Cod operator: xxxxx

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SATU M___

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 23/_____________________> Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C_______ F____ M______

Judecător P____ M______

Grefier A______ A______ F____

Pe rol fiind judecarea apelului în materia C_________ administrativ și fiscal formulat de către apelantul – reclamant B____ L____, cu domiciliul procedural ales în Satu M___, __________________, jud. Satu M___, împotriva sentinței civile nr. 1775 din data de 17.04.2014 pronunțată de către Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – petent I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M___, cu sediul în Satu M___, __________________. 5/A, jud. Satu M___ și intimatul - reclamant I_____ S________, cu domiciliul în Satu M___, ______________________. 9, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CIRCULAȚIE.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care.

Președintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este legal îndeplinită.

Totodată, se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 16.01.2015, dată la care susținerile părților au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de azi.

Când în urma deliberării.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1775/17.04.2014 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu M___ a respins plângerea la contravenție formulată de petentul B____ L____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI SATU M___ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/22.04.2013 .

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 22.04.2013, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la aceeași dată, petentul contravenient B____ L____ a fost sancționat contravențional conform art. 99 alin. 1 pct. 2 din OUG nr. 195/2002 pentru încălcarea prevederilor art.116 alin.2 din HG 1391 din 2006, aplicându-i-se o amendă contravențională în cuantum de 150 lei (2 puncte amendă) și sancțiunea complementară a două puncte de penalizare.

Procesul verbal a fost încheiat în prezenta unui martor asistent, nefiind semnat de petent.

Conform prevederilor art.99 alin.1 pct.2 din OUG nr.195/2000, „(1)Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice: 2. nerespectarea obligației de semnalizare a manevrei de schimbare a direcției de mers; (2) Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit. a)”, iar conform prevederilor art.116 din HG nr.1391/2006, „(1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, depășirea, oprirea și punerea în mișcare. (2) Intenția conducătorilor de autovehicule și tramvaie de a schimba direcția de mers, de a ieși dintr-un rând de vehicule staționate ori de a intra într-un asemenea rând, de a trece pe o altă bandă de circulație sau de a vira spre dreapta ori spre stânga sau a celor care urmează să efectueze întoarcere, depășire ori oprire se semnalizează prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50 m în localități și 100 m în afara localităților înainte de începerea efectuării manevrelor”.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța a constatat următoarele:

Cu privire la legalitatea procesului verbal contestat, instanța a considerat că, în vederea justei soluționări a cauzei, judecătorul nu poate să se limiteze doar la aspectele invocate de petent în cererea sa, ci fiind sesizat cu analiza legalității actului trebuie să aibă în vedere și acele neregularități care rezultă din cuprinsul actului și care pot fi invocate de către aceasta din oficiu, în caz contrar putându-se ajunge la situația în care un act juridic nelegal întocmit să rămână în vigoare. Astfel, dacă în cercetarea legalității unui act administrativ, așa cum este procesul verbal de contravenție judecătorul învestit ar fi obligat să respecte întru-totul principiul disponibilității fără a avea posibilitatea de a verifica alte aspecte decât cele sesizate de petent în cererea sa, ar putea ajunge la situația în care, deși constată prin propriile verificări că actul este nul, în lipsa unei solicitări exprese în acest sens în conținutul cererii de chemare în judecată, ar trebui limitându-se doar la cele invocate de petent să-i respingă acțiunea și să păstreze un act nevalabil întocmit dar care produce efecte juridice.

Tocmai pentru evitarea unor astfel de consecințe nedorite pe plan procesual legiuitorul a creat cele două tipuri de sancțiuni, respectiv nulitatea absolută și relativă, diferența dintre cele două constituind faptul că prima poate fi invocată de orice persoană, inclusiv de judecător cu ocazia judecării unei acțiuni în care este sesizat cu verificarea legalității unui act.

În concret, aceasta înseamnă că în situația în care un petent nu indică în conținutul cererii sale vreo cauză de nelegalitate, judecătorul nu va fi legat de principiul disponibilității în ceea ce privește temeiurile de drept ale cererii, ci, mai mult, fiind învestit prin cerere cu soluționarea legalității actului va fi obligat să verifice respectarea acelor dispoziții legale care sunt ocrotite sub sancțiunea nulității absolute.

