Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - plângere contravențională –

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

D E C I Z I A NR. 1240

Ședința publică din 16 septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte : B____ C_________

Judecător: B_____ I___ D___

Grefier : I_____ A___ O___

Pe rol, judecarea apelului declarat de petentul N______ D__ N_____, împotriva sentinței civile nr. 1851 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 09 septembrie 2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta și când, tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 16.09.2015.

După deliberare,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 1851 din 25.09.2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria Fălticeni a respins plângerea formulată de petentul N______ D__ N_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Suceava, Structura juridic și împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/04.05.2014. A menținut procesul verbal atacat, ca fiind legal și temeinic.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 04.05.2014, a fost întocmit de către un agent din cadrul IPJ Suceava procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx prin care contestatorului i s-a aplicat sancțiunea principală a avertismentului, ca urmare a săvârșirii contravenției prevăzute de art. 121 al. 1 din HG 1391/2006, în sarcina sa reținându-se: a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 82 km/h pe un sector cu limita de 50 km/h.

Procesul verbal a fost semnat de către petent, la rubrica „Alte mențiuni” fiind consemnat: „Recunoaște fapta”

Conform art. 34 alin. (1) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța a verificat îndeplinirea cerințelor legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.

Examinând actul constatator prin prisma motivelor de nulitate absolută ce pot fi reținute de instanță de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța a apreciat că acesta este legal întocmit, nefiind identificată niciuna dintre deficiențele procesului-verbal care să îi atragă ineficacitatea, în conformitate cu dispoziția legală mai sus menționată.

Următoarele critici vor fi analizate corespunzător formulării lor:

a ) În ceea ce privește motivul de nulitate invocat de petent, în sensul că situația de fapt nu a fost suficient descrisă, nefiind indicate toate circumstanțele sale pentru a fi apreciată gravitatea faptei, instanța apreciază că acesta este neîntemeiat.

Pentru a reține acestea, are în vedere considerentele instanței supreme care a dat o interpretare restrictivă a situațiilor în care actul constatator este lovit de nulitate absolută prin Decizia nr. XXII/2007 a Secțiilor Unite în care a arătat că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din OG nr.2/2001. Or, neregularitățile privind forma procesului-verbal de contravenție nu se regăsesc în enumerarea de la acest articol.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care intervine nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv forma, nulitatea acestuia să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act în condițiile codului de procedură civilă coroborat cu art. 47 din OG nr. 2/2001.

În plus, în cauză, instanța a apreciat că fapta a fost descrisă corespunzător, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, întrucât folosirea unui text predefinit nu este de natură să conducă la anularea procesului-verbal, cât timp acesta este suficient de clar și cuprinde toate elementele esențiale pentru descrierea contravenției. De asemenea, petentul a avut posibilitatea să dovedească în fața instanței orice alte împrejurări pe care le consideră relevante în aprecierea gravității faptei sau a vinovăției sale, neputând astfel susține în mod întemeiat că i-a fost încălcat dreptul al apărare.

Astfel, instanța a constatat, contrar susținerilor petentului, că dispozițiile art. 16 și 17 din OG 2/2001 nu prevăd obligația consemnării în procesul verbal următoarele: istoricul faptei, direcția de deplasare, la ce km a fost săvârșită abaterea sau zona, în dreptul cărui imobil, număr, intersecție, etc.

De altfel, locul constatării contravenției a fost menționat: DN2E, _____________________________> În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care intervine nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, inclusiv forma, nulitatea acestuia să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

Față de acest aspect, instanța a respins și critica contestatorului relativ la forma procesului verbal e contravenție.

