Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBALB:2016:008.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL A___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV, FISCAL ȘI DE INSOLVENȚĂ

DECIZIE Nr. 22/A/2016

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE B_____ A____ A____

Judecător M_____ P_____

Grefier R_____ C_____

Pe rol se află judecarea apelului declarat de petenta STAȚIUNEA DE C________-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B___ împotriva sentinței civile nr. 774/2015 pronunțată de Judecătoria A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimații P_______ M___________ A___ PRIN PRIMAR și M_________ A___ PRIN PRIMAR.

Obiectul cauzei: anulare proces verbal de contravenție nr.xxxxx/10.12.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Ghizdavoț C_________ pentru petenta apelantă și consilier juridic M____ E________ pentru intimați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că:

La data de 08.12.2015 intimații au depus la dosar întâmpinare expediată prin fax.

La data de 09.12.2015 intimații au depus la dosar întâmpinare expediată prin poștă.

La data de 22.12.2015 petenta apelantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Nefiind invocate excepții referitoare la competență, instanța în temeiul art. 95 pct.2 din Codul de Procedura Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Avocatul petentei apelante depune la dosar împuternicire avocațială.

Reprezentanta intimaților depune la dosar delegație.

Reprezentanții părților susțin că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat în cauză împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Avocatul petentei apelante solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate și, pe cale de consecință, anularea procesului-verbal de contravenție, pentru motivele expuse pe larg în cerere, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Susține că instanța de fond în mod greșit a respins plângerea formulată astfel că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3, art. 16, art. 19 alin. 1 din OG 2/2001, art. 250, art. 257 lit. f) din Codul Fiscal, precum și art. 7 și 83 alin. (4) C. pr. civilă. Procesul verbal de constatare a contravenției nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 3 și 16 din OG 2/2001, respectiv nu descrie fapta care constituie contravenție. Solicită a se observa că, la indicarea faptei, agentul constatator menționează evaziv că, în data de 10.12.2014, petenta a săvârșit următoarele contravenții: nedepunerea declarațiilor de impunere pentru stabilirea impozitelor pe clădiri si terenuri, faptă este prevăzută la art. 294 alin 2 lit. b) în Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Or, art. 294 alin. (2) lit b) Cod Fiscal stabilește existența contravențiilor pentru nedepunerea mai multor declarații de impunere.

Apreciază că, în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că fapta este descrisă și încadrată corect, deoarece din modalitatea de exprimare nu se pot da seama ce declarație de impunere nu a fost depusă și la care anume clădiri sau terenuri se referă. Totodată, nici nu se poate verifica dacă fapta a fost sau nu săvârșită din moment ce nu se specifică ce obligație nu a fost îndeplinită.

De asemenea arată că procesul verbal s-a încheiat în lipsa petentei, nu poartă semnătura martorului asistent, astfel că petenta a reclamat nerespectarea dispozițiilor art. 19 alin. (I) și (3) din O.G. nr. 2/2001. Agentul constatator nu a menționat expres de ce faptele nu sunt confirmate de un martor asistent.

Pe fondul problemei apreciază că în mod greșit instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile pct. 27 din Normele metodologice și art. 259 alin. (6) și (7) din Codul fiscal. Astfel, în speță, nu este vorba despre un caz de dobândire/înstrăinare a unui bun imobil, ci despre constituirea unui drept de administrare în favoarea petentei bunul rămânând în continuare în domeniul public al statului. Petenta are un statut special în sensul că face parte din categoria sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare in domeniul agricol potrivit art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 45/2009.

Susține că sunt incidente dispozițiile art. 250 din Codul Fiscal întrucât activitățile pe care le desfășoară petenta se rezumă la activități de cercetare-dezvoltare, nu economice, iar terenul asupra căruia au un drept de administrare, aparține domeniului public al statului. Faptul că petenta nu desfășoară activități economice reiese și din dispozițiile art. 35 alin 2 lit a si g din Legea nr. 45/2009.

Solicită a se avea în vedere sentința nr. 452/C__/2014 pronunțată de către Tribunalul A___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX prin care s-a statuat că reclamanta nu desfășoară activități economice, obiectul de activitate al reclamantei este de dezvoltare, astfel că nu are obligația depunerii niciuneia dintre declarațiile fiscale în raport de prevederile art. 294 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 571/2003.

Reprezentanta intimaților solicită respingerea apelului declarat, și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat situația de fapt și textele de lege pe care și-a întemeiat hotărârea de respingere a plângerii contravenționale. Arată că orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului.