În cauză, petentul a invocat neregularități cu privire la modalitatea de încheiere a procesului verbal contestat și la conținutul acestuia, arătând prin cererea sa faptul că agentul constatator nu a făcut o corectă încadrare a faptei pentru care i-a aplicat sancțiunea contravențională, iar pe de altă parte, martorul asistent care a fost prezent la încheierea procesului verbal nu putea avea această calitate deoarece avea un interes în cauză, acesta fiind cealaltă persoană implicată în accident.

Susținerile petentului nu sunt întemeiate.

Chiar dacă din conținutul procesului verbal contestat rezultă cu o oarecare dificultate articolul în care este prevăzută obligația încălcată de către petent, datorită faptului că scrisului mai puțin lizibil, la o analiză mai atentă rezultă că fapta respectivă este prevăzută de art.116 alin.2 din HG 1391/2006 și nu de art.16 așa cum menționează petentul în cererea sa.

Mai mult, acest aspect nu poate fi reținut ca motiv de anulare a procesului verbal având în vedere prevederile art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, care prevede că procesul verbal va conține indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, și nu neapărat articolul din acel act normativ în care se încadrează fapta constatată. Din analiza actului contestat rezultă fără putință de tăgadă faptul că agentul constatator a menționat în procesul verbal atât actul normativ care stabilește fapta contravențională – HG nr. 1391/2006, cât și actul normativ care sancționează acea faptă – OUG nr. 195/2002.

Cu privire la calitatea de martor asistent a celeilalte persoane care a fost implicată în accident, calitate contestată de petent, instanța a apreciat că cele două calități ale persoanei respective nu se exclud, neexistând nici o normă legală care să stabilească faptul că persoanele implicate în accidente de circulație nu pot avea calitatea de martor asistent cu ocazia încheierii procesului verbal în acel caz. Astfel, deoarece procesul verbal respectiv nu a putut fi înmânat petentului la acel moment din diferite motive obiective, instanța a apreciat că în mod corect agentul constatator a procedat la încheierea procesului verbal în prezența martorului asistent care are și calitatea de intervenient în cauză.

Având în vedere toate acestea, dar și pe baza analizei actului respectiv, instanța a apreciat că procesului verbal contestat a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale, urmând a trece la verificarea temeiniciei acestuia.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a apreciat că fiind vorba de un act juridic legal întocmit de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor stabilite expres în acest sens de lege, procesul verbal de constatare a contravenției este un act autentic cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Fiind un act autentic, până la dovada contrară, procesul verbal se bucură de o prezumție de veridicitate în sensul că cele arătate în cuprinsul său, dacă au fost constatate direct (proprius sensibus), prin propriile simțuri de către agentul constatator, sunt considerate ca fiind elemente de fapt ce reprezintă adevărul.

În cauză, fapta nu a fost constatată direct de către agentul constatator, acesta încheind procesul verbal de contravenție la locul faptei unde a ajuns ulterior, fiind sesizat de producerea accidentului, pe baza cercetării făcute, cele două autovehicule nefiind mișcate până la sosirea sa.

În aceste condiții, cu atât mai mult, această prezumție de temeinicie a proceselor verbale de constatare a contravenției nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite, în anumite condiții, presupusului contravenient ca în cursul judecării plângerii sale, să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate. Cu toate acestea, inversarea prezumției în favoarea petentului nu operează automat doar prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 C.pr.civ, trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 10 C.pr.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.