Aparatura de supraveghere video a circulației instalată pe autoturismul echipajului de poliție MAI xxxxx a fost verificată motrologic la data de 01.04.2014 (f. 32). În cuprinsul Buletinului de verificare metrologică este menționat că cinemometrul de control rutier tip AUTOVISION având codul 1.10.04 este montat pe auto Dacia L____ MCV cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx. Față de acest aspect , instanța va respinge și critica referitoare la legalitatea sa.

b) Având în vedere că la dosarul cauzei există dovada constatării contravenției prin mijloace tehnice omologate și verificate metrologic – f. 32 dosar, instanța urmează a respinge și critica privind lipsa lor.

c) din înregistrarea depusă la dosar, instanța a apreciat că s-a putut efectua o măsurare exactă a vitezei, autovehiculul din spatele contravenientului neinfluențând stabilirea acesteia, astfel cum invocă petentul.

d) Cu privire la ultimul motiv de nulitate invocat de contestator, respectiv lipsa identității între persoana care a constatat contravenția și cea care a încheiat procesul-verbal contravențional, instanța reține că și acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Într-adevăr, din întreaga economie a OG nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, se desprinde în mod indubitabil ideea că procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie instituită de lege în favoarea sa tocmai pentru că faptele ce constituie contravenții sunt constatate personal de agenții constatatori prev. de art. 15 alin. 2 si 3 din OG nr. 2/2001, asigurându-se astfel obiectivitatea perceperii situației de fapt.

În materia contravențiilor rutiere însă, s-a instituit în mod expres, prin art. 121 alin. 2 din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, posibilitatea constatării printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic potrivit legii, din dotarea poliței. Așadar, în această materie, finalitatea urmărită de legiuitor prin norma de drept comun mai sus menționată este pe deplin asigurată într-o modalitate modernă, științifică, stabilită printr-o normă derogatorie, specială.

În concluzie, dat fiind că în cazul de față fapta contravențională a fost constată cu un mijloc tehnic certificat, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică a aparatului radar aflat la f. 32 iar nu personal de către agentul constatator, nu prezintă relevanță faptul că agentul care avea calitatea de operator radar nu este același cu cel care a încheiat procesul-verbal contestat.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța a apreciat că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsura fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o „acuzație în materie penala”, în sensul art.6 din CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizând plângeri formulate de persoane care fiind sancționate contravențional au sesizat Curtea cu privire la încălcarea de către instanțele naționale a art. 6 din Convenție, prin nerespectarea garanțiilor prevăzute în acest text cu privire la „acuzațiile în materie penală”, a statuat următoarele:

- distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din Convenție (Hotărârea pronunțată în cauza Öztürk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50);

- pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29);

- criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizare cumulativ,dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56)

- scopul pur punitiv al amenzii aplicabile, caracterul general al normei de incriminare , adresate tuturor cetățenilor în calitatea lor de utilizatori ai drumurilor publice și faptul că norma legală incidentă prescrie un anumit comportament și stabilește o sancțiune în cazul încălcării sale, determină ca, în materia contravențiilor rutiere, să fie aplicabile garanțiile specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție (decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza I___ P__ contra României din 28 iunie 2011, paragr. 25).

Consecințele calificării faptei drept „acuzație în materie penala” sunt: petentul se bucura de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumba autoritarilor statului. Însa, nici una dintre aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează prezumția de nevinovăție și conținutul obligației autorităților de a suporta sarcina probei se raportează la specificul fiecărui caz în parte.

În materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, Curtea europeană a admis faptul ca limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi. Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, că de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcina a probei. D__ fiind ca analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea europeana a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții si ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată.

Jurisprudența Curții europene nu impune statelor contractante sa dea o anumita forță probantă, mai larga sau mai restrânsa, procesului-verbal de contravenție, si cu atât mai mult să îl facă lipsit de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de alta parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune prin esență ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcina a probei (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Hotărârea A_____ împotriva României nu constituie o critică a atribuirii unei valori probante procesului-verbal de contravenție, ci doar a modului de administrare a probelor. Din aceasta perspectiva, procesul-verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăției, ci poate fi considerat o modalitate de „stabilire legala a vinovăției” în sensul art.6 din CEDO. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca si gravitate, dar extrem de numeroase.

