Dosar nr. XXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL C________
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ Nr. 18/P
Ședința publică de la 10.02.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V______ L____
Cu participare: Grefier – M____ I_____
Ministerului Public – P________ de pe lângă Curtea de Apel C________ prin procuror L____ S________
S-a luat în examinare cererea de strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului C________, formulată de petentul C______ T______, fiul lui M_____ și C__________, născut la 20.06.1967, aflat în prezent în stare de detenție în Penitenciarul Slobozia.
În conformitate cu dispozițiile art. 358 C.p.p, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa petentului C______ T______, pentru care a răspuns avocat ales V________ T____ Varban, în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 258-262 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că petentul a formulat o cerere de judecare a cauzei în lipsa sa, că Tribunalul C________ a înaintat un referat privind stadiul cauzei în care s-a solicitat strămutarea și că au fost depuse înscrisuri în susținerea cererii de strămutare, constând în sentința penală nr. 72/7.02.2013, extras Ecris, sesizarea care a stat la baza începerii si urmaririi penale și trimiterii in judecată in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX și articole din presă.
Avocat V________ T____ Varban precizează că nu înțelege să formuleze cerere de recuzare a completului investit cu soluționarea cererii de strămutare, în condițiile în care s-a respins cererea de abținere formulată de președintele de complet în prezenta cauză.
Constatând că nu sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat, instanța declară cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, pe fond.
Având cuvântul pentru petentul C______ T______, avocat V________ T____ Varban solicită admiterea cererii de strămutare astfel cum a fost formulată, apreciind că s-ar impune strămutarea cauzei pentru a nu exista nici un fel de suspiciune cu privire la eventuala imparțialitate a judecătorilor de la Tribunalul C________ cu privire la soluționarea cererii de revizuire.
Așa cum se poate constata din înscrisurile de la dosar, petentul C______ T______ a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru semnarea unor certificate de urbanism, pentru o megaconstrucție, parter + 15 etaje, in care ar fi urmat să se depoziteze deșeuri toxice și netoxice, însă apreciază că această hotărâre a fost dată cel puțin datorită unor erori grave judiciare, situație care a pornit de la parchet, iar pentru acest motiv a formulat cerere de revizuire.
Pe plan local s-a creat o teribilă situație în jurul acestui caz, care pornește practic de la date nereale, iar situația a fost generată și de audierea celor 50 de martori care au fost întrebați dacă sunt de acord cu construirea acelei construcții anterior menționată.
Instanța și-a justificat hotărârea pe care a pronunțat-o prin situația socială creată și prin atitudinea manifestată de martori față de această situație, condamnând petentul și aplicând o sancțiune aspră cu o pedeapsă privativă de libertate.
Astfel, în zonă, s-a creat o tulburare a ordinii publice prin faptul că s-a dat publicității rechizitoriul chiar înainte de a fi adus la cunoștință inculpatului, prin faptul că au fost audiati in acest mod ostil si nelegal 50 de martori și prin faptul că toate televiziunile, radiourile si presa locală, au prezentat fapta abominabilă a petentului C______ T______.
Această faptă nu a avut o bază reală, iar inculpatul nu a semnat un certificat de urbanism pentru așa ceva, însă instanța a hotărât că, deși legea stabilește că fapta de a emite un certificat de urbanism cu date eronate sau incomplete constituie contravenție, prin situația creata si atitudinea subiectiva care a fost atribuita petentului C______ T______, s-a considerat că fapta constituie infracțiune și încă una gravă care a determinat condamnarea la o pedeapsa privativa de libertate.
Totodată, arată faptul că atâta timp petentul a formulat o sesizare la CSM împotriva procurorului care a instrumentat cauza cat si împotriva judecătorilor care au soluționat cauza in fond și în apel, există și un motiv rezonabil de a considera că se generează o situație care ar putea să influențeze judecata în prezenta cauză.
Consideră că, față de împrejurările cauzei și contextul creat, se impune strămutarea cauzei la o altă instanță care să nu fie afectată de aceste relații media.
De asemenea, arată că, prin intermediul unui înscris pe care l-a primit de la petent și pe care în depune la dosarul cauzei, rezultă că acesta se teme de faptul că va fi o judecată parțială și in ceea ce privește revizuirea.