În același sens, instanța a mai reținut că, în conformitate cu standardele Curții Europene a Drepturilor Omului stabilite prin jurisprudența sa constantă, unul din elementele fundamentale ale unui proces echitabil este egalitatea armelor, constând în aceea că fiecare dintre părțile aflate în litigiu beneficiază de aceleași drepturi în ceea ce privește dovedirea temeiniciei/netemeiniciei pretențiilor. În acest context, organul constatator fiind acela care întocmind procesul-verbal de constatare, acesta constituind o probă în vederea dovedirii faptei sancționate contravențional, se află din acel moment pe o poziție de superioritate având avantajul probei preconstituite care, în același timp, se bucură de o prezumție de autenticitate și de veridicitate. În aceste condiții, singura posibilitate de echilibrare a șanselor, a armelor și a garanțiilor procesuale este aceea ca presupusului contravenient să-i fie pus la dispoziție un ansamblu de mijloace procesuale prin intermediul cărora să poată dovedi netemeinicia actului sancționator.

Astfel, pentru garantarea egalității armelor în sensul restabilirii caracterul de proces echitabil în înțelesul art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va trebui să asigure un echilibru între prezumția de veridicitate si legalitate a actului sancționator ca act administrativ încheiat de către un funcționar al statului în exercitarea funcției sale și prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul. Aceste două prezumții ridicate la nivel de principii în materie contravențională nu trebuie absolutizate, atâta timp cât petentului i s-a acordat posibilitatea de a propune probe în apărare, respectându-se, astfel, garanțiile prevăzute de art. 6 par. 2 și 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând ca instanța să dea prioritate uneia sau alteia dintre cele două prezumții arătate în funcție de particularitatea speței, de motivele și probele invocate de părți.

În cauză, petentul a contestat fapta constatată prin procesul verbal de contravenție, arătând prin cererea sa că s-a asigurat anterior efectuării manevrei de schimbare a direcției de mers, iar cel care a nu a respectat regulile de circulație privind efectuarea manevrei de depășire a fost intervenientul din cauză, acesta depășindu-l fără să se asigure.

Cu toate că petentul a solicitat prin cererea sa încuviințarea probei cu martori și pe cea cu expertiza, acesta nu a arătat nici numele martorilor propuși și adresa acestora și nici obiectivele unei eventuale expertize, conform prevederilor art. 194 C.pr.civ.

Mai mult, având în vedere împrejurările în care s-a produs accidentul, lipsa unor martori obiectivi de la fața locului și mai ales faptul că agentul constatator nu avut posibilitatea de a constata direct faptul că petentul nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, element esențial în stabilirea vinovăției petentului, instanța a solicitat acestuia să depună la dosar actele care dovedesc starea tehnică a tractorului pe care-l conducea, asigurarea acestuia, verificarea tehnică obligatorie efectuată în termen și eventuale fotografii efectuate cu ocazia accidentului produs.

Cu toate acestea, petentul nu a depus niciun fel de dovadă în sprijinul susținerilor sale. Mai mult din fotografiile depuse de către intervenient (fila 52) rezultă că lampa de semnalizare a tractorului condus de petent prezenta avarii, acesta neavând posibilitatea de a semnaliza intenția de schimbare a direcției de mers, conform prevederilor legale.

Având în vedere acestea, precum și cele menționate de către agentul constatator în nota sa explicativă din 21.10.2013 (fila 27), aspecte care nu au fost contestate prin niciun mijloc de probă de către petent, instanța a apreciat că petentul se face vinovat de nerespectarea prevederilor art.116 alin.2 din HG nr.1391/2006 acesta nesemnalizând prin punerea în funcțiune a luminilor indicatoare de direcție cu cel puțin 50 m în localități și 100 m în afara localităților înainte de începerea efectuării manevrelor, motiv pentru care aplicarea sancțiunii complementare prevăzută de art.9 alin.1 pct.2 din OUG nr.195/2002 este justificată.

Cu privire la proporționalitatea sancțiunii aplicate în raport cu pericolul social al faptei săvârșite, instanța a apreciat că, aceasta a fost corect stabilită de către organul constatator, cu atât mai mult cu cât petentul avea posibilitatea de a achita jumătate din amenda aplicată în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal contestat, cuantumul acesteia reducându-se astfel la 75 lei, ceea ce reprezintă o sumă nesemnificativă în raport cu daunele însemnate produse intervenientului prin accidentul de care petentul se face vinovat și de asemenea în raport cu starea de pericol major creată din cauza nerespectării de către petent a obligațiilor ce îi reveneau în astfel de situații.

