013 petentul B_________ I___ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Sibiu, G______ S_____ C_______ și S.C. A____ A________ S.A. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună:
- anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx din 08.06.2013, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.54 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2002 și sancționată prin art.100 alin.(2) din același act normativ.
2.Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării plângerii contravenționale.
În motivarea plângerii contravenționale petentul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, întrucât conducătorul auto G______ S_____ C_______ a efectuat manevra de depășire a autovehiculului său, în momentul în care se afla în intersecția __________________________ A___ I____, prin partea dreaptă.
În drept, s-au invocat prevederile O.G. nr.2/2001 și ale O.G. nr.195/2002.
3.Apărările intimaților.
Intimatul, I____________ de Poliție al Județului Sibiu, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii contravenționale, arătând că, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legii.
În drept, s-au invocat prevederile O.G. nr.2/2001, ale O.G. nr.195/2002, art.411 alin.(1) pct.2 Cod procedură civilă.
Intimata, G______ S_____ C_______ prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii contravenționale, arătând că, procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor legii.
Hotărârea instanței de fond.
Prin sentința civilă nr.5726 din 31.10.2013 a Judecătoriei Sibiu s-a dispus admiterea plângeri contravenționale și anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx din 08.06.2013.
5. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției sub aspectul legalității nu cuprinde mențiuni de natură a atrage aplicarea sancțiunii nulității.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că, fapta reținută nu a fost descrisă suficient pentru a putea verifica temeinicia sancționării petentului prin menționarea direcției în care se deplasau cele două autovehicule și nici modul în care s-au deplasat la ____________________________, fiind esențial indicarea locului în care se afla auto XXXXXXXXX, în momentul în care petentul a pătruns cu auto XXXXXXXXX, în intersecție și locul coliziuni celor două autovehicule.
6. Apelul formulat de intimată.
Apelanta G______ S_____ C_____ critică, în raport de prevederile art.476 alin.(1) Cod procedură civilă, în tot hotărârea instanței de fond solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal de constatare și sancționare contestat și a amenzii aplicate.
În dezvoltarea motivului de apel, apelanta a invocat faptul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile legale privind sancțiunea aplicabilă în cazul insuficientei descrieri a faptei, aspect nepus în discuția contradictorie a părților pentru a avea posibilitatea de a-și formula apărarea.
Apelanta critică hotărârea instanței de fond și sub aspectul aplicări principiului in dubio pro reo, apreciind că fapta reținută în procesul verbal este clară sub aspectul laturii obiective, petentul neadministrând nici o dovada cu privire la existența unei alte stări de fapt.
7. Apărările petentului.
Petentul a solicitat respingerea apelului și păstrarea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală apreciind că prin faptul că pe ________________________ singură bandă de mers iar apelanta a procedat la depășirea prin partea dreaptă atunci când s-a angajat în deplasarea în sensul giratoriu cu direcție spre ______________________ avariile cauzate prin efectuarea acestei manevre au constat în avarierea părții drepte spate.
II. Considerentele instanței de apel.
Verificând, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către instanța de fond, Tribunalul constată că, criticile formulate de apelanta intimată nu sunt fondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr.xxxxxxx din 08.06.2013, intimatul petent a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.54 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2002 și sancționată prin art.100 alin.(2) din același act normativ.
Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ de constatare ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege și care beneficiază doar în privința stării de fapt de o prezumție relativă de autenticitate și veridicitate până la proba contrară (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr.183/2003, publicată în Monitorul Oficial al României nr.780 din 06.11.2003).
În ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor preconstituit, făcând dovada până la proba contrară.
Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege.
Rezultă deci că, cel care contestă acest act administrativ trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sa ca act juridic sau netemeinicia lui, ca urmare a verificării îndeplinirii condițiilor legale pentru angajarea răspunderii contravenționale, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.
În cauza I___ P__ c/a României (cererea nr. xxxxx/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art.6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum si modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.
Curtea a concluzionat în sensul că amenda aplicată în temeiul O.U.G. nr.195/ 2002 se include în sfera acuzației în materie penală.
Această calificare impune pentru instanță obligația de a asigura în proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art. 6 din Convenție, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valență absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.
Așadar, Curtea nu înlătură prezumția de legalitate a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impune echilibrul ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate si validitate a procesului-verbal de contravenție.
Apelantul a contestat starea de fapt reținută de instanța de fond cu privire la împrejurările care au determinat stabilirea existenței faptei reținute în sarcina sa arătând că, au fost greșit interpretate dispozițiile legale privind sancțiunea aplicabilă în cazul insuficientei descrieri a faptei, aspect nepus în discuția contradictorie a părților pentru a avea posibilitatea de a-și formula apărarea.
Verificând actele procedurale efectuate de instanța de fond în faza de cercetare a procesului, conform dispozițiilor art.237 și următoarele Cod procedură civilă, constată că, probele solicitate a fi administrate au fost încuviințate de instanța de fond.
Dispozițiile art.54 alin.(1) din O.U.G. nr.195/2002, din subcapitolul ,,Reguli referitoare la manevre,, impun pentru conducătorul auto impun pentru conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta sau spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Din cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare se poate reține mențiunea agentului constatator care a întocmit procesul verbal pe baza declarațiilor celor doi participanți la trafic, implicați în accidentul rutier soldat cu avarierea celor două autovehicule, aparținând intimatului petent și a apelantei intimate, în sensul că deși pe ________________________ singură bandă de mers este posibilă circulația a două autovehicule iar apelanta a procedat la depășirea prin partea dreaptă atunci când s-a angajat în deplasarea în sensul giratoriu cu direcție spre ___________________________>
Prin urmare, se constată că, pentru ________________________ sector de drum, administratorul drumului a stabilit o singură bandă de rulaj pentru autovehicule astfel că, în condițiile în care era posibilă, conform susținerii organului constatator, circulația a două vehicule, autovehicul apelantei intimate, fiind situat incontestabil în urma celui condus de intimatul petent, era obligată să se asigure că poate executa manevra de pătrundere în intersecție, pe partea dreaptă a autovehiculului poziționat deja în intersecție, fără a perturba siguranța acestuia și implicit circulația.
În ceea ce privește critica apelantei intimate cu privire la inexistența unor probe în acuzare prezentate de organul constatator Tribunalul constată că, instanța de fond analizând înscrisurile depus de intimatul organ constatator, prin prisma prezumției de veridicitate, prevăzut de art.283 Cod procedură civilă, a acordat valoare probatorie constatărilor menționate în considerentele sentinței pronunțate, cu privire la stabilirea stării de fapt.
Critica privind obligativitatea greșita individualizare a sancțiunii în condițiile corectei stabiliri a situației de fapt de către organul constatator nu este fondată având în vedere, faptul necontestat al sectorul de drum, indicat ca loc al săvârșirii contravenției.
Prin urmare, în mod judicios instanța de fond a statuat asupra faptei menționate în procesul verbal, obiect al plângerii contravenționale.
Pentru aceste considerente, Tribunalul, având în vedere dispozițiile art.476 alin.(3) Cod procedură civilă, apreciază ca nefondată criticile apelantei, motiv pentru care va respinge apelul și va păstra sentința instanței de fond, în temeiul art.480 alin.(1) teza I Cod procedură civilă, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta intimată G______ S_____ C_______ împotriva sentinței civile nr.5726 din 4 decembrie 2013 a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2014.
Președinte , Judecător,
T______ M____ O____ M____
Grefier,
M____ M________
Red. M.O. 27.08.2014
List..M.M. 10.09.2014
5 ex. J.F. A. L_____ jud. Sibiu