Arată faptul că acea hotărâre judecătorească pronunțată de Judecătoria A___, având ca obiect plângere contravențională a fost pronunțată anterior unei hotărâri prin care s-a stabilit irevocabil, că reclamanta datorează impozit pentru bunurile folosite pentru obținerea de venituri în desfășurarea unor activități economice. La cea perioadă instanța de fond a considerat că aceasta nu ar desfășura activități economice iar ulterior a fost contrazisă de instanța de recurs care a modificat sentința pronunțată de instanța de contencios, nr. 452/C__/2014 și a fost obligată petenta la plata impozitului pe terenurile care au făcut obiectul contractului de închiriere.

În ceea ce privește descrierea faptei, arată că agentul constatator, a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției, cu respectarea prevederilor legii, cu descrierea faptei în clar, autoritatea locală sancționând faptele de nedepunerea declarațiilor de impunere, fapt ce constituie contravenție. Obligația contribuabilului este de a arăta dacă deține construcții, sau terenuri, câte construcții sau terenuri folosește pe raza teritorială a autorității locale. Apreciază că fapta constă într-o inacțiune, adică nedepunerea declarațiilor obligatorii prevăzute de textul de lege. In mod corect instanța de fond a respins plângerea, sancțiunea aplicată apelantei, este corectă întrucât autoritatea locală trebuia să aibă cunoștință chiar dacă ar fi scutite acele persoane juridice sau fizice de plata impozitului, cine administrează acele bunuri și sub ce formă.

În replică, avocatul petentei apelante susține cu privire la hotărârea despre care se face vorbire, respectiv Decizia nr. 7065/2014 a Curții de Apel A___ I____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca instanță de recurs, azi nu mai este ființă. Dosarul nr.XXXXXXXXXXX - având ca obiect revizuire a fost admis, a fost revizuită sentința și înlăturate dispozițiile stabilite. Având în vedere aceste aspecte, nemafiind în ființă nu produce efecte, fiind revizuită, admisă revizuirea și anulate dispozițiile.

În contrareplică, reprezentanta intimaților susține că nu se contestă revizuirea deciziei, însă nu a fost revizuită cu nimic în ceea ce privește situația de fond.

Avocatul petentei apelante susține că acea perioadă viza contractul de închiriere însă în raport de art. 1266, 1267, 1268 alin. 1 și 2 C__ contractele se interpretează nu în sensul denumirii lor, ci in sensul clauzelor și voinței părților. Ori acest contract de închiriere a fost un contract de asociere în participațiune, având stipulate clauze; acel contract chiar dacă a fost denumit eronat contract de închiriere, solicită a se vedea clauzele lui la art. 1, pct. 1 și 2 din Anexa 2. Acel contract nu era valabil în anul 2014. În 2009 – 2013 s-a statuat de către instanță, prin acea hotărâre de revizuire că datorită acelui contract ar fi desfășurat activități economice. Începând cu anul 2014 contractul cu Domeniile Boierul nu a mai fost în vigoare.

Reprezentanta intimaților susține că orice persoană fizică sau juridică care deține terenuri, clădiri este obligată să depună declarațiile fiscale. Pentru persoana care a modificat sau nu a depus niciodată o declarație, inspectorii fiscali potrivit legii fac periodic verificări, se coroborează declarația de impunere cu cea din registrul agricol. Petenta a fost verificată întrucât nici anterior nu ar fi depus vreo declarație și au purtat corespondență în acest sens.

Avocatul petentei apelante susține că perioada contractuală este 2009 – 2013, fapt statuat prin decizia revizuită.

Reprezentanta intimaților solicită acordarea unui termen de pronunțare pentru a se face verificări și a se depune actele adiționale de prelungire a contractului.

Avocatul petentei apelante susține că nu se impune amânarea. Raportat la concluziile instanței de fond, la art. 250, 259, raportat la cele reținute și prin hotărârea de la dosarul cauzei, rezultă că petenta nu a dobândit, înstrăinat, construit vreun teren sau vreo clădire. Reglementările legale impun concluzia că, atunci când dobândești, construiești sau înstrăinezi trebuie să depui o declarație fiscală, când îți modifici baza de impunere, ori petenta având în administrare terenurile proprietatea statului și clădiri nu are nici o obligație de a depune declarațiile fiscale cum consideră intimații. Legea arată expres că nu are activitate economică. Dispozitivul deciziei este greșit și anulat, deci nu se poate ține cont de motivele anulate. Conchide că petenta nu are activitate economică

Reprezentanta intimaților susține că petenta a modificat modul de folosire a terenului prin contractul închiriere ce nu l-a declarat, îl folosește ca teren în scopuri economice, constatându-se aceasta prin decizia revizuită care a fost anulată parțial.

