Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
682/2014 din 10 septembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 682/2014

Ședința publică de la 10 Septembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE D______ D_____ A________, judecător

Judecător M______ B____

Grefier E____ R_____

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de intimata P_______ C______ BUGHEA DE SUS împotriva sentintei civile nr. 417/ 25 02 2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX intimată fiind petenta V___ M____, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părtile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus de către apelanta-intimată răspuns la întâmpinare, după care:

Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp. art 411 c.pr.civ, nemaifiind alte cereri de formulat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și reține apelul spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea introdusă la această instanță și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX din 27.11.2013, petenta V___ M____ a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nr. 5514, încheiat la 15.11.2013 de P_______ Bughea de Sus, județul Argeș, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea actului de sancționare.

În motivarea plângerii sale, petenta a arătat că, în fapt, la data de 13.11.2013, prin adresa nr. 5473/13.11.2013, P_______ comunei Bughea de Sus i-a acordat acesteia un termen de 5 zile lucrătoare pentru depunerea actelor necesare eliberării autorizației pentru executarea unei mansardări, respectiv până la data de 20.11.2013, însă la data de 14.11.2013 - ing. S_____ D_____ și martorul S______ R_____ Ș_____ s-au prezentat la domiciliul său, solicitându - i să semneze un proces-verbal necompletat, spunându-i-se că în cuprinsul procesului verbal se va consemna un nou termen de 30 de zile pentru obținerea documentelor necesare pentru autorizarea lucrărilor de construcții.

Pentru întocmirea documentației necesare, petenta mai arată că la data de 15.11.2013 a solicitat primăriei comunicarea titularului dreptului de proprietate asupra terenurilor vecine, însă la aceeași dată a primit prin poștă procesul verbal semnat cu o zi înainte, prin care P_______ comunei Bughea de Sus i-a aplicat amenda în cuantum de 1.000 lei, în conformitate cu art. 26 al. 1 lit. a din Legea 50/1991.

În drept, plângerea este întemeiată pe prev. art. 31 din OUG 2/2011.

În susținerea cererii sale, petenta a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție nr. 5514/15.11.2013, adresa nr. 5473/13.11.2013, certificatul de urbanism nr. 28/02.10.2013 și cererea nr. 5522/15.11.2013, și în original, chitanța nr. xxxxxxx/27.11.2013 prin care a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 20 lei.

La data de 20.12.2013, intimata a formulat și depus la dosar întâmpinare (f:16, 17), prin care a solicitat respingerea plângerii, arătând că procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, iar fapta săvârșită de petentă întrunește elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționată.

În susținerea întâmpinării, P_______ comunei Bughea de Sus, prin primar N______ T____, a depus la dosar, în copii certificate, adresele nr. 4330/12.09.2013, nr. 4769/04.10.2013, nr. 4930/15.10.2013, răspunsurile din partea Primăriei comunei Bughea de Sus la adresele nr. 4330/12.09.2013 și nr. 4930/15.10.2013, procesul verbal nr. 5514/15.11.2013 (f:18-23).

La data de 16.01.2014, petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f:26, 27), prin care solicită admiterea plângerii dedusă judecății și anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 5514 din 14/15.11.2014,

Prin rezoluția din 17.01.2014, în conformitate cu art. 201 al. 4 NCPC, constatând că petenta a depus răspuns la întâmpinare conform art. 201 al. 3 NCPC și procedura administrativă a fost parcursă, instanța a dispus fixarea primului termen de judecată la data de 25.02.2014, cu citarea părților în cauză.

În dovedirea celor expuse, petenta a solicitat, și instanța i-a încuviințat proba cu înscrisuri, ca fiind o probă utilă,pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 417/2014 a Judecătoriei Câmpulung a fost admisă în parte plângerea și s-a înlocuit amenda în cuantum de 1000 lei cu sancțiunea avertismentului și au fost menținute celelalte dispoziții din procesul verbal de contravenție.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Analizând temeinicia procesului verbal prin prima probelor invocate instanța reține, conform art 26 din legea 50/1991,,(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;” iar art 3 din lege prevede că ,,… a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11;”.

Din descrierea faptei în procesul verbal de contravenție se reține că petenta, proprietar al unei construcții casă, a întreprins lucrări de extindere prin mansardare la imobil fără a avea emisă autorizație de construire.

