Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel PLOIEŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP)
Număr hotarâre:
239/2013 din 10 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR.XXXXXXXXXXX

S E N T I N ȚA NR. 239

Ședința publică din data de 10 decembrie 2013

Președinte – D_____ D___

Grefier – R_____ E____ B____

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R_______ C_______, din cadrul D.N.A- Serviciul Teritorial Ploiești

Pe rol fiind judecarea cererii de strămutare formulată de petenta O____ V______, fiica lui Eamnoil și V_______, născută la data de 23 iunie 1953, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, cu privire la dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Tribunalului Prahova, de la această instanță la o altă instanță egală în grad de pe raza Curții de Apel Ploiești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petenta O____ V______, pentru care a răspuns avocat S______ C______ din cadrul Baroului Prahova.

Fără citarea petentei.

S-a făcu referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se învederează instanței că la dosar s-au depus relațiile solicitate de la Ministerul Justiției, cu aresa nr. 100.605/2013, înregistrate sub nr. xxxxx/10.12.2013.

Avocat S______ C______, pentru petentă, arată că discutând cu clienta sa la locul de deținere, aceasta i-a adus la cunoștință faptul că ar fi dorit să fie prezentă și ea la termenul când se soluționează cererea de strămutare, motiv pentru care apreciază că s-ar impune amânarea cauzei și citarea petente cu aducere din locul de deținere, pentru a fi prezentă la judecarea cererii.

La solicitarea instanței, apărătorul petentei arată că aceasta nu are motive suplimentare de invocat ci doar dorește să fie prezentă la soluționarea cererii.

Curtea, față de dispozițiile legale ce reglementează instituția strămutării și de relațiile oferite de apărătorul petentei, apreciază că nu este necesară prezența petentei O____ V______ la judecarea cauzei și, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea cererii.

Avocat S______ C______, pentru petenta O____ V______, solicită în temeiul art. 55 Cod proc. penală admiterea cererii și strămutarea cauzei aflată pe rolul Tribunalului Prahova cu nr. XXXXXXXXXXXXX de la această instanță la o altă instanță egală în grad, din circumscripția Curții de Apel Ploiești.

Această solicitare a sa se bazează pe faptul că în cauză sunt incidente disp. art. 55 Cod proc. penală, în sensul „ imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților”, aceasta datorită multitudinii de articole din presă și a emisiunilor TV defăimătoare la adresa clientei sale.

Este adevărat că menținerea inculpatei O____ V______ în stare de arest preventiv s-a bazat pe argumente juridice, însă, privind din afară, se constată că din toți inculpații care inițial au fost arestați, singura persoană care se mai află în stare de arest la acest moment este O____ V______, ceea ce poate duce la concluzia că aceasta este considerată vinovată de comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată.

Mai mult, magistratului căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza pentru soluționarea ei pe fond nu este specializat să judece cauze penale, el făcând parte din cadrul secției comerciale a Tribunalului Prahova și cu atât mai mult cauze de corupție, iar în opinia sa, în situația în care s-a ajuns la concluzia că trebuiesc înființare secții în cadrul tribunalelor, s-a avut în vedere tocmai împrejurarea de a se aprofunda materiile respective de către judecătorii din cadrul secțiilor.

Invocă în acest sens art. 2 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.

Concluzionând, apreciază că cererea petentei se impune a fi admisă și pentru garantarea dreptului la un proces echitabil și ca o garanție a faptului că va fi judecată de către o instanță profesionistă și imparțială.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingerea cererii ce strămutare formulată de petenta O____ V______, întrucât motivele invocate de către aceasta nu se regăsesc printre ele expres și limitativ prevăzute de Codul de procedură penală.

C U R T E A,

Asupra cauzei penale de față:

Examinând cererea formulată, reține următoarele:

Prin cererea adresată instanței la data de 12.11.2013 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXX, petenta O____ V______ a solicitat strămutarea judecării cauzei penale nr. XXXXXXXXXXXXX de pe rolul Tribunalului Prahova pe rolul unei alte instanțe egale în grad aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, apreciind că în cauză sunt incidente disp. art. 55 Cod proc. penală, în sensul că „ imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților.

La primirea cereri, s-a dispus repartizarea aleatorie, cauza fiind repartizată aleatoriu la data de 10.12.2013.

