Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:070.xxxxxx
Cod operator 2442/2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXX204*
DECIZIE Nr. 165
Ședința publică din 27 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE O_______ C_____ S________
Judecător A_____ S_____ S_____
Grefier C______ C______
Pe rol fiind judecarea cererii de apel formulată de apelantul petent B_______ V_____, împotriva sentinței civile nr. 5402 din 07.09.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXX204*, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, apelantul petent B_______ V_____, fiind reprezentat de procurator B_______ V_____-C________.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că cererea de apel a fost formulată și motivată în termenul legal prevăzut de lege și că se află la primul termen de judecată, cu citarea legală a părților.
În condițiile art. 131 alin. 2 coroborat cu dispozițiile art. 482 N.C.P.C., tribunalul, din oficiu, a verificat și a stabilit că este competentă general, material și teritorial să judece apelul de față, conform dispozițiilor art. 95 pct. 2 N.C.P.C., coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Procurator B_______ V_____-C________ pentru apelantul petent B_______ V_____, depune la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 20 lei și concluzii scrise, precizând că nu are cereri noi de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe noi de administrat, tribunalul a constatat cercetarea judecătorească încheiată, rămânând în pronunțare asupra cererii de apel.
TRIBUNALUL
Asupra apelului declarat:
Prin sentința civilă nr. 5402 din 07.09.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXX204*, a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul B_______ V_____, cu domiciliul în Tg-J__, _________________, ____________, județul G___, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/22.02.2014, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G___, cu sediul în Tg-J__, _________________, județul G___.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J__ sub nr. XXXXXXXXXXXXXXX petentul B_______ V_____ a contestat, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. G___, procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/22.02.2014, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal, ________, nr. xxxxxxx.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că în fapt, în fapt, în data de 22.02.2014 i-a fost întocmit procesul verbal de contravenție sub pretextul că a adresat cuvinte jignitoare cât și amenințări cu acte de violență unei persoane pe nume B______ T____. Acest fapt fiind neadevărat după cum rezultă din procesul verbal de contravenție, prin faptul că martor a fost trecut chiar persoana în cauză care a reclamat acest fapt, cât și faptul că nu am fost de față a întocmirea acestuia.
În continuarea motivării a arătat că este o persoană în vârstă de 80 de ani, neputincioasă, care nu crede că poate fi încadrat în profilul moral descris în procesul-verbal de contravenție, și că nu a luat la cunoștință de existența procesului-verbal sub nicio formă, fiindu-i adus la cunoștință de către organele fiscale.
Că, din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare reieșind că martorul în prezența căruia s-a făcut afișarea este un nume fictiv, care nu a fost legitimat cu acte de identitate.
În drept, petentul nu și-a întemeiat plângerea.
Au fost atașate în copii: procesul – verbal de contravenție contestat și cererea din data de 27.11.2014 formulată de petent și adresată directorului D.P.V. Tg-J__( filele 5-6).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei (chitanță fila 7).
În cauză intimatul I__ G___ a formulat întâmpinare (fila 20), prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent și menținerea procesului - verbal de contravenție ca temeinic și legal, motivat de faptul că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, temeinicia aspectelor reținute prin procesul verbal de contravenție rezultând din documentele anexate, iar procesul verbal a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 205 din Codul de procedură civilă, iar în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Au fost anexate întâmpinării: raportul agentului constatator( filele 21-22).
Prin serviciul registratură petentul a înaintat la data de 30.12.2014, completare la plângerea formulată ( fila nr. 12), prin care a învederat faptul că este o persoană în etate de 80 de ani, care locuiește singură într-un apartament situat la parterul unui _________________________>
În seara respectivă a fost luat prin surprindere de niște bubuituri în ușa apartamentului provocate prin lovire cu diverse obiecte, pumni, picioare și în zona ferestrelor apartamentului, fiindu-mi aruncate pietricele, cioburi de sticlă spartă.
Privind pe fereastră a constat că erau mai multe persoane, aflate în stare de ebrietate întrucât era întuneric în zonă cât și pe scara blocului unde aceștia au întrerupt energia electrică. În această situație a solicitat ajutorul organelor de Poliție care s-au deplasat la fața locului, le-am descris acestora situația existentă arătându-le și rezultatul acestor acte de violență însă aceștia, i-au reproșat faptul că i-a deranjat degeaba și că trebuie să le arate persoanelor respective care între timp , la vederea organelor de poliție au fugit.
