Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
287/2015 din 21 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 287

Ședința publică de la 21 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - C_____ M______ P______

JUDECĂTOR - L______ ȘTEFUC

GREFIER - D______ D_______

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul V_______ I____ domiciliat în București, _________________ ___________,__________ Sector 5 împotriva sentinței civile nr. 2777/29.09.2014 pronunțata de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești ___________________.60 jud. Prahova.

La apelul nominal făcut in ședința publica a răspuns pentru apelantul V_______ I____, avocat ales N______ I_____, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care:

Apărătorul apelantului având cuvântul, solicita încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța încuviințează la solicitarea apelantului proba cu înscrisuri, proba pe care o considera utila, pertinenta si concludentă soluționării cauzei.

Aparatorul apelantului depune la dosar istoricul sancțiunilor cu care figurează in evidentele IGPR apelantul și arata ca nu mai are cereri de formulat in cauza.

Instanța luind act că nu mai sunt cereri de formulat in cauza, față de actele si lucrările dosarului considera cauza in stare de judecata si acorda cuvintul in dezbateri.

Aparatorul apelantului având cuvântul, solicită admiterea apelului, iar pe fond anularea procesului verbal de contraventie. În subsidiar solicita inlocuirea santiunii aplicate cu sanctiunea avertismentului întrucat instanta de fond nu a analizat corect probatoriul administrat in cauză. Nu solicită cheltuieli de judecata.

T R I B U N A L U L

Asupra apelului de față :

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Câmpina sub nr. XXXXXXXXXXXXX și formulată în termen legal, petentul V_______ I____ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 16.03.2014, prin care a fost sancționat pentru fapta prev. de art. 102/3/e din OUG 195/2002 rep. constând în aceea că a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe DN 1 E60 km 96 fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 151 km/h (+51 km/h).

De asemenea a solicitat obligarea Politiei rutiere la restituirea permisului de conducere reținut abuziv și în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea prevazuta de art 108 alin 1 pct d pct 3 respectiv pentru depășirea cu 41 -50 km /h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv.

In motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a circulat cu viteza reținută de agentul constatator, solicită a se dispune înlocuirea sancțiunii prevăzute la art.102/3/e din OUG 195/2002 cu cea prevăzută la art.108 al.1 pct.3.d .

Petentul a mai menționat că au fost încălcate Normele de Metrologie Legală 021-05 aprobate prin ODGBRML nr.301/2005.

In drept plângerea a fost întemeiată pe disp. art.6 al.3 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale , art.118 al.1 din OUG 195/2002, Disp.OG 2/2001

In dovedirea plângerii petentul a depus la dosar procesul verbal de contravenție, în copie cartea de identitate.

Intimatul a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată întrucât fapta a fost constatată cu mijloace tehnice omologate.

Au fost depuse la dosar în copie Atestatul operatorului nr.022/2010, Fișa de evidență auto a petentului, Raport din 14.04.2014 ,Planșe foto , Proces verbal de recepție a lucrărilor de verificare metrologică (f.20-29

Prin precizarea plângerii petentul a susținut nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție prin întocmirea lui cu nerespectarea art 16 alin 1 din OG 2/2001 rep respectiv indicarea greșită a textului de lege care menționează contravenția, neindicarea sancțiunii complementare în procesul verbal de contravenție, încălcarea art 21 din OG 2/2001 rep privind persoana care a constata fapta este alta decât cea care a aplicat sancțiunea .

Cu privire la fondul cauzei s-a susținut existența marjei de eroare și a neconcludenței fotografiilor în care apar două autovehicule care circulă simultan, neutilizarea corectă a aparatului radar mobil acesta fiind încă în perioada de testare, motive pentru care se justifica aplicarea sancțiunii avertismentului, suficientă pentru evitarea pe viitor a comiterii de astfel de fapte, mai ales că în speță nu s-a produs un eveniment rutier deci nu a existat un grad sporit de pericol social.

In cauză au fost administrate probe cu înscrisurile depuse de ambele părți la dosar.

Prin sentinta civilă nr. 2777/29.09.2014 Judecătoria Câmpina a respins plângerea formulată de petentul V_______ I____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 16.03.2014 în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA și a mentinut procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 16.03.2014, ca temeinic și legal.

Pentru a pronunța aceasta sentință prima instanța a reținut că:

“ Petentul a fost sancționat contravențional întrucât la data de 16.03.2014 ora 11.34 a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe DN 1 E60 km 96 fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 151 km/h (+51 km/h).

