Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 617/2015
Ședința publică de la 06 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D______ Z_____
Judecător C______ A_____ F_____
Grefier V________ B____
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta petentă S.C C_____ SA împotriva sentinței civile nr. 1457/10.04.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă M________, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxx din data de 30.09.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns avocat C_______ D___ pentru apelanta petentă, cu împuternicire avocațială la dosar și consilier juridic U_____ M_____ pentru intimat, cu delegație de reprezentare la dosar .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședința‚ după care;
La interpelarea instanței adresată reprezentanților părților prezente, cu privire la probele ce înțelege să le administreze în cauză, aceștia au arătat că nu au excepții de ridicat, cereri de formulat ori probe de administrat.
Instanța constatând dezbaterile încheiate a acordat cuvântul reprezentanților părților asupra apelului formulat.
Avocat C_______ D___ pentru apelanta petentă a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței, în sensul admiterii plângerii formulate.
Cu privire la prima faptă reținută în procesul-verbal, a susținut că fapta nu există, întrucât societatea a elaborat în calitate de angajator instrucțiuni proprii privind securitatea și sănătatea în muncă, fiind depuse la dosar înscrisuri în acest sens, instrucțiuni care de altfel au fost prezentate și agentului constatator și recunoscute de intimat prin întâmpinarea depusă, apreciind astfel că petenta a făcut dovada că a respectat prevederile legale.
În ceea ce privește cea de-a doua contravenție, a susținut că pentru lucrătorul I____ C_________, la angajare s-a întocmit fișa medicală, însă dintr-o eroare nu s-a bifat de către angajator și căsuța referitoare la lucrul la înălțime. Comparând elementele componente ale celor două examene medicale, cel prezentat de societate și cel prevăzut de lucrul la înălțime se poate constată că ele sunt identice, pentru lucrul la înălțime nefiind necesare alte investigații medicale decât cele deja efectuate, fiind vorba doar de a bifa și această căsuță în formular.
În subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, apreciind că amenda aplicată este disproporționată.
Consilier juridic U_____ M_____, pentru intimat a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, instanța de fond a apreciat corect probatoriul administrat în cauză și a reținut că petenta se face vinovată de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa.
Apreciază reprezentanta intimatului că toate constatările efectuate de inspectorii de muncă au fost corecte, întrucât în urma nerespectării dispozițiilor legale unul dintre cei doi angajați a fost grav rănit, astfel că, angajatorul nu a respectat cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă, iar montarea și demontarea echipamentelor de muncă trebuia să fie realizată, în special prin respectarea instrucțiunilor furnizate de fabricant.
Cu privire la cea de-a doua contravenție, și care se referă la încălcarea disp. art. 13 lit. j din Legea nr. 319/2006, a susținut că societatea era obligată să angajeze numai persoane care corespund din punct de vedere medical, pentru a desfășoară activitatea la înălțime, tocmai pe considerentul că un astfel de loc de muncă presupune o mulțime de riscuri pentru sănătatea și integritatea angajatului.
Susținerea apelantei petente că din eroare nu a fost bifată și mențiunea privind lucrul la înălțime, fără ca această mențiune să existe în fișa de aptitudini medicale nu poate fi reținută, întrucât activitatea la înălțime prevede avize medicale de specialitate.
Apreciază astfel intimata că sancțiunile aplicate corespund gradului de pericol social, având în vedere că tocmai prin nerespectarea acestor dispoziții legale, a avut loc accidentul de muncă semnalat.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1457/10.04.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petentă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În urma controlului efectuat în data de 26.09.2014 în domeniul securității și sănătății în muncă la locul de muncă organizat de _________________________ de furnire din incinta societății,loc de muncă în care era amplasată o schelă mobilă cu roți, în clădirea situată în _____________________ din Dr Tr S______.
La fața locului a fost găsit demontând schela, lucrând la înălțime, numitul S_____ loan D______ care, a dat și o declarație în fața inspectorilor de muncă cu privire la modul de desfășurare a activității. Acesta a relatat astfel că în data de 26.09.2014 s-a prezentat la locul de muncă și a primit sarcini de la maistrul G_______, să demonteze schela pe care lucra pentru a fi mutată în alt loc de muncă. Astfel, împreună cu colegul său lovan C_________ a început să demonteze schela, urcând pe aceasta, pe un alt tronson decât el.
