Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 1062/2015
Ședința publică de la 18 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E____ I_____
Judecător G_______ A_____
Grefier E____ D_________
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de petentul V_____ M____, cu domiciliul în municipiul B____, ___________________________, județ B____, împotriva sentinței civile nr. 600, pronunțată de Judecătoria B____ în data de 14.01.2015, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401A.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, stadiul procesual apel, cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Având în vedere că procedura de citare este legal îndeplinită și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nemaifiind cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului contravențional de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B____ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul V_____ M____ a solicitat, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ-CESTRIN în principal, anularea procesului-verbal _______ 12 nr. xxxxxxx/11.01.2012 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii cu avertisment și anularea tarifului de despăgubire.
În motivarea cererii sale, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru motivul că, la data constatării contravenției, a circulat fără a deține rovinietă valabilă. De asemenea, apreciază procesul verbal lovit de nulitate pentru că a fost încheiat de un agent constatator și comunicat de un altul. De asemenea, au fost încălcate dispozițiile art. 27, art. 17, art. 19 din O.G. nr. 2/2001 și consideră ca fiind un abuz din partea intimatei faptul că a întocmit procesul verbal în lipsa sa și care nu i-a fost comunicat, neavând posibilitatea să își expună un punct de vedere.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe prevederile O.G. nr.2/2001 și O.G. nr. 15/2002.
Intimata, deși legal citată, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii, peste termenul de 15 zile de la comunicare,depunând la dosarul cauzei dovada de comunicare a procesului verbal si planșa foto.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea ca neîntemeiată a plângerii
Prin sentința civilă nr.600/14.01.2015 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, Judecătoria B____ a admis excepția de tardivitate a formulării plângerii și a respins plângerea contravențională formulată de petent, ca fiind tardivă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că:
Potrivit art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 (așa cum fusese înștiințată și prin procesul verbal contestat), împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției i-a fost comunicat petentului la data de 31.01.2012, potrivit procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție. Petentul avea, așadar, obligația de a înregistra plângerea la instanță în termen de 15 zile de la data comunicării.
În art. 101 alin. 1 C.proc.civ. se prevede că termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Calculând astfel, instanța de fond a constatat că plângerea depusă la registratura judecătoriei la data de 10.07.2014 și înregistrată pe rolul instanței la aceeași dată a fost depusă în afara termenului legal de 15 zile ce urma a fi calculat începând cu data de 31.01.2012.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, față de dispozițiile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța de fond a admis excepția tardivității plângerii invocată de intimată și a respins plângerea ca fiind tardiv formulată.
În termenul legal, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, petentul a declarat apel, criticând sentința pentru nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, admiterea plângerii și anularea procesului verbal.
Apelantul a arătat că procesul verbal contestat nu i-a fost comunicat la data de 31.01.2012 astfel cum se reține de către instanța de fond,considerând ca fiind un abuz din partea intimatei faptul că a întocmit procesul verbal în lipsă.
Arată apelantul că nu a avut cunoștință despre existența procesului verbal decât la momentul începerii executării, reiterând în esență aceleași aspecte invocate și în fața primei instanțe.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelulul și menținerea sentinței Judecătoriei B____ ca temeinică și legală
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că procesul verbal a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinetei SIEGMCR, iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a M.A.I.-D.R.P.C.Î.V. Nu se poate reține vreo culpă procesuală a sa deoarece pentru autovehiculul petentului, identificat în trafic, s-a constatat că nu exista înregistrată rovinietă valabilă în baza de date.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței supuse apelului, sub aspectul criticilor formulate, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei tribunalul constată și reține că apelul declarat este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin procesul-verbal _______ 12 nr. xxxxxxx/11.01.2012, apelantul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și contravaloarea tarifului de despăgubire în sumă de 28 Euro, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că, la data de 25.07.2011, ora 12,24, vehiculul ce îi aparține categoria A cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat pe DN 2 km 115+80 m în localitatea Mărăcineni, jud. B____, fără a deține rovinietă valabilă.
Conform art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție aflat la fila 22 din dosarul de fond, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției i-a fost comunicat apelantului la data de 31.01.2012, semnând pentru primirea înscrisului mama petentului V_____ M____ .
Conform art. 101 alin.1 C.proc.civ., termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Față de dispozițiile legale susmenționate, în mod legal instanța de fond a constatat că petentul a formulat plângerea contravențională la data de 10.07.2014,cu mult după împlinirea termenului de 15 zile .
Susținerile apelantului privind faptul că a luat cunoștință de procesului verbal mult mai târziu nu sunt de natură a conduce la admiterea apelului.
Din înscrisurile aflate la dosar reiese că agentul procedural al intimatei însărcinat cu comunicarea procesului verbal contestat a îndeplinit dispozițiile legale susmenționate astfel că procesul verbal se consideră comunicat la data de 31.01.2012, astfel cum a reținut și instanța de fond.
În concluzie, tribunalul constată că, în mod legal, Judecătoria B____ a admis excepția tardivității și nu va mai analiza motivele de apel invocate care vizează fondul cauzei.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat de petent, împotriva sentinței civile nr. 600/14.01.2015, pronunțată de Judecătoria B____ în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de petentul V_____ M____, cu domiciliul în municipiul B____, ___________________________, județ B____, împotriva sentinței civile nr. 600, pronunțată de Judecătoria B____ în data de 14.01.2015, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ –CESTRIN, cu sediul în mun. București, sector 6, _____________________. 401A.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 septembrie 2015.
Președinte, E____ I_____ |
|
Judecător, G_______ A_____ |
|
Grefier, E____ D_________ |
|
Red.AG/Tehnored. DE
4ex/ 02.10.2015
Dosar fond: XXXXXXXXXXXXXX
Instanța de fond:Judecătoria B____
Jud.fond:U__ M______