Acesta nu este document finalizat
R O M Â N I A
TRIBUNALUL T____
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXX
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1562/A/2015
Ședința publică din data de 07 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ B______
Judecător R_____ N___
Grefier A_______ I______ C____
Pe rol se află judecarea apelului declarat de către apelantul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____ împotriva sentinței civile nr. 6939/2015 din data de04.05.2015, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M_______ J______ S____, având ca obiect –plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică pentru apelanta se prezintă consilier juridic G_______ A______ și intimata M_______ J______ S____, CNP xxxxxxxxxxxxx.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța, în temeiul art. 131 alin.1 C.pr.civ., verificându-și competența, constată că potrivit dispozițiilor 95 pct.2 coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, este competentă general, material, teritorial și funcțional să soluționeze prezentul apel.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe apel.
Pentru apelantă, consilierul juridic solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și menținerea procesului verbal ca temeinic si legal întocmit. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata solicită respingerea apelului, arătând că nu a avut nici un pieton căruia să îi acorde prioritate, deci fapta reținută în procesul verbal nu există. Nu solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL,
Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6939/2015 din data de 04.05.2015 pronunțată in dosarul nr. XXXXXXXXXXX Judecătoria Timișoara a admis plângerea contravențională formulată de petenta M_______ J______ S____, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit de I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI TIMI.
A anulat procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/05.01.2015 încheiat de intimată si exonerează petenta de răspunderea contraventională stabilită în sarcina sa prin respectivul proces verbal.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Analizând legalitatea procesului verbal de contravenție în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța fondului a constatat că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 a căror nerespectare se sancționează cu nulitatea expresă, aceasta fiind prezumată.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, prima instanța a constatat că procesul verbal de constatare beneficiază de forta probantă proprie, în ceea ce priveste constatările agentului constatator, care sunt prezumate a fi reale, cât timp procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea conditiilor legale impuse de art. 16 si 17 OG 2/2001, iar petentul nu face dovada existentei unei alte situatii de fapt decât cea retinută.
In drept, articolul retinut în procesul verbal si care sanctionează fapta săvârsită, este art. 135 lit. h din HG nr. 1391/2006.
Instanța de fond a avut în vedere faptul că în procesul contraventional operează două prezumtii – pe de-o parte prezumtia de legalitate a procesului verbal decurgând din natura sa juridică de act administrativ, iar pe de altă parte, prezumtia de nevinovătie care operează în favoarea petentului.
Cu privire la acestea, instanța de fond a reținut că în speta de fată, a fost respectata prezumtia de nevinovatie a petentului, având în vedere argumentele de mai jos.
Totodată, instanța de fond a avut în vedere că potrivit art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002: ’’constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se acesta în procesul verbal de constatare a contraventiei’’;astfel, având în vedere că în speță s-a aplicat o sanctiune complementară mai gravă – suspendarea dreptului de a conduce, situatie care presupune acordarea unei garantii suplimentare persoanei ’’acuzate’’ de comitrea unei contraventii, desi legea nu impune acestă cerintă în mod expres, instanța a preciat că agentul constatator putea să înregistreze abaterea, cu aparatul radar montat pe autoturismul de serviciu.
În consecință, prima instanță a admis plângerea contraventională și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 6939/2015 din data de 04.05.2015 pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXX a declarat a apel I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____ solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Apelanta apreciază că instanța fondului a pronunțat o hotărâre total netemeinică atunci când a admis plângerea petentului și a anulat procesul verbal încheiat, sens în care susține că veridicitatea constatărilor personale ale organului de poliție nu poate fi puse sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în cuprinsul procesului-verbal nu ar corespunde realității.
De asemenea, apelanta arată că procesul verbal de constatare a contravenției se bucura de o prezumție relative de veridicitate și autenticitate, care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în măsura in care contravenientului i se asigura accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului
Mai mult, apelanta susține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie, or în cazul de fața nu a fost depusă nici o probe contrarie celor consemnate în cuprinsul procesului verbal care să înlăture prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatarea contravenției.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază că este întemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin procesul verbal de contravenție contestat, petenta M_______ J______ S____ a fost sancționată pentru că a condus autoturismul marca Iveco cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________________ cu ___________________, a virat stânga si nu a acordat prioritate de trecere unui pieton aflat în traversarea drumului public pe marcaj pietonal, reținându-se incidența dispozițiilor art. 135 lit.h din HG nr. 1391/2006.
In primul rând, tribunalul reține că procesul verbal de contravenție face dovada deplină a situației de fapt constatate personal (ex propriis sensibus) de agentul constatator și consemnată în cuprinsul cestuia, până la proba contrarie, iar prezumțiile nu sunt interzise de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât contravenientul are acces la un proces care să fie soluționat de o instanță independentă și imparțială, pe parcursul căruia să fie respectate garanțiile prevăzute de menționatul articol, iar din referatul întocmit de agentul constatator cât și din procesul - verbal de contravenție rezultă faptul că agentul de poliție a constatat cu propriile simțuri săvârșirea faptei contravenționale.
Or, în acest caz potrivit jurisprudenței CEDO funcționează prezumțiile de legalitate și de temeinicie a procesului verbal, cu atât mai mult cu cât din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (raportul agentului constatator) rezultă că cele reținute în sarcina petentei reflectă starea de fapt reală. Simpla negare a petentei că ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa nu este de natură a înlătura prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție și nici de a crea vreun dubiu cu privire la cele reținute.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 480 C.pr.civ. va admite apelul și va schimba sentința atacată în sensul respingerii plângerii contravenționale, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI T____, cu sediul în Timișoara, ______________________. 44-46, jud. T____ împotriva sentinței civile nr. 6939/2015 din data de04.05.2015, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata M_______ J______ S____, domiciliată în Săcălaz nr. 520/A, jud. T____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, având ca obiect –plângere contravențională.
Modifică sentința atacată și, în consecință:
Respinge plângerea contravențională.
Definitivă.
Pronunțată azi, 07.10.2015, în ședință publică.
Președinte, G_______ B______ |
|
Judecător, R_____ N___ |
|
Grefier, A_______ I______ C____ |
|
G.B. 13 Octombrie 2015
Tehnored. AC./14.10.2015,
Inst. Fond Judecătoria Timișoara –Jud. D_____ M____
4 ex/2 ex se comunica