A arătat petentul că din punctul său de vedere apelul făcut la serviciul de urgență nu a fost făcut în mod abuziv.
Din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare reieșind că martorul în prezența căruia s-a făcut afișarea fiind un nume fictiv, care nu a fost legitimat cu acte de identitate.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului( filele 28-29), considerând că nu se impune invocarea excepției tardivității formulării plângerii, întrucât procedura de afișare și comunicare a procesului verbal nu s-a produs în mod real și în această situație nu a putut lua la cunoștință despre existența sancțiunilor prevăzute în procesul verbal.
Că, martorul consemnat în procesul-verbal nu a fost legitimat cu niciun act de identitate și totodată, cu doua luni mai devreme, îl regăsise pe acest martor „prezent" și în procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 30.11.2013 ( pe care l-a anexat), datele personale ale acestei persoane fiind folosite frecvent de către organele de poliție la întocmirea proceselor verbale.
A solicitat să se constate neconcordanța între mențiunea din procesul-verbal în care se precizează că nu i-am adresat vorbe jignitoare și amenințări cu acte de violentă, numitului B______ T____, și cele menționate în Raportul din 19.01.2015 al Ag. L____ M_______
Au fost atașate întâmpinării: procesul – verbal contestat.
Prin rezoluția din data de 26.02.2015 s-a fixat de către instanță primul termen de judecată la data de 06.04.2015.
În ședință publică din data de6 aprilie 2015, s-a încuviințat pentru petent proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii consemnați în procesul – verbal de contravenție, respectiv B______ T____ M_________ G_______ A________, iar pentru intimat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorii consemnați în procesul – verbal de contravenție, respectiv B______ T____ M_________ G_______ A________.
Au fost acordare mai multe termen de judecată pentru citarea martorilor asistenți, aceștia fiind audiați la termenul din data de 15 iunie 2015, respectiv 07.09.2015.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit la data de 22.02.2014 de I.P.J G___ - Poliția Municipiului Tg-J__ s-a reținut în sarcina reclamantului că la data de 22.02.2014, ora 19,25, aflându-se în scara blocului de pe _______________ adresat cuvinte și expresii jignitoare și amenințări cu acte de violență numitului B______ T____ de 43 de ani, fiind sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei conform art. 2 pct. 1 raportat la art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 61/1991 (R).
Este de menționat că potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 constituie contravenție „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice” și se sancționează cu amendă contravențională de la 200 la 1000 lei, potrivit art. 3 alin. 1 lit. b din același act normativ.
În primul rând, instanța a apreciat plângerea contravențională ca fiind introdusă în termen față de dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001 conform cărora împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, raportate la art. 27 din OG nr. 2/2001, potrivit cu care comunicarea procesului verbal de contravenție se face prin poștă cu aviz de primire și în subsidiar prin afișare, astfel cum s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție soluționând în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 10/2013 publicată în M.O. nr.450 din 23 iulie 2013 și văzând că în cauză procesul verbal de contravenție contestat a fost comunicat prin afișare, așa cum reiese din cuprinsul procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare (fila 6 verso) și cu atât mai mult cu cât martorul în prezența căruia s-a încheiat acest proces verbal a declarat în instanță că nu își amintește dacă agentul însărcinat cu comunicarea a afișat actul pe ușa petentului, această modalitate de comunicare echivalând în opinia instanței cu necomunicarea procesului verbal de contravenție.
În conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța verifică legalitatea și temeinicia actului de constatare și aplicare a sancțiunii contravenționale, și reține, sub aspectul legalității că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând motive de nulitate absolută care să fie invocate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a constatat că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției, din analiza prevederilor art. 34 din actul normativ indicat a reieșit că procesul-verbal face dovadă cu privire la situația de fapt constatată până la proba contrarie.
O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție, garantată de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În speță, din coroborarea probelor administrate în cauză, a reieșit că situația de fapt reținută de agentul constatator corespunde realității.
Astfel, martorul asistent B______ T____ a declarat în fața instanței că petentul locuiește la parterul blocului și că la data incidentului acesta a adresat cuvinte jignitoare și i-a amenințat întreaga familie, ieșind afară din casă cu bățul și cu spray-ul paralizant, așa cum obișnuiește de fiecare dată când cineva intră în scara blocului și nu închide ușa de la intrare și nu stinge becul. A arătat martorul că aspectele arătate s-au produs pe scara blocului.