La un moment dat, colegul său lovan C_________ a călcat pe o balustradă care s-a răsucit cu el și a determinat dezechilibrarea acestuia, care a căzut de la 3 metri înălțime, accidentându-se grav.
Acesta a mai declarat în scris faptul că la momentul la care a avut loc accidentul de muncă colegul său lovan C_________ nu purta echipament de protecție respectiv centura de siguranță și nici cască de protecție.
Petenta a fost sancționată la 30.09.2014 prin procesul verbal de contravenție xxxxxx ,că ar fi săvârșit un număr de trei contravenții, respectiv pentru încălcarea prevederilor art. 13, lit. a din Legea nr. 319/2006, aplicându-se sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 13, lit. j din Legea nr. 319/2006, aplicându-se sancțiunea amenzii în cuantum de 8.000 lei și pentru încălcarea prevederilor art. 13, lit. f din Legea nr. 319/2006, aplicându-se sancțiunea avertisment.
Cu privire la prima contravenție, deși au fost solicitate documente pentru verificarea modului în care s-au respectat obligațiile prevăzute de lege în sarcina angajatorului cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă a lucrătorilor, în speță, fiind vorba de lucrul la înălțime, aceasta nu le-a putut prezenta. Mai exact, angajatorul a recunoscut că nu deține instrucțiunile de montare și demontare a schelei întocmite de producător, astfel că a încercat să prezinte niște instrucțiuni proprii.
De altfel, în susținerea acestor prevederi legale vine și reglementarea cuprinsă la pct.1.2 al Anexei 2 din H.G. nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă" Montarea și demontarea echipamentelor de muncă trebuie să fie realizată de manieră sigură, în special prin respectarea instrucțiunilor furnizate de fabricant.
Dispozițiile Legii nr.319/2006 sunt relevante în ceea ce privește obligațiile pe care le are fiecare angajator atunci când organizează un șantier, astfel încât să ia măsurile necesare adaptate naturii activităților și mărimii întreprinderii sau unității.
În ceea ce privește ce-a de-a doua contravenție reținută în sarcina petentei și pe care aceasta o contestă se referă la încălcarea dispozițiilor art. 13 lit.j) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă referitor la nerespectarea obligației angajatorului „să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării".
Petenta se face vinovată și de săvârșirea acestei contravenții deoarece la angajare lucrătorului lovan C_________, victima accidentului de muncă, nu i-a cerut acestuia să prezinte fișa de aptitudini medicale cu avizul medicilor de specialitate pentru lucrul la înălțime. În cuprinsul fișei medicale, se reține că avizul medical a fost obținut doar pentru a desfășura activitate ca lăcătuș mecanic întreținere și reparații, fără a fi menționat în această fișă și locul de muncă unde acesta urma să își desfășoare activitatea.
Petenta nu a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica „contravenient” s-a consemnat” Nu este prezent”.
Procesul verbal de sistare a activității din 26.09.2014 și procesul verbal de control din 29.09.2014 au fost semnate fără obiecțiuni de reprezentantul legal al petentei, numitul O____ M_____ S____.
Împotriva procesului verbal menționat petenta a formulat plângere contravențională în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție pe baza declarațiilor petentului și ale persoanelor citate, dacă se prezintă, precum și a altor probe prevăzute de lege, în scopul asigurării garanțiilor de procedură aplicabile în materie penală, ca de exemplu respectarea prezumției de nevinovăție (A_____ c. României, par. 66).
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța a reținut că acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
În consecință, instanța a constatat legalitatea procesului-verbal contestat și a proceda la analiza temeiniciei acestuia.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța a reținut că petenta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art. 249 Cod procedură civilă.
Sancțiunile aplicate petentei reflectă gravitatea faptelor săvârșite, dar și faptul că aceasta trebuia să cunoască prevederile Legii nr.319/2006 și să le aplice în măsura în care îi incumbă această obligație față de salariații săi.
Instanța a reținut că petenta nu a făcut dovada nevinovăției sale, astfel cum a susținut prin plângere.
Prin urmare, situația de fapt descrisă de agentul constatator în procesul-verbal contestat corespunde realității.