Instanța, deliberând, asupra cererii formulate de reprezentanta intimaților în sensul oportunității depunerii la dosar chiar și într-un termen de amânare a pronunțării a actelor adiționale referitoare la închirierea terenurilor către Domeniile B_____, respinge această cerere ca neapărând utilă soluționării cauzei, urmare dezbaterilor care au avut loc.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța lasă cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ la data de 12.01.2015, sub dosar nr. XXXXXXXXXXX petenta STAȚIUNEA DE C________-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B___ în contradictoriu cu intimații P_______ M___________ A___ prin PRIMAR și M_________ A___ PRIN PRIMAR, a solicitat instanței ca prin hotărâre judecătorească să dispună anularea procesului-verbal de contravenție nr. xxxxx/10.12.2014, cu cheltuieli de judecată.

Intimata P_______ M___________ A___ și M_________ A___, prin întâmpinarea formulată în cauză au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei M___________ A___. În ceea ce privește fondul problemei s-a solicitat respingerea plângerii.

În probațiune la dosar s-au depus înscrisuri : confirmarea de primire a procesului verbal de constatare a contravenției; Adresa nr. 8797/25.06.2013 a Direcției economice, prin care se solicită petentei, printre altele, întocmirea declarației de impunere, însoțită de documente justificative;Adresa nr. 1757/12.12.2014 a Direcției economice, prin care se comunică petentei obligația de întocmire și depunere a declarației de impunere, însoțită de documente justificative și se Decizia nr. 7065/2014, pronunțată de Curtea de Apel A___ lulia, Secția de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca instaanță de recurs; Decizia nr. 8280/2014 pronunțată de Curtea de Apel A___ I____, Secția de C_________ administrativ și Fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXX- revizuire.

Prin sentința civilă nr. 774/2015 a Judecătoriei A___ a fost respinsa excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei P_______ M___________ A___ și a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta Stațiunea de C________ - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație B___ împotriva procesului verbal de contravenție nr. xxxxx/10.12.2014, instanța având în vedere următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție nr. xxxxx/10.12.2014, s-a aplicat petentei o amendă contravențională în cuantum de 2700 lei pentru nerespectarea dispozițiilor art. 294 alin ( 2) lit. b din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, text care prevede următoarele: „ Constituie contravenții următoarele fapte: b)nedepunerea declarațiilor de impunere prevăzute la art. 254 alin. (5) si (6), art. 259 alin. (6) si (7). art. 264 alin. (4). art. 267 alin. (14) lit. ________________. (2), art. 281 alin. (2) și art. 290 din Codul Fiscal".

Referitor la nulitatea procesului verbal de contravenție , după cum se poate observa din cuprinsul actului sancționator se menționează limita minimă și maximă a amenzii pentru o astfel de faptă.

Referitor la aplicarea prevederilor art. 16, 17 și 19 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța reține că prin Decizia nr. 22/2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că în raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecțiunilor contravenientului la conținutul lui, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

De asemenea, s-a stabilit că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției, astfel că se impune ca de fiecare dată când este invocată o astfel de nulitate, petentul trebuie să facă și dovada unei vătămări a drepturilor sale, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.

Încheierea procesului verbal în lipsa persoanei sancționate este reglementată implicit de prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, din ansamblul reglementării rezultând însă că această modalitate de dresare a actului constituie excepția, încheierea actului sancționator în prezența persoanei sancționate constituind regula. Cu toate acestea însă, instanța apreciază, pe de-o parte, că încheierea actului în cazul de față este justificată față de natura contravenției reținute, și, pe de altă parte, vătămarea afirmată de către petent poate fi înlăturată prin formularea acestor „obiecțiuni” în fața instanței de judecată, ceea ce petentul a și făcut.

Potrivit art. 19 din același act normativ, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod. Analizând actul sancționator criticat de către petent, instanța constată că agentul constatator nu a respectat prevederile legale mai sus expuse, însă această neregularitate nu poate atrage nulitatea absolută a actului, fiind așadar necesar ca, pentru anularea actului, drepturile petentului să fi fost vătămate astfel încât măsura anulării să fie impusă pentru prezervarea drepturilor acestuia din urmă. O astfel de vătămare nu există în cauză. Ori rolul martorului asistent este tocmai acela de a confirma împrejurările în care a fost încheiat actul sancționator, din aceste împrejurări putând rezultând și alte aspecte care pot conduce la justa soluționare a unei plângeri contravenționale. Raportat la fapta descrisă în plângerea contravențională este greu de crezut că un martor putea să confirme faptul că petenta nu a depus declarațiile fiscale , pentru că o astfel de dovadă se face cu înscrisuri, și prin urmare nu există o astfel de vătămare .