Se cunoaște că plângerea care a declanșat acest doar a fost formulată de actualul primar M____ N______, care în prezent se află în stare de arest preventiv într-o altă cauză, în care este acuzat de mituirea unui judecător sau judecători de la Tribunalul Constanta
Actualul primar i-a spus petentului, încă din momentul in care i-a formulat plângere, că „vei fi condamnat și o să te bag în închisoare”. Cei doi s-au întâlnit in penitenciar, iar C______ T______ l-a întrebat pe actualul primar, în mod expres, „recunoști că sunt nevinovat” și acesta i-a răspuns „da, ai dreptate, dar m-am folosit de campania electorală și de această plângere, dar nu am crezut că o să primești o pedeapsă atât de mare și credeam că îți dă cu suspendare”. C______ T______ mai întreabă „de unde mi se trage această chestiune ?”, primind următorul răspuns „pentru că în momentul in care ai fost primar te-ai constituit parte civilă ________________ retrocedare prin care Primăria C________ retroceda vreo două hectare de teren pe teritoriul administrativ al orașului Năvodari, iar M_____ și Nicușor C_____________ au promis că vor face totul pentru a te băga în închisoare pentru acest demers si că toată urmărirea penală și judecata ar fi fost influențată de cele două persoane, de M_____ și de Nicușor C_____________”.
Deși precizează că personal nu cunoaște relațiile locale și personal, avocat V________ topor Varban refuză să creadă așa ceva, cu toate că astfel de afirmații sunt de natură să-i atragă suspiciuni petentului C______ T______ cu privire la imparțialitatea instanței care va judeca ultima lui cale de atac, revizuirea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare ca nefondată, prin care s-a invocat calitatea părților și că imparțialitatea judecătorului care soluționează cererea de revizuire ar fi afectată.
Precizează că deși este adevărat că s-a formulat un memoriu la CSM, în legătură cu încălcarea prezumției de nevinovăție de la judecarea în fond, acesta vizează modul in care s-a soluționat cauza in fond. Din relațiile oferite de Tribunalul C________ un alt judecător a fost repartizat aleatoriu să soluționeze această cauză de revizuire, nu tot judecătorul care a soluționat fondul.
Pentru aceste considerente, apreciază că motivul de strămutare invocat nu este dovedit, astfel că petentul ar fi trebuit să se bucure că un alt judecător a fost repartizat să-i soluționeze cererea de revizuire și nu tot primul judecător care a soluționat cauza în fond.
Consideră nu se poate reține că afirmația potrivit căreia actualul primar ar fi mituit anumiți judecători ar fi de natură să determine strămutarea cauzei deoarece afirmația este mult prea generală. Nu s-a precizat că actualul primar ar fi mituit pe judecătorul care are de soluționat cererea de revizuire.
Pentru aceste considerente, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare ca nefondată.
C U R T E A,
Asupra cererii de strămutare de fata constata următoarele;
Prin cererea înregistrata pe rolul Curtii de Apel Constanta sub numărul XXXXXXXXXX din 26.01.2015 petentul C______ T______, fiul lui M_____ și C__________, născut la 20.06.1967, CNP xxxxxxxxxxxxx, a solicitat strămutarea dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Constanta la o alta instanță egală in grad din raza circumscripției curții.
In motivarea cererii de strămutare petentul C______ T______ a invocat, in esență, împrejurarea că, dosarul penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Constanta are ca obiect cererea sa de revizuire a sentinței penale nr. 72/7.02.2013 pronunțată in dosarul penal nr. xxxxx/118/2011 al Tribunalului Constanta, rămasa definitivă, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare in regim privativ de libertate, pentru savarsirea unei infracțiuni de abuz in serviciu, că solutia de condamnare este consecința unor erori judiciare pe care le-a adus la cunoștința C.S.M. prin plângerea formulata împotriva Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta si instanțelor de fond si de apel din Constanta care au soluționat cauza in care a fost condamnat, aspect ce este de natura sa afecteze imparțialitatea completului de judecata investit cu soluționarea cererii de revizuire.
Totodată, petentul C______ T______ a mai susținut că există o suspiciune rezonabila de imparțialitate a judecătorilor de la Tribunalul Constanta si Curtea de Apel Constanta datorata scandalurilor mediatice locale direcționate de oponentul sau politic M____ N______, care este in prezent cercetat penal pentru mituirea unui judecător de la Tribunalul Constanta, aspect ce evidențiază că acesta se bucura de o influenta asupra magistraților de la parchetele si instanțele din municipiul Constanta, asa cum a afirmat public la un post de televiziune, impunându-se concluzia ca nu poate beneficia de un proces echitabil si imparțial, conform prev. Art. 6 si art. 7 din C.E.D.O
In susținerea cererii petentul a depus la dosarul cauzei plângerea adresata C.S.M si precizări in legătura cu modul in care a fost instrumentata cauza in care a fost condamnat si cu o discutie purtata cu numitul M____ N______.
In conformitate cu prevederile art. 72 C.p.p. au fost solicitate relații de la Tribunalul Constanta referitor la motivele invocate in cererea de strămutare iar răspunsul a fost atașat la dosarul cauzei de față.
Apărătorul ales al petentului C______ T______ a susținut motivele invocate în cererea de strămutare si a solicitat admiterea acesteia.