Concluzionând, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului instrumentator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta S.C C_____ SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie , solicitând admiterea apelului , modificarea sentinței în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
În motivare, apelanta petentă a susținut că, prin hotărârea criticată instanța de fond a respins plângerea contravențională, apreciind că „petenta nu a făcut dovada existenței altei situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art. 249 Cod procedură civilă"..."Concluzionând, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului instrumentator, are forța probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției petentului cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară."
Instanța de fond nu a motivat care sunt considerentele pentru care probele prezentate de societate, respectiv „instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru atelierul mecanic incluzând instrucțiuni proprii de securitate a muncii pentru schele", nu au fost luate în considerare.
Organul de control apreciază că fapta așa cum a fost descrisă constituie contravenție potrivit Anexa 4 partea B secțiunea 2, art. 6 din HG nr. 300/2006 și Anexa 2 pct. 1.2. din HG 1146/2006 coroborat cu art. 13 lit. a) din Legea 319/2006, or HG nr. 300/2006 și HG nr. 1146/2006 nu au în conținutul lor nicio dispoziție prin care să stabilească sau să sancționeze vreo contravenției
Potrivit art. 13, lit. a) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă: "In vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de munca și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații: a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în munca, prin a căror aplicare sa fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor".
A mai susținut apelanta că potrivit acestor prevederi, societatea a adoptat instrucțiuni proprii privind montarea și demontarea schelelor prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor, aceste soluții, instrucțiuni proprii au fost prezentate organelor de control, aceștia primind o copie în data de 26.09.2014, însă acum le ignoră cu desăvârșire.
Aceleași instrucțiuni proprii au fost depuse și la instanța de fond, însă și instanța de fond nu s-a pronunțat motivat cu privire la aceste probe.
Având în vedere cele expuse mai sus, fapta pentru care a fost sancționată nu există, întrucât, în calitate de angajator a îndeplinit toate prevederile legale ce li se impută de către organul de control pe nedrept.
In ceea ce privește a doua faptă, așa cum se menționează și în procesul verbal pentru lucrătorul I____ C_________, la angajare s-a întocmit fișa medicală, însă dintr-o eroare nu s-a bifat de către angajator și căsuța referitoare la lucrul la înălțime.
Comparând elementele componente ale celor două examene medicale, cel prezentat de societate și cel prevăzut de lucrul la înălțime se constată că ele sunt identice, pentru lucrul la înălțime nefiind necesare alte investigații medicale decât cele deja efectuate, fiind vorba doar de a bifa și această căsuță în formular.
Potrivit art. 13, lit. j) din Legea nr. 319/2006: "să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;", în cazul nostru, lucrătorul angajat corespunde din punct de vedere medical pentru a îndeplini sarcinile de muncă ce urmau a fi executate, inclusiv lucrul la înălțime.
În ceea ce privește problematica prezumției de legalitate a procesului verbal de contravenție, a fost supusă atenției Curții Europene a Drepturilor Omului. Este vorba de cauza A_____ contra României, cauză în care Curtea, prin hotărârea din data de 4 octombrie 2007, își exprimă în mod foarte clar punctul de vedere cu privire la acest aspect.
In speța menționată, Curtea consideră că prezumția de legalitate și de adevăr a procesului verbal de contravenție este o prezumție "lipsită de rezonabilitate" și că, astfel, ea violează art. 6 al Convenției, respectiv dreptul la un proces echitabil, în opinia Curții, modul în care prezumția de legalitate în materie contravenționala este percepută de unele instanțe de judecată din țările europene, printre care și cele din România, echivalează cu o nerespectare a prezumției de nevinovăție.
Se apreciază că "nerespectarea garanțiilor fundamentale - printre care prezumția de nevinovăție - care protejează indivizii în fața posibilelor abuzuri ale autorităților, impune în privința aceasta o problemă pe baza art. 6 din Convenție", încălcând dispozițiile acestuia. Curtea mai constată faptul că finalitatea art. 6 din Convenție nu este de a înlătura prezumțiile, ca cea de legalitate, din materie contravențională, ci de a determina statele "să includă aceste prezumții în limite rezonabile luând în calcul gravitatea mizei și păstrând dreptul la apărare".
In subsidiar a solicitat instanței înlocuirea sancțiunii cu amendă în cuantum de 16.000 lei cu sancțiunea avertismentului.