Referitor la fondul litigiului , instanța a înlăturat susținerile petentei, deoarece potrivit Pct. 27 din Normele metodologice de aplicarea art. 250 din Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin care se prevede în mod imperativ: „Atât persoanele fizice cât și persoanele juridice, inclusiv instituțiile publice, pentru clădirile pe care le dobândesc, construiesc sau înstrăinează au obligația să depună declarațiile fiscale, conform art. 254 alin.(5) din Codul fiscal, la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale ale comunelor, orașelor, municipiilor sau sectoarelor municipiului București, în a căror rază se află clădirile, chiar dacă, potrivit prevederilor Codului fiscal, pentru acestea nu datorează impozit pe clădiri sau sunt scutite de la plata acestui impozit"

Potrivit art. 259 alin. (6) și (7) din Codul fiscal:

6)„Orice persoană care dobândește teren are obligația de a depune o declarație privind achiziția terenului la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după datat achiziției."

7)"Orice persoană care modifică folosința terenului are obligația de a depune o declarație privind modificarea folosinței acestuia la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data modificării folosinței."

Prin urmare fapta este descrisă, încadrată corect, în limitele prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta care a solicitat schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate și, pe cale de consecință, anularea Procesului-verbal de contravenție nr. xxxxx/10.12.2014, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, se arată că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea a art. 3, art. 16, art. 19 alin. (1) din O.G nr. 2/2001 privind regimul Juridic al contravențiilor, art. 250, art. 257 lit. f) din Codul Fiscal, precum și art. 7 și 83 alin. (4) C. pr. civilă.

Procesul verbal de constatare a contravenției nr. xxxxx/10.12.2014 nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 3 și 16 din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv nu descrie fapta care constituie contravenție.

Soluția primei instanței este greșită întrucât, în primul rând, procesul verbal de constatare a contravenției nr. xxxxx/10.12.2014 nu cuprinde descrierea faptei pentru care petentei i s-a aplicat această sancțiune.

Solicită a se observa că, la indicarea faptei, agentul constatator menționează evaziv că, în data de 10.12.2014, subscrisa a săvârșit următoarele contravenții:

„ Nedepunerea declarațiilor de impunere pentru stabilirea impozitelor pe clădiri si terenuri. Faptă este prevăzută la art. 294 alin 2 lit. b) în Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal”. Or, art. 294 alin. (2) lit b) din Legea nr. 573/2003 privind Codul Fiscal prevede, următoarele:

„Constituie contravenții următoarele fapte: b)nedepunerea declarațiilor de impunere prevăzute la art. 254 alin. (5) si (6), art. 259 alin. (6) si (7), art. 264 alin. (4). an. 267 alin. (14) Ut. b). art. 277 alin. (2), art. 281 alin. (2)

și art. 290 ”

Apreciază că, în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că fapta este descrisă și încadrată corect, deoarece din modalitatea de exprimare nu se poate da seama ce declarație de impunere nu a fost depusă și la care anume clădiri/ terenuri se referă.

Totodată, solicită a se observa faptul că instanța de apel nu răspunde criticilor petentei ci se limitează a invoca Decizia nr. 22/2007 pronunțată de l.C.C.J prin care se stabilește în esență că în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească procesul verbal de constatare a contravenției, excluzându-le pe cele în care nulitatea se constată din oficiu, nulitatea p.v este condiționată de vătămare.

În speța de față însă, întrucât nu este descrisă fapta săvârșită nulitatea se poate constata și din oficiu, astfel cum prevede art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Chiar dacă s-ar fi aflat în ipoteza în care nulitatea nu putea fi constatată din oficiu, există vătămare. Vătămarea produsă de această omisiune este de neînlăturat, din moment ce nu este descrisă și încadrată fapta nu se poate stabili cu certitudine dacă cuantumul sancțiunii este stabilit în mod legal.

Totodată, nici nu se poate verifica dacă fapta a fost sau nu săvârșită din moment ce nu se specifică ce obligație nu a fost îndeplinită.

Raportat la acest aspect, procesul-verbal atacat nu îndeplinește cerințele impuse art. 3 alin (1) și art. 16 alin. (1), în sensul descrierii faptei care a condus la necesitatea aplicării unei sancțiuni, motiv pentru care singura modalitate prin care se poate remedia situația creată este anularea acestuia.