Prin urmare, întrucât petentul nu a făcut dovada, potrivit dispozițiilor art.249 C.pr.civ., unei stări de fapt contrare cu cea reținută în cuprinsul actului de sancționare, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins plângerea acestuia ca neîntemeiată.

Cu privire la solicitarea intervenientului de obligare a petentului la plata cheltuielilor de judecată, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, în raport cu prevederile art.452 C.pr.civ. și drept urmare, având în vedere chitanța depusă de intervenient la dosar (fila 59), prin care acesta face dovada acestor cheltuieli, a obligat petentul la plata sumei de 700 de lei către intervenient, cu titlu de onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul B____ L____ solicitând admiterea apelului, în principal anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție.

În motivarea căii de atac exercitate apelantul arată că hotărârea instanței de fond este nelegală si netemeinică, în primul rând datorită încălcării dreptului la apărare si a principiului echității, astfel:

Pentru termenul din 10.04.2014, ocazie cu care s-a dezbătut cauza în fond, precizează că prin apărător ales a formulat cerere de amânare, arătând motivul pentru care apărătorul nu se poate prezenta fiind plecat la Înalta Curte de Casație si Justiție, prin aceeași cerere solicitând încuviințarea probei testimoniale, indicând numele si adresa martorului, respectiv a depus înscrisuri în probațiune, respectiv constatări întocmite de un expert judiciar si schița locului accidentului. Cu toate acestea instanța de fond a respins cererea de amânare și nu s-a pronunțat absolut deloc prin hotărâre asupra probelor pe care le-a produs respectiv pe care le-a propus a fi administrate, menționând într-un mod cu totul ciudat că deși s-a dat posibilitatea nu a depus nicio dovadă în susținerea plângerii.

Pentru aceste considerente, apelantul apreciază că instanța nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei respectiv asupra unor probe si a soluționat cauza cu încălcarea dreptului la apărare impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu privire la fondul cauzei, apelantul arată că instanța în realitate nu a analizat sub nicio formă starea de fapt respectiv veridicitatea celor consemnate în procesul verbal reținând în esență că nu a produs probe în susținerea plângerii si nu s-a conformat solicitării instanței de a depune la dosar acte care dovedesc starea tehnică a tractorului si asigurarea pentru acesta fără să prevadă vreo sancțiune pentru nerespectarea acestei dispoziții, si în pofida faptului că din dosarul cauzei rezultă foarte clar că asemenea acte nu există, respectiv nu sunt necesare pentru un tractor agricol.

De asemenea, arată apelantul, punând în balanță prezumțiile de veridicitate si legalitate a actului sancționator si a prezumției de nevinovăție de care beneficiază într-un mod chiar ironic si în contradicție cu cele constatate chiar de judecătorul fondului a acordat prioritate primului principiu. Astfel, deși s-a menționat în hotărâre că fapta nu a fost constatată direct de agentul constatator, acesta ajungând ulterior la fața locului, respectiv din probele administrate rezultă că petentul nu a fost prezent, fiind rănit în accident si dus la spital, nu existau martori oculari identificați în momentul respectiv, agentul constatator a întocmit procesul verbal doar pe baza susținerilor părții adverse si interesate respectiv a numitului I_____ S________ care avea tot interesul să susțină faptul că petentul nu a semnalizat intenția de virare la stânga si că el a vrut să depășească în mod legal.

Precizează faptul că fără să fie respectat principiul „auditur _________________________ încă din dreptul român respectiv fără să fi luat poziția petentului, în mod unilateral si total incorect s-a stabilit starea de fapt, din acest punct de vedere procesul verbal fiind în mod evident netemeinic întocmit din punctul de vedere a culpei stabilite. Astfel, apelantul susține că a respectat regulile de circulație, a semnalizat intenția de virare la stânga, însă numitul I_____ S________ având o viteză excesivă și dorind să-l depășească din stânga si nu să-l ocolească din dreapta astfel cum prevede regulamentul, a cauzat accidentul. Faptul că a prezentat instanței poze cu semnalizatorul spart, arată apelantul, nu are relevanță probatorie deoarece în urma impactului dintre cele două vehicole se putea produce această avarie respectiv fiind tractor agricol si nefiind necesară înmatricularea, respectiv permis de conducere pentru acesta, nu este necesară nici verificarea tehnică, semnalizarea schimbării direcției de mers potrivit Regulamentului de circulație pe drumurile publice, putându-se efectua inclusiv cu mâna.

