Operator de date cu caracter personal nr.3727
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G______
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 122/2014 C__
Ședința publică de la 13 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ C_____
Judecător C_______ P_____
Judecător G______ U_____
Grefier M______ Grațiela Ț_____
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe recurent ____________________ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-a prezentat nici una dintre părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, recursul este declarat în termen, motivat, legal timbrat și de asemenea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care
Instanța constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 8756/07.11.2012 Judecătoria G______ a admis în parte plângerea formulată de contestatorul ____________________ împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxxx/06.07.2011 întocmit de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN cu sediul în București, a anulat tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul verbal și a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal. A respins cererea cu privire la C____ P______, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxxx/06.07.2011 întocmit de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN la data de 06.07.2012 petenta a fost sancționat contravențional pentru că la data de 20.01.2011, ora 07;30, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G______, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Fapta săvârșită constituie contravenție conform art. 8 alin 1 din OG 15/2002 și se sancționează potrivit art. 8 alin 2 din același act normativ.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.
Instanța a constatat ca procesul verbal __________ nr. xxxxxxx/11.01.2012 este temeinic întrucât petenta a circulat fără a avea rovinieta valabilă la data de 20.01.2011.
Pentru a fi în prezența contravenției prevăzute de art 8 alin 1 din OG 15/2002 este necesar a fi îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv să nu existe rovinietă valabilă pentru autoturismul cu care se circulă și contravenientul menționat în procesul verbal trebuie să fie cel care a circulat pe drum național fără a deține rovinietă valabilă.
Cu privire la prima condiție, instanța a constatat nu s-a făcut dovada faptului că pentru autoturismul cu nr XXXXXXXX exista rovinieta valabilă la data de 20.01.2011, data comiterii faptei reținută în procesul verbal.
Cu privire la cea de-a doua condiție, respectiv fapta contravenientului de a circula pe drum național fără a deține rovinietă valabilă, instanța a constatat că aceasta este îndeplinită.
Contestatoarea, deși a negat acest fapt susținând că în data de 20.01.2011 a circulat cu autoturismul cu nr XXXXXXXX C____ P______ nu a făcut nici o dovadă în acest sens, iar potrivit art 1169 C civ., cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Pentru acest considerent instanța va respinge și cererea de chemare în garanție a lui C____ P______.
Prin urmare, s-a reținut că petenta a circulat pe DN5 la data de 20.01.2011 cu autoturismul menționat mai sus, fără a deține rovinietă.
Instanța a reținut și modificările aduse O.G. 15/2002 de Legea 144/2012, modificări ce au intrat în vigoare la data de 27.07.2012. Astfel, potrivit art. II din Legea 144/2012 :tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Prin urmare, instanța, raportând situația de fapt reținută la dispozițiile legale menționate, a anulat tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxxx/06.07.2011
Împotriva sentinței a formulat recurs contestatoarea ____________________, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul anulării în totalitate a procesului verbal de contravenție și a exonerării sale de la plata amenzii primite, cu cheltuieli de judecată.
În faza recursului intimata CNADNR SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică făcând o apreciere corectă a probelor din dosar și a textelor de lege incidente în cauză.
Conform art. 5 din legea 455/2001 înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
De altfel, în art. 9 alin.2 din același act normativ se arată că: „semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct.4 și prevederile art. 6 din Legea 455/2001 și constată că în cuprinsul procesului verbal contestat se atestă faptul că documentul a fost semnat electronic în baza unui certificat emis de Cert Sign SA.
Pe de altă parte, nici o dispoziție legală nu interzice întocmirea procesului verbal de contravenție în formă electronică, iar faptul că legea 455/2001 a intrat în vigoare după _____________________ OG 2/2001 justifică lipsa oricărei mențiuni în acest act normativ cu privire la această posibilitate.
Tribunalul reține de asemenea că prevederile art. 17 din OG 2/2001 nu precizează expres ca semnătura din cuprinsul procesului verbal să fie una olografă și unde legea nu distinge și nici noi nu putem distinge.
Recurenta invocă în recurs și alte motive decât cele invocate în fața instanței de fond și potrivit art. 294 C.pr.civ. nu se pot schimba în calea de atac, părțile, obiectul și cauza dedusă judecății, astfel că, apărarea recurentei petente cum că ar fi fost sancționată de 28 de ori în aceeași zi nu poate fi analizată direct în recurs deoarece excede dispozițiilor art. 294 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 316 C.pr.civ.
Cât privește celălalt motiv de recurs invocat de recurentă in sensul că autoturismul surprins în procesul verbal de contravenție ar fi fost condus de o terță persoană fără să administreze vreo probă în acest sens, tribunalul nu poate primi nici acest motiv de recurs deoarece recurenta-petentă era datoare să facă dovezi în aceste sens potrivit art. 1169 Cod civil.
Față de cele arătate mai sus și văzând dispozițiile art. 312 C.pr.civ. tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 8756/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria G______.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 312 C.pr.civ.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-contestatoare ____________________, cu sediul în București, _______________________. 52-62, sector 4, București, împotriva sentinței civile nr. 8756/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria G______, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul în București, _____________________. 401A, sector 6, București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 13 Februarie 2014.
Președinte, M_____ C_____ |
Judecător, C_______ P_____ |
Judecător, G______ U_____ |
|
Grefier, M______ Grațiela Ț_____ |
|
Red. Jud. CM
Dact. TMG 2 ex./19.03.2014