Totodată, în opinia petentei argumentul instanței conform căruia nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, o astfel de nulitate fiind condiționată de vătămare, este irelevant întrucât nu a reclamat încălcarea art. 16 alin. (7) din O.G. nr.2/2001. Nici nu ar fi avut cum din moment ce acest text legal se referă la obligația agentului constatator de a aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni care trebuie consemnate distinct la rubrica „ alte mențiuni”. Or, în cazul săuprocesul verbal s-a încheiat în lipsă, motiv pentru care subscrisa nu este condiționată să facă dovada vătămării pricinuite prin acest nerespectarea acestui text legal.

Petenta a reclamat și nerespectarea dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 2/2001. În legătură cu acest aspect, însăși instanța de fond admite că „agentul constatator nu a respectat prevederile legale mai sus expuse”. Cu toate acestea, apreciază că „această neregularitate nu poate atrage nulitatea absolută a actului, fiind așadar necesar ca, pentru anularea actului, drepturile petentului să fi fost vătămate astfel încât măsura anulării să fie impusă pentru prezervarea drepturilor acestuia din urmă. O astfel de vătămare nu există în cauză.”

În opinia petentei dacă lipsa elementelor prevăzute la art.l9 alin (1) și (3) nu ar fi condus la o vătămare, atunci legiuitorul nu le-ar mai fi prevăzut. Din acest considerent apreciază că instanța de fond a fost părtinitoare, nesancționând abuzul săvârșit de instituțiile pârâte.

În ceea ce privește fondul litigiului instanța a reținut în mod greșit că sunt incidente dispozițiile pct. 27 din Normele metodologice de aplicare a art. 250 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal precum și ale art. 259 alin.(6) și (7) din Codul fiscal.

Aceste dispoziții legale nu sunt incidente în cazul de față întrucât bunurile deținute de către petentă aparțin domeniului public al statului și rămân în continuare în domeniul public atât timp cât sunt date în administrarea stațiunilor de cercetare-dezvoltare. Astfel, în speță, nu este vorba despre un caz de dobândire/înstrăinare a unui bun imobil, ci despre constituirea unui drept de administrare în favoarea petentei bunul rămânând în continuare în domeniul public al statului.

Arată că petenta are un statut special în sensul că face parte din categoria sistemului național de cercetare-dezvoltare-inovare in domeniul agricol potrivit art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "G_______ I______-Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare. În această direcție invocă Legea nr. 147/2004 (articolul unic pct.7 și 25).

Cum bunurile, atât mobile cât si imobile, asupra cărora petenta are un drept de administrare, aparțin statului si fac parte din domeniul public al acestuia devin incidente prev.art. 250 Codul Fiscal. Apoi, atâta timp cât activitățile pe care le desfășoară petenta se rezumă la activități de cercetare-dezvoltare, nu economice, iar terenul asupra căruia are un drept de administrare, aparține domeniului public al statului, este lesne de observat că pentru aceste categorii de bunuri nu poate fi obligată la plata impozitului. A considera altfel înseamnă a nesocoti Codul Fiscal. Faptul că petenta nu desfășoară activități economice reiese și din dispozițiile art. 35 alin 2 lit a si g din Legea nr. 45/2009. Aceeași este și situația în ceea ce privește terenurile, art. 257 lit f.

Concluzionează că întrucât nu are aceste obligații fiscale este evident că nu este obligată să depună declarații de impunere referitoare la aceste bunuri. Această chestiune a fost tranșată cu caracter irevocabil prin Sentința nr. 452/C__/2014 pronunțată de către Tribunalul A___ - Secția de contencios administrativ si fiscal și de insolventă, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Ori, atâta timp cât printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că reclamanta nu avea obligația de a demne declarații de impunere pentru bunurile ce le are în administrare, cu atât mai mult nu se poate constata obligația de a plăti impozit respectiv, de a-i fi emise Decizii de impunere pentru aceste bunuri care aparțin domeniului public al statului.

Totodată, prin Sentința civilă nr. 1288/13.11.2013, pronunțată de Judecătoria A___ în dos, nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a reținut, în mod irevocabil, că „ simplul fapt că nu sunt depuse declarații de impunere la compartimentul de specialitate al administrației publice locale nu înseamnă că petenta poate fi sancționată automat, fără a se verifica în prealabil dacă acesteia îi revine într-adevăr obligația de a depune respectivele declarații de impunere.

