R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ NR.787
Ședința publică de la 18 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_______ G____
Judecător C_______ D___
Grefier L____ O______
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de apelantul-petent O____ M____ împotriva sentinței civile nr.xxxxx/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria G_____ în contradictoriu cu intimat I.P.J. G_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR. xxxxxxx.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2015 când instanța a avut nevoie de timp pentru deliberare și a amânat pronunțarea cauzei la data de 18.12.2015.
INSTANȚA
Asupra apelului de față
Prin sent. civ. xxxxx/30.10.2014 (ds XXXXXXXXXXXXXX) a Judecătoriei G_____ s-a dispus:
„Respinge plângerea contravențională formulată de petent, O____ M____ cu domiciliul în comuna Vânători, _________________________, și pe intimat I.P.J. G_____, cu sediul în G_____, _____________________, ca neîntemeiată.
Menține procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/22.10.2013 ca temeinic și legal întocmit.”
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx, încheiat de intimată la data de 22.10.2013, petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment și cu amendă în cuantum de 160 lei, aplicându-se măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile în baza art. 10 alin. 1 prin raportare la art. 102 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, reținându-se în fapt că autovehiculul pe care îl conducea avea probleme la sistemul de direcție. De asemenea, în temeiul art. 8 raportat la art. 100 alin. 1 pct. 13 din OUG nr. 195/2002, s-a reținut că petentul nu avea stingător de incendiu omologat, iar în temeiul art. 36 alin. 1 raportat la art. 99 alin. 2 cu referire la art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002, s-a reținut că petentul nu purta centura de siguranță.
În drept, conform art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.
Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, verificând respectarea condițiilor de formă, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Referitor la îndeplinirea condițiilor de fond, art. 10 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, a stabilit că este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, nerespectarea acestei prevederi legale fiind sancționată, în conformitate cu art. 102 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, cu amendă și cu măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
Așadar, prin raportare la descrierea faptei de către agentul constatator, instanța apreciază că aceasta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate prin referirea la art. 102 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002.
Totodată, art. 8 din OUG nr. 195/2002 prevede că pentru a fi conduse pe drumurile publice, fiecare autovehicul, tractor agricol sau forestier și tramvai trebuie să fie dotat cu trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu, omologate. Conform art. 100 alin. 1 pct. 13 din OUG nr. 195/2002 nerespectarea acestei dispoziții se sancționează cu amendă.
Și cu privire la această faptă, prin raportare la descrierea făcută de către agentul constatator, instanța apreciază că aceasta a fost corect încadrată în dispozițiile legale menționate prin referirea la art. 100 alin. 1 pct. 13 din OUG nr. 195/2002.
Nu în ultimul rând, art. 36 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 stabilește că cei care conduc autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament, nerespectarea acestei obligații fiind sancționată conform art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002 cu amenda și 2 puncte de penalizare.
Instanța a constatat că fapta a fost corect încadrată prin menționarea art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002, față de descrierea faptei din procesul-verbal de contravenție.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție contestat, petentul a susținut că, verificarea făcută de către inspectorul RAR a fost mult prea sumară și superficială pentru a constata defecțiuni atât de complexe cum sunt cele de la sistemul de direcție.
Cu privire la acest aspect instanța constată că, potrivit art. 10 alin. 2 din OUG nr. 195/2002: „Constatarea defecțiunilor tehnice ale vehiculelor se face de către poliția rutieră, iar verificarea stării tehnice a vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se face de către poliția rutieră, împreună cu instituțiile abilitate de lege.”
De asemenea, art. 179 alin. 4 din RAOUG nr. 195/2002 stabilește că: „(4) În cazul depistării în trafic a unui vehicul care prezintă defecțiuni tehnice la mecanismul de direcție, (…) reprezentanții autorităților abilitate menționează despre acestea într-o notă tehnică de constatare ce se anexează procesului-verbal de constatare a contravenției încheiat de către polițistul rutier.”
Instanța a constatat că, în cauză a fost întocmit raportul tehnic de control în trafic prin care s-a reținut că autovehiculul condus de petent avea defecțiuni la sistemul de direcție, necorespunzând din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice.