Fapta reținută în sarcina petentului, a fost constatată cu mijloace tehnice omologate fiind pe deplin dovedită cu planșele foto ale înregistrării efectuată cu aparatul radar Autovision _________ 181 montat pe auto MAI xxxxx, verificat metrologic și folosit de operatorul instruit conform Atestatului nr.022/2010. Din procesul verbal de recepție lucrării de verificare metrologică încheiat la data de 18.02.2014 depus la filele 28, 29 dosar coroborat cu certificatul de aprobare de model nr. 012 /13.03.2009 depus la fila 27 dosar rezultă cu certitudine că cinemometrul utilizat a fost verificat metrologic .

Practica judiciară în materie a consolidat aplicarea legislației speciale în sensul neretinerii marjei de eroare în spețe de acest gen și nici obligativitatea aplicării sancțiunii de către agentul constatator, față de specificul contravențiilor și a modalității tehnice de măsurare a vitezei de circulație a autovehiculelor .

În consecință, având în vedere importanța valorilor sociale ocrotite de lege, numărul mare de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză , cu consecințe de cele mai multe ori grave, se apreciază ca s-a realizat o corectă individualizare a sancțiunii aplicate care asigură caracterul preventiv si sancționator al acesteia cu respectarea criteriilor de individualizare prev de art 20 ,21 din OG 2/2001 rep. Au fost astfel avute în vedere atât circumstanțele reale ale comiterii faptei, viteza de circulație, depășirea cu 51 km /h a vitezei legale cât și circumstanțele personale, cazierul contravențional al petentului depus la fila 25 dosar, din care rezulta sancțiunile anterioare aplicate pentru fapte de același gen , aspect care dovedește perseverența petentului în comiterea contravențiilor la regimul legal de viteză în trafic.

Cu privire la textul de lege mentionat în procesul verbal de contravenție , indicarea art 121 alin 1 din OUG 195 /2002/HG nr.1391/2006 în loc de art 121 din anexa la HG 1321 /2006 este o eroare de mică importantă ce nu poate fi interpretată ca neindicarea actului normativ ce reglementează contravenția pentru a atrage nulitatea absolută a actului sancționator pentru acest motiv, cu atât mai mult cu cât fapta există fiind dovedită cu certitudine. ”

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul V_______ I____, înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal, la data de 26.11.2014.

În motivarea apelului a arătat că nu are importanță cât de mare sau mică este eroarea, așa cum a argumentat instanța de fond, procesul verbal fiind lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, adică prin neindicarea actului normativ ce stabilește și sancționează contravenția.

Se mai arată că a invocat nulitatea absolută a procesului verbal prin încălcarea art. 21 din OG 2/2001, dar instanța de fond nu face referire la acest aspect. Astfel, agentul ce l-a tras pe dreapta și a completat procesul verbal nu a constatat nimic, nu avea calitatea de operator radar, ci doar i s-a comunicat prin stația radio o presupusă viteză de un coleg, care a operat cu radarul în altă parte. Nu este posibilă substituirea unui agent constatator de către altul, motiv ce atrage nulitatea absolută a procesului verbal.

Totodată la data întocmirii procesului verbal i s-a reținut permisul de conducere, cu toate că agentul constatator nu menționează nimic despre aplicarea acestei măsuri tehnico administrative și nici de sancțiunea complementară a suspendării.

Cu privire la fondul cauzei se arată că fotografiile depuse de intimată nu sunt concludente și edificatoare, apărând două autovehicule care circulă simultan; deci, nu se știe cu exactitate ce autoturism a fost vizat, care a avut viteza de deplasare cea mai mare.

Mai mult, în partea stângă sus apare litera T, de la „test”, de unde rezultă destul de clar că aparatul radar nu și-a terminat autotestarea, se afla în perioada testului, deci nu era încă calibrat și astfel de măsurători, făcute în acel moment cu el, nu constituie probe edificatoare.

Se arată deasemenea că nu este de acord cu considerentele instanței de fond cu privire la individualizare; a depășit viteza admisă pe acel sector de drum cu 1km/h, deci se afla în marja de eroare maximă tolerată pentru viteze de peste 100 km/h. Totodată nu e un „recidivist” în domeniul circulației rutiere întrucât în 40 de ani a depășit viteza maximă de 6 ori, deci o dată la 7 ani.

Solicită în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale și a sancțiunii complementare cu cea a avertismentului, necesară și suficientă pentru a determina evitarea pe viitor a comportamentului contravențional.

În drept apelantul a invocat dispozițiile art. 466-482 C__.

Intimata, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare a arătat că instanța a reținut corect că eroarea materială din procesul verbal este lipsită de importanță; deasemenea rolul operatorului radar se limitează la funcționarea corectă a aparatului și colectarea, sistematizarea și transmiterea informațiilor colectate de aparat, agent constatator fiind doar cel ce încheie procesul verbal.