Mai învederează că instanța de fond a apreciat în mod greșit că sunt aplicabile dispozițiile pct. 17 din Normele de aplicare a art. 250 din Codul Fiscal, art. 259 alin. (6) și (7) din Codul Fiscal, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada că petenta deține în proprietate bunuri proprii dobândite în alte condiții decât cele prevăzute mai sus, cu privire la care să fi avut loc un transfer de proprietate astfel încât petenta să fie obligată la depunerea declarației de impunere.

Un ultim aspect pe care-l învederează este acela că instanța nu a supus analizei criticile petentei privind obligația organului fiscal de a înștiința și ulterior a sancționa anumite fapte pe care le consideră contravenții, întemeiat sau nu. În acest sens, art. 83 alin. (4) din Codul de proc. fisc. dă dreptul organului fiscal, ca în cazul nedepunerii declarației de impunere de către contribuabil la termen, să stabilească din oficiu obligațiile fiscale.

Însă, stabilirea de către organul fiscal din oficiu a acestor obligații fiscale nu poate avea loc decât după scurgerea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului despre depășirea declarațiilor fiscale. În același sens sunt și dispozițiile art. 7 din Cod proc. fisc. care consacră rolul activ pe care trebuie să-l aibă organul fiscal.

În drept: art. 466 și urm. C.civil

Probe: înscrisuri.

Intimații P_______ M___________ A___ și M_________ A___, au formulat și depus întâmpinare solicitând respingerea apelului declarat.

În motivare arată că toate criticile formulate de către apelantă împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond coincid cu motivele invocate în cadrul susținerii plângerii contravenționale, motive pe care instanța de fond în mod corect și legal nu le-a considerat suficiente pentru a admite plângerea contravențională,

Agentul constatator în virtutea atribuțiilor de serviciu, a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției, cu respectarea prevederilor Legii nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, a Normelor de aplicare a acesteia aprobate prin HGR nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OUG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, fiind stabilită sancțiunea amenzii la suma de 2700 lei, cu posibilitatea de a achita jumătate din minimul acesteia în termen de 48 de ore.

Procesul verbal de constatare a contravenției care face obiectul contestației a fost întocmit cu respectarea întocmai a prevederilor legale incidente, respectiv conținutul și forma acestuia corespund prevederilor art. 16 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

La stabilirea sancțiunii s-a ținut cont de limitele acesteia prevăzute prin art. 294, alin. 6 din Codul Fiscal astfel cum a fost modificat și completat, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol social al faptei săvârșite, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientului, cu respectarea art. 21, alin. 3 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, cu privire la limita minimă și maximă a amenzii aplicate contravenientei, arată că potrivit HGR nr. 1309/2012, privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile începând cu anul 2013, a fost modificat art. 294 alin. 6 din Codul Fiscal.

Apreciază că sancțiunea aplicată apelantei, respectiv amenda în valoare de 2700 lei, se încadrează în limitele prevăzute de actul normativ și este stabilită proporțional cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Contravenienta apelantă își arată nemulțumirea față de descrierea faptei contravenționale, cuprinsă în procesul verbal contestat, însă în opinia sa fapta contravențională a fost descrisă mai mult decât pe înțelesul tuturor: „...nedepunerea în termen a declarațiilor de impunere pentru stabilirea impozitelor pe clădiri și terenuri...” având în vedere faptul că apelanta nu a depus nici una din declarațiile de impunere, fapta acesteia nu a constat într-o acțiune care constituie contravenție ci fapta contravențională constă într-o inacțiune.

Cu privire la critica adusă procesului verbal contestat în prisma prevederilor art. 19 alin. 1 și 3 din OG nr. 2/2001, arată faptul că în cadrul procesului verbal de constatare a contravenției a fost făcută mențiunea „contravenientul nu se află de față”.

În ceea ce privește motivele de netemeinicie invocate de către contestatoare, solicită să nu fie primite, având în vedere faptul că potrivit art. 257 lit f) și lit. g) din Codul fiscal, prin excepție, se datorează impozit pentru încăperile și terenurile folosite pentru activități economice.

Funcționarii publici din cadrul compartimentului de specialitate impunere control, au contactat telefonic reprezentanții petentei, pentru a-i convinge despre obligația lor legală privind depunerea tuturor declarațiilor de impunere. Toate aceste convorbiri telefonice au avut loc, după ce petenta nu a dat curs înștiințării scrise comunicate acesteia în cursul anului 2013 si decembrie 2014.

Apelanta a recunoscut fapta contravențională, având în vedere că în cadrul plângerii contravenționale aceasta susține; „...este evident că nu suntem obligați să depunem declarații de impunere referitoare la aceste bunuri.”

