Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ILFOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1267/2015 din 21 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I____

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1267 A

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 21.04.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P_________: M_____ E_____

JUDECĂTOR: L_______ G______ A________

JUDECĂTOR: E______ M_____ O_____

GREFIER: M____ A______ M________

Pe rol se află soluționarea apelului civil, formulat de apelantul-petent B______ N___ împotriva sentinței civile nr. 4669/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECOTRATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelantul-petent reprezentat prin apărător ales, cu delegație la fila 5 din dosar, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că intimatul a depus relațiile solicitate de către instanță, după care

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.

Apelantul-petent, prin apărător ales, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal, constatând prescripția executării sancțiunilor contravenționale dispuse prin acesta. Susține că nu a fost realizată legal procedura de comunicare a procesului verbal, în raport de disp. art. 27 teza I din OG nr. 2/2001, dar nici cu respectarea tezei a II-a aceluiași texte de lege, procesul verbal neintrând în posesia sa. Arată că așa cum a menționat și în plângerea contravențională, procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în acel termen de 30 de zile de la constatarea faptei.

Tribunalul reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin plângerea înregistrată la data de 08.05.2013 pe rolul Judecătoriei Cornetu sub numărul XXXXXXXXXXXXXX, petentul B______ N___ în contradictoriu cu intimatul, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I____ a solicitat anularea procesul-verbal de contravenție.

La termenul de judecată din 25.06.2014, instanța a constatat că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, iar intimatul a recomunicat dovada comunicării procesului-verbal contestat. Întrucât însă în materie contravențională nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la suspendarea procesului, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a procedat la judecarea cauzei.

Instanța a constatat în primul rând că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile, procesul-verbal fiind comunicat la data de 23.04.2013, iar plângerea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 08.05.2013.

Instanța a aplicat sancțiunea decăderii din proba testimonială încuviințată întrucât petentul nu s-a prezentat cu martorul și nici nu a indicat datele acestuia pentru a fi citat.

Examinând cauza de față, instanța a constatat următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 08.05.2013, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul B______ N___ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I__ I____, anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 29.03.2013, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională și cu reținerea permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a încălcat nicio normă legală și că pe trecerea de pietoni nu era angajat nici un pieton la momentul la care a trecut cu autovehiculul. A mai arătat că procesul-verbal contestat nu i-a fost comunicat deloc, motiv pentru care în cauză sunt incidente prevederile art. 14 din OG nr. 2/2001 referitoare la prescripția executării sancțiunii contravenționale.

În drept, petentul a invocat prevederile OUG nr. 195/2002 și ale OG nr. 2/2001.

În susținerea plângerii, petentul a depus, în copie, înscrisuri - dovada reținerii permisului și actul de identitate.

În privința timbrajului, cererea este scutită de la plata taxei de timbru.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și a depus, la solicitarea instanței, înregistrarea video o faptei contravenționale.

Petentul, în cadrul procedurii prealabile, a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat faptul că procesul-verbal contestat nu i-a fost comunicat.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, ar pentru petent și proba testimonială cu un martor. Totodată, instanța a pus în vedere petentului să indice datele de identificare ale martorului propus pentru a fi citat.

La data de 06.11.2013, intimatul a depus la dosarul cauzei înregistrarea video a faptei contravenționale precum și dovada comunicării procesului-verbal prin afișare, la data de 23 aprilie 2013.

La termenul de judecată din 29 ianuarie 2014, instanța a reiterat obligația pentru petent de a se prezenta cu martorul încuviințat.

La termenul din 14 mai 2014, instanța a pus în vedere petentului să facă dovada demersurilor întreprinse pentru a obține procesul-verbal contestat și a dispus emiterea unei adrese către intimată pentru depunerea procesului-verbal precum și pentru a se depune dovada comunicării acestuia.

La termenul de judecată din 25.06.2014, instanța a constatat că petentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, iar intimatul a recomunicat dovada comunicării procesului-verbal contestat. Întrucât însă în materie contravențională nu sunt aplicabile dispozițiile referitoare la suspendarea procesului, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a procedat la judecarea cauzei.

Instanța a constatat în primul rând că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile, procesul-verbal fiind comunicat la data de 23.04.2013, iar plângerea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 08.05.2013.