Totodată, din raportul agentului constatator întocmit la 19.01.2015, a reieșit că petentul a adresat injurii numitului B______ T____ și în fața organelor de poliție care s-au prezentat la fața locului, având un comportament neadecvat și față de acestea. În același raport s-a menționat că între petent și B______ T____ există o stare conflictuală mai veche, că petentul este o persoană agresivă verbal, și cu ocazia sancționării petentului în data de 22.02.2014, nu a fost prima dată când organele de poliție au intervenit la un astfel de apel.
Din probele administrate a reieșit așadar că petentul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat că procesul-verbal este temeinic, făcând pe deplin dovada existenței contravenției, precum și a faptului că a fost săvârșită de contestator.
Mai mult, instanța de fond a apreciat că, în raport de gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea aplicată petentului, orientată spre minimul amenzii contravenționale prevăzut de lege pentru această faptă, a fost corect individualizată de organul contestator.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a respins plângerea formulată de petent.
Împotriva sentinței a declarat apel intimatul petent B_______ V_____, neconsiderându-se vinovat de faptele reținute în procesul verbal de contravenție, acesta fiind încheiat în mod abuziv.
Totodată, au fost depuse la dosar de către acesta concluzii scrise prin care a arătat că în procesul-verbal contestat nu este precizată ora încheierii acestuia, iar la rubrica martor, se regăsește consemnată de fapt persoana care a reclamant fapta.
În această situație, a considerat intimatul petent că se impune nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare în cauză.
A solicitat instanței anularea procesului-verbal de contravenție și exonerarea de la plata sumei de 500 lei întrucât, nu se face vinovat de fapta descrisă în proces și așa cum e constată din acesta, apelantul petent a arătat că nici nu a fost de față la întocmirea acestuia.
Că, este o persoană în etate de 81 ani care nu prezintă pericol social și care își duce existența din pensia de 900 lei lunar.
Examinând apelul declarat prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 NCPC, tribunalul îl reține ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința apelată s-a reținut de către instanța de fond că procesul verbal de contravenție contestat este legal și temeinic, în condițiile în care nu este afectat de vreo cauză de nulitate absolută din cele prev. de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar probele administrate în cauză au confirmat starea de fapt reținută de către agentul constatator.
Criticile formulate de către apelantul petent sunt nefondate.
Astfel, procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/22.02.2014 încheiat de Poliția Municipiului Tg-J__ a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 16 OG 2/2001, conform cărora, alături de alte mențiuni, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu data și locul unde este încheiat.
Or, se poate observa că organele de poliție au menționat locul încheierii respectiv în Municipiul Tg-J__, nefiind prevăzută cerința menționării orei încheierii actului de constatare, fiind neîntemeiate susținerile apelantului petent în sensul că procesul verbal este nul datorită faptului că nu s-a menționat ora încheierii procesului verbal de contravenție.
Împrejurarea că în cuprinsul procesului verbal de contravenție a fost menționat ca martor persoana care a sesizat organele de poliție în legătură cu fapta imputată contravenientului nu este de natură să afecteze legalitatea procesului verbal de contravenție în condițiile art. 17 din O.G.2/2001.
Totodată, probele administrate în cauză respectiv declarația martorului Bănestu T____ au confirmat starea de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție în sensul că în luna februarie 2014 a adresat injurii și amenințări martorului menționat, fiind neîntemeiate susținerile apelantului petent în sensul că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa de către agentul constatator.
Față de considerentele enunțate, urmează a se respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul petent B_______ V_____, împotriva sentinței civile nr. 5402 din 07.09.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXX204*, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul petent B_______ V_____, domiciliat în Tg-J__, _________________, ____________, județul G___, împotriva sentinței civile nr. 5402 din 07.09.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ – Secția Civilă, în dosarul nr. XXXXXXXXXX204*, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G___, cu sediul în Tg-J__, __________________, județul G___.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 Ianuarie 2016, la Tribunalul G___.
Președinte, O_______ C_____ S________ |
|
Judecător, A_____ S_____ S_____ |
|
Grefier, C______ C______ |
|
Red. O.C.S.
Tehnored. C.C.
Judecăt. fond M.-M. T________
4 ex./23 Februarie 2016