Referitor la semnificația literei T, aceasta reprezintă viteza țintei (se anexează în acest sens adresa BRML).

În ceea ce privește eroarea tolerată, se arată că aceasta se aplică cu ocazia verificărilor metrologice, neaplicându-se în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor.

În dovedirea apărărilor intimata a depus, în copie: buletin verificare metrologică, adresa BRML.

Apelantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că-și menține susținerile

Arată că este de necrezut cum un organ de control poate să afirme cu seninătate că mențiunile eronate din procesul verbal nu dovedesc existența unei vătămări suferite din moment ce tocmai datorită acestei erori a rămas fără permisul de conducere. Totodată art. 21 din OG 2/2001 este destul de clar că nu este permisă substituirea unui agent cu altul.

Se reiterează totodată susținerile cu privire la omisiunile instanței de fond și neconcludența fotografiilor.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în materie, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

În cererea de apel, petentul contestă legalitatea formală a procesului verbal, considerându-l nul absolut întrucât nu s-ar fi indicat actul normativ ce stabilește și sancționează contravenția conform art. 16 din OG 2/2001. Pe lângă faptul că procesul verbal indică ambele acte normative relevante (102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 și art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006), singura posibilă eroare materială rezultând din modalitatea de redactare din care ar putea reieși că articolul indicat pentru ambele e 121 alin. 1, mai trebuie menționat că în speță nu poate fi vorba oricum de o nulitate absolută.

Astfel, art. 17 din OG 2/2001 sancționează cu nulitatea absolută, necondiționată de vătămare aspectele limitativ enumerate în respectivul text, iar nu și dispozițiile impuse de art. 16 din OG 2/2001.

Așa cum arată și Decizia 22/2007 a ÎCCJ (recurs în interesul legii) orice alte aspecte (în afară de cele din art. 17 din OG 2/2001), pentru a atrage nulitatea, sunt condiționate de o vătămare efectivă a petentului (de notat că vătămarea e reprezentată de afectarea drepturilor sale, iar nu de o eventuală sancțiune corect aplicată de care petentul se simte „vătămat”), care în speță nici măcar nu este indicată.

Petentul comite o gravă eroare când arată că vătămarea produsă de eroare este rămânerea sa fără permis, din moment ce sancțiunea complementară a suspendării a fost atrasă de comiterea faptei, iar nu de indicarea unui articol din HG și pentru actul sancționator de bază (cu alte cuvinte o astfel de indicare nu a atras în niciun fel alte sancțiuni decât cele legale, care reies și din citirea cu atenție a procesului verbal). Esențială a fost descrierea corectă a faptei și încadrarea în textul sancționator - 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002, ce determină implicit și sancțiunea complementară, expres prevăzută de textul sancționator indicat, astfel că nu poate exista nici vătămare în sensul neidicării exprese a sancțiunii complementare (iar măsura tehnico-administrativă automată, a reținerii permisului, în ciuda afirmațiilor petentului, este bifată în procesul verbal).

În ceea ce privește faptul că agentul ce a făcut constatarea nu ar fi același cu cel ce a aplicat sancțiunea, motiv de nelegalitate invocat de petent probabil în baza art. 21 din OG 2/2001, petentul dă o greșită interpretare normei legale care arată că (art. 21 alin. 1 din OG 2/2001) „agentul constatator, prin procesul verbal de constatare, aplică și sancțiunea”. Această situație este descrisă per a contrario cu cazul când sancțiunea nu poate fi aplicată de agentul constatator, ci de o altă autoritate, la constatarea acestuia (art. 20 alin. 2 din OG 2/2001).

Faptul că materialul probator în vederea încheierii procesului verbal (în speță filmarea, planșele foto, constatarea efectivă), ar fi fost executat de un alt agent constatator nu impietează cu nimic ca procesul verbal de sancționare să fie încheiat, în baza acestuia, de un alt agent constatator competent în materia respectivă. Interpretarea contrară ar conduce la concluzii aberante pentru instituțiile ce au drept sarcină sancționarea contravențiilor complexe, în condițiile în care, conform acestea susțineri interpretative cu care instanța nu poate fi de acord, toate probele ar trebui obținute de același agent constatator ce încheie procesul verbal.

În ceea ce privește semnificație literei „T”, petentul se vădește a fi în eroare, adresa 9536/2010 a BRML, arătând că respectiva literă are cu totul altă semnificație decat testare și anume TARGET (țintă), exprimând viteza vehicului urmărit de cinemometru.

