Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ALBA IULIA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2914/2015 din 24 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA A___ I____

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2914/2015

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N_______ C______-D_____

GREFIER: M____ L_____



Pe rol se află judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petentul O_____ I___ N______ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, având ca obiect, anulare proces verbal de contravenție PABX NR. xxxxxx.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de avocat L____ I___, lipsind intimatul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că intimatul a depus la dosar prin serviciul registratură Buletin de verificare metrologică.

Mandatarul petentului solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată și în consecință a se dispune exonerarea de la plata amenzii aplicate și anularea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pentru 30 de zile.


INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față,

Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 11.05.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul O_____ I___ N______ a chemat în judecată pe intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, solicitând să se dispună anularea procesului verbal __________ nr. xxxxxx încheiat în data de 05.05.2015, exonerarea de la plata amenzii aplicate și anularea sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere pentru 30 de zile.

În motivarea acțiunii petentul a arătat că la data de 05.05.2015 a fost oprit de către un organ al poliției care i-a adus la cunoștință faptul că nu a cordat prioritate de trecere unui pieton și i-a solicitat prezentarea permisului de conducere. În continuare petentul a susținut că starea de fapt reținută în procesul verbal nu corespunde realității întrucât în intrersecția arătată numai printr-un viraj la dreapta se trece peste trecerea de pietoni iar în procesul verbal se reține un viraj la stânga. De asemenea petentul a precizat că nu a sesizat vreun pieton aflat în traversare la momentul în care a pătruns în intersecție, iar dacă a existat vreun astfel de pieton nu a lezat în nici un fel trecerea acestuia prin locul marcat corespunzător.

Tot prin cererea sa petentul a susținut că procesul verbal atacat este lovit de nulitate și pentru că împrejurările constatate nu sunt confirmate de un martor asistent și nici nu conține justificarea lipsei unui asemenea martor în condițiile prevăzute de art 19 din OG nr. 2/2001.

În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei (f. 9).

Anexat plângerii au fost depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul procesul verbal __________ nr. xxxxxx din data de 05.05.2015(f.6), dovada înlocuitoare a permisului de conducere(f.7), actul de identitate(f.8).

La data de 26.05.2015, intimatul a depus la dosar întâmpinare (f.17), solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, analizând procesul verbal atacat rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16. alin. (1) cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din Ordonanța nr. 2/2001, modificată, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

De asemenea intimatul a susținut că prin procesul-verbal de contravenție atacat petentul a fost sancționat contravențional întrucât prin încălcarea prevederilor art. 135 lit. h din HG 1391/2006 a săvârșit contravenția prevăzută de art.100 alin.3 lit b din din OUG 195/2002, fapta săvârșită fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe auto cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx.

Intimatul, a mai precizat că apreciază că sancțiunea aplicată reprezintă o justă individualizare a răspunderii contravenționale, în raport cu criteriile stabilite de art.21. alin.3 din O.G. nr.2/2001. Astfel, sancțiunea a fost în mod corect stabilită de către agentul constatator și trebuie menținută în ansamblul ei, acestea fiind limitele prevăzute de lege.

În probațiune, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri

În drept, a invocat prevederile O.G.2/2001. ale OUG nr. 195/2002 republicată.

Anexat întâmpinării au fost depuse raportul agentului constatator(f.18), cazier auto al petentului (f.19) precum și CD cu înregistrarea faptei contravenționale.

În temeiul art.223. alin.3 din Codul de procedura civilă, intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În data de 19.05.2015, petentul a depus la dosar întâmpinare (f. 25), prin care a arătat că suplimentar celor precizate în plângerea introdusă învederează instanței că autoturismul pe care îl conduce petentul are numărul de înmatriculare XXXXXXXXX iar în procesul verbal apare precizat autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX. De asemenea petentul a solicitat să se depună de către intimată certificatul de verificare metrologică a aparatului radar.

La data de 11.11.2015 intimatul a depus la dosar buletinul de verificare metrologică a aparatului radar(f.41-42).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 05.05.2015, a fost întocmit de către un agent din cadrul IPJ A___-Poliția Mun. A___ I____, procesul-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx /05.05.2015 prin care petentului O_____ I___ N______ i-au fost aplicate 4 puncte amendă în valoare totală de 390 lei, pentru comiterea contravenției prev. de art.125 lit.h din HG nr.1391/2006, și sancționată de art.100 alin.3 lit. b din OUG 195/2002, reținându-se faptul că a condus autoturismul marca Audi, de culoare maro, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, iar la intersecția dintre Piața I____ M____ și ______________________ acordat prioritate de trecere la doi pietoni aflați în traversarea regulamentară a străzi Ardealului, pe sensul său de mers în fața băncii Italo Romena, așa cum reiese din actul atacat (f.6).

Examinând mai întâi procesul-verbal de contravenție în discuție sub aspectul legalității, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor condițiilor de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulității absolute.