Apreciază apelanta că instanța de fond nu a făcut aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 21, alin. (3) din OG nr. 2/2001 care prevăd că: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.", iar în conformitate cu prevederile art. 5-7 din OG nr. 2/2001, sancțiunea cu avertisment se poate dispune chiar dacă actul de sancționare nu prevede aceasta.
Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal privind primele două contravenții, iar în subsidiar să dispuneți înlocuirea sancțiunilor cu amendă în cuantum de 16.000 lei cu sancțiunea avertisment.
În drept, apelul nu a fost întemeiat, iar potrivit art. 223 Cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În probatoriu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și orice alte probe a căror necesitate va rezulta din dezbateri.
A anexat la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferentă cererii de apel.
Intimatul I____________ T_________ de Muncă M________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
În motivare, intimatul a susținut că instanța de fond, în baza probatoriului administrat a analizat în mod corect existența contravențiilor care au fost sancționate de inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. M________ în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.
De altfel, așa cum s-a reținut, apelanta petentă nu a putut dovedi o altă stare de fapt, și mai mult, gravitatea faptelor săvârșite care au condus la urmări grave în ceea ce privește starea de sănătate a salariaților precum și riscurile la care aceștia au fost expuși prin neglijența angajatorului.
În ceea ce privește starea de fapt, așa cum aceasta a fost reținută și sancționată prin procesul-verbal de contravenție nr. xxxxxx/30.09.2014, aceasta este următoarea:
În data de 26.09.2014 a fost efectuat un control la locul de muncă organizat de ___________________ clădirea de furnire din incinta societății, loc de muncă în care era amplasată o schelă mobilă cu roți, în clădirea situată în ___________________ din Drobeta T____-S______.
La fața locului a fost găsit demontând schela, lucrând la înălțime, numitul S_____ loan D______ care a dat și o declarație în fața inspectorilor de muncă cu privire la modul de desfășurare a activității.
Acesta a relatat astfel că în data de 26.09.2014 s-a prezentat la locul de muncă și a primit sarcini de la maistrul G_______ să demonteze schela pe care lucra pentru a fi mutată în alt loc de muncă. Astfel, împreună cu colegul său lovan C_________ a început să demonteze schela, urcând pe aceasta, pe un alt tronson decât el.
La un moment dat, colegul său lovan C_________ a călcat pe o balustradă care s-a răsucit cu el și a determinat dezechilibrarea acestuia, care a căzut de la 3 metri înălțime, accidentându-se grav.
Acesta a mai declarat în scris faptul că la momentul la care a avut loc accidentul de muncă colegul său lovan C_________ nu purta echipament de protecție respectiv centura de siguranță și nici cască de protecție.
În aceeași zi, la orele 13,45 la fața locului s-au deplasat inspectorii de muncă care au constatat că cei doi muncitori au procedat la demontarea schelei fără a fi respectate instrucțiunile stabilite de producător în ceea ce privește montarea și demontarea unei schele, drept urmare a fost întocmit un proces-verbal de control și ulterior procesul-verbal de contravenție prin care a fost sancționată fapta contravențională prin care au fost încălcate dispozițiile art. 13 lit.a) din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă coroborate cu dispozițiile cuprinse în Anexa 4 partea B din secțiunea 6 a H.G. nr.300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile dar și cu prevederile apct.1.2 din Anexa 2 a H.G. nr.1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă.
Practic, ajunși la fața locului, inspectorii de muncă au constatat aspectele precizate de lucrătorul S_____ loan cu privire la faptul că atât el atât și lovan C_________ au lucrat la demontarea schelei fără a li se fi adus la cunoștință instrucțiunile întocmite de producător privind demontarea schelei mobile cu roți pe care lucrau, astfel încât lucrul să se desfășoare în condiții de siguranță.
Instanța de fond a reținut în mod corect că fapta contravențională în urma căreia s-a produs un accident de muncă, unul dintre salariații societății fiind grav rănit, a fost încadrată în mod corect de către inspectorii de muncă, deoarece societatea apelantă nu a luat toate măsurile care se impun și nici nu le-a adaptat într-o manieră sigură la activitățile care urmează să fie desfășurate.
Mai mult, așa cum aceasta a recunoscut în plângerea contravențională, la momentul accidentării salariatului său, angajatorul nu pusese la dispoziția angajaților instrucțiuni proprii de folosire a echipamentelor necesare desfășurării activității.