Pentru lămurirea instanței conform art. 57 Cod procedură penală, la cererea Președintelui Secției Penale a Curții, Ministerul Justiției, a înaintat un referat conținând informații privind aspectele de fapt invocate de petentă ca și temeiuri pentru strămutarea judecății cauzei, la altă instanță egală în grad, precum și dovezi privind încunoștințarea părților interesate asupra termenului fixat pentru judecarea cererii de strămutare.

Referitor la susținerile petentei, Ministerul Justiției, a înaintat relațiile solicitate, în care s-au precizat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 89/P/2013 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei O____ V______, fiica lui EmanoiI și V_______, născută la 23.06.1953 în _____________________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, pentru săvârșirea infracțiunilor de-luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, (177 acte materiale corespunzătoare certificatelor de încadrare în grad de handicap la a căror eliberare a contribuit în schimbul unor sume de bani sau alte foloase materiale), constând în aceea că, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova (funcționar angajat cu contract de muncă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Prahova) în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la inculpații G____ S____ O_______, N_____ G_______, O____ G_______, învinuiții M_______ G_______, P____ M______, A______ V_______ și numita D_________ L__ Aluna, sume de bani și bunuri în cuantum total de 122.600 lei în scopul încadrării în grad de handicap și eliberării certificatelor medicale care să ateste acest fapt pentru 116 persoane, în condițiile în care aceste persoane nu sufereau de bolile menționate în cuprinsul certificatelor, nu puteau fi încadrate în gradul de handicap stabilit și nu puteau beneficia de facilitățile prevăzute de lege pentru aceste categorii de persoane; -abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul, în formă calificată si în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 Cod penal combinat cu art. 2481 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (193 acte materiale corespunzătoare certificatelor de încadrare în grad de handicap la a căror eliberare a contribuit), constând în aceea că, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova (funcționar public în sensul art. 147 alin. 1 Cod penal în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu privind încadrarea unei persoane adulte în grad de handicap, a contribuit, cu știință, la stabilirea unor grade de handicap și la eliberarea certificatelor care atestau acest fapt pentru 122 persoane, fără ca aceste persoane să sufere de afecțiuni care să le permită încadrarea în gradul de handicap stabilit, faptele având ca rezultat obținerea de către respectivele persoane, pe nedrept, a indemnizațiilor de handicap, a bugetelor complementare personale și a indemnizațiilor de însoțitor în cuantum total de 2.537.928 lei, această sumă reprezentând, totodată, o pagubă cauzată bugetului județului Prahova, din care au fost efectuate plățile; -complicitate la înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (193 acte materiale corespunzătoare certificatelor de încadrare în grad de handicap la a căror eliberare a contribuit și date în plată), constând în aceea că. în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu privind încadrarea unei persoane adulte în grad de handicap, a contribuit, cu știință, la stabilirea unor grade de handicap și la eliberarea certificatelor care atestau acest fapt pentru 122 persoane, fără ca aceste persoane să sufere de afecțiuni care să le permită încadrarea în gradul de handicap stabilit, faptele constituind un ajutor acordat persoanelor respective care, prin inducerea în eroare a reprezentanților Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Prahova au obținut, pe nedrept, indemnizații de handicap, bugete complementare personale și indemnizații de însoțitor în cuantum total de 2.537.928 lei, această sumă reprezentând paguba cauzată bugetelor din care au fost efectuate plățile și, totodată, o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 Cod penal; -fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în calitate de președinte al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova (funcționar angajat cu contract de muncă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din cadrul Consiliului Județean Prahova) în perioada 2006 - 2012, în mod repetat, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind încadrarea unei persoane adulte în grad de handicap, a atestat în cuprinsul certificatelor medicale eliberate pentru 122 persoane, în mod neadevărat, că respectivele persoane suferă de anumite afecțiuni care să le permită încadrarea în gradul de handicap stabilit, înscrisurile menționate fiind folosite ulterior de beneficiari pentru obținerea indemnizațiilor de handicap, bugetelor complementare personale și indemnizațiilor de însoțitor; cu aplicarea finală a art. 33 lit. a și b Cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. XXXXXXXXXXXXX.

La repartizarea cauzei s-a procedat conform dispozițiilor art. 98 alin. 31 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești întrucât toți judecătorii din cadrul Secției Penale au dispus în faza de urmărire penală luarea măsurii arestării preventive, respectiv a prelungirii acesteia.

