Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TIMIŞOARA
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP)
Număr hotarâre:
272/2013 din 07 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ operator 2711

SENTINȚA PENALĂ Nr. 272/PI

Ședința publică de la 07 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A___ N___

Grefier A_____ J___

Ministerul Public este reprezentat de procuror E____ B_____, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea cererii de strămutare formulată de petenții G____ V_____ și G____ E_____ privind dosarul nr. xxxxx/55/2013 al Tribunalului A___.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru petenții lipsă, avocat ales R__ M____ din cadrul Baroului V_____.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul petenților depune la dosar note scrise și acte în susținerea cererii și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul petenților solicită admiterea cererii și strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. xxxxx/55/2013 aflat în prezent pe rolul Tribunalului A___ la o altă instanță de același grad de pe raza Curții de Apel Timișoara, pe motiv de bănuială legitimă. Arată în motivare că cercetarea în dosarul de urmărire penală a fost efectuată defectuos, nu s-a procedat la confruntarea învinuiților cu petenții, rezoluția și ordonanța de respingere a plângerii sunt motivare deficitar și sunt nelegale. Organele competente cu soluționarea plângerii petenților nu au făcut cercetări pentru toate infracțiunile pentru care s-a formulat plângere, nu au fost audiați martorii propuși de către petenți , iar prin hotărârile judecătorești pronunțate ulterior au fost respinse toate cererile formulate de petenți. Apreciază că petenții nu au beneficiat până în prezent de o judecată dreaptă.

Procurorul solicită respingerea cererii de strămutare, având în vedere concluziile referatului întocmit de Tribunalul A___.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.XXXXXX/03.10.2013 petenții G____ V_____ și G____ E_____ au solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. xxxxx/55/2013 aflat în prezent pe rolul Tribunalului A___ la o altă instanță de același grad de pe raza Curții de Apel Timișoara, pe motiv de bănuială legitimă. În motivare se arată că, deși petenții au insistat ca instanțele de judecată să audieze pe învinuita T___ M______ și grupul de cămătari din care face parte, cererea nu a fost admisă, întrucât influența cămătarilor, a notarului public și a executorului judecătoresc este mare, aceștia afirmând că se află în relații de amiciție cu judecătorii din Ineu. Se mai arată că familia petenților este în continuare amenințată de către soțul numitei T___ M______ și executorul judecătoresc Galuti A________ și având în vedere gravele ilegalități care s-au comis până în prezent, apreciază că este evident că nu vor avea parte de o judecată echitabilă.

Analizând cererea de strămutare prin prisma dispozițiilor art. 55 C.p.p., instanța constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

În temeiul art. 57 C.pr.pen. s-a solicitat Tribunalului A___ să comunice dacă informațiile din cererea de strămutare au suport real, precum și a comunica dacă la instanța vizată sunt asigurate condițiile pentru corecta soluționare a cauzelor. S-a solicitat totodată a scurtă prezentare a stării de fapt din dosar, termenele acordate și soluția în cazul în care a fost pronunțată.

În informarea comunicată Curții, Tribunalul A___ arată că dosarul xxxxx/55/2013- are ca obiect plângere împotriva soluției procurorului dată în dosar nr.43/D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial A___, fiind declinat de la Judecătoria A___ la Tribunalul A___. Prin rezoluția atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții T___ M______, B_____ R____, B____ C_____ și A______ R_____ pentru săvârșirea infracțiunilor prev. d eart.215 alin.1,3 și 5 C.penal și art.7 din legea 39/2003.

Potrivit art. 55 C.pr.pen., modificat prin Lg.2/1.02.2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești precum și pregătirea punerii în aplicare a Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Curtea de Apel competentă „strămută judecarea unei cauze de la un tribunal, sau după caz de la o judecătorie din circumscripția sa la o instanță de la același grad din circumscripția sa, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice, ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al 4-lea inclusiv printre judecători ori procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței”.

Strămutarea este acel remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra obiectivității și imparțialității tuturor judecătorilor unei instanțe.

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la conceptul de imparțialitate, a statuat că aceasta se definește prin „absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute”.

În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de Curte în felul următor: ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului.( Fey contra Austria) În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă.

Imparțialitatea obiectivă constă „în a pune problema dacă independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă.” (Cazul Hauschildt contra Danemarcei).

Instanța constată că în cererea de strămutare, petenții se referă la împrejurarea că executorul judecătoresc din Ineu ca și primarul din localitate influențează soluționarea cauzei dar afirmațiile petenților sunt nesusținute de acte doveditoare. Mai mult, temerea acestora relativ la presupusa influență a executorului judecătoresc din Ineu ca și a primarului din localitate nu este fondată câtă vreme procesul penal vizând plângerea împotriva rezoluției de netrimitere în judecată formulată în temeiul art.278/1 C.pr.pen se judecă la Tribunalul A___. Din dosar nu există elemente care să permită concluzia că independența și imparțialitatea magistraților ar putea fi știrbită.

Față de aceste considerente, Curtea apreciază că cererea este nefondată, urmând a fi respinsă.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 C.pr.pen,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 60 C.pr.pen., respinge cererea de strămutare formulată de petenții G____ V_____ și G____ E_____ privind dosarul nr. xxxxx/55/2013 al Tribunalului A___.

În temeiul art.192 alin. 2 C.pr.pen., obligă petenții la plata sumei de 100 lei fiecare cheltuielile judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Noiembrie 2013.

Președinte,

A___ N___

Grefier,

A_____ J___

Red.AN/15.11.13

Tehnored A.J. 02.12.2013

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 113/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 5/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 231/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 55/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Contestaţie în anulare - Fond
  • Hotărârea 2/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 83/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 46/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 38/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 9/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 103/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 141/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 130/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 11/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 241/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 3/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 76/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 6/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 601/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 24/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 197/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 71/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Contestaţie în anulare - Fond
  • Hotărârea 5/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 164/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 143/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 20/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 121/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 216/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 157/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 70/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 91/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 12/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 114/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 54/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 57/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 55/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 171/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 130/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 271/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 4/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 155/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 178/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 100/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 86/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 116/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 62/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 74/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 125/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 93/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 49/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 122/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 6/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 97/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 57/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 113/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 5/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 38/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 13/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 216/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 34/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 134/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025