ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

Sentința civilă nr. 598

Ședința publică din data de 1 februarie 2016

Președinte: R_____ F______ B_____

Grefier: R_____ F______

S-a luat în examinare plângerea contravențională formulată petentul F_____ M_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___ împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx din 06.11.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta petentului, avocat M__ I_____ din Baroul A___, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, văzând că dosarul este la primul termen de judecată, instanța verifică competența potrivit art. 131 Cod procedură civilă și dă cuvântul cu privire la aceasta.

Reprezentanta petentului arată că Judecătoria A___ este competentă să judece prezenta plângere.

În baza art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța se declară competentă sub aspect general, material și teritorial să judece prezenta plângere.

Totodată, se constată depus la dosar fișa auto a petentului obținută prin accesarea din oficiu a bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazei de Date, fișă care este prezentată reprezentatei petentului.

Reprezentanta petentului arată că nu are alte probe decât înscrisurile de la dosar, precizând că nu există un martor ocular.

În temeiul art. 258 raportat la art. 255, 265 și următoarele Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de petent, respectiv intimat, apreciind-o ca fiind admisibilă potrivit legii și utilă soluționării cauzei pentru stabilirea stării de fapt.

În baza art. 238 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța estimează că cercetarea procesului va avea loc la termenul de azi.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă raportat la art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii și, în consecință, anularea procesului-verbal de contravenție, înlăturarea măsurii complementare de suspendare a dreptului de a conduce autoturisme și restituirea permisului de conducere precum și a amenzii în sumă de 210 lei achitată.

În susținerea poziției sale, reprezentanta petentului a arătat că echipajul de poliție s-a aflat în coloană, în spatele petentului, autobusul oprit pe DN7 nu a fot oprit în mod corespunzător reprezentând un pericol pentru circulația pe drumurile publice, iar simpla constatare a agentului nu este de natură a stabili vinovăția petentului, în condițiile în care acesta s-a asigurat în momentul în care a efectuat manevra de depășire.

De asemenea, nu a fost indicat cu exactitate locul săvârșirii contravenției, fiind indicat generic DN7 Mândruloc.

Reprezentanta petentului solicită cheltuieli de judecată și depune dovada acestora, precum și concluzii scrise.

În baza art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță în data de 10.11.2015, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul F_____ M_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx din 06.11.2015, cu cheltuieli de judecată.

În esență, în motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 06.11.2015, orele 23:00, se deplasa cu autoutilitara marca Volvo cu nr. XXXXXXXXX în cuplu cu semiremorca Schmitz cu nr. XXXXXXXX, pe DN7 dinspre Mândruloc spre A___. La un moment dat, în afara localității Mândruloc spre V___________, rula un microbuz cu număr de Bulgaria, care avea defecțiuni întrucât circula foarte încet și se oprea des.

În această situație, după ce s-a asigurat a efectuat manevra de depășire a microbuzului, sens în care chiar șoferul microbuzului i-a făcut semn.

După efectuarea manevrei de depășire, un echipaj al poliției care circula în spatele său și nu din sens opus, a efectuat aceeași manevră de depășire pentru a-l opri pe petent, aducându-i la cunoștință că a efectuat manevra de depășire fără a se asigura corespunzător.

Petentul a învederat instanței că apreciază că atât microbuzul care staționa pe DN7 și care nu a fost oprit de echipajul de poliție, cât și fapta echipajului de poliție de a se opri pe sensul său de mers, oprind astfel toată circulația, reprezintă un pericol pentru circulația pe drumurile publice.

S-a mai arătat că prin descrierea în mod eronat a faptei i s-a adus o vătămare intereselor și drepturilor legale întrucât lucrează la o societate al cărui obiect principal de activitate este transportul, permisul de conducere fiindu-i astfel necesar pentru desfășurarea activității, el fiind șofer profesionist de peste 20 ani.

De asemenea, semnătura contravenientului aplicată pe procesul-verbal de contravenție nu are valoarea unei recunoașteri a vinovăției, ci doar a faptului că a luat la cunoștință de conținutul acestuia.

Petentul a mai precizat că agentul constatator nu a consemnat integral obiecțiunile sale în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, menționând doar „autoutilitara din fața mea mi-a făcut semn să-l depășesc” deși a solicitat a se consemna și faptul că „autoutilitara staționa pe DN7 și echipajul de poliție nu a venit din contrasens ci a depășit coloana formată ca urmare a rulării foarte încete a microbuzului și ca urmare a staționării sale pe DN7”.