Cele precizate în raportul întocmit de inspectorul RAR corespund descrierii faptei din procesul-verbal de contravenție.
Cu privire la acest aspect, instanța are în vedere jurisprudența Curții europene a drepturilor omului în materie; Curtea a reținut în jurisprudența sa (N_______ G_______ c. România) că orice sistem de drept cunoaște prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu se opune în principiu acestora, însă obligă statele membre, în materie penală, să nu depășească o anumită graniță. În particular, art. 6 par. 2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumții în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării și prezumția de nevinovăție.
Pentru răsturnarea prezumției relative de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție, petentul a avut dreptul de a propune probe, acesta înțelegând să se folosească de martorul I_____ V_____, audiat în cauză.
Acesta a menționat faptul că inspectorul RAR s-a uitat sub mașină și a verificat sistemul de direcție în timp ce petentul manevra volanul.
Prin urmare chiar martorul propus de petent menționează faptul că mașina a fost verificată de către inspectorul RAR.
Mai mult decât atât, art. 10 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 și art. 179 alin. 4 din RAOUG nr. 195/2002 enunțate mai sus nu stabilesc o obligație a inspectorului de a verifica starea tehnică a sistemului de direcție a autovehiculelor prin ridicarea pe o rampă sau prin folosirea anumitor aparate de măsurătoare.
Singura obligație prevăzută de textele de lege menționate este aceea de a întocmi o notă tehnică de constatare, obligație care a fost respectată.
În altă ordine de idei, cum chiar martorul propus de către petent confirmă faptul că autovehiculul a fost verificat de inspectorul RAR, cu privire la această faptă, instanța constată că nu a fost făcută proba contrară celor constatate în procesul-verbal de contravenție și, pe cale de consecință, reține temeinicia acestei fapte.
În ceea ce privește celelalte două contravenții pentru care a fost sancționat petentul se observă că acesta nu a propus nici o probă pentru a demonstra netemeinicia acestora, limitându-se doar la a cere exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În acest context, având în vedere că, în lipsa unor probe contrare procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, instanța a reținut că faptele reținute în sarcina petentului, respectiv că nu avea stingător de incendii și că nu a purtat centura de siguranță au fost temeinic reținute.
În privința sancțiunilor aplicate, se observă că, pentru defecțiunile avute la sistemul de direcție, petentul a fost sancționat contravențional cu avertisment luându-se și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
Instanța a constatat că sancțiunea avertismentului a fost una ușoară având în vedere gravitatea faptei, fapt reținut și de legiuitor prin stabilirea pentru această fapta a posibilității aplicării sancțiunii contravenționale a amenzii din clasa a IV-a de amenzi. Totodată măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile a fost corect aplicată având în vedere că art. 102 din OUG nr. 195/2002 prevede obligativitatea acesteia.
Cu privire la fapta de a nu avea în autovehicul stingător de incendii petentului i-a fost aplicată sancțiunea avertismentului.
Instanța constată că sancțiunea a fost corect aplicată având în vedere că fapta putea avea urmări grave în situația unui eveniment care avea ca urmare producerea unui incendiu și având în vedere că aceasta este cea mai ușoară sancțiune care putea fi aplicată în situația în care art. 100 din OUG nr. 195/2002 prevăzând posibilitatea aplicării sancțiunii amenzii din clasa a II-a de amenzi.
Nu în ultimul rând, sancțiunea amenzii în cuantum de 160 lei și a 2 puncte de penalizare aplicată pentru fapte de a conduce fără centura de siguranță este corect aplicată, față de faptul că sancțiunea amenzii aplicată este minimă – s-au stabilit doar 2 puncte-amendă, adică minimul stabilit prin art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 raportat la art. 98 alin. 4 lit. a din OUG nr. 195/2002 - iar fapta putea avea repercusiuni majore. Obligația de a purta centura are ca scop asigurarea participanților la trafic împotriva unor împrejurări neprevăzute care pot duce la vătămarea acestora, în situații extreme purtarea centurii de siguranță putând duce chiar la salvarea vieții acestora. Totodată aplicarea punctelor de penalizare este obligatorie conform art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3 din OUG nr. 195/2002.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respinge ca neîntemeiată plângerea .