În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că procesul verbal atacat a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 19. din Ordonanța 2/2001 având în vedere faptul că împrejurările constatate în procesul verbal nu sunt confirmate de un martor asistent,iar actul atacat nu conține justificarea lipsei unui asemenea martor, instanța o apreciază ca lipsită de temei pentru următoarele considerente:

În prima teză a art. 19 alin 1 din Ordonanța 2/2001 legiuitorul stabilește regula în sensul că procesul verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient iar în teza a II-a a art. 19 alin 1 din Ordonanța 2/2001 sunt stabilite limitativ situațiile în care un martor asistent trebuie să semneze procesul verbal respectiv atunci când contravenientul nu se afla de față, refuza sau nu poate să semneze.

Instanța constată că procesul verbal ___________ PABX nr. xxxxxx /05.05.2015 a fost încheiat în prezența petentului și cuprinde semnătura olografă a acestuia la rubrica contravenient astfel încât nu era necesară prezența unui martor asistent întrucât nu exista niciuna din situațiile premisă prevăzute de art. 19 alin 1 teza a II-a care să impună o atare formalitate. În aceste condiții, în mod firesc, nu era necesară nici precizarea motivelor pentru care actul atacat a fost încheiat în lipsa unui martor asistent.

Pe de altă parte chiar în situația în care am admite că procesul verbal nu poartă semnătura petentului si a martorului asistent și nici nu cuprinde motivele care au condus la încheierea sa în acest mod conform prevederilor art 19 alin 3 din Ordonanța 2/2001 procesul verbal ar fi lovit de o nulitate relativă și virtuală condiționată de dovedirea unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului ori petentul nu face dovada vreunei astfel de vătămări

Cât privește însă temeinicia procesului verbal atacat, instanța reține mai întâi că în materie contravențională - în lumina jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului care a statuat că prezumția de nevinovăție - una din garanțiile specifice ale dreptului la un proces echitabil consacrat de art.6 din Convenție (și implicit, corolarul acesteia, exprimat în adagiul „in dubio pro reo”) trebuie să guverneze și domeniul dreptului contravențional, în măsura în care o faptă din sfera acestei forme de ilicit juridic poate fi calificată ca fiind „o acuzație în materie penală” (în sensul autonom al acestei noțiuni convenționale europene) - situația de fapt consemnată în actul de constatare a contravenției trebuie confirmată prin administrarea de probe, ce cad în sarcina agentului constatator.

În acest sens jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului admite că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este un drept absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană. în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988. paragr. 28. cauza Vastherga Tari Akticholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002. paragr.l 13).

Forța probantă a rapoartelor și a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, cu condiția ca echitabilitatea procedurilor în ansamblu să nu fie afectată (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Astfel, existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).

Convenția impune, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, ca o anumită proporție între prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (cauza c. I___ P__ împotriva României pct. 31).

Astfel, instanței in revine sarcina de a respecta proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu lăsa nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Reținând că fapta contravențională reținută în sarcina contravenientului a fost constată prin mijloace tehnice, instanța apreciază că prezumția simplă de temeinicie de care actul atacat se bucură este una fragilă în raport cu prezumția de nevinovăție astfel încât pentru a nu afecta echitabilitatea procedurii în ansamblul este necesar ca intimată să depună dovada obținută prin mijloacele tehnice. În cauză intimatul depune proba astfel obținută.

Din vizionarea înregistrării depuse de intimat instanța constată că este filmat un autoturism marca Audi de culoare deschisă, al cărui număr de înmatriculare nu este vizibil clar, care la intersecția dintre Piața I____ M____ și ____________________________ la dreapta fără a acorda prioritate de trecere la doi pietoni aflați în traversarea regulamentară a străzi Ardealului, pe sensul său de mers în fața băncii Italo Romena.

Astfel având în vedere că împrejurările ce reies din vizionarea probei video contrazic parțial starea de fapt reținută în procesul verbal atacat precum și împrejurarea că din înregistrarea video nu se poate observa numărul de înmatriculare al autoturismului ce traversează intersecția instanța apreciază că se naște un dubiu suficient de serios cu privire la săvârșirea fapteli de către petent astfel încât prezumția de temeinicie de care se bucură actul atacat să fie răsturnată și să facă prevalentă prezumția de nevinovăție.

În considerarea celor anterior expuse instanța apreciază prezumția de temeinicie răsturnată si în consecință sarcina probei răsturnată la rândul său, fiind reactivată prezumția de nevinovăție și revenind astfel intimatului datoria de a proba cele reținute prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Având în vedere că raportul agentului constatator propus în probațiune de intimat emană exclusiv de la acesta, instanța apreciază că nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și, în consecință, nu s-a demonstrat dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal contestat. Astfel instanța apreciază că se naște un dubiu suficient cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat, dubiu care planează asupra veridicității situației de fapt reținute de agentul constatator și care nu poate profita decât petentului

Pentru considerentele anterioare instanța apreciază că procesul verbal __________ nr. xxxxxx /05.05.2015 nu este temeinic întocmit astfel că urmează să admită plângerea contravențională și în consecință să dispună anularea procesului verbal PABX nr. xxxxxx /05.05.2015, exonerând petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 390 lei precum și de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul O_____ I___ CNP: xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în A___ I____ _____________________.22 ___________ _________________ contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___, cu sediul în A___ I____, ____________________.1, jud. A___.

Anulează procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxx /05.05.

Exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 390 lei precum și de la executarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria A___ I____, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C______-D_____ N_______ L_____ M____


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025