Deși au fost solicitate documente pentru verificarea modului în care se respectă obligațiile prevăzute de lege în sarcina angajatorului cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă a lucrătorilor, în cazul de față chiar în condiții aparte, fiind vorba de lucrul la înălțime, acesta nu le-a putut prezenta. Mai exact, angajatorul a recunoscut că nu deține instrucțiunile de montare și demontare a schelei întocmite de producător, astfel că a încercat să prezinte niște instrucțiuni proprii care nu sunt suficiente pentru astfel de situații dacă avem în vedere prevederile pct.1.2 din Anexa 2 a H.G. nr.1146/2006.
Apelanta petentă, în cuprinsul plângerii contravenționale a încercat să susțină faptul că fapta contravențională imputată prin procesul-verbal de contravenție nu este prevăzută de lege, astfel încât sancțiunea aplicată nu este legală, motivând faptul că art. 13 lit.a) din Lege nr. 319/2006 nu prevede ca și contravenție această faptă și nici posibilitatea sancționării ei.
În ceea ce privește încadrarea faptei contravenționale în prevederile legale, considerăm că apelanta petentă se află într-o gravă eroare atunci când face aceste afirmații deoarece, dacă se analizează procesul-verbal de contravenție se poate observa că la rubrica „se sancționează" se precizează al.4 al art.39 din actul normativ menționat că:" este contravenție și se sancționează cu amenda de la 4000 lei la 8000 lei încălcarea dispozițiilor art.13 lit.a)..." și care se referă la obligația angajatorilor de a „adopta din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor. "
De asemenea, dacă se au în vedere prevederile art.6 din Anexa 4 partea B secțiunea 2 a H.G. nr.300/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru șantierele temporare sau mobile, vom constata că acestea se referă în mod explicit la modul de organizare și utilizare a echipamentelor de genul schelelor mobile de către constructori, iar în cazul de față acestea nu au fost respectate în condițiile în care, la solicitarea inspectorilor de muncă angajatorul nu a putut prezenta instrucțiunile fabricantului de utilizare a schelei. Este evidentă în acest caz reaua-credință a petentei care a încercat astfel să se sustragă de la răspunderea pe care legea o impune față de angajații săi. De altfel, în susținerea acestor prevederi legale vine și reglementarea cuprinsă la pct.1.2 al Anexei 2 din H.G. nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă" Montarea și demontarea echipamentelor de muncă trebuie să fie realizată de manieră sigură, în special prin respectarea instrucțiunilor furnizate de fabricant,,.
Mai mult, dacă aceste prevederi legale ar fi fost respectate, lucrătorul lovan C_________ nu s-ar fi accidentat în timp ce demonta o schelă mobilă împreună cu un alt lucrător. De altfel, angajatorul a înregistrat acest eveniment la I.T.M. M________ ca accident de muncă ce urmează a fi cercetat.
Urmare acestei constatări la fața locului privind nerespectarea prevederilor legale în materia securității și sănătății în muncă inspectorii de muncă au dispus sistarea activității de demontare a schelei mobile pentru a evita eventuale accidente de muncă, prin procesul-verbal nr. xxxxxx/26.09.2014 de sistare a activității de care are cunoștință și reprezentantul legal al petentei.
Deși petenta nu recunoaște săvârșirea acestei fapte contravenționale, aceasta a înștiințat I____________ T_________ de Muncă M________ despre îndeplinirea măsurilor dispuse prin adresa nr. xxxxx/17.12.2014, ulterior controlului, ceea ce confirmă recunoașterea și însușirea acesteia.
În ceea ce privește ce-a de-a doua contravenție reținută în sarcina apelantei petente și pe care aceasta o contestă se referă la încălcarea dispozițiilor art. 13 lit.j) din Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă referitor la nerespectarea obligației angajatorului „să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării".
S-a stabilit că apelanta petentă se face vinovată de săvârșirea acestei contravenții deoarece la angajarea lucrătorului lovan C_________, victima accidentului de muncă nu i-a cerut acestuia să prezinte fișa de aptitudini medicale cu avizul medicilor de specialitate pentru lucrul la înălțime. Se poate observa astfel din cuprinsul acestei fișe că avizul medical a fost obținut doar pentru a desfășura activitate ca lăcătuș mecanic întreținere și reparații, fără a fi menționat în această fișă și locul de muncă unde acesta urma să își desfășoare activitatea.