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel O____ M____. A invocat art. 420 și urm. C.p.c. a solicitat.
- Admiterea apelului
- În rejudecare, admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat cu consecința anulării măsurii complementare de reținere a permisului de conducere.
În motivarea cererii de apel, apelantul a arătat că în mod greșit a fost sancționat pentru faptul că mașina pe care o conducea ar fi avut defecțiuni grave la sistemul de direcție. La dosar nu există o dovadă că s-a efectuat un control obiectiv în acest sens. Instanța de fond a reținut temeinicia procesului verbal doar pe baza faptului că la dosar există raportul de control tehnic în trafic. Apelantul susține că vinovăția sa nu poate fi reținută pe baza cestui raport, controlul făcut de inspectorul RAR fiind sumar. În plus, dacă defecțiunea era într-adevăr gravă nu i s-ar fi aplicat sancțiunea principală a avertismentului, ci amenda. Mai arată că mașina nu este proprietatea sa iar ITP era valabilă. Arată că este șofer și prin reținerea permisului de conducere își poate pierde locul de muncă.
I__ G_____ nu a formulat întâmpinare.
În apel nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de control judiciar a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Respectând disp. art. 34 al. 1 din OG 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat mai întâi legalitatea procesului verbal și ulterior temeinicia sa, constatând că procesul verbal a fost legal și temeinic întocmit.
Această soluție este corectă.
Întrucât prin cererea de apel s-au formulat critici doar în ce privește prima abatere contravențională (autovehiculul pe care îl conducea petentul avea probleme la sistemul de direcție), Tribunalul va analiza temeinicia procesului verbal numai cu privire la această faptă.
Critica referitoare la faptul că , controlul tehnic în trafic a fost sumar este nefondată.
Activitatea de control în trafic se desfășoară în România în conformitate cu prevederile Ordinului Comun MT/M___ cu numerele XXXXXXXXXXXX, pentru aprobarea Reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere RNTR-11, cu modificările și completările ulterioare.
Cu ocazia controlului tehnic în trafic desfășurat la data de 22.10.2013, pe raza localității G_____, a fost supus verificării autovehiculul marca Ford cu numărul de identificare WFOPXXBDFP3Y07672 și numărul de înmatriculare XXXXXXXXX fiind constatate defecțiunile menționate în raportul de control tehnic în trafic (f. 7 fond).
Conform pct. 2.1.3.a din Anexa nr. 1 la Reglementări (Planul de operațiuni pentru controlul tehnic în trafic) mișcarea relativă între componentele sistemului ce ar trebui să fie fixe se verifică prin inspecție vizuală a componentelor timoneriei direcție în ceea ce privește siguranța în timp ce volanul este rotit stânga-dreapta cu roțile pe sol. Dacă se utilizează un cric, se deplasează manual roțile punții directoare stânga-dreapta. Neconformitatea tehnică este încadrată în categoria defectelor majore.
Din declarația martorului I_____ V_____ (f. 27 fond) a reieșit că în timp ce petentul manevra volanul inspectorul RAR s-a uita sub mașină constatând că are joc la direcție. Tribunalul apreciază că în acest fel au fost respectate prevederile Ordinului Comun MT/M___ cu numerele XXXXXXXXXXXX.
Critica referitoare la valabilitatea ITP este nefondată. Petentul nu a făcut probe în acest sens.
Critica referitoare la posibilitate de a-și pierde locul de muncă este nefondată. Petentul nu a făcut probe în acest sens.
Pe baza celor ce preced, în baza art. 480 C.p.c., Tribunalul va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul-petent O____ M____, domiciliat în comuna Vânători, __________________, jud.G_____, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/30.10.2014 pronunțată de Judecătoria G_____ în contradictoriu cu intimat I.P.J. G_____, cu sediul în G_____, ___________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP NR. xxxxxxx, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M_______ G____ C_______ D___ L____ O______
Red.M.G.
Tehnored.L.O./4ex/12.01.2016
Fond –S________ N__
_______________________>