ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 174
Ședința publică din 15 ianuarie 2016.
Președinte: C______ L____ D______
Grefier: C_____ R_____ N______
S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul N________ D____ F_____ în contradictoriu cu IPJ A___, împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx, încheiat la data de 19.10.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă și 32 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
În baza art. 238 Cod procedură civilă estimează durata procesului la o zi, iar conform art. 255 și 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, fiind utile și concludente în soluționarea cauzei.
În baza art. 244 alin.1, nemaifiind alte cereri sau excepții, constată încheiată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 394 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ la data de 22.10.2015, petentul N________ D____ F_____ în contradictoriu cu IPJ A___ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx, încheiat la data de 19.10.2015 și transformarea amenzii în avertisment și înlăturarea sancțiunii complementare de reținere a permisului, precum și a amenzii întrucât nu este întocmit legal și temeinic, iar starea de fapt reținută nu este în concordanță cu realitatea.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în baza procesului verbal de contravenție antemenționat a fost sancționat cu amendă în sumă de 525 lei, iar ca măsură complementară, reținerea permisului de conducere pe perioada de 30 zile, reținându-se în sarcina sa că în data de 19.10.2015, în jurul orelor 19, a condus autoturismul marca Opel dinspre Podgoria spre UTA în zona P-ța Gării din A___, nu ar fi respectat semnificația culorii roșii a semaforului la trecerea de pietoni și ar fi efectuat traversarea acesteia pe culoarea roșie a acestuia.
Petentul a arătat că a condus autoturismul regulamentar iar în dreptul intersecției semaforizate a traversat această intersecție în mod regulamentar pe culoarea verde a semaforului. S-a mai arătat că dacă nu ar fi respectat semnificația culorii roșie a semaforului și ar fi traversat pe culoarea roșie cu siguranță în acel moment în acre ar fi trecut ar fi lovit vreun pieton care traversa trecerea de pietoni sau ar fi observat faptul că semaforul pentru pietoni este pe culoarea verde.
Petentul a arătat că nu se consideră vinovat de nici o contravenție, starea de fapt relatată în procesul verbal nu corespunde realității. S-a mai arătat că are carnetul de conducere de peste 20 ani și nu a fost implicat niciodată în vreun eveniment rutier, este conducător auto de meserie și își câștigă existența din acest lucru.
În drept, s-au invocat prevederile OG 2/2001.
În probaține s-a depus procesul verbal contestat.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal, petentei nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 alin. 1 din Legea 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
S-a arătat că reținerea permisului s-a făcut în mod legal în baza art. 111 al. 1 lit. c din OUG 195/2002, deoarece pentru fapta săvârșită se prevede suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
S-a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 30 al. 3, lit. c din OUG 195/2003 „semnalul de culoare galbenă împreună cu cel de culoare roșie interzic trecerea”. Chiar dacă s-ar admite că vederea i-ar fi fost estompată de către basculanta oprită în fața sa înainte de trecerea de semafor, petentul trebuia să se asigure că aceasta indică culoarea verde ce permite trecerea și nu culoarea roșie, astfel că procesul verbal trebuie privit ca fiind temeinici și legal întocmit de agentul constatator, iar plângerea respinsă deoarece rezultă că petentul și-a asumat riscul nerespectării dispozițiilor legale.
S-a mai arătat că agentul a întocmit procesul verbal de contravenție în conformitate cu art. 52 al. 1 din HG 1391/2006, iar ca măsură complementară a reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile în conformitate cu art. 100 al. 3 lit. d din OUG 195/2002. de asemenea s-a mai arătat că probele administrare de petent nu sunt de natură a conduce la concluzia că în cauză s-ar impune aplicarea eventualei sancțiuni a avertismentului întrucât faptele contravenționale reținute petentului sunt pericloase prin însăși săvârșirea lor, aducându-se atingere siguranței circulației pe drumurile publice.
Cât privește fapta petentului, intimatul a arătat că aceasta a existat și a fost corect individualizată, fiind aplicat minimul prevăzut de lege pentru fapta săvârșită, aspect ce denotă preocuparea agentului de a aplica prevederile legale raportat la particularitățile cazului și la conduita petentului.
Situația de fapt reținută în procesul-verbal este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind investit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca ultim scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.
De asemenea s-a arătat că procesul verbal fiind un act întocmit de agentul de poliție în exercițiul funcțiunii, se recunoaște valoarea probatorie a înscrisului care constată starea de fapt, beneficiind de prezumțiile de legalitate, autenticitate și veridicitate având forță probantă, fiind întocmit în formă ad validitatem cu respectarea condițiilor de formă și fond în scopul producerii efectelor juridice pentru care a fost întocmit.