De asemenea, din cuprinsul fișei nr.123 a Anexei 1 a H.G. nr.355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, în care sunt cuprinse prevederi speciale privind munca la înălțime reiese în mod evident care sunt investigațiile medicale la care trebuie să fie supus un lucrător care își desfășoară activitatea la înălțime, tocmai pe considerentul că un astfel de loc de muncă presupune o mulțime de riscuri pentru sănătatea și integritatea angajatului.
Așa cum a mai arătat, având în vedere faptul că lucrătorul lovan C_________ își desfășura activitatea la 3 metri înălțime de sol, constând în demontarea schelei mobile cu roți amplasată lângă clădirea de furnire din incinta unității, la angajarea acestuia trebuia solicitat avizul de la medicul de medicina muncii pentru desfășurarea activității în astfel de condiții particulare.
Apreciază astfel intimatul că instanța de fond a reținut în mod corect că apelanta petentă se face de asemenea vinovată de încălcarea prevederilor art.13 lit.j) din Legea nr.319/2006 deoarece nu a luat toate măsurile necesare verificării aptitudinilor medicale al salariatului care ulterior a fost victima unui accident de muncă prin căderea de la înălțime.
Apelanta petentă a încercat să susțină că din eroare nu a fost bifată și mențiunea privind lucrul la înălțime, fără ca această mențiune să existe în fișa de aptitudini medicale. Mai mult, dacă angajatorul nu a menționat locul de muncă în care lucrătorul lovan C_________ urma să își desfășoare activitatea, astfel că medicul de medicina muncii nu putea face astfel de precizări.
Precizează intimatul cu privire la eroarea în care se găsește apelanta petentă referitor la textul de lege în baza căruia a fost sancționată cea de-a doua contravenție, menționând faptul că H.G. nr. 300/2006 nu reglementează nici fapta contravențională și nici sancțiunea ce urmează a fi aplicată, deoarece aceasta ignoră mențiunile din procesul-verbal de contravenție prin care se indică art.39 al.4 din Legea nr.319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă ca fiind textul de lege care stabilește cuantumul sancțiunii aplicată dar și art. 13 lit.j) din același act normativ care se referă la fapta contravențională ce este sancționată.
Protecția muncii, așa cum este ea definită în legislația muncii, presupune că regulile instituite în acest sens nu se referă numai la apărarea vieții, integrității și sănătății salariaților și a altor persoane participante la procesul de muncă, ci tinde ca în timp să se asigure îmbunătățirea condițiilor de muncă prin combaterea și reducerea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale.
Pentru ca acestea să poată fi îndeplinite se impune ca toți angajatorii să ia măsuri pentru ca proprii salariați sau alte categorii de persoane care desfășoară activitate să cunoască încă de la începerea activității care este specificul locului de muncă și care sunt potențialele riscuri la care sunt supuși în procesul de muncă.
Asigurarea securității și sănătății în muncă a angajaților este o obligație prioritară a oricărui angajator care trebuie să se asigure că toți lucrătorii săi sunt apți, din punct de vedere medical, să desfășoare anumite activități și să îndeplinească anumite atribuții specifice locului de muncă, astfel încât să nu îi fie pusă în pericol starea de sănătate și integritate, să nu fie supus unor riscuri majore de îmbolnăviri profesionale sau chiar accidente de muncă.
Dispozițiile Legii nr.319/2006 sunt relevante în ceea ce privește obligațiile pe care le are fiecare angajator atunci când organizează un șantier , astfel încât să ia măsurile necesare adaptate naturii activităților și mărimii întreprinderii sau unității, ținând seama de alte persoane prezente.
Deși reprezentantul societății petente a fost prezent atât la fața locului în momentul sistării lucrărilor dar și la sediul ITM M________ pentru verificarea documentelor a semnat fără nicio obiecțiune actele de control dar și procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, însușindu-și în acest fel atât constatările cât și măsurile dispuse pentru remedierea acestora.