De asemenea, în aprecierea temeiniciei procesului-verbal instanța a luat în considerare și prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucura acest înscris constatator.

În acest sens, Curtea Europeana a constatat deja ca prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A_____, par. 60). Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Raportând aceste principii la legislația națională, instanța a reținut că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în calitate de act administrativ, se bucură de prezumțiile de legalitate și veridicitate. Totuși, prezumția că procesul verbal exprimă adevărul este una relativă (juris tantum), întrucât poate fi răsturnată prin alte mijloace de probă, nefiind necesară procedura înscrierii în fals.

Așadar, cât privește puterea doveditoare, procesul-verbal de constatare este un mijloc de probă necesar și suficient pentru constatarea și sancționarea contravenției, dar prezumția de adevăr a procesului-verbal poate fi răsturnată prin proba contrară.

În ceea ce privește sarcina probei, instanța apreciază că, în lumina jurisprudenței CEDO mai sus arătate, se impune realizarea unei distincții.

Astfel, în situația în care actul de constatare a fost încheiat ca urmare a percepțiilor proprii ale agentului constatator, există o prezumție relativă în favoarea procesului-verbal de constatare a contravenției în sensul că acesta reflectă adevărul. În consecință, procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă contestatorului potrivit art. 129 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă. În consecință, cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, trebuie să dovedească aceasta.

În schimb, în cazul în care actul constatator a fost încheiat de agentul constatator în situațiile în care acesta nu a constatat personal săvârșirea contravenției - cum este cazul în speță – acesta trebuie să probeze cu alte mijloace de probă cele afirmate și constatate în actul de constatare și sancționare, sarcina probei în acest caz revenind agentului constatator.

În speță, instanța a constatat că au fost respectate dispozițiile art. art. 121 alin. 2 din HG nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care prevăd posibilitatea constatării contravențiilor cu un mijloc tehnic certificat, potrivit legii, din dotarea poliției, în procesul-verbal contestat menționându-se că acesta a fost încheiat în baza înregistrării cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx.

De asemenea, din coroborarea fotografiei executate după înregistrarea video cu buletinul de verificare metrologică și cu atestatul de operator al agentului constatator, toate aceste acte fiind depuse de intimată la filele 32-34 din dosar, reiese că mijlocul tehnic utilizat de poliție îndeplinește condițiile legale stabilite de Norma de metrologie legala NML 021-05 din 23.11.2005.

În ceea ce privește susținerea petentului referitor la încălcarea paragraf. 3.5.1 din Normele de metrologie legală – NML 021-05/2005 instanța urmează să o înlăture.

Astfel, conform art. 3.5.1 din această normă, astfel cum a fost modificată prin Ordinul nr. 187/2009 publicat în MOF nr. 546 din XXXXXXXXXX, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Prin urmare, instanța a constatat că textul legal nu face nicio referire la faptul că este obligatorie menționarea aspectului că a fost efectuată autotestarea, astfel cum în mod eronat susține petentul.

În plus, potrivit art. 3.2.6. din aceeași normă, cinemometrul trebuie să fie prevăzut cu o funcție de autotestare, care să poată pune în evidență orice defect sau dereglare funcțională, ce pot avea influență asupra exactității de măsurare. Această funcție trebuie să fie activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, având și posibilitatea de a fi activată manual de către operator, ori de câte ori se consideră necesar. În cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate iar funcționarea cinemometrului va fi blocată.

Din interpretarea acestui text legal, interpretat în mod sistematic, în acord cu celelalte dispoziții ale actului din care face parte, instanța reține că existența unei funcții de autotestare a aparatului radar, care trebuie să fie activă în mod automat, se atestă o dată cu verificarea inițială și cele periodice la care este supus aparatul radar, în caz contrar acesta nefiind aprobat.

Or, instanța a reținut că pentru aparatul radar în cauză există buletin de verificare metrologică, depus de intimată la din dosar, din care rezultă că acest aparat îndeplinește toate condițiile tehnice impuse Normele de metrologie legală – NML 021-05/2005.