În orice caz, arată apelantul, o corectă stare de fapt se putea stabili în urma administrării probelor pe care le-a solicitat si anume declarația martorului pe care l-a indicat în scris si efectuarea unei expertize de specialitate administrată în urma acestuia si a consultării actelor pe care le-a depus, si care nu au fost luate în considerare de către instanța de fond.

Pentru aceste considerente, apelantul solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă prevederile art.476 și urm. Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare intimatul I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI SATU M___ a solicitat respingerea apelului.

Prin întâmpinare intimatul - intervenient I_____ S________, a solicitat respingerea apelului.

În motivare (filele 24, 25) intimatul – intervenient arată că la al 4-lea termen de judecată, cauza a fost soluționată. Învederează că de fiecare dată litigiul a fost amânat la cererea reprezentantului petentului, fără a administra probe în cauză sau fără a solicita încuviințarea administrării lor. Intimatul – intervenient arată că nu s-a opus primelor trei cereri de amânare, deși dispozițiile art.222 Cod de procedură civilă permit amânarea cauzei o singură dată pentru lipsă de apărare.

De asemenea, arată intimatul – intervenient, cererea de amânare a apărătorului petentului formulată pentru data de 10.04.2014 nu era justificată, nefiind atașat niciun înscris în dovedirea motivului de amânare invocat. Raportat la numărul mare de amânări solicitate de apărătorul petentului, cu atât mai mult această cerere de amânare era și nelegală, arată intimatul – intervenient. În consecință, arată că a fost respinsă legal de către instanța de fond, cu respectarea disp.art.22 Cod de procedură civilă și cu respectarea aceleiași dispoziții legale a fost amânată pronunțarea, pentru ca reprezentantul petentului să poată depune concluzii scrise.

Precizează intimatul – intervenient faptul că probele arătate în cuprinsul plângerii la contravenție nu au putut fi administrate pentru că nu s-a cerut nici măcar în scris, la momentul la care s-au formulat cererile de amânare, încuviințarea administrării lor. Arată că instanța de judecată nu putea administra aceste probe din oficiu, din două motive:

a) Ar fi nerespectat dispozițiile imperative ale art.194 lit.e Cod de procedură civilă care prevede obligația reclamantului de a solicita înfățișarea în persoana pârâtului persoană fizică și atașarea interogatoriului la cererea de chemare în judecată pentru pârâtul persoană juridică, precum și indicarea numelui și adresei martorului ce dorește a fi audiat. Din aceste motive, intimatul - intervenient apreciază că și în cazul în care cererile de probațiune ar fi fost solicitate a fi administrate, s-ar fi impus respingerea lor, pentru nerespectarea disp.art.194 lit.e Cod de procedură civilă.

În consecință, intimatul – intervenient arată că instanța nu a încălcat dreptul la apărare al petentului, ci pur și simplu partea nu și l-a exercitat, deși a avut la dispoziție 4 termene de judecată.

b) Arată că raportat la restul probelor administrate de celelalte părți, care au fost apreciate ca suficiente pentru lămurirea cauzei, în baza acestora s-a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

De altfel, intimatul – intervenient arată că nici prin cererea de apel nu s-a solicitat administrarea unor probe; în consecință apreciază că apelul urmează a fi soluționat tot prin prisma probelor administrate.

Precizează intimatul – intervenient faptul că instanța de fond a arătat în considerentele sentinței sale că el, care a fost implicat în accidentul rutier, poate avea calitatea de martor semnatar al procesului verbal de contravenție. Arată că nu există niciun impediment legal în acest sens. Învederează că se impunea prezența unui martor la emiterea procesului verbal de contravenție, raportat la faptul că nu era prezent contravenientul la întocmirea sa, din motive obiective.

