Document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001.xxxxxx
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 731/21.01.2016
Ședința publică din data de 21.01.2016
Instanța constituită din:
PRȘEDINTE: L_______ G______
Grefier: F_____ J_____
Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petent M_____ L________ L____ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PVC R 15 xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța a lăsat cauze la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauze, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul a făcut referatul cauzei, după care,
În temeiul art. 101 din OG 15/2002., instanța reține că este competentă general, material și teritorial în soluționarea cauzei.
În temeiul art. 238 C.pr. civ instanța estimează durata de cercetare a procesului la un termen de judecată.
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, după care, rămâne în pronunțare și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, petenta M_____ L________ L____ a solicitat în contradictoriu cu intimata CNADNR anularea procesului-verbal de contravenție _______ 15 nr. xxxxxxx/03.08.2015 și exonerarea de plata amenzii.
În motivarea plângerii, petenta a învederat în esență faptul că a vândut autoturismul în data de 12.08.2014.
În drept, a invocat OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002.
În susținerea plângerii a depus înscrisuri (f. 3-11).
La data de 29.10.2015, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În susținerea întâmpinării a invocat lipsa de opozabilitate a contractului de vânzare cumpărare, că acesta produce efecte numai între părțile contractante, având valoarea unui înscris sub semnătură privată, iar schimbarea proprietarului devine opozabilă terților din momentul înregistrării în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări.
În drept, a invocat OG nr. 2/2001, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI 7669/2010.
În susținerea întâmpinării , a depus înscrisuri.
În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______ 15 nr. xxxxxxx/03.08.2015 a fost sanctionată petenta cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se că la data de 09.04.2015, ora 16,50, autoturismul cu nr. de inmatriculare XXXXXXXX, aparținând petentei, a circulat pe DN 26 Km 8+800 m, în dreptul loc. Vanatori, judetul Galati, fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută de art.8 alin.1 și sancționată de art.8 alin.2 din OG nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și cu principiul preeminenței dreptului, verificând mai întâi legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de dispozițiile art.17 din O.G. nr.2/2011 sub sancțiunea nulității absolute exprese.
Sub aspectul temeiniciei, instanța va analiza dacă contestatoarea are calitatea de subiect activ al faptei contravenționale, respectiv dacă norma juridică i se adresează.
Conform art.8 din OG nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
De asemenea, potrivit art.7 din același act normativ, responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile revine în exclusivitate utilizatorilor români, care sunt definiți de dispozițiile art.1 alin.1 lit.b) din OG nr.15/2002, precum și de dispozițiile art.1 alin.6 lit.a din Ordinul nr.769/2010 ca fiind persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Analizând înscrisurile administrate în cauză, instanța reține că autovehiculul cu nr. de identificare WVGZZZ1TZ6W204758 a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din data de 12.08.2014 (f. 7), fiind ulterior întocmit de DITL Cl Sector 1 procesul-verbal de scoatere din evidență mijloace de transport nr. xxxxxx/27.08.2014 (f. 9).
Obligația de a solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate aparținea noului proprietar, așa cum rezultă de altfel și din dispozițiile art.11 alin.4 din OUG nr.195/2002 potrivit cărora „în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar. Pentru realizarea acestei operațiuni și emiterea unui nou certificat de înmatriculare, noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului”.
În același sens sunt și prevederile art.8 din Ordinul nr.1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, care stabilesc că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează la cererea noului proprietar.
Făcând aplicarea în cauză a celor mai sus stabilite instanța constată că contractului de vânzare-cumpărare din data de 12.08.2014 este un înscris sub semnătură privată cu dată certă atribuită prin procesul-verbal de scoatere din evidență mijloace de transport nr. xxxxxx/27.08.2014 (f. 9) și care face dovada transferului dreptului de proprietate, având în vedere că se aplică principiul consensualismului în cazul actelor juridice cu titlu translativ de proprietate având ca obiect un bun mobil individual determinat.
Rezultă așadar că la data săvârșirii contravenției petenta nu mai avea în proprietate autoturismul.
Pentru aceste considerente, constatând că petenta nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, titularul obligației de a deține rovinietă valabilă fiind, începând cu 13.08.2014, noul proprietar al vehiculului.
Nu se poate imputa petentei lipsa de diligență a noului proprietar care nu a efectuat ulterior achiziționării autovehiculului de la petentă formalitățile cerute de lege în această situație, pentru corecta evidență a acestora, din momentul predării actelor mașinii petenta nemaiavând nicio posibilitate de a acționa. Obligativitatea de a solicita autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra autovehiculului, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestuia, aparține noului proprietar, potrivit art.11 alin.4 din OUG 195/2002.
Pentru toate aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal este netemeinic și nelegal, motive pentru care va admite plângerea și va anula procesul-verbal de contravenție _______ 15 nr. xxxxxxx/03.08.2015, exonerând petenta de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională privind pe petent M_____ L________ L____ cu domiciliul în sector 1, București, __________________________, ____________ și pe intimat C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA – CESTRIN cu sediul în sector 6, București, _____________________. 401A.
Anulează procesul-verbal de contravenție _______ 15, nr. xxxxxxx/03.08.2015 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE L_______ G______ |
GREFIER F_____ J_____
|
Red. L.G., Teh. L.G. F.J.
4 ex./17.02.2016