Din atitudinea petentei, după cum rezultă și din simpla lecturare a plângerii contravenționale, rezultă că aceasta nu vrea și refuză să depună declarațiile solicitate, motivând că ar beneficia de scutire de impozit.

Petenta refuză să depună declarații și acte doveditoare, precum și colaborarea cu inspectorii fiscali, și susține într-un mod cu totul eronat că ar fi scutită întru totul de plata impozitului pe teren, omițând să arate instanței că deține suprafețe de teren pentru care datorează impozit, respectiv acele suprafețe pe care le folosește în scopuri economice.

Prin hotărâre judecătorească definitivă s-a stabilit că aceasta datorează impozit/taxă pentru suprafața de 24,0532 ha vie. Această obligație revine contestatoarei nu doar ca urmare a verificărilor efectuate de către inspectorii fiscali, ci este o obligație stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, respectiv prin Decizia nr. 7065/2014 a Curții de Apel A___ I____.

Decizia nr. 7065/2014. pronunțată de Curtea de Apel A___ I____, Secția de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca instanță de recurs, astfel cum a fost schimbată prin Hotărârea nr. 8280/2014 pronunțată de Curtea de Apel A___ I____, Secția de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXX - revizuire.

Având în vedere faptul că sentința invocată de către apelantă în cadrul motivelor de apel, respectiv Sentința nr. 452/C__/2014, pronunțată de Tribunalul A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a fost modificată în recurs prin Decizia nr. 7065/2014, fiind criticată de către instanța superioară și cu privire la aspectul că „s-a reținut cu putere de lucru judecat...”, consideră că apelanta tinde să inducă în eroare instanța de judecată cu privire la susținerea; „chestiune tranșată cu caracter irevocabil prin Sentința nr. 452/C__/2014.... ”, în condițiile în care această sentință a fost criticată și modificată prin decizia pronunțată de instanța de recurs.

În opinia sa, raportat la hotărârile judecătorești mai sus amintite, cu putere de lucru judecat s-a stabilit doar că SCDW B___ datorează impozit/taxă pentru suprafața de 24,0532 ha vie.

În fine, consideră că instanța de fond în mod corect și legal a respins plângerea contravențională, reținând Pct. 27 din Normele metodologice de aplicarea art. 250 din Codul Fiscal, respectiv art. 259 alin. (6) și (7) din Codul fiscal.

În drept, art. 205 - 208, art. 471 alin. 5 NCPC, Legea nr. 571/2003, HGR nr. 44/2004, OG nr. 92/2003, OUG. Nr. 2/2001.

Petenta apelantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat în esență apărările formulate în cadrul motivelor de apel.

Examinând apelul prin prisma motivelor invocate de petenta apelantă tribunalul constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce vor fi mai jos expuse:

Prin procesul verbal nr.xxxxx/10.12.2014 întocmit de un agent constatator din cadrul Primăriei M___________ A___, petenta a fost sancționată cu 2700 lei amendă, reținându-se că a săvârșit contravenția prev.de art.294 alin.2 lit.b Cod fiscal, constând în aceea că nu a depus declarații fiscale pentru stabilirea impozitului pe clădiri și terenuri referitor la imobilele pe care le are în proprietate pe raza localității A___, deși avea această obligație, în conformitate cu art. 254 alin. (5) și art. 259 alin. (6) din Codul Fiscal.

Prin urmare, din perspectiva declarațiilor care i se pretindeau petentei de către intimați, contrar apărărilor formulate de contravenientă, rezultă în mod clar că din punctul de vedere al autorității publice, petenta era obligată să depună declarații privind clădirile dobândite/construite/înstrăinate, respectiv terenurile achiziționate.

Analizând în continuare legalitatea procesului verbal, se reține că în conformitate cu dispozițiile art.17 alin.1 coroborat cu art.16 din OG 2/2001, procesul verbal de contravenție trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității descrierea faptei cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității acesteia (….).

Contrar acestor dispoziții legale agentul constatator nu a descris în procesul verbal fapta reținută în sarcina petentei, respectiv nu a menționat în concret pentru care anume imobile aceasta avea obligația să depună declarațiile de impune indicate anterior.

Potrivit art.294 alin.2 lit.b din Codul fiscal constituie contraventie nedepunerea declaratiilor de impunere prevazute la art. 254 alin. (5) si (6), art. 259 alin. (6) si (7), art. 264 alin. (4), art. 267 alin. (14) lit. b), art. 277 alin. (2), art. 281 alin. (2) si art. 290.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 254 alin. (5) Cod fiscal:

„Orice persoana care dobandeste, construieste sau instraineaza o cladire are obligatia de a depune o declaratie fiscala la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in a carei raza de competenta se afla cladirea, in termen de 30 de zile de la data dobandirii, instrainarii sau construirii.”