Prin urmare, din coroborarea tuturor acestor înscrisuri, instanța a constatat că intimatul a făcut dovada veridicității faptei reținute în sarcina petentului, respectiv conducerea autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 82 km/h pe un sector de drum cu limita de viteză admisă de 50 km/h.

Pe cale de consecință, instanța a apreciază că procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx este temeinic întocmit, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.

În ceea ce privește proporționalitatea sancțiunii aplicate, instanța a constatat că organul constatator a individualizat în mod corect sancțiunea.

Pentru considerentele mai sus expuse, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța a apreciat că plângerea contravențională dedusă judecății este neîntemeiată și o va respinge cu această motivare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul N______ D__ N_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, solicitând schimbarea acesteia, în sensul admiterii plângerii contravenționale formulate împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx și anularea acestuia ca netemeinic și nelegal, precum și a sancțiunii contravenționale complementare respectiv a celor 4 puncte de penalizare prevăzute de art. 180 alin. 1 din OUG 195/2002.

Sub aspectul legalității, petentul consideră că procesul verbal contestat nu conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 16 si art. 17 din OG 2/2001, deci agentul constatator nu a specificat în istoricul faptei direcția de deplasare, la ce km a fost comisa abaterea sau zona în dreptul cărui imobil, număr, intersecție, concret locul în care am fost oprit, daca circula în coloană sau daca a executat o alta manevră, aspecte care pe lingă cele de baza sunt obligatorii de specificat în descrierea faptei.

Cu privire la condițiile de formă ale procesului verbal, în primul rând, arată că procesul verbal este lovit de nulitate, fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale în materie, mai exact cu încălcarea dispozițiilor art. 180 alin. 1 HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit căruia:” în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu:……".

Ori, comparând procesul verbal întocmit de către intimat, cu model special prevăzut în anexa 1A, este evident că acesta este întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la forma obligatorie a procesului verbal.

Ține să precizeze că, nu înțelege să invoce excepția nulității procesului verbal, ci motivele de nulitate invocate prin plângere, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 180 alin. 1 HG 1391/2006, sunt apărări de fond ce trebuie tratate ca și aspecte ale fondului procesului, reprezentând un aspect de drept material, substanțial.

Susține că potrivit art. 121 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați sa respecte viteza maxima admisa pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum si cea impusa prin mijloacele de semnalizare iar art. 49 alin 1 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată prin Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 stabilește ca „(1) Limita maxima de viteza in localități este de 50 km/h."

A invocat disp. art. 101 alin 2, art. 108 (1) lit. c din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice modificată prin Legea nr. 49/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/02 si art. 181 alin 1 din HG 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice .

Susține că din analiza dispozițiilor legale mai sus enunțate, reiese fără putință de tăgadă că această faptă contravențională poate fi constatată exclusiv cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, agentul constatator neputând aprecia ex propriis sensibus o eventuală depășire a limitei legale de viteză.

Din acest motiv și din conținutul actelor primite cu ocazia sancționării rezultă cu certitudine că înregistrarea vitezei legale nu a fost constată conform dispozițiilor din norma de metrologie legală NML 021-05 ``Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)".

Precizează că în procesul verbal nu sunt menționate datele de identificare ale aparatului radar folosit, pe ce autoturism este montat si numărul de înmatriculare, condițiile în care a făcut pretinsa înregistrarea, în general, starea de fapt nu este descrisa corect si complet pentru ca instanța sa poată verifica îndeplinirea cerintelor legale, iar înregistrările sa poată fi folosite ca proba.

Deci, din procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la 04.05.2014 primit si depus la instanța nu rezulta ca ar fi fost utilizat vreun cinemometru pentru înregistrare, întrucât nu se identifica autovehiculul pe care acesta ar fi fost montat.

Din aceasta perspectiva, nu se poate concluziona cu certitudine ca pretinsul aparat radar utilizat pentru determinarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de petent, este identic cu cel pentru care se solicita a fi depus la dosar buletinul de verificare metrologica.