În drept, a invocat O.G. nr. 2/2001.

În probațiune, a solicitat ca proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin întâmpinarea depusă în data de 24.12.2015 (fila 23) intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale arătând că, în data de 06.11.2015, petentul a circulat pe DN7 între localitatea V___________ și Mândruloc, cu autoturismul marca Volvo, cu nr. XXXXXXXXX tractând o semiremorcă marca Schmitz cu nr. XXXXXXXX, ocazie cu care a încălcat normele rutiere prevăzute de legislație, respectiv a efectuat o manevră de depășire neregulamentară urmarea căreia autospeciala MAI xxxxx a fost nevoită să frâneze pentru a evita un impact.

Fapta nu a fost înregistrată de aparatura video, procesul-verbal de contravenție fiind întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului constatator.

Potrivit intimatului, procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar fapta contravențională a existat, a fost încadrată juridic corespunzător și a fost individualizată în mod corect, aspect ce denotă preocuparea agentului de a aplica prevederile legale raportat la particularitățile cazului și la conduita petentului.

Totodată, a mai fost invocată de către intimat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea pronunțată în cauza H______ și alții împotriva României) potrivit căreia, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă sancționarea încălcărilor legislației în materie de circulație rutieră ce intră în competența poliției.

A mai arătat că, deși petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție în baza art. 6 din Convenția pentru protecția Drepturilor și Libertăților Fundamentale, veridicitatea constatărilor personale ale organului de poliție nu poate fi pusă sub semnul întrebării în lipsa unor minime indicii că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu ar corespunde realității, indicii care trebuie furnizate de petentul care susține netemeinicia procesului-verbal, neputându-se reduce la o simplă susținere a acestuia în sensul negării faptelor imputate. Or, raportat la litigiul dedus judecății, petentul nu a adus dovezi în sprijinul nevinovăției sale de natură să conducă la infirmarea celor reținute prin procesul-verbal de contravenție.

În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006.

În probațiune, a solicitat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar constând în actul de identitate al petentului (fila 6), dovada achitării sumei de 210 lei reprezentând jumătate din minimul amenzii aplicată (fila 7), procesul-verbal de contravenție contestat (fila 8), dovada reținerii permisului de conducere (fila 9), raportul agentului constatator (fila 24), fișa auto a petentului (filele 30-31).

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. xxxxxxx din 06.11.2015 (fila 8) petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 420 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 120 alin. (1) lit. j) din H.G. nr. 1391/2006 și sancționate de art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 întrucât în data de 06.11.2015, ora 22:53, a condus autoutilitara marca Volvo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în ansamblu cu semiremorca Schmitz cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX pe DN 7, între localitățile Mândruloc și V___________, județ A___, dinspre municipiul D___ spre A___, efectuând o depășire fără a se asigura corespunzător, urmare a căreia autospeciala MAI xxxxx care circula regulamentar pe sens opus a trebuit să frâneze pe loc pentru a evita un impact.

Totodată, i s-a aplicat și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Petentul a semnat procesul-verbal de contravenție contestat, formulând următoarele obiecțiuni: „Autoutilitara din fața mea mi-a făcut semn să depășesc”.

În drept, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța este datoare să cerceteze termenul în care a fost introdusă plângerea, legalitatea și temeinicia procesului-verbal și să hotărască asupra sancțiunii.

Cu privire la termen, instanța reține că plângerea contravențională a fost formulată cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Sub aspectul formei (legalității), instanța constată că procesul-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/06.11.2015 a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, fiind totodată stipulate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Instanța reține că lipsa mențiunilor prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 nu este de natură să atragă anularea procesului-verbal de contravenție decât în ipoteza în care se dovedește că s-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel, astfel cum rezultă și din cuprinsul deciziei nr. XXII din 19 martie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pe calea Recursului în interesul legii.