De asemenea, arată că tractorul condus de apelant nu are asigurare de răspundere civilă, însă raportat la obiectul cauzei, nu are relevanță (în sensul că litigiul pur și simplu se soluționează în cadrul procesual în care s-a soluționat, fără să se impună a se cita și asiguratorul).

Cu privire la susținerea că nu trebuie să aibă nici măcar verificarea tehnică făcută, arată intimatul – intervenient, în condițiile în care circulă pe drumurile publice, aceasta este o afirmație fără suport juridic. Cu acel tractor, arată intimatul – intervenient, desigur că se pot efectua munci agricole pe câmp, însă autovehiculele care circulă pe drumurile publice (tractorul circulă chiar pe drum național), este obligatoriu să aibă efectuată inspecția tehnică periodică, pentru a nu pune în pericol traficul rutier. Ori tocmai acest lucru s-a întâmplat, arată intimatul – intervenient, tractorul avea semnalizarea defectă și apelantul a virat stânga fără a semnaliza intenția de schimbare a direcției de mers dar și fără a se asigura stânga.

Precizează că din cuprinsul fotografiilor depuse la dosar, care prezintă avariile celor 2 autovehicule implicate în accident, este clar că apelantul a efectuat un viraj brusc stânga, în timp ce el se afla în depășirea legală a acestuia.

Învederează intimatul – intervenient faptul că schița și constatările efectuate de exp.V___ C_________ constituie o probă extraprocesuală, pe care nu și-o susține. Arată că au fost efectuate în lipsa sa și ulterior accidentului, când autovehiculele nu se mai aflau la locul accidentului, deci nu au valoare probatorie în cauză.

Analizând sentința civila atacată , prin prisma motivelor de apel invocate, cât și a dispozițiilor art.476 și 479 din Noul Cod.proc.civ., Tribunalul a apreciat următoarele:

Tribunalul reține că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 22.04.2013 de către intimată, apelantul petent fost sancționat pentru săvârșirea faptelor contravenționale prevăzute de art. 116 alin. 2 din HG nr.1391/2006 reținându-se în sarcina sa că în data de 22.04.2013 a condus tractorul rutier cu nr. de înmatriculare TURULUNG 350 și la un moment dat nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga și a fost acroșat de autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXX, care efectua regulamentar manevra de depășire a tractorului condus de apelantul petent

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de control judiciar reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute .

Instanța mai reține, de asemenea, și împrejurarea că faptelor reținute în sarcina petentului li s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile HG nr. 1391/2006 act normativ ce a stat la baza constatării contravențiilor și aplicării sancțiunilor aferente.

În mod corect instanța de fond a înlăturat criticile petentului și a constatat că la o analiză mai atentă a actului constatator contestat rezultă că fapta reținută în sarcina petentului este cea prevăzută de art.116 alin.2 din HG nr.1391/2006.

Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Tribunalul constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contravenție, intra în sfera „acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Tribunalul mai reține că potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza I___ P__ c. României, hotărârea din 28 iunie 2011), Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existența în dreptul național. Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urma prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59). Curtea a mai reținut că petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă și că petentul nu a fost pus într-o situație dezavantajoasă față de autorități pentru simplu fapt că regimul contravențional este diferit de regimul aplicabil în penal.

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută în sarcina petentului- contravenient, instanța de apel a apreciat că acesta nu a învederat suficiente argumente pentru a răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție.

Argumentele de fapt invocate de către petent prin plângere nu sunt suficiente prin ele însele pentru a înlătura probele administrate în susținerea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, iar petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator, în mod temeinic și legal prima instanță a constatat că actul de control contestat este temeinic și legal sub aspectul săvârșirii contravenției de către petent și sub aspectul vinovăției acestuia.

Instanța de apel apreciază că instanța de fond a administrat probele care sunt utile pertinente și concludente cauzei, nerezultând elemente care să formeze convingerea tribunalului că procesul verbal atacat ar fi netemeinic, prin urmare, constată că sentința atacată în prezenta cauză se întemeiază pe o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză.

