Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
DECIZIE civilă Nr. 888/2015
Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E____ S____
Judecător I______ B_______
Grefier L____ M_____
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului V______, cu sediul în mun. Focșani, jud., V______, împotriva sentinței civile nr. 3112 din 22.05.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul E_____ A_______ D______, cu domiciliul în localitatea B_____ ___________________ jud. B_____ având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, prezenta cauza se află la primul termen de judecată
Instanța, în conformitate cu disp. art. 131 N.C.p.c., procedând la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze, reține faptul că, în conformitate cu disp. Art.32 din OG. nr. 2/2001, este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză sens în care o reține spre soluționare.
În baza disp. art.258 cu ref. la art.255 încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri, în raport de disp. art.479 NCPC, instanța în temeiul disp. art.244 alin.1 raportat la disp. 482 NCPC constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată, părțile solicitând judecarea în lipsă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V______ - Secția a II-a de C_________ Administrativ și Fiscal la data de 22.06.2015, apelanta INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______ în contradictoriu cu intimatul E_____ A_______ D______ a formulat apel împotriva sentinței civile nr.3112/22.05.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în cadrul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXXX, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelanta INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______ arată că instanța de fond a admis în mod greșit plângerea contravențională a intimatului, având în vedere că procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr.2/2001, fapta pentru care a fost sancționat petentul a fost constatată personal de către agentul constatator astfel încât procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie, contravenția a fost săvârșită de către conducătorul auto și nu de către pasagerii aflați în autovehicul, astfel încât instanța de fond a analizat în mod greșit continutul art. 99 din OUG nr.195/2002..
În drept apelul se întemeiază pe dispozițiile art. 466 și urm Cod pr. Civ. și art. 34 alin.2 din OG nr.2/2001.
În susținerea cererii sale, apelanta a solicitat proba cu înscrisuri.
În temeiul art. 411 alin. 2 Cod pr. Civilă, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Deși legal citat, intimatul E_____ A_______ D______ nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței pentru a-și exprima poziția procesuală.
Instanța de apel reține că cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei Focșani petentul E_____ A_______ D______, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx/3.09.2014 emis de I__ VRANCE.
În motivarea cererii sale petentul a arătat că la data de 3.09.2014 orale 15,35, în timp ce conducea autoturismul XXXXXXXX pe raza municipiului Focșani jud. V______ a fost oprit de un echipaj de poliție care l-a sancționa t deoarece nu purta centura de siguranță, ceea ce nu este adevărat. A mai arătat că, mașina nu poate fi condusă fără a purta centura de siguranță, deoarece este dotată cu un dispozitiv care face zgomot. În mașină se afla numitul N______ D_____ , care poate confirma faptul că purta centura de siguranță.
A solicitat anularea procesului verbal de contravenție.
A depus la dosar copia procesului verbal de contravenție și taxa de timbru.
În temeiul art 201 alin 1 N.C.P.C., Instanța a dispus comunicarea actelor și înscrisurilor intimatului cu mențiunea de a depune la dosar întâmpinare în termen de 25 de zile și documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.
Intimatul legal citat a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate. A arătat că, la data de 03.09.2014, orele 15,55, petentul a condus auto cu nr de înmatriculare XXXXXXXX , pe _______________________, fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării. A mai arătat că, fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional a fost constatată personal de agentul constatator, astfel încât procesul verbal, care a fost legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie.
A depus la dosarul cauzei, raportul motivat al agentului constatator și raportul colegului din componența patrulei.
Din oficiu instanța și-a verificat competența și a constatat că este competentă din punct de vedere general , material și teritorial potrivit disp. art 131 N.CP.C. și art 32 OG 2/2001.
Prin sentința civilă nr.3112/22.05.2015 instanța a admis plângerea formulată de petentul E_____ A_______ D______ în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______, a anulat procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/03.09.2014 și a exonerat petentul de orice răspundere.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/3.09.2014 emis de I__ V______, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în sumă de 180 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 36 alin 1 din OUG 195/2002, republicată.
Din oficiu, instanța a verificat legalitatea procesului verbal de contravenție și nu a constatat motive de nulitate prev. de art 17 OG 2/2001.
În ceea ce privește temeinicia actului de control atacat, instanța a apreciat că potrivit art 36 alin 1 OUG 195/2002 : conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție centuri de siguranță sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.
Petentul a fost sancționat în temeiul art 36 alin 1 OUG 195/2002 și i s-a aplicat o sancțiune conform disp. art 108 alin 1 lit a pct 3 OUG 195/2002.
Fapta descrisă la art 36 alin 1 OUG 195/2002, este cuprinsă în Secțiunea I – obligațiile participanților la trafic:
Fapta contravențională este descrisă la art 99 OUG 195/2002 care prevede : constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în Clasa I de sancțiuni – pct 8 - , nerespectarea obligației pasagerilor aflați într-un autovehicul de a purta în timpul deplasării pe drumurile publice centura sau dispozitivele de siguranță omologate. Punctul 8 alin 1 al art 99 OUG 195/2002 a fost modificat de pct 37 al art. 1 din OUG 69/28 iunie 2007.
