Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXanulare proces verbal de contravenție
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 799/2015
Ședința publică din data de 21.09.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: B______ L_____
JUDECĂTOR: T________ C_______
GREFIER: S_____ M____
Pe rol judecarea apelului formulat de apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 31.10.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, intimați fiind petenții P.F.A. P_______ L____ și P_______ L____.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, pentru apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, consilier juridic M_____ L_____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care consilier juridic M_____ L_____ depune la dosarul cauzei delegația de reprezentare nr. A_AJR28113/09.09.2015 și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Constatând că nu mai sunt alte solicitări, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților prezente pe fondul cauzei.
Consilier juridic M_____ L_____, pentru apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat și menținerea procesului verbal de constatare și sancționarea a contravenției ca fiind legal și temeinic întocmit. Arată consiliera că, la momentul controlului efectuat, societatea nu a avut registru unic de control, iar dovada achiziționării a fost făcută ulterior controlului. Având în vedere acest lucru, solicită admiterea apelului.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. xxxxx din 31.10.2014, instanța a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de petenta PFA P_______ C. L____, prin reprezentant legal P_______ C. L____, în contradictoriu cu intimata Administrația Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generala Antifraudă Fiscală, a înlocuit amenda contravenționala in suma de 1000 lei aplicată petentei prin procesul verbal de contravenție __________ nr. 7857/20.01.2013, cu avertisment și a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut faptul că prin procesul - verbal de constatare și sancționare a contravenției __________ nr. 7857 din 20.01.2014, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 1000 lei, pentru săvârșirea a contravenției prevăzute de art. 7 lit. a din legea nr. 252/2003, modificată.
Împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției petenta a formulat la data de 27.01.2014, în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului - verbal, prezenta plângere.
Examinând procesul - verbal de contravenție prin prisma exigentelor de forma prevăzute de O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a constatat că acesta îndeplinește rigorile legii sub aspect formal. Este adevărat că în cuprinsul procesului – verbal de contravenție, a fost menționată ca dată a săvârșirii contravenției, anul 2013 în loc de anul 2014, însă o atare mențiune este în mod cert rezultatul unei simple erori materiale, data săvârșirii faptei fiind neîndoielnic în 2014, așa cum însăși petenta a arătat. Pe de alta parte, textul legal sancționează cu nulitatea absoluta lipsa datei contravenției, iar nu înscrierea eronată. Odată menționată data săvârșirii contravenției în procesul – verbal, chestiunea nulității absolute pentru formalismul existentei datei este depășit, desigur, aceasta neexcluzând posibilitatea și necesitatea verificării corecte a datei săvârșirii contravenției cu toate consecințele ce decurg din aceasta, de la existenta efectiva a faptei, la chestiuni privind prescripția sancționării sau executării, aspecte care pot, de asemenea, în cazul confirmării lor, să atragă consecința nulității procesului – verbal.
Verificând, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 și temeinicia procesului - verbal de contravenție contestat, instanța a apreciat că situația de fapt reținută prin procesul – verbal de contravenție corespunde realității. Astfel, petenta nu a contestat existenta faptei în materialitatea sa, apărările sale referindu-se strict la formalitățile procesului – verbal, iar nu la temeinicia faptei.
În ce privește însă sancțiunea de natură a fi aplicată conduitei contravenționale constatate, instanța, reținând existența faptei cu conținut contravențional și vinovăția petentei la săvârșirea acesteia, a apreciat că împrejurările concrete de săvârșire a faptei imprimă acesteia un grad de pericol social redus, căruia trebuie să-i corespundă în plan sancționator o măsură echivalentă, potrivit art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, petenta și-a corijat ulterior conduita, întocmind registrul corespunzător, și este la prima abatere contravențională.
F___ de cele sus arătate, instanța, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, a apreciat că scopul stabilirii și sancționării răspunderii contravenționale poate fi atins și prin aplicarea avertismentului, potrivit art. 7 și art. 5 teza 1 din O.G. nr. 2/2001.