Paragraful 5.2.1. din norma NML 021-05 prevede ca în buletinele de verificare metrologica, eliberate în urma verificărilor inițiale si a verificărilor periodice ale cinemometrelor montate pe mașini, care funcționează în regim staționar, sau atat în regim staționar cat si în regim de deplasare, trebuie sa se menționeze marca si numărul de înmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabila numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuării verificării metrologice.

In acest context, agentul constatator nu a respectat dispozițiile legale cu privire la determinarea vitezei de deplasare, existând un dubiu care profita petentului, în privința mijloacelor tehnice utilizate pentru constatarea faptei contravenționale.

Mai mult decât atât, susține petentul că nu i-a fost prezentată nici imaginea care demonstra viteza pretinsă de către agentul constatator B____ G______, viteză pe care nu puteam să o înregistreze, dat fiind faptul că ploua abundent, era umed carosabilul iar el mergea în limita legala, motivat si de aspectul ca era însotit din spate de un alt autoturism marca VW cu nr. XXXXXXXX la volanul căruia se afla un conducător care nu are prea multa experiența, si se îndreptau împreuna spre Spataresti cu intenția de a ajunge la Iași, iar autospeciala politiei a observat-o oprita în afara carosabilului pe sensul său de mers, cu fata către direcția din care venea, respectiv Gura Humorului.

In aceste condiții, la momentul redactării prezentei plângeri, nu există dovada faptului că fapta a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic și că aparatul cu care s-ar fi efectuat măsurarea era atestat conform dispozițiilor legale în vigoare.

Petentul consideră că instanța nu poate reține în sarcina sa această contravenție cu atât mai mult cu cât viteza a fost detectată cu aparatul încă în stare de autotestare și reglare, iar cum agentul constatator nu putea constata cu propriile simțuri viteza cu care ar fi circulat, singura dovadă care putea susține afirmația era planșa foto efectuată cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, dovadă care nu există.

În momentul măsurării pretinsei viteze de către echipajul de politie, în raza de măsurare a cinemometrului se afla atât autoturismul său cat si un alt autoturism, cel din spatele său cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX, deplasându-se în coloană, astfel încât nu se putea efectua o măsurare exactă. Conform Normei menționate 3.3.2. - logica procesului de măsurare a cinemometrului trebuie sa fie astfel conceputa încat sa nu poată fi atribuita o măsurare de viteza, unui autovehicul care nu are nici o legătura cu aceasta viteza (în special în cazurile în care cinemometrul este utilizat pe măsurare manuală), precum și în cazurile de încrucișări sau depășiri între vehicule, când acestea se află simultan în raza de măsurare a cinemometrului, sau când cinemometrul este utilizat în regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat."

În final petentul învederează instanței că agentul constatator nu este aceeași persoana cu cea care a aplicat amenda respectiv semnalul de oprire si solicitarea documentelor 1-a făcut un polițist având gradul de agent de politie, care a coborât din autoturismul politiei, de pe locul din spate stânga, iar întocmirea procesului verbal si aplicarea sancțiunii a fost făcuta de polițistul cu grad de agent sef aflat pe locul din dreapta față, desi conform regulii, operatorul radar este polițistul conducător auto, care de altfel pe tot parcursul acestui incident a rămas inactiv la volanul autospecialei poliției.

Nu în ultimul rând, potrivit principiului in dubio pro reo, consideră că îndoiala trebuie interpretată în favoarea sa, în sensul ca a circulat în mod regulamentar, respectând regulile de circulație, astfel că sancționarea apare ca netemeinică.

Neprocedând conform normelor si legislației în vigoare agentul constatator i-a produs o grava vătămare ce nu s-ar putea repara decât prin anularea procesului verbal de contravenție, precum si a sancțiunii contravenționale complementare, respectiv a celor 4 (patru) puncte penalizare prevăzute de art. 108 alin 1din OUG 195/2002.