Instanța de apel apreciază că nu se impune trimiterea spre rejudecare a cauzei , neputându-se reține lipsa de rol activ a acesteia .Instanța de fond a analizat actul constatator sub aspectul temeiniciei și legalității în baza probatoriului de la dosar și nu i se poate imputa nici o culpă că nu s-au administrat și alte probe în condițiile în care cauza că a fost amânată cauza la cererea reprezentantului petentului la nu mai puțin de 3 termene (28.11.2013; 23.01.2014; 20.03.2014) și s-a dispus și amânarea pronunțării cauzei pentru a se da posibilitatea depunerii de concluzii scrise .

Instanța de fond nu a soluționat cauza cu încălcarea dreptului de apărare a petentului doar prin prisma faptului că nu a admis cererea de probațiune formulată , aceasta fiind formulată în plângerea contravențională la modul general - probe testimoniale, înscrisuri , expertiza – fără indicarea tezei probatorii, fără ca instanța de fond să aibă posibilitatea verificării îndeplinirii cerințelor prevăzute de art.255 C.pr.civ. Nici indicarea ulterioară a numelui martorului (fila 50 ) nu face posibilă verificarea condițiilor cerute pentru ca o probă să fie admisă, potrivit dispozițiilor C.pr.civ. Ba mai mult , deși instanța de fond a solicitat petentului apelant să depună la dosar actele care dovedesc starea tehnică a tractorului pe care-l conducea, asigurarea acestuia, verificarea tehnică obligatorie efectuată în termen și eventuale fotografii efectuate cu ocazia accidentului produs, acesta nu a depus nici un fel de dovadă în sprijinul susținerilor sale.

Dealtminteri, instanța de apel reține aceeași atitudine vis-a-vis de propunerea probelor și în fața instanței de apel - indicarea generică a probelor în cererea de apel, iar ulterior (după dezbateri) indicarea numelui și adresei unui martor, fără arătarea tezei probatorii . (Ar fi de subliniat faptul că în cererea de apel se menționează că nu au existat martori oculari.)

Potrivit art. 12, alin. (1) NCPC, drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna credință, potrivit scopurilor în vederea căruia au fost recunoscute de lege si fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părți.

De altfel, obligația executării obligațiilor si a exercitării drepturilor civile cu bună credință si potrivit ordinei publice si a bunelor moravuri este guvernata si în normele de drept civil material, aceasta incumbând atât persoanelor fizice, cât si celor juridice (potrivit art. 14, alin. 1 NCC).

Pentru cele ce preced, constatând că prima instanță a procedat la o analiză și soluționarea corectă a plângerii formulate, în lipsa unor motive de nulitate de ordine publică a sentinței apelate, în temeiul art.476, 479 și 480 alin.1 Noul Cod proc.civ., instanța urmează să respingă apelul formulat și să păstreze sentința civila apelata.

Reținând culpa procesuală a apelantului, în temeiul art. 453 C.pr.civ. îl va obliga la plata către intervenientul intimat a cheltuielilor de judecată ocazionate, respectiv onorariu avocat , conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul B____ L____, CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul procedural ales în Satu M___, _________________, jud. Satu M___, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLITIE AL JUDETULUI SATU-M___, având cod fiscal xxxxxxx, cu sediul în municipiul Satu - M___, __________________. 5/A, județul Satu M___, și intimatul - intervenient I_____ S________, cu domiciliul procedural ales în Satu M___, _______________________. 9, jud. Satu M___ împotriva Sentinței civile nr. 1775/17.04.2014 pronunțată de Judecătoria Satu M___, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o păstrează în întregime.

Obligă apelantul la plata către intervenientul I_____ S________ a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 20.01.2015.

Președinte, C_______ F____ M______		Judecător, P____ M______
	Grefier, A______ A______ F____

Red.P.M./23.01.2015.

Tehnored_VD /23.01.2015.

5 ex. – _____________.cu: B____ L____, IPJ Satu M___, I_____ S________

Jud.fond: P____ E____ M_____