În conformitate cu dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a atras atenția petentei asupra pericolului contravențional al faptei săvârșite, arătând că repetarea în viitor a conduitei contravenționale nu va putea justifica din nou clementa de care beneficiază în prezent.
Pentru aceste motive, instanța a admite în parte plângerea formulata si a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 1000 lei aplicată petentei cu sancțiunea “avertismentului”.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimată, plângerea fiind corect formulată în numele și pentru persoana sancționată, așa cum rezultă din cuprinsul plângerii, aceasta cu atât mai mult cu cât, în cazul unei persoane fizice autorizate, exista identitate care conduce la o răspundere directă a persoanei titulare a unei atari forme de organizare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale și constatarea faptului că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit.
În susținerea acestei soluții se arată că gravitatea faptei constă în aceea că, pentru o perioadă lungă de timp, petenta nu s-a conformat dispozițiilor legale, ceea ce crează o imposibilitate a organului de control de a verifica ce măsuri au fost luate urmare a controalelor anterioare, când s-au realizat și în ce măsură s-au dus la îndeplinire obligațiile stabilite.
Registrul unic de control are ca scop evidențierea tuturor controalelor desfășurate la contribuabil de către toate organele de control specializate, în domeniile: financiar-fiscal, sanitar, fitosanitar, urbanism, calitatea în construcții, protecția consumatorului, protecția muncii, inspecția muncii, protecția împotriva incendiilor, precum și în alte domenii prevăzute de lege.
Pentru acest motiv apreciază de maximă importanță prezența registrului unic de control în momentul controlului, acesta reflectând controalele efectuate, data lor, tematica, organele de control putând astfel să analizeze dacă agentul economic a mai fost sau nu controlat în domeniul financiar-fiscal.
Comportamentul petentei de a se conforma ulterior controlului obligației stabilite de lege de a achiziționa registru unic de control este o reacție și o consecință normală a sancționării de către organele de control și nu trebuie avută în vedere ca și motiv pentru transformarea amenzii în avertisment, deoarece aceasta este conduita ce trebuia avută de la început și nu o favoare sau concesie făcută statului prin achiziționarea registrului unic de
control.
Prin întâmpinarea intimata a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile nr. xxxxx/31.10.2014, pronunțata de Judecătoria B_______ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate, Tribunalul constată că apelul este neîntemeiat și urmează a-l respinge, pentru cele ce în continuare se vor arăta:
Sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate Tribunalul constata ca prima instanta a făcut o corectă aplicarea a dispozițiilor art. 21 alin.3 din OG nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea contravențională aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Sancțiunea contravenționala nu reprezintă un scop in sine, ci dor un mijloc prin care se protejează relațiile sociale si se formează un spirit de responsabilitate. Ca si natura, avertismentul reprezintă o sancțiune pur morala ce se aplica in cazul contravențiilor ce prezintă un grad de pericol social redus, cum este cazul in speță, dar mai ales in situații precum cea întâlnită in cauza de față, in care, imediat după momentul efectuării controlului petentul se conformează dispozițiilor legale.
Aceste împrejurări coroborare și cu lipsa unor antecedente contravenționale in aceasta materie, nu trebuie considerate lipsite de importanță. Dimpotrivă, justifica sancțiunea morala a „Avertismentului”, în caz contrar, nemaiexistând nicio motivație ca, petentul, să procedeze de îndată la _________________________ la restabilirea ordinii sociale încălcate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală, cu sediul în sector 5, ____________________, Municipiul București împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 31.10.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, intimați fiind petenții P.F.A. P_______ L____, CUI xxxxxxxx, cu sediul în Vlădeni, __________________________ și P_______ L____,CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în B_______, ______________________. 4, ____________, ________________________, ca neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21.09.2015
Președinte, Judecător, Grefier,
B______ L_____ T________ C_______ S_____ M____
Red. B.L.
Tehnored. S.M/B.L.
4 ex./ 25.01.2015
Jud. fond N______ M____ A____