Apoi, conform art. 259 alin. (6) Cod fiscal:

„Orice persoana care dobandeste teren are obligatia de a depune o declaratie privind achizitia terenului la compartimentul de specialitate al autoritatii administratiei publice locale in termen de 30 de zile, inclusiv, care urmeaza dupa data achizitiei.”

Raportat la modalitatea de reglementare a contravenției constând în nedepunerea declarațiilor de impunere, este evident că agentul constatator are posibilitatea de a proceda la sancționarea celui vinovat atât în situația în care declarațiile au fost depuse cu depășirea termenului de 30 de zile statornicit de textele de lege anterior menționate, cât și în situația în care declarațiile în discuție nu au fost depuse la organul fiscal.

Dacă în ceea ce privește depunerea declarațiilor după expirarea termenului de 30 de zile, constatarea contravenției presupune doar indicarea datei la care a fost depusă declarația, raportat la data la care aceasta ar fi trebuit depusă față de momentul achiziției, pentru nedepunerea de către contribuabil a declarațiilor fiscale, este evident că sancționarea poate interveni doar în măsura în care organul fiscal are informații exacte în legătură cu imobilele achiziționate de către contribuabil, imobile care în mod obligatoriu trebuie indicate în procesul verbal.

A accepta contrariul ar însemna că orice persoană fizică sau juridică ar putea fi oricând sancționată de autoritatea publică competentă pentru nedepunerea declarațiilor fiscale, pentru ca apoi să fie pusă în situația să dovedească faptul că nu a achiziționat nici un imobil în perioada vizată, așadar să facă dovada unui fapt negativ, ceea ce este inadmisibil.

Faptul că, ulterior, prin întâmpinarea depusă la prima instanță, intimații au indicat faptul că petenta deține suprafețe de teren pentru care datorează impozit, întrucât acele suprafețe sunt folosite în scopuri economice (identificând chiar și suprafața – 24.0532 ha vie), este lipsit de relevanță, întâmpinarea nefiind în măsură să substituie obligația de a descrie fapta în mod amănunțit în chiar cuprinsul actului sancționator.

În același sens, trebuie reținut că în aceeași întâmpinare intimații precizează că au considerat că obligația pretinsă petentei revine urmare a verificărilor efectuate de către inspectorii fiscali; așadar, aceștia au avut posibilitatea să stabilească exact pentru care anume imobile apreciază că petenta este obligată să depună declarații de impunere, însă, așa cum s-a arătat anterior, aceste imobile nu au fost indicate în procesul verbal. De asemenea, mai trebuie reținut și faptul că între aceleași părți a existat un litigiu în materia contenciosului fiscal vizând obligațiile fiscale impuse petentei pentru anul 2013, acesta constituind un motiv în plus pentru a se considera că intimații puteau avea acces la toate datele necesare pentru identificarea în concret a imobilelor care era vizate de actul sancționator.

În condițiile în care în procesul verbal nu s-au acele imobile pentru care se pretinde petentei obligația de depunere a declarațiilor prev.de art. 254 alin. (5) și art. 259 alin. (6) din Codul Fiscal, iar petenta nu a recunoscut comiterea faptei imputate, este imposibil de verificat dacă starea de fapt reținută corespunde sau nu realității, respectiv dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art.294 alin.2 lit.b Cod fiscal.

Având în vedere aceste considerente în baza art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă prezentul apel va fi admis, iar sentința atacată va fi schimbată în tot în sensul că se va admite plângerea formulată de petentă.

În consecință, se va anula procesul verbal contestat și va fi exonerată petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 2.700 lei.

Va lua act că petenta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petenta STAȚIUNEA DE C________-DEZVOLTARE PENTRU VITICULTURĂ ȘI VINIFICAȚIE B___ împotriva sentinței civile nr.774/2015 a Judecătoriei A___, în contradictoriu cu intimații P_______ M___________ A___ și M_________ A___ prin Primar.

Schimbă în tot sentința apelată în sensul că:

Admite plângerea formulată de petentă împotriva procesului verbal nr. xxxxx/10.12.2014 și în consecință:

Anulează procesul verbal mai sus identificat și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 2.700 lei.

Ia act că petenta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.

Președinte, B_____ A____ A____		Judecător, M_____ P_____
	Grefier, R_____ C_____

Red./Tehnored.P.M.

Tehnoredact.R.C./ 5 ex./29.01.2016

Jud.fond-C.P______