În speță, se constată că sunt neîntemeiate susținerile petentului potrivit cărora procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate pentru că locul săvârșirii faptei nu este consemnat în mod corespunzător. Astfel, din descrierea faptei rezultă fără dubiu care este locul unde a fost săvârșită fapta, arătându-se că „în data de 06.11.2015, ora 22:53, petentul a condus autoutilitara marca Volvo cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, în ansamblu cu semiremorca SCHMITZ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX pe DN 7, între localitățile Mândruloc și V___________, județ A___, dinspre municipiul D___ spre A___, efectuând o depășire fără a se asigura corespunzător, urmare a căreia autospeciala MAI xxxxx ce circula regulamentar pe sens opus a trebuit să frâneze pe loc pentru a evita un impact”. Or, câtă vreme din descrierea faptei reiese fără putință de tăgadă care este locul unde a fost săvârșită fapta, instanța constată că procesul-verbal de contravenție respectă exigențele articolului 16 din O.G. nr. 2/2001, cu atât mai mult cu cât petentului nu i-a fost cauzată nicio vătămare prin maniera respectivă de consemnare a faptei.

Procedând în continuare la verificarea temeiniciei (fondului) procesului-verbal de contravenție, se constată că fapta reținută în sarcina petentului este prevăzută de art. 120 alin. (1) lit. j) din H.G. nr. 1391/2006 potrivit căruia „Se interzice depășirea vehiculelor: (...) j) când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii”. Aceasta este sancționată cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, conform art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002.

Raportat la litigiul dedus judecății, instanța reține că, câtă vreme fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată ex propriis sensibus (personal) de către un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii (agenți de poliție din cadrul Biroului Rutier A___ aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu), procesul-verbal de contravenție, legal întocmit, se bucură de prezumția de veridicitate și face dovada faptei astfel reținute până la proba contrară.

În acest sens, se constată că, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției petentului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probã contrară. Prin această interpretare nu se aduce atingere nici prezumției de nevinovăție, incidentă și în materie contravențională, prin raportare la specificul unor astfel de cauze.

În plus, instanța reține că, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele N_______ G_______ c. României, N____ c. României, A_____ contra României), ce se aplică cu prioritate față de dispozițiile din dreptul intern ori față de eventualele decizii de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională, în baza art. 20 din Constituția României, în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept și, în principiu, Convenția nu se opune acestora, însă, în materie penală (cum este calificată și cauza contravențională de față prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului), obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag, impunând, în special, să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare.

De asemenea, în decizia pronunțată în cauza M_____ H______ și alții contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că în materie de circulație rutieră, art. 6 paragraful 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră (paragraful 12).

Astfel, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil stabilit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul procedurii reglementate de art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are posibilitatea să atace procesul-verbal constatator al contravenției, iar, în cadrul acestei proceduri, să utilizeze toate mijloacele de probă pentru a dovedi că împrejurările de fapt consemnate în actul contestat nu sunt conforme cu realitatea. Pe de altă parte, instanța are rolul de a stabili dacă a fost respectată limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Instanța mai reține că simpla contestare ulterioară a stării de fapt, în lipsa unor probe pertinente și credibile care să demonstreze susținerile petentului, nu poate conduce la anularea procesului-verbal de contravenție pe motiv că acesta nu corespunde realității.

În speță, petentul contestă starea de fapt reținută în sarcina sa solicitând anularea procesului-verbal de contravenție întrucât, pe de o parte, microbuzul din fața sa i-a făcut semn să depășească. Cu privire la acest aspect, instanța constată că simpla împrejurarea că autovehiculul aflat în fața sa i-a făcut semn să depășească nu este de natură să-l exonereze pe petent de răspunderea contravențională cu atât mai mult cu cât orice persoană are obligația de a se asigura, în momentul angajării în depășire, că respectă toate celelalte reguli de circulație, respectiv că nu stânjenește participanții la trafic ce vin din sens opus, cum s-a întâmplat raportat la litigiul dedus judecății.

Pe de altă parte, petentul, deși a afirmat că mașina poliției se afla pe sensul său de mers, iar nu pe sensul opus, nu a adus nicio probă în acest sens, limitându-se la a face simple afirmații care nu sunt de natură să combată cele consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție și în raportul agentului constatator (fila 24) de unde rezultă că autospeciala MAI xxxxx venea din sens opus și, după executarea manevrei de frânare pentru ca autotutilitara petentului să se poată încadra pe banda sa, și-a schimbat sensul de mers, pornind în urmărirea autovehiculului condus de petent. Mai mult, obiecțiunile formulate cu prilejul întocmi procesului-verbal de contravenție vizează strict împrejurarea că mașina din față i-a făcut semn să depășească.