Din documentele prezentate de reclamantă rezultă că la data la care s-a efectuat controlul de reprezentanții Primăriei Bughea de Sus, data de 11.11.2013, era emis certificatul de urbanism nr.4691/30 09 2013, dar nu se formulase cerere pentru emiterea autorizației.

La fila 9 dosar, există cererea petentei adresată Primăriei Bughea de Sus, înregistrată sub nr. 5522/15.11.2013, ulterior datei la care s-a efectuat controlul și ca efect al adresei nr. 5473/13.11.2013 înaintată petentei de către P_______ Bughea de Sus.

În această situație instanța constată că la data efectuării efective a controlului petenta construia extinderea mansardă fără a deține autorizație de construire emisă în conformitate cu art 3 lit a din legea 50/1991, motiv pentru care a fost sancționată în mod temeinic și legal.

Apărările petentei în sensul că începeau ploile și acelea conform cărora, primăria refuză să-i elibereze autorizația nu sunt de natură să o absolve de vinovăție, întrucât petenta avea obligația ca mai întâi să-și obțină autorizația de construire și abia apoi să ridice acoperișul în vederea mansardării construcției.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța apreciază în conformitate cu art. 7 și 21 din OUG 2/2001 că aceasta trebuie reindividualizată pe fondul faptului că petenta a înțeles să intre în legalitate, adresându-se cu cerere pentru emiterea autorizației, și-a întocmit actele cerute de lege și nu a continuat să execute lucrările de mansardare.

De asemenea, instanța constată că în acest moment nu petenta mai este în culpă pentru faptul că nu deține autorizația de construcție, ci însăși emitenta P_______ Bughea de Sus, care îi solicită petentei un document care în conformitate cu art. 7* pct. 2.5.6 din anexa 1 la Legea 50/1991 nu este necesar pentru extinderea locuinței prin mansardare, adică nu este necesar ,, acordul vecinilor ”.

Pentru aceste considerente instanța apreciază că scopul sancționator al legii va fi atins și printr-o sancțiune cu AVERTISMENT, motiv pentru care va înlocui amenda aplicată petentei cu avertismentul acesteia. Vor fi menținute celelalte dispoziții din procesul verbal de contravenție până la _______________________________>

Pentru aceste considerente, instanța va urma să admită în parte plângerea contravențională, să înlocuiască amenda aplicată petentei V___ M____ în cuantum de 1.000 lei, cu sancțiunea „ AVERTISMENT” și să mențină celelalte dispoziții din procesul verbal nr. 5514/15 11 2013, încheiat de P_______ comunei Bughea de Sus, ca temeinice și legale.

În mod greșit instanța de fond a reținut că petenta a înțeles să intre în legalitate în ceea ce privește mansardarea imobilului, petenta fiind somată de mai multe ori să nu continue lucrările.

În extinderea făcută de către reclamantă era necesar și acordul vecinilor întrucât contravenienta s-a extins chiar pe linia de hotar.

Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței.

Analizând apelul tribunalul constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală reținând că petenta nu se află în situația prevăzută la pct.2.5.6 din Legea nr. 50/1991, lucrarea de mansardare nu pune în pericol construcțiile vecine existente, nu este o lucrare nouă, fiind vorba despre o consolidare a construcției vechi.

De asemenea prima instanță a făcut o judicioasă individualizare a sancțiunii având în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, faptul că nu a mai fost sancționată anterior, precum și împrejurarea că urmare a procesului verbal de contravenție din 15.11.2013 a fost depusă de către petentă la primărie întreaga documentație necesară obținerii autorizației.

De asemenea instanța de fond a reținut corect că petenta nu a mai fost sancționată contravențional apreciindu-se cu privire la proporționalitatea dintre fapta comisă și persoana petentei și concluzionând că sancțiunea cu avertismentul este îndestulătoare.

Pentru toate aceste considerente tribunalul va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul declarat de intimata P_______ C______ BUGHEA DE SUS, cu sediul în ____________________, județul Argeș, împotriva sentintei civile nr. 417/ 25 02 2014 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX intimată fiind petenta V___ M____, cu domiciliul în ____________________, _______________________, județul Argeș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10 Septembrie 2014.

Președinte,

D______ D_____ A________

Judecător,

M______ B____

Grefier,

E____ R_____

Red. M.B

Dact. NE/ 4 ex

20.10.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025