Cu privire la constatarea pretins netemeinică a depășirii vitezei legale cu 51 km/h, cu referire la pretinsa încălcare a dispozițiilor Normei Metodologice NML 021-05 care arată că eroarea maximă tolerată pentru cinemometre ce funcționează atât în regim de deplasare, pentru viteze mai mari sau egale cu 100 Km/h este de 4 %, cum corect a arătat și instanța de fond, erorile maxime tolerate pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, sunt cele indicate în paragraful 3.1.1 lit. c din NML 021-05, însă verificarea și a acestor cerințe se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele. Prin urmare aceste cerințe nu se aplică în funcționarea propriu zisă a aparatelor radar, în funcționarea acestora valoarea cea mai probabilă fiind cea indicată de măsurătoare.

Cum cinemometrul care a efectuat înregistrările în cauză este omologat și verificat metrologic, se constată că inclusiv erorile maxime tolerate au fost analizate în momentul eliberării de către Biroul Român de Metrologie Legală a buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx/18.02.2014 (f. 19 dosar).

Ca urmare, Tribunalul apreciază că agentul constatator nu trebuia să aibă în vedere tolerantele menționate de NML 021-05, în sensul recalculării vitezei, astfel ca reținerea depășirii de către petent a vitezei legale cu 51 km/h este corectă, încadrarea juridică făcută contravenției, fiind corespunzătoare.

Ca și în cazul oricărei constatări tehnice făcută cu aparate de măsură, pentru determinarea și constatarea săvârșirii contravenției s-au avut în vedere valorile efectiv determinate cu mijloacele tehnice de măsură certificate, omologate și verificate metrologic, cu respectarea dispozițiilor art. 109 alin.2 din OUG 195/2002.

Nu există nici un temei pentru a se aplica acestor valori prezumtivele erori de măsurare care se au în vedere numai pentru determinarea îndeplinirii de către acestea a parametrilor de funcționalitate optimă cu ocazia verificărilor metrologice.

Această marjă de eroare nu înseamnă că e mai probabil ca petentul să fi circulat cu mai puțin de 151 km/h decât e probabil să fi circulat cu peste 151 km/h și, în orice situație, valoarea de departe cea mai probabilă (iar adevărul judiciar vizează stabilirea împrejurării cu cel mai mare grad de probabilitate) rămâne cea indicată (151). Marja maximă de eroare indică situațiile de excepție (valoarea lor maximă); or valoarea probatorie a unei determinări științifice se impune instanței, și în lumina prezumțiilor simple, ca fiind valoarea cea mai probabilă a acesteia, iar nu o alta, mai improbabilă.

Tribunalul mai reține că intimatul a făcut dovada săvârșirii acestei contravenții de către apelantul - petent, prin dovezile depuse la dosar, respectiv fotografii radar (f. 22-23 dosar fond), buletin de verificare metrologică, iar petentul intimat nu a administrat probe prin care să dovedească o altă situație de fapt decât cea reliefată de actul sancționator; așa zisa neconcludență a acestora nu poate fi reținută, din moment ce este evident că mașina țintă era Volkswagenul condus de petent, a doua mașină de care vorbește acesta apărând doar parțial, în extremitatea dreaptă și nefiind direct în raza aparatului de măsurat.

Tribunalul constată de asemenea că sancțiunile aplicate petentului sunt legal stabilite și corect individualizate, conform criteriilor prev. de art. 21 al.3 din OG2/2001, avându-se în vedere cuantumul cu care s-a depășit viteza legală (care este de + 51 km/h, iar nu +1 km/h, cum arată petentul raportându-se la limitele legale ale abaterii celei mai grave, iar nu la limitele legale permise), frecvența foarte mare de comitere a acestui gen de fapte, urmările posibile – fiind de notorietate faptul că viteza excesivă constituie o cauză preponderentă de comitere a accidentelor de circulație, precum și atitudinea petentului față de fapta comisă și de valorile sociale ocrotite de normele legale nesocotite de către acesta; față de toate aceste aspecte nu este necesară reindividualizarea sancțiunilor și înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.

În consecință, potrivit disp. art. 480 C__, Tribunalul urmează sa respingă apelul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge apelul formulat de apelantul V_______ I____ domiciliat în București, _________________ __________,_______________ 5, împotriva sentinței civile nr. 2777/29.09.2014 pronunțata de Judecătoria Câmpina în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE PRAHOVA, cu sediul în mun. Ploiești ___________________.60 jud. Prahova, ca neîntemeiat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21.04.2015

Președinte, Judecător,

P______ C_____ M______ Ștefuc L______

Grefier,

D_______ D______

Operator date cu caracter personal nr. 5595

Red. PCM/ Tehnored. jud. PCM/ Gref. DD./ 2 ex./19.08.2015

J.F. Negoiasă V_______ – Judecătoria Câmpina

d.f. XXXXXXXXXXXXX

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025