În condițiile prezentate, apreciază că sancțiunile aplicate reflectă gravitatea faptelor săvârșite, având în vedere importanța deosebită acordată salariaților prin dispozițiile Legii nr.319/2006 dar și faptul că petentă trebuia să cunoască legea și să o aplice în măsura în care îi incumbă această obligație față de salariații săi.
Mai mult, în cazul apelantei petente se poate constata că riscurile la care au fost supuși angajații sunt destul de mari, unul dintre cei doi angajați fiind răniți destul de grav în urma căderii de la înălțime din vina angajatorului care nu a respectat normele de protecție a muncii.
Având în vedere motivele invocate, dar și faptul că, din probatoriul administrat rezultă existența faptelor, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică .
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art.471 al.5 din Codul de procedura civila, iar în temeiul art. 411 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă s-a solicitat judecata în lipsă.
Apelantul petent a depus la dosar răspuns la întâmpinare și prin care a susținut că întâmpinarea depusă de intimat este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin întâmpinare, intimata, susține că instanța de fond a reținut corect că fapta contravențională în urma căreia s-a produs un accident de muncă, a fost încadrată corect de către inspectorii de muncă, deoarece societatea apelantă nu a luat toate măsurile care se impun și nici nu le-a adaptat într-o manieră sigură la activitățile care urmează a fi desfășurate, or noi am luat toate măsurile legale ce se impun așa cum rezultă din înscrisurile prezentate.
Or, susține apelanta petentă că mențiunea din întâmpinare precum că „așa cum aceasta a recunoscut în plângerea contravențională, la momentul accidentării salariatului său, angajatorul nu pusese la dispoziția angajaților instrucțiuni proprii de folosire a echipamentelor necesare desfășurării activității", nu este întemeiată, întrucât societatea nu a făcut o astfel de remarcă în plângerea, afirmația fiind una tendențioasă, societatea precizând mereu că a adoptat, așa cum prevede art. 13, lit. a), soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, soluții pe care organul de control refuză să le ia în considerare deși au fost prezentate de către noi în timpul controlului, așa cum se recunoaște și prin întâmpinarea formulată de către intimată la instanța de fond .
Mențiunea din întâmpinare precum că prevederile art. 6 din Anexa 4 partea B secțiunea 2 a HG nr. 300/2006 precum și prevederile pct. 1.2. al Anexei 2 din HG nr. 1146/2006 ar conține referiri la respectarea instrucțiunilor furnizate de fabricant la montarea/demontarea schelei mobile și acest fapt ar reprezenta săvârșirea de către noi a contravenției reținute prin procesul verbal este una netemeinică și nelegală.
Între fapta descrisă în procesul verbal și fapta sancționată de legiuitor drept contravenție nu există o legătură de cauzalitate, fapta descrisă nefiind prevăzută de lege drept contravenție, neîncadrându-se în conținutul juridic al faptei descrise la art. 13, lit. a) din Legea nr. 319/2006.
O altă susținere neîntemeiată este și aceea din întâmpinare precum că: „deși neagă săvârșirea acestei fapte contravenționale, apelanta petentă înștiințează I____________ T_________ de Muncă M________ despre îndeplinirea măsurilor dispuse prin adresa nr. xxxxx/17.12.2014, ulterior controlului, ceea ce confirmă recunoașterea și însușirea acesteia", fiind evidentă încercarea intimatei de inducere în eroare a instanței, noi nefăcând altceva decât să retransmitem aceleași documente pe care le prezentasem inspectorilor și la momentul controlului, fapt reținut chiar prin procesul verbal și recunoscut ulterior în fața instanței de fond prin întâmpinare.
Referitor la a doua faptă sancționată prin procesul verbal, se susține prin întâmpinare că mențiunea privind lucrul la înălțime, nu există în fișa de aptitudini medicale, or nu la această fișă medicală am făcut referire ci la fișa prin care noi am solicitat medicului de medicina muncii să evalueze angajatul, în această fișă transmisă de către noi, din eroare nu a fost bifat și lucrul la înălțime, astfel că nici în fișa medicală nu s-a putut menționa acest aspect.
Intimata prin întâmpinare, susține, neîntemeiat, că „deși reprezentantul societății petente a fost prezent atât la fața locului în momentul sistării lucrărilor dar și la sediul ITM M________ pentru verificarea documentelor a semnat fără nicio obiecțiune actele de control dar și procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor, însușindu-și în acest fel atât constatările cât și măsurile dispuse pentru remedierea acestora.", or în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor s-a consemnat în mod explicit că nu este prezent reprezentantul societății, fapt ce contrazice susținerile intimatei.