La primul termen de judecată, din data de 20.09.2013, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității constatării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive și eventuala menținere sau nu a stării de arest preventiv, invocată de inculpații O____ G_______ și G____ S____ O_______, prin apărători. În baza art. 139 alin. 2 Cod procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpata O____ G_______, prin apărător, iar în baza art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 160 alin. 2 Cod procedură penală instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților O____ V______, O____ G_______ și G____ S____ O_______.

De asemenea, în baza art. 3001 alin. 3 Cod procedură penală a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților.

La termenul de judecată din data de 4.10.2013, în baza art. 139 raportat la art. 145 și art. 1451 Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpata O____ V______ și au fost încuviințate cererile de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător formulate de inculpații B_____ I____. G____ S____ O_______. M____ L_____ I__, M____ R_____ C______, M_______ Gheoghe, D_________ L__ Aluna și P____ M______.

La termenul de judecată din data de 18.10.2013, în baza art. 139 raportat la art. 145 și art. 1451 Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpata O____ V______ și a fost încuviințată cererea de amânare a cauzei formulată de inculpata P____ M______ întrucât, la această dată, se află internată în spital și s-â pus în vedere acesteia ca la termenul ce va fi acordat să facă dovada cu înscrisuri; totodată a fost încuviințată cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului M____ L_____ I__, care la această dată se afla în imposibilitate de prezentare întrucât se află la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, precum și la Tribunalul Dâmbovițe.

La termenul de judecată din data de 31.10.2013, în baza art. 139 raportat la art. 145 și art. 1451 Cod procedură penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpata O____ V______, și s-a luat act de faptul că au fost depuse la dosar acte din care rezultă că inculpata P____ M______ a fost în imposibilitatea prezentării în instanță la termenul de judecată din 18.10.2013; de asemenea, a fost depus la dosar, în fotocopie, certificatul de concediu medical emis pe numele inculpatei A______ V______, prin care se face dovada imposibilității prezentării inculpatei la acest termen de judecată, șl a fost încuviințată cererea de amânare a cauzei formulată de avocat G________ A_____ întrucât la această dată se află la Tribunalul Călărași.

La termenul din data de 13.11.2013, în baza art. 3002 Cod procedură penală raportat ia art. 160b Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei O____ V______ și s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive. S-a prorogat discuția cu privire la regularitatea actului de sesizare a instanței, în baza art. 300 alin. 1 Cod procedură penală, după depunerea relațiilor privind constituirea de parte civilă și s-a amânat judecarea cauzei la 13.12.2013 pentru când se vor cita inculpata O____ V______, cu datele de stare civilă, la locul de deținere, și partea civilă Consiliul Local al Municipiului Ploiești - Administrația Serviciilor Sociale Comunitare, celelalte părți primind termen în cunoștință.

Prin cererea formulată, petiționara O____ V______ a solicitat strămutarea cauzei la o altă instanță egală în grad aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 55 Cod procedură penală în sensul că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților.

Totodată, petenta a susținut că imparțialitatea judecătorului învestit cu soluționarea cauzei ar putea fi știrbită având în vedere numărul mare de emisiuni televizate ce au fost dedicate acestui subiect, emisiuni ce au fost difuzate la ore de prime-time de către posturi TV ce se bucură de rating în formarea opiniei publice la nivel național dar mai ales la nivel local, având în vedere mediatizarea excesivă ce a fost făcută la adresa inculpatei O____ V______.

Prin cererea formulată se mai arată de către petiționară faptul că toți judecătorii Secției penale din cadrul Tribunalului Prahova sunt incompatibili să soluționeze cauza având în vedere faptul că fiecare dintre magistrați, pe parcursul urmăririi penale, au admis propunerile de arestare preventivă, formulate succesiv, cauza fiind repartizată unui complet de judecată specializat în cauze civile, de contencios administrativ și fiscal.

Petenta a făcut referire în cererea de strămutare și la notorietatea sa conferită de calitatea de angajată a DGASPC, precum și la urmarea multiplelor articole de presă legate de presupusa activitate infracțională a inculpatei, ce a dus la crearea unui sentiment de ură și dispreț în rândul comunității ploieștene la adresa acesteia.