Solicită înlăturarea măsurii complementare a punctelor de penalizare prevăzute de art. 96 alin 1 lit. a din OUG nr. 195/2002.

Având în vedere cele prezentate solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept a invocat disp. OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002, Norma de metrologie legala NML 021-05 astfel cum a fost modificata prin Ordinul nr. 153/2007 publicat în MOF 622/10.09.2007 si Ordinul nr. 187/2009 publicat în MOF 546/06.08.2009 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat, contrar susținerilor apelantului, că în mod corect a fost întocmit procesul – verbal conform anexei 1D, astfel cum prevede art. 181 din HG 1391/2006. Actul de constatare beneficiază de o prezumție simplă de legalitate și temeinicie, care este un mijloc de probă suficient, sarcina probei contrare revenind petentului.

Apreciază că motivele invocate de petent sunt nefondate, sentința instanței de fond este legală și temeinică, dată în baza probatoriului administrat în cauză, instanța stabilind, în mod corect, că actul de constatare este legal și temeinic. Fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, probă tehnică care nu poate fi combătută decât cu o probă de cel puțin aceeași valoare, confirmând astfel constatarea poliției.

Mai arată că nerespectarea dispozițiilor legale privind nerespectarea limitelor de viteză reprezintă unele din principalele cauze ale producerii de evenimente rutiere grave, iar prin pronunțarea unor astfel de soluții arbitrare ar crea un precedent nefavorabil cu efect asupra atribuțiilor legale ce sunt stabilite conform art. 1 alin. 2 și 3 din OUG 195/2002 republicată, privind circulația pe drumurile publice, încurajând comiterea de astfel de fapte și punând în pericol sănătatea cetățenilor.

Pe cale de consecință solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică și implicit a procesul – verbal de contravenție.

Examinând sentința atacată, în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele de apel formulate, și în raport de întregul complex probator, ca și de dispozițiile aplicabile și criticile aduse instanței de fond, Tribunalul expune următoarele:

Petentul-apelant a condus autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX cu viteza de 82 km/h pe un sector cu limita de 50 km/h. Referitor la legalitatea procesului verbal, instanța constată că acesta îndeplinește cerințele legale în raport cu forma procesului verbal, precum și pe cele în raport cu fondul acestuia.

Examinând actul constatator prin prisma motivelor de nulitate invocate de apelant, instanța apreciază că acesta este legal întocmit, nefiind identificată niciuna dintre deficiențele procesului-verbal care să îi atragă ineficacitatea, în conformitate cu dispozițiile art. 16 și 17 din OG 2/2001.Motivele prezentate în petitul cererii de apel nu pot fi primite întrucît nu reprezintă mențiuni obligatorii pe care să le conțină un act de contraveție iar forma și modelul care ar fi fost nerespectate de agentul constatator nu conduc la nulitatea procesului verbal.

Fapta petentului a fost constată cu un mijloc tehnic legal omologat și verificat metrologic. Mai mult acesta în procesul verbal pe care l-a semnat a declarat că recunoaște fapta. Prima instanță în mod corect pe baza materialului probator aflat la dosar a constatat că plângerea este nefondată. Nici una din obiecțiunile pe care le aduce petentul nu pot fi primite fiind simple alegații care nu se sprijină pe nici un mijloc de probă pe când fapta reținută de agentul constatator rezultă fără dubii din vizionarea imaginilor video de pe suportul DVD depus la dosar.

Față de toate aceste considerente în baza art. 480 Cod procedură civilă tribunalul va respinge plângerea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge apelul, declarat de petentul N______ D__ N_____, cu domiciliul în mun. Iași, ____________________, ___________, ___________, jud. Iași împotriva sentinței civile nr. 1851 din 25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Fălticeni în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în Municipiul Suceava, ________________, județul Suceava, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 16 septembrie 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

B____ C_________ B_____ I___ D___ I_____ A___ O___

Red. B.C.

Jud. fond. S_____ C________

Tehnored. I.A.

Ex. 2/08.10.2015