Mai mult, la rubrica „Alte mențiuni" din cuprinsul procesului verbal s-a înscris de către organul de control „Contravenientul nu este de față poate face obiecțiuni în instanță."
De asemenea la motivele pentru care procesul verbal s-a întocmit în lipsa unui martor, organul de control menționează: „Procesul verbal de constatare și sancționare a fost încheiat în baza procesului verbal de control nr. 4014/29.09.2014 la sediul ITM M________ când erau prezenți doar inspectorii de muncă".
În concluzie, solicită apelanta petentă admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Se constata ca in cererea de apel se invoca lipsa motivarii sentintei pronuntate de instanta de fond, precum si netemeinicia starii de fapt retinuta de agentul constatator si confirmata de prima instanta.
In sentinta atacata se arata, in mod succint ca petenta nu a facut dovada existentei unei alte situatii de fapt decat cea retinuta in procesul-verbal de contraventie, ca nu a facut dovada nevinovatiei sale, precum si faptul ca aceasta trebuia sa cunoasca obligatiile pevazute de Legea nr.319/2006 si sa le aplice in masura in care ii incumba fata de salariatii sai.
Instanta de apel constata ca in motivarea facuta prima instanta nu se refera in mod explicit la instructiunile proprii privind montarea si demontarea schelelor, ca si inscris, insa se concluzioneaza ca tocmai aceste masuri nu au fost aplicate salariatiilor proprii, apelanta neindeplinindu-si obligatiile care ii incumba potrivit legii nr.319/2006.
Potrivit art. 13 din aceasta lege, angajatorii au următoarele obligații: a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare și execuție a construcțiilor, a echipamentelor de muncă, precum și de elaborare a tehnologiilor de fabricație, soluții conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea și sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor, iar potrivit Anexei nr.2, pct.1.2. din HGR nr.1146/2006 „,montarea și demontarea echipamentelor de muncă trebuie să fie realizate de manieră sigură, în special prin respectarea instrucțiunilor furnizate de fabricant.”
Or in cauza, desi au fost intocmite instructiuni proprii privind montarea si demontarea schelelor ( file 90-93), in acestea nu se face trimitere la instructiunile fabricantului acestor schele, prezentate la filele 94-98.
Mai mult, in starea de fapt prezentata tocmai acestea nu au fost respectate, in sensul ca angajatul I____ C_________ s-a sprijinit direct pe balustrada si s-a dezechilibrat, desi la punctul 18 din aceste instructiuni se prevede ca „ sunt interzise urcare si coborarea muncitorilor pe podinele schelei agantandu-se de stalpi sau de legaturile diagonale.”
In ceea ce priveste a doua contraventie, instanta de apel apreciaza ca nu este vorba de o simpla eroare in ceea ce priveste completarea fisei de aptitudini nr.4001/09.07.2014, fiind clar ca angajatul care s-a accidentat nu a primit aviz medical pentru lucrul la inaltime, ci numai pentru ocupatia de lacatus mecanic intretinere si reparatii, fara a se completa locul de munca la inaltime.
Chiar in instructiunile proprii de securitate a muncii pentru schele se prevede ca este interzis lucrul pe schele a persoanelor sub 18 ani sau a celor care nu au avizul „apt pentru lucrul la inaltime”.
F___ de cele de mai sus se apreciaza ca apelul nu este intemeiat, urmand a fi respins si mentinuta sentinta intantei de fond.
In temeiul art.480 alin.1 din CPCiv.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta petentă S.C C_____ SA cu sediul în Drobeta T____ S______ , _____________________ camera 7, județule M________, împotriva sentinței civile nr. 1457/10.04.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ de Muncă M________, cu sediul în Drobeta T____ S______ ________________.3, județul M________. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție ________ nr.xxxxxx din data de 30.09.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Octombrie 2015, la sediul Tribunalului M________.
Președinte, D______ Z_____ |
|
Judecător, C______ A_____ F_____ |
|
Grefier, V________ B____ |
|
Red. C.A.F
Tehnored. VB
Ex.4/10 pag./05.11.2015
Cod operator 2626