În informarea trimisă de Tribunalul Prahova Ministerului Justiției, având în vedere aspectele menționate și ținând seama de motivele invocate de petiționară în cererea de strămutare și, totodată, în urma verificării actelor și lucrărilor efectuate în faza de cercetare penală și în faza de cercetare judecătorească, s-a apreciat că susținerile petentei sunt neîntemeiate.

Examinând cererea formulată de petentă, în raport de motivele invocate, informațiile strânse în cazul procedurii prev. de art. 57 Cod procedură penală și cazurile înscrise sub art. 55 din același cod modificate prin Legea nr. 2/2013, rezultă că aceasta este întemeiată, după cum se va expune în continuare:

Potrivit art.55 alin.1 C.pr.penală, care reglementează temeiurile strămutării, se constată că strămutarea poate fi cerută „în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburarea a ordinii publice, ori când una dintre părți are o rudă sau un afin, până la gradul al patrulea inclusiv, printre judecătorii ori procurorii, asistenții judiciari sau grefierii instanței”.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor dispoziții legale, în raport de împrejurările cauzei, și în acest sens se are în vedere în primul rând rezonanța socială dată de natura faptelor ce fac obiectul cauzei, de segmentul și relațiile sociale vizate, care au produs un puternic ecou în rândul opiniei publice, dar și de amploarea și complexitatea cauzei deduse din numărul mare de persoane acuzate, de calitatea acestor persoane, de numărul mare de persoane presupus beneficiare pe nedrept ale indemnizațiilor de handicap, de prejudiciul și multitudinea actelor materiale reținute, iar în al doilea rând de publicitatea desfășurată pe marginea acestei cauze, având în vedere, cu precădere, articolele din presă, aflate la dosar la filele 9-37, numărul mare de emisiuni televizate ce au fost dedicate acestui subiect, emisiuni ce au fost difuzate la ore de mare audiență de către posturi TV ce se bucură de rating în formarea opiniei publice la nivel național dar mai ales la nivel local, majoritatea având-o în prim plan pe inculpata O____ V______, C____ apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 55 Cod procedură penală în sensul că imparțialitatea judecătorului ar putea fi știrbită.

În egală măsură, Curtea are în vedere faptul că această cauză se judecă în prezent de un complet din cadrul Secției civile a Tribunalului Prahova ca urmare a constatării incompatibilității tuturor judecătorilor din cadrul Secției penale a aceleiași instanțe. Or potrivit art. 29 din Legea nr.78/2000, judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în această lege se face de complete specializate în soluționarea acestui gen de infracțiuni. Prin urmare, și sub acest aspect cererea petentei este întemeiată.

În consecință, față de considerentele ce preced, pentru a asigura convingerea părților că soluționarea cauzei se face în condiții de deplină legalitate și imparțialitate, în baza art.60 alin.1 și 2 C.pr.penală Curtea va admite cererea de strămutare formulată de petenta O____ V______ și va dispune strămutarea judecării cauzei aflată pe rolul Tribunalului Prahova și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la Tribunalul B____.

Conform art. 60 alin.3 C.pr.penală, va menține în totalitate actele îndeplinite în fața instanței de la care se strămută cauza.

Totodată, se va dispune înștiințarea de îndată a instanței de la care a fost strămutată cauza și instanța la care s-a strămutat cauza despre admiterea cererii de strămutare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE:

În baza art. 60 alin. 1 și 2 Cod proc. penală admite cererea formulată de petenta O____ V______ și dispune strămutarea judecării cauzei aflată pe rolul Tribunalului Prahova și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX, la Tribunalul B____.

Menține în totalitate actele îndeplinite în fața instanței de la care se strămută cauza și dispune înștiințarea de îndată a instanței de la care a fost strămutată cauza și instanța la care s-a strămutat cauza despre admiterea cererii de strămutare.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.12.2013.

Președinte, Grefier,

D_____ DinuRaluca E____ B____

Red. DD/BER

5ex/16.12.2013

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3113/2006

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 51/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 28/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 84/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 260/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 9/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 121/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 130/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 28/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 67/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 28/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 85/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 116/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 9/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 10/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 118/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Contestaţie în anulare - Fond
  • Hotărârea 62/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 76/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 32/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 97/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 23/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 34/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 328/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 70/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 89/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 151/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 55/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 72/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 67/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 2/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 13/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Strămutare
  • Hotărârea 130/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 52/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 59/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 4/2016 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 144/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 94/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 176/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 100/2013 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 94/2015 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 146/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Hotărârea 244/2014 - Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025