Dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M A N I A
TRIBUNALUL I_______
DECIZIA CIVILĂ NR. 861 / R
Ședința publică din data de 16.09.2013
Tribunalul compus din :
PREȘEDINTE : T____ O______
JUDECĂTOR : T_____ I______
JUDECĂTOR : TĂNCUȚA M____
GREFIER : F______ S_____ C_______
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta C.N.A.D.N.R. SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.959/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, urmează a rămâne în pronunțare.
După deliberare.
T R I B U N A L U L
Cu privire la recursul în contencios administrativ de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. XXXXXXXX/15 05 2012 petenta G_______ N_______ – M______ domiciliată în mun. București, ____________________. 11A, _______________. B, ________________, a chemat în judecată pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în Municipiul Bucuresti, Bulevardul I____ M____, nr. 401 A, Sector 6, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx, întocmit la data de 10.04.2012, de C______ București.
În motivarea plângerii, petenta a precizat că nu a achitat rovineta din neglijență, a plătit inițial prima amendă și cu toate acestea a continuat să fie sancționată. A mai invederat că fapta contravențională este continuă, neputând fi amendată pentru mai multe contravenții distincte.
Petenta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 5 alin. 2, art. 20 alin. 2 OG nr. 2/2001 și art. 8 alin. 3 OG nr. 15/2002.
Prin sentința civilă nr. 2419/24 09 2012 a Judecătoriei Slobozia s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXX/19 10 2012.
Prin sentința civilă nr.959/27.02.2013, Judecătoria Fetești, a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta G_______ N_______ – M______ domiciliată în mun. București, ____________________. 11A, _______________. B, ________________ împotriva intimatei Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București cu sediul în București, _____________________.401 A, sector 6.
A dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei aplicată petentei prin procesul verbal de constatare a contravenției _________, nr. xxxxxxx, întocmit la data de 10.04.2012, de C______ București, cu sancțiunea avertismentului.
A exonerat pe petentă de la plata tarifului de despăgubire în cuantum de 28 euro (122,61 lei), stabilit prin procesul – verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx, întocmit la data de 10.04.2012, de C______ București.
În motivarea hotărârii instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal _________, nr. xxxxxxx, întocmit la data de 10.04.2012, de C______ București, petenta G_______ N_______ – M______ a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX aparținând petentei a circulat la data de 17 11 2011, orele 04 36, pe DN 2A km 113+500 m Giurgeni, fără a deține rovinietă valabilă.
La data de 06.08.2012 intimata a înaintat proba foto, obținută prin sistemul SIEGMCR.
În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.
Cu privire la legalitatea procesului - verbal contestat, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Cu privire la temeinicia procesului verbal legal întocmit, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 8 din OG nr.15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Cuantumul amenzilor este prevăzut în Anexa 2 la OG nr.15/2002.
In ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate s-a considerat că petenta a fost sancționată cu foarte puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii, motiv pentru care a înlocuit sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului.
Împotriva acestei sentințe pe care a apreciat-o nelegală și netemeinică a declarat recurs în termen motivat C.N.A.D.N.R. SA.
Cererea de recurs este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza disp. art.36 din OG.nr.2/2001 raportat la art.15 lit.i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Pe rolul Tribunalului Ialomița cererea de recurs a fost înregistrată sub nr.unic XXXXXXXXXXXXX din 10.06.2013.
Hotărârea instanței de fond este criticată pentru netemeinicie vizând greșita individualizare a sancțiunii aplicate.
Tribunalul, analizând sentința atacată cu recurs în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art.304 ind.1 Cod pr. civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Examinând procesul verbal sub aspectul legalității, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a reținut că acesta conține toate mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută.
Conform art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”
Se va avea în vedere la individualizarea sancțiunii faptul că petentul fost sancționat cu puțin timp înainte de împlinirea termenului de prescriere a amenzii.
În conformitate cu art.13 alin. 1 din OG nr.2/2001, termenul instituit este cel de 6 luni, ori in cauză acest termen a fost respectat la limită, procesul contestat fiind emis la data de 10.04.2012, raportat la data săvârșirii faptei, 17.11.2011.
Este adevărat că în speță petentul se face culpabilă de nerespectarea dispozițiilor legale în materie, însă, cu toate acestea, nici atitudinea intimatei nu a favorizat realizarea scopului preventiv-educativ al sancțiunii contravenționale.
Totodată, se va avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii.
Pentru cele expuse mai sus, se apreciază că scopul sancțiunilor contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent,fără aplicarea amenzilor contravenționale, ca sancțiune corelată unor contravenții cu un grad sporit de pericol social.
De asemenea, instanța mai are în vedere și faptul că prin Legea nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002, s-a modificat procedura de întocmire și comunicare a proceselor verbale de contravenție, în sensul întocmirii și comunicării în termen de 30 zile de la data constatării contravenției, ceea ce relevă intenția legiuitorului de realizare a scopului preventiv - educativ al sancțiunii contravenționale.
În cauza dedusă judecății termenul instituit de art.13 al.1 OG.nr.2/2001 a fost respectat la limită, procesul verbal contestat fiind emis la 10.04.2012, iar fapta a fost săvârșită la 17.11.2011.
Pentru toate considerentele, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 959/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA BUCUREȘTI ,cu sediul în București, sector 6, _____________________.401 A împotriva sentinței civile nr. 959/27.02.2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
RED.T.M.
TEHNORED.C.F.
02 EX/17.09.2013
Jud.fond.A.C.D./Jud.Fetești