Examinând actele si lucrările dosarului din perspectiva motivelor invocate in cererea de strămutare a petentului C______ T______ si a prevederilor legale operante in materie, curtea constata că cererea este neîntemeiata pentru următoarele considerente;
Potrivit prevederilor art 71 C.p.p. strămutarea judecării unei cauze poate fi făcuta atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței ce au cauza pe rol este afectata datorita împrejurărilor cauzei, calității parților ori atunci când exista pericol de tulburare a ordinii publice.
Referitor la împrejurările cauzei petentul C______ T______ a invocat o grava eroare judiciara comisa de completele ce au soluționat cauza in fond si in apel, in pofida faptului ca in recurs Înalta Curte de Casație si Justiție a menținut soluția de condamnare fără a sesiza eroarea judiciara invocata de petent.
In privința eventualelor „erori judiciare”, acestea dacă există, pot fi îndreptate prin exercitarea cailor extraordinare de atac si nu pot constitui temei pentru o eventuala strămutare a judecării cauzei, întrucât nu au legătura cu o suspiciune rezonabila de imparțialitate, singura situație ce ar justifica strămutarea cauzei.
In speță, petentul C______ T______ a formulat cererea de revizuire a sentinței penale nr. 72/7.02.2013 pronunțata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. xxxxx/118/2011, cauza aflându-se pe rolul Tribunalului Constanta.
Din relațiile furnizate de Tribunalul Constanta cererea de revizuire a petentului C______ T______ face obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXX iar judecătorul investit cu soluționarea ei nu a participat la judecata in fond a dosarului nr. xxxxx/118/2011 al Tribunalului Constanta.
Având in vedere cele de mai sus, dar si împrejurarea că petentul C______ T______ nu a invocat nici o situație concretă, de natură a crea suspiciuni rezonabile in privința imparțialității judecătorului ce va soluționa cererea de revizuire, din perspectiva împrejurărilor cauzei cererea de strămutare a acestuia este neîntemeiata.
In prezent, oponentul politic al petentului C______ T______, numitul M____ N______, este arestat preventiv, fiind suspendat din funcția de primar al orașului Navodari, judet Constanta, iar numita J____ C_____ este de asemenea suspendata din funcția de judecător al Tribunalului Constanta, urmare inculpării sale alături de inculpatul M____ N______ ___________________. D____ urmare, se constată că in acest moment părțile suspectate ca având influenta asupra judecătorilor Tribunalului Constanta nu mai dețin calitățile despre care se pretinde de catre petentul C______ T______ că au uzat pentru a determina condamnarea lui, astfel ca nu exista temeiuri pentru a se aprecia rezonabil ca imparțialitatea judecătorului de la Tribunalul Constanta va fi influențata de calitatea respectivelor persoane in soluționarea cererii de revizuire.
Chiar dacă la momentul judecării cauzei a cărei revizuire se solicită au fost comentarii in presa scrisa si audio-vizuala locala, acea împrejurare nu mai este de actualitate, impactul mediatic ce ar fi putut genera anumite presiuni asupra judecătorului investit cu soluționarea cererii de revizuire nu exista si cu atât mai puțin pericolul de tulburare a ordinii publice.
Pentru a se putea aprecia asupra temeiniciei unei cereri de strămutare trebuie sa se evidențieze in concret acele împrejurări care induc suspiciunea rezonabila de imparțialitate a instanței pe rolul căreia se afla cauza. In această ordine de idei petentul C______ T______ ar fi trebuit sa arate care sunt situațiile ce ar putea afecta imparțialitatea judecătorului ce va soluționa cererea de revizuire venite din partea numiților M____ N______ si C_____ J____ sau a oricăror alte împrejurări ce pot avea legătura fie și tangențial cu cauza, întrucât legea face referire la o suspiciune rezonabila care evident se raportează la anumite fapte obiective iar nu la o simpla suspiciune de imparțialitate de natura pur subiectivă.
Constatând ca nu au fost invocate temeiuri care sa determine o suspiciune rezonabila de imparțialitate in soluționarea cererii de revizuire, ce face obiectul dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului Constanta, in conformitate cu prevederile art. 74 al .1 C.p.p. in referire la art.73 C.p.p. se va respinge cererea petentului C______ T______ de strămutare a respectivei cauze, ca neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 275 alin. 2 C.p.p., va fi obligat petentul C______ T______ să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În temeiul art. 74 al. 1 C.p.p. în referire la art. 73 C.p.p.
Respinge cererea formulată de petentul C______ T______, fiul lui M_____ și C__________, născut la 20.06.1967, CNP xxxxxxxxxxxxx, privind strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului penal nr. XXXXXXXXXXXX al Tribunalului C________, ca neîntemeiată.
În temeiul prevederilor art. 275 alin. 2 C.p.p., obligă pe petentul C______ T______ să plătească statului suma de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, azi 10.02.2015.
Președinte, Grefier,
V______ L____ M____ I_____
Red.jud. V.L.
2ex/16.02.2015