Totodată, instanța a aplicat sancțiunea decăderii din proba testimonială încuviințată întrucât petentul nu s-a prezentat cu martorul și nici nu a indicat datele acestuia pentru a fi citat.

În ceea ce privește excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale motivată prin necomunicarea procesului verbal în termen de o lună de la aplicarea sancțiunii, instanța a reținut pe de o parte că petentul nu a depus procesul-verbal contestat și nici nu a făcut dovada demersurilor întreprinse în acest sens, deși sarcina dovezii îi incumba, motiv pentru care instanța nu poate verifica aspectele susținute de petent.

Pe de altă parte, din analiza înregistrării video depusă la dosarul cauzei și din plângerea petentului rezultă că fapta contravențională a fost săvârșită la data de 29.03.2014 iar din dovada de comunicare depusă la dosar rezultă că aceasta a fost efectuată prin afișare la data de 23.04.2013, respectiv înăuntrul termenului de o lună prevăzut de OG nr. 2/2001.

A mai reținut instanța că afirmația petentului referitoare la necomunicarea procesului-verbal contestat este foarte puțin plauzibilă în contextul în care acesta a atașat la plângere dovada reținerii permisului de conducere, act care nu se comunică distinct ci împreună cu procesul-verbal.

Totodată, a mai reținut că instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii, însă în cauză de față acest aspect nu se poate realiza în contextul în care petentul nu a depus înscrisul contestat și nici nu a făcut dovada demersurilor efectuate în acest sens.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a respins plângerea contravențională a neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 4669/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a formulat apel petentul solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal contestat, constatând prescripția executării sancțiunilor contravenționale dispuse prin acesta.

În motivare apelantul petent a susținut faptul că prezumția instanței de fond este total greșită, întrucât din cuprinsul dovezii de circulație rezultă că aceasta a fost eliberată la data de 29.03.2013, data săvârșirii faptei și a prevăzut ca termen de valabilitate 15 zile, începând cu data de 29.03.2013 până la data de 13.04.2013. Prin urmare, nu avea cum să fie eliberată odată cu comunicarea procesului verbal(23.04.2013), deoarece pe de-o parte data eliberării acesteia este de 29.03.2013 ora 15,05 și pe de altă parte, data încetării valabilității 13.04.2013 este anterioară comunicării procesului verbal.

Apelantul-petent a mai susținut că procesul verbal nu a fost comunicat odată cu dovada de circulație, nefiind în posesia acestuia, așa cum arată instanța de fond în urma unei prezumții. Mai mult, instanța de fond era obligată la data pronunțării sentinței să aplice dispozițiile deciziei nr. 10/23.07.2013 și să constate nelegală comunicarea procesului verbal de contravenție.

În ceea ce privește procedura de comunicare prin afișare, apelantul petent a susținut că nu a fost realizată corespunzător fiind realizată de către agenți constatatori aparținând Secției de Poliție nr. 24, secție care nu este corespunzătoare domiciliului său, așa încât agenții constatatori nu aveau competență în afișarea procesului verbal de contravenției. Prin urmare, procedura de comunicare a procesului verbal nu s-a realizat potrivit disp. art. 27 teza 1 din OG nr. 2/2001, dar nici cu respectarea tezei a 2-a, procesul verbal neintrând în posesia sa.

A mai susținut faptul că la dosar existau dovezi pentru a constata prescrierea sancțiunilor contravenționale dispuse prin procesul verbal de contravenție. Astfel, hotărârea instanței este nelegală.

În drept art. 14, 27, 31, OG 2/2001, art. 466 și urm. NCPC.

Intimatul legal citat nu a formulat întâmpinare.