Astfel, obligația conducătorilor auto de a purta în timpul deplasării centura de siguranță, prev de art 36 OUG 195/2002 nu mai constituie contravenție ci o obligație a conducătorilor auto.
Față de aceste considerente, Instanța admis în parte plângerea și a anulat în parte procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la 3.09.2014 de I__ V______, cu privire la disp. art 36 alin 1 din OUG 195/2002.
Împotriva sentinței civile nr.3112/22.05.2015 intimata INSPECTORATUL DE POLȚIE AL JUDEȚULUI V______ a formulat apel, solicitând desființarea sentinței civile apelate și modificarea acestiea în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiate.
Analizând apelul prin prisma limitelor stabilite expres de apelantă potrivit dispozițiilor art. 477 alin.1 Cod pr. Civ, precum și având în vedere probele administrate, Tribunalul apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, Tribunalul reține că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/3.09.2014 emis de I__ V______, intimatul a fost sancționat contravențional cu amendă contravențională în sumă de 180 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 36 alin 1 din OUG 195/2002, reținându-se că la data de 03.09.2014, orele 15,55, petentul a condus auto cu nr de înmatriculare XXXXXXXX , pe _______________________, fără a purta centura de siguranță pe timpul deplasării.
În drept, Tibunalul reține că potrivit art. 36 alin. 1 din OUG nr.195/2002 ”Conducatorii de autovehicule si persoanele care ocupa locuri prevazute prin constructie cu centuri sau dispozitive de siguranta omologate trebuie sa le poarte in timpul circulatiei pe drumurile publice, cu exceptia cazurilor prevazute in regulament.
În conformitate cu prevederile art. 99 alin.1 pct.8 din OUG 195/2002 Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa I de sanctiuni urmatoarele fapte savarsite de catre persoane fizice: nerespectarea obligatiei pasagerilor aflati ______________________ a purta, in timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta omologate;
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, având în vedere că doar acest aspect a fost apelat Tribunalul apreciază că nu se poate reține că fapta prevăzută de art. 36 alin.1 din OUG nr. 195/2002 120 a fost săvârșită de intimat, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.
Astfel, instanța amintește că în cauza „A_____ vs. România” Curtea Europeană a Drepturilor Omului a asimilat procedura plângerilor contravenționale celei penale, stabilind că « în materie penală problema administrării probelor trebuie analizată în lumina paragrafelor 2 și 3 din art. 6 CEDO. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție, cerând ca membrii instanței să nu plece de la ideea preconcepută că inculpatul a comis fapta atribuită, iar obligația prezentării probei revine acuzării și îndoiala e folosită în avantajul acuzatului. În plus, statele contractante trebuie să ia măsuri pozitive în garantarea dreptului la apărare, drept care implică existența, în materie, a unui echilibru între acuzare și apărare (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea Bönisch împotriva Austriei din 6 mai 1985, _______ nr. 92, pag. 15, par. 32) ».
Este adevărat că această prezumția de nevinovăție nu este absolută, în fiecare sistem de drept fiind operante prezumții de fapt și de drept (cauza Salabiaku vs. Franței), iar Convenția nu le interzice în principiu atât timp cât statele respectă cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit(cauza Janosevic vs. Suediei), cum este cazul și prezumției de legalitate a procesului verbal de contravenție. Această prezumție, ca orice prezumție legală relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că în cadrul plângerilor contravenționale, cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator. Astfel, cel sancționat nu trebuie să facă dovada nevinovăției sale ci această sarcină aparține autorității din care face parte agentul constatator, orice dubiu profitând celui acuzat de săvârșirea faptei contravenționale
Tribunalul reține și cu dispozițiile legale interne incidente, respectiv art.1 OG 2/2001, constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege(…).
Or, instanța apreciază că menținerea procesului verbal de contravenție nu se mai justifică atâta timp cât asupra vinovăției petentului există urme de îndoială și intimata nu a reușit să aducă probe certe care să dovedească acuzația sa, neputând fi stabilit cu certitudine dacă petentul a purtat sau nu centura de siguranță în timpul deplasării cu autovehiculul.
Simpla depunere a referatelor întocmite de agenții constatatori nu constituie per se o dovadă a săvârșirii faptei de către intimat, Tribunalul apreciind că acestea sunt mărturii subiective ale agenților apelantei, fără a face dovada absolută a săvârșirii faptelor de către intimat.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul formulat de apelanta INSPECTORATUL DE POLȚIE AL JUDEȚULUI V______ în contradictoriu cu intimatul E_____ A_______ D______ împotriva sentinței civile nr.3112/22.05.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în cadrul dosarului nr.XXXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L E G I I
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul Inspectoratul de Poliție al Județului V______, cu sediul în mun. Focșani, jud., V______, împotriva sentinței civile nr. 3112 din 22.05.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul E_____ A_______ D______, cu domiciliul în localitatea B_____ ___________________ jud. B_____ având ca obiect plângere contravențională.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședință publică azi 17.11.2015.
Președinte Judecător,
E____ S____ I______ B_______
Grefier,
L____ M_____
Red./Tehnored. I.B.
04.12.2015
Ex. 4
Jud.fond. L_______ S____