Intimatul a arătat că petentul putea evita cu ușurință situația creată dacă ar fi dat dovadă de mai multă responsabilitate sau de mai puțină nepăsare față de lege.
S-a arătat că până la proba contrară, procesul verbal face dovada celor consemnate. S-a mai arătat că petentul se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa prin procesul verbal, motivele indicate de acesta nefiind susținute de către dovezi care să conducă la ideea unei stări de fapt diferită față de cea consemnată în procesul verbal.
S-a arătat că procesul verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forța probantă dar face dovada situației de fapt până la proba contrară probă care trebuie făcută de petent în raport strict de fapta reținută prin procesul verbal.
Intimata a arătat că fapta petentului a existat și a fost încadrată juridic corespunzător, petentului nefiindu-i pricinuită vreo vătămare care potrivit art. 175 al. 1 din Legea 134/2010 să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului.
Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx, încheiat la data de 19.10.2015, petentul N________ D____ F_____ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 1050 lei(420+630) pentru încălcarea dispozițiilor art. 52 alin.1 și art. 147 alin.1 din HG nr. 1391/2006.
În sarcina petentului s-a reținut că, la data de 19.10.2015, ora 19,23, în Piața Gării din A___, a condus auto Opel cu nr. AR xxxxxx, dinspre Podgoria spre UTA, iar la P-ța Gării trece pe culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune și nu are actul de identitate și permisul de conducere asupra sa. Petentul a fost înregistrat video.
Petentul a semnat procesul verbal cu următoarea mențiune: ,, am trecut pe culoarea verde a semaforului”, iar prin plângerea formulată a contestat doar fapta prevăzută de art. 52 (1) din HG nr. 1391/2006,.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, instanța constată că acesta îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la temeinicia procesului-verbal, instanța reține că potrivit art. 52 (1) din HG nr. 1391/2006, Semnalul de culoare roșie interzice trecerea.
În filmarea video depusă de intimată la dosar nu este vizibil auto Opel cu nr. AR xxxxxx condus de petent care să treacă pe culoarea roșie a semaforului.
Filmarea, la momentul de debut redă momentul în care un auto era deja în traversare pe culoarea roșie, iar din imagine nu rezultă nici marca și nici nr. de înmatriculare.
Mai mult, apoi, filmarea este întreruptă de două ori, pentru ca la final să apară în imagine auto din cauză.
Astfel, în speță, în aprecierea instanței, față de obiecțiunea petentului în sensul că a trecut pe culoarea verde, în lipsa imaginilor video concludente, instanța apreciază că există motive temeinice de îndoială cu privire la săvârșirea faptei prevăzute de art. 52 (1) din HG nr. 1391/2006, descrisă în procesul verbal contestat, iar această situație trebuie interpretată întodeauna în favoarea petentului, conform regulii „ in dubio pro reo”, regulă ce constituie un complement al prezumției de nevinovăție.
Pentru aceste considerente, care în concret vizează obligația instanței de respectare a prezumției de nevinovăție a petentului coroborată cu lipsa unui probatoriu administrat de intimată în vederea dovedirii vinovăției petentului, instanța, în baza art. 34 din OG nr. 2/2001, urmează să admită în parte plângerea formulată în cauză de petent în ceea ce privește sancțiunile aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 52 alin.1 din HG nr. 1391/2006, și să anuleze în parte procesul verbal contestat în sensul dispozitivului prezentei.
Deoarece nu a fost contestată fapta prevăzută de art. 147 alin.1 din HG nr. 1391/2006, instanța va menține procesul verbal ___________ nr. xxxxxx, încheiat la data de 19.10.2015, pentru această contravenție.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea la contravenție formulată de petentul N________ D____ F_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Secusigiu, nt.71, jud. A___, în contradictoriu cu intimatul IPJ A___ , cu sediul în A___, __________________, cu privire la procesul verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx, încheiat la data de 19.10.2015, pe cale de consecință, anulează procesul verbal în parte în ceea ce privește sancțiunile aplicate pentru contravenția prevăzută de art. 52 alin.1 din HG nr. 1391/2006. Menține în rest procesul verbal contestat.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședința publică azi, data de 15.01.2016.
Președinte, Grefier,
C______ L____ D______ C_____ R_____ N______
Red. CLD/CN/4 ex. /2 ______________
Se comunică cu:
petent - N________ D____ F_____ - Secusigiu, nt.71, jud. A___,
intimatul - IPJ A___ - A___, __________________ nr. 17 – 19, jud. A___