Analizând apelul declarat, tribunalul reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/29.03.2013 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 de lei, întrucât, la data de 29.03.2013, a condus autoturismul și nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversare.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Este adevărat că OG 2/2001 nu conține dispoziții exprese privind valoarea probantă a procesului-verbal de contravenție însă, având în vedere că acesta este un act administrativ, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica judiciară se aplică principiile generale din dreptul administrativ privind prezumția relativă de legalitate, astfel încât, din această perspectivă, îi revine petentului obligația de a propune și aduce probe care să dovedească contrariul celor reținute de agentul constatator în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Dincolo de prevederile dreptului național român, instanța reține că, cel puțin după pronunțarea cauzei A_____ împotriva României (hotărârea CEDO-Secția a III-a din 04.10.2008), este fără putință de tăgadă faptul că materia contravențională română se încadrează în noțiunea de „acuzație în materie penală” prevăzută de art. 6 paragraful 1 CEDO, astfel încât devin incidente toate garanțiile prevăzute de Convenția europeană, inclusiv prezumția de nevinovăție.

Însă, instanța subliniază că, din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia prezumției de nevinovăție sub aspectul sarcinii probei, rezultă că art. 6 paragraful 2 din CEDO nu interzice existența unor prezumții de fapt sau de drept (hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7.10.1988).

Mai mult, Curtea europeană a statuat că, prin reglementarea acestor prezumții, statele trebuie să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (hotărârea Janosevic împotriva Suediei, par. 101).

Făcând aplicarea jurisprudenței europene mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de OG 2/2001, instanța reține că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 din Convenție și, implicit, nici art. 21 alin. 3 din Constituție privind dreptul la un proces echitabil.

De altfel, astfel cum s-a pronunțat și Curtea Constituțională în decizia nr. 349/2003, persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției nu este pusă în fața unui verdict definitiv de vinovăție și de răspundere, ci doar în fața unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Procesul-verbal de constatare a contravenției stabilește definitiv vinovăția persoanei în cauză numai în condițiile în care aceasta atacă în justiție procesul-verbal de constatare a contravenției, iar instanța respinge plângerea formulată ca neîntemeiată, însă în acest caz nu se poate reține că s-a încălcat principiul prezumției de nevinovăție, căci răspunderea contravenientului a fost stabilită, așa cum prescriu Constituția și Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

A. Examinând modul de încheiere a procesului-verbal contestat, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nefiind incident niciunul dintre cazurile de nulitate absolută reglementate de art. 17 din OG 2/2001, care să poată fi invocate din oficiu de către instanța de judecată.

Petentul a susținut că incidența sancțiunii prescripției dreptului de a executa sancțiunea contravențională, întrucât procesul – verbal de contravenție nu i-a fost comunicat în termen de o lună de la data întocmirii acestuia.

Motivul este neîntemeiat. Astfel, tribunalul constată că procesul – verbal de contravenție a fost întocmit la data de 29.03.2013, iar comunicarea acestuia a fost realizată prin afișare la data de 23.04.2013, astfel cum rezultă din cuprinsul dovezii de comunicare depusă de către intimat la dosarul instanței de apel (f. 21).

În ceea ce privește modalitatea de comunicare a procesului – verbal de contravenție, tribunalul reține că la data de 23.04.2013 nu fusese publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 10/2013 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, astfel că nu se impunea în mod obligatoriu la acea dată comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

B. Constatând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța apreciază că acesta se bucură și de o prezumție de temeinicie, astfel cum reiese din economia dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumție relativă care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

Această probă trebuie să fie făcută de către contestator, în calitate de titular al plângerii contravenționale.

În cauza de față, însă, instanța constată că petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată.

Având în vedere că petentul nu a reușit să facă dovada contrară celor reținute în procesul-verbal, instanța reține că acesta se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

Reținând culpa petentului în săvârșirea contravenției și având în vedere că procesul-verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, instanța va menține măsurile sancționatorii aplicate.

Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 480 C. pr. Civ., apelul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul formulat de apelantul-petent B______ N___, cu dom. ales la SCA Glont , A________ și Avocatii, în Bucuresti, București _________________, Tronson 2B, _____________, _______________ împotriva sentinței civile nr. 4669/27.06.2014, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul INSPECOTRATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI I____ cu sediul în sector 2, București, ______________________, nr. 7 ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.04.2015

Președinte Judecător Grefier M_____ E_____ L_______ G______ A________ M____ A______ M________

Concept red. gref. M.A. M.

Red. Jud. M.E./4 exemplare

Jud.fond : – D________ E____ - Jud. Cornetu

Comunicat: 2 ex./

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025