De asemenea, cum în cauză nu este vorba despre o contravenție rutieră ce se impune a fi constatată cu un mijloc tehnic, ci despre o faptă contravențională constatată de agentul rutier prin propriile simțuri, nu pot fi primite nici criticile petentului care vizează obligația intimatului de a depune probe suplimentare, neprezentarea de către intimat a unor clișee foto sau a unor martori neputând duce la concluzia că fapta contravențională nu a existat, în lipsa vreunei dovezi ori a vreunui element care să ateste o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

În plus, împrejurarea că microbuzul din fața sa care circula foarte încet nu a fost oprit ori faptul că autospeciala MAI a depășit la rândul ei coloana formată în spatele autovehiculului condus de petent în momentul în care a pornit în urmărirea acestuia, cu intenția de a-l opri, nu sunt de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei imputate petentului constând în aceea că a efectuat o depășire neregulamentară.

Prin urmare, nu se poate ignora faptul că reprezentantul intimatului a relevat o stare de fapt constatată ex propriis sensibus care nu a fost combătută pe tărâm probator de petent, context în care se va prezuma că starea de fapt consemnată de agentul constatator este și cea reală, neexistând nici un motiv sau probă pertinentă pentru a se ajunge la o concluzie contrară.

Așadar, văzând că, deși a avut posibilitatea să propună alte probe în favoarea sa, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție, făcând doar simple afirmații în acest sens, fără a răsturna prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției, instanța poate concluziona că acțiunea contrară legii menționată în procesul-verbal există și a fost săvârșită de către persoana sancționată, justificând pe deplin angajarea răspunderii contravenționale.

Cât privește individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate, instanța constată că, potrivit art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, „sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele persoanele ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

În speță, văzând că sancțiunea contravențională principală a fost aplicată la limita minimă prevăzută de lege (420 lei, echivalentul a patru puncte amendă), că petentul este cunoscut cu antecedente contravenționale astfel cum rezultă din fișa de evidență auto de la fila 30, ținând seama de împrejurarea că acesta, în calitate de șofer profesionist, trebuia cu atât mai mult să dea dovadă de diligențe sporite în respectarea dispozițiilor legale incidente, raportat la faptul că aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile are consecințe și cu privire la locul de muncă al acestuia, în lipsa unor circumstanțe de natură să formeze convingerea instanței că petentul a conștientizat consecințele nerespectării prevederilor legale ori că scopul sancționator, respectiv preventiv poate fi realizat astfel, cu atât mai mult cu cât nerespectarea regulilor privind depășirea reprezintă una dintre principalele cauze de comitere a accidentelor soldate cu pierderi de vieți umane ori cu accidentarea gravă a participanților la traficul rutier, instanța apreciază nu se impune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, ci că este necesară sancționarea pecuniară a petentului, de natură să îl responsabilizeze pe viitor în sensul respectării dispozițiilor legale în materie rutieră, numai astfel putând fi realizat scopul preventiv și sancționator prevăzut de lege.

Pentru toate aceste considerente, reținând că fapta corespunde realității și constituie contravenție potrivit textelor legale menționate, că sancțiunea amenzii a fost corect individualizată și că sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce s-a dispus conform art. 100 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petent.

În baza art. 453 alin. (1) Cod procedură civilă, întrucât petentul, deși a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată, nu a avut câștig de cauză câtă vreme plângerea contravențională a fost respinsă, văzând, tototdată, că intimatul, deși a avut câștig de cauză, nu a solicitat obligarea petentului la plata cheltuielilor de judecată, instanța nu le va acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F_____ M_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Șimand, r. 504, județ A___ și cu domiciliul procesual ales în A___, ____________________. 2, _________________ (la avocat M__ I_____), în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___, împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx din 06.11.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședința publică din data de 01.02.2016.

Președinte, Grefier,

R_____ F______ B_____ R_____ F______

RFB/RF/25.02.2016/ 4 ex. din care 2 ex. se comunică cu:

- F_____ M_____ - A___, ____________________. 2, _________________ (la avocat M__ I_____)

- I____________ de Poliție al Județului A___ - A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___