Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Strămutare
Obiect dosar:
Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP)
Număr hotarâre:
3/2016 din 13 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL TÂRGU M____

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr. XXXXXXXXXXX



SENTINȚA PENALĂ Nr. 3

Ședința publică din 13 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ R_____ C____

Grefier D_____ M__


Pe rol soluționarea cererii formulate de către petentul B____ I___ (domiciliat în Vlăhița, ______________________. 7, ________________________) privind strămutarea dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Judecătoriei O_______ S_______.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților precum și a reprezentantei Ministerului Public, respectiv a doamnei procuror R_____ G____ din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M____..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că la data de 12 ianuarie 2016, domnul avocat Sukos Jozsef a depus la dosar, prin faxul instanței, împuternicirea avocațială pentru intimații B______ L____, M_____ A_____, O____ L____, F______ M_____, B___ Norbert și O_____ B____.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților sunt cuprinse în încheierea de ședință din 11 ianuarie 2016 când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de astăzi, 13 ianuarie 2016, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra prezentei cauze:


La data de 17.12.2015 pe rolul acestei instanțe se înregistrează cererea prin care petentul B____ I___ a solicitat strămutarea soluționării cauzei, ce formează obiectul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei O_______ S_______, la o altă instanță egală în drept din raza de competență a acestei Curți de Apel.

S-a invederat de către petent că, la nivelul Judecătoriei O_______ S_______ nu se asigură imparțiala soluționare a respectivei cauze (ce formează obiectul dosarului indicat), deoarece, datorită împrejurărilor cauzei și a existenței pericolului de tulburare a ordinii publice, obiectivismul judecătorilor este serios afectat. S-a susținut că, datorită lipsei de personal la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria O_______ S_______, la prima ședință de judecată, în cauză, procuror de ședință a fost prim procurorul acestei unități teritoriale a Ministerului Public, magistrat a cărei ordonanță, inițial, emisă, a fost infirmată, parțial, de către procurorul ierarhic superior, că membrii familiilor intimaților din respectiva cauză este posibil să exercite presiuni asupra judecătorilor de la Judecătoria O_______ S_______ și că zona din care provin acești intimați, nu doar că este în vecinătățile municipiului O_______ S_______, dar este și o zonă cunoscută a înregistra o rată ridicată a infracționalității violente. Totodată, s-a mai arătat că, pentru a se evita declanșarea unui conflict interetnic, dat fiind comportamentul locuitorilor din zona Căpâlnița, este necesară strămutarea soluționării respectivului dosar.

Analizând cererea de strămutare astfel formulată, prin prisma motivelor invocate, a actelor anexate la aceasta (se au în vedere aici copia ordonanței procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita nr.121/II-2/23.10.2015 și informațiile parvenite de la Tribunalul Harghita în adresa nr.6074/23.12.2015) și a concluziilor expuse de către apărătorii aleși ai părților, se apreciază că aceasta are caracter fondat, impunându-se a fi admisă, deoarece:

Cauza a cărei strămutare se solicită are ca părți persoanele implicate într-un incident violent, ce s-ar fi derulat în ziua de 13.07.2014, în jurul orelor 22:00, în raza satului Căpâlnița, unele dintre aceste persoane fiind abilitate să exercite atribuții ale autorității de stat, în domeniul păstrării liniștii și ordinii publice. Referitor la derularea acestui incident au fost demarate cercetări penale, de către P________ de pe lângă Judecătoria O_______ S_______, organ competent, din punct de vedere material și teritorial, să instrumente în primă fază procesuală respectiva cauză. Ordonanța procurorului emisă, inițial, în cauză, a fost infirmată parțial de către procurorul ierarhic superior, ce funcționează la P________ de pe lângă Tribunalul Harghita, iar plângerea formulată de către petentul B____ I___ împotriva ordonanței noi emise de către procurorul de caz, inițial, a ajuns spre instrumentare la Judecătoria O_______ S_______, unde procurorul de ședință este același procuror care a emis ordonanța criticată. Chiar dacă în Codul de procedură penală legiuitorul nu a instituit un caz expres de incompatibilitate vis-a-vis de procurorul care desfășoară activități de urmărire penală și cei care participă la ședințele de judecată, din derularea procedurii în prezenta cauză rezultă că s-ar crea o suspiciune rezonabilă cu privire la imparțialitatea reprezentantului Ministerului Public, iar împrejurările cauzei (evenimentul care s-a derulat în seara zilei de 13.07.2014, în raza localității Căpâlnița), demonstrează că temperamentul vulcanic manifestat de membrii comunității din această așezare ar fi de natură să constituie o efectivă presiune asupra judecătorului investit cu soluționarea cauzei. S-ar crea astfel o evidentă stare de pericol pentru ordinea publică, nu s-ar asigura un cadru normal pentru atingerea scopului reglementat de art.8 și 14 din Codul de procedură penală.

Ca urmare a acestor considerente reținute, instanța apreciază că, în cauză sunt incidente motivele expuse de legiuitor, în preved.art.71 Cod procedură penală, motiv pentru care în conformitate cu acest text legal invocat ce se va raporta la preved.art.73 și 76 Cod procedură penală, se va admite cererea de strămutare astfel formulată și se va dispune strămutarea cauzei, ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei O_______ S_______, pentru competentă soluționare, la Judecătoria Miercurea C___.

Vor fi menținute, potrivit art. 74 alin. 3 Cod procedură penală, toate actele îndeplinite în dosarul menționat până la data de 17 decembrie 2015.

Văzând și disp.art.275 alin.3 Cod procedură penală,


PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite cererea de strămutare formulată de către petentul B____ I___ (domiciliat în Vlăhița, ______________________. 7, ________________________) și pe cale de consecință, dispune strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei O_______ S_______, pentru competentă soluționare, la Judecătoria Miercurea C___.

Menține, potrivit art. 74 alin. 3 Cod procedură penală, toate actele îndeplinite în dosarul menționat până la data de 17 decembrie 2015.

Fără cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2016.


Președinte

M______ R_____ C____


Grefier

D_____ M__





Red.MRC/21.01.2016

Thnred./CC/3 exp./ 21.01.2016


Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 157/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 217/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 108/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 171/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 36/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 282/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 1/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 88/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 47/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 79/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 321/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 61/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 110/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 20/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 151/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 190/PI - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 119/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 209/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 168/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 141/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 98/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 72/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 239/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 73/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 263/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 273/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 95/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 196/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 71/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 87/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 94/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 118/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 130/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 135/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 50/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 71/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 219/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 171/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 177/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 132/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 216/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 221/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 126/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 136/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 36/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 163/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 713/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 47/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 476/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 698/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 207/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 99/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 53/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 4/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 306/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 140/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 105/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 61/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025