Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA S____
SENTINTA CIVILĂ Nr. 1008/2015
Ședința publică de la 08 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S_____ R______
Grefier M____ C_________
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind petenta _________________ și pe intimat CNADNR SA -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ- CESTRIN, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție _________ xxxxxxx
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părtilor .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
In temeiul art. 258 Cod procedură civilă, raportat la art. 255 Cod procedură civilă, dispune încuviințarea administrării probelor cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciindu-le utile, pertinente și concludente și lasă in pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.10.2015 sub numărul XXXXXXXXXXXXX, petenta _________________, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA-CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ, s-a plâns împotriva Procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx, din data de 18.08.2015, ora 14:15, întocmit de către agentul constatator M____ veres, angajat al CNADNR S.A - CESTRIN, având autorizația de control nr. 087, prin care a fost sancționată contravențional cu suma de 2750 lei in temeiul art.8, alin.3 din OG nr.15/2002 cu modificările si completările ulterioare, menționându-se ca au fost încălcate prevederile art.8, alin. 1 din OG nr.15/2002.
Pe cale de excepție, a invocat excepția nulității absolute față de lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, si pe cale de consecință a solicitat să se dispună:
- admiterea plângerii contravenționale formulate;
- anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx, din data de 18.08.2015, prin care a fost sancționată contravențional cu suma de 2750 lei;
în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, s-a arătat că, prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx, din data de 18.08.2015, C_______ Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România - SA, a sancționat contravențional societatea petentă cu amenda in cuantum de 2750 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin. 1 din OG nr.15/2002.
În acest sens s-a solicitat să se aibă în vedere Decizia nr.6/2015 a ICCJ prin care s-a admis recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului si, in consecința, s-a stabilit că, in interpretarea si aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 si art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, procesele-verbale de constatare si sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, încheiate potrivit art. 9 alin. 1 lit. a, alin. 2 si alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Astfel, fapta a fost săvârșita la data de 30.03.2015, data la care autovehiculul având numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând societății petente, a circulat pe DN 1, km 370+200m, S____ Jud. AB, fără a deține rovinieta valabila, iar procesul verbal de constatare a contravenției a fost întocmit la data de 18.08.2015, data la care a fost aplicată si amenda contravenționala in cuantum de 2750 lei, de către intimata.
Potrivit art.17 din OG nr.2/2001 lipsa semnăturii agentului constatator de pe procesul verbal atrage nulitatea acestuia care se poate constata si din oficiu.
Sub acest aspect s-a solicitat să se observe ca acest proces verbal nu poarta semnătura olografa si originala a agentului constatator, doar o semnătura care a fost generata electronic.
Așadar, neexistând semnătura olografa si originala a agentului constatator pe forma tipărită a procesului verbal contestat, consideră faptul ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, iar acest proces verbal este lovit de nulitate absoluta.
Concluzionând, se retine ca procesul-verbal întocmit în format electronic, ce are atașata o semnătura electronica extinsa, care nu a fost comunicat persoanei sancționate contravențional in format electronic, stocat pe un suport informatic al autorității din care face parte agentul constatator, beneficiază doar de prezumția de validitate prevăzuta de art. 283 din Codul de procedura civila, insa aceasta prezumție nu funcționează împotriva terților (in cauzele analizate, persoanele sancționate contravențional), ci in favoarea lor. In plus, un asemenea act nu produce efecte juridice, de vreme ce nu a fost comunicat in formele prevăzute de lege, motiv pentru care este lipsit de forța executorie conferita actelor administrative unilaterale adoptate in regim de putere publica.
Având în vedere aceste aspecte, solicită anularea procesul verbal atacat prin prisma Deciziei nr.6/2015 a ICCJ, admiterea plângerii formulate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În drept s-au invocat OG nr. 2/2001, OG nr.15/2002, art.411 pct.2 N.C.Pr.Civ.
În probațiune s-au depus înscrisuri, acte.
Plângerea a fost timbrată cu taxă timbru în sumă de 20 lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013(fila 11).
Intimatul a depus întâmpinare prin care a arătat, în fapt, că la data de 30.03.2015, pe DN1 Km370+200m, pe raza localității S____, jud. AB, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparținând petentei _________________, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 18.08.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
A arătat că, potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante(EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz și că, că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Totodată a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
În primul rând, a solicitat respingerea nulității absolute a procesului verbal de constatare a contravenției, pentru lipsa semnăturii agentului constatator invocată de petent, deoarece procesul verbal a fost semnat olograf de către agentul constatator, respectând dispozițiile legale în vigoare.
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar, menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca fiind temeinic și legal.
În temeiul art. 411 (1), pct.2 N.C.P.C., a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze.
În drept, a invocat prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 611/2015 - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În dovedirea apărărilor sale, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile anexate, respectiv: planșa foto obținută cu sistemul SIEGMCR; autorizația de control a agentului constatator.
Petenta la data de 15.10.2015, a formulat precizare la plângerea contravențională, prin care a invocat prescripția răspunderii contravenționale, și pe cale de consecință a solicitat să se dispună:
- admiterea plângerii contravenționale formulate;
- anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________, nr. xxxxxxx din data de 18.08.2015, prin care a fost sancționată contravențional cu suma de 2750 lei;
- în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În fapt, în ceea ce privește prescripția răspunderii contravenționale, a solicitat să se observe faptul că, prin derogare de la art. 13 din O.G. nr. 2/2001, art. 9 alin. 3 teza finala din O.G. nr. 15/2002, aceasta prevede ca procesul-verbal se întocmește si se comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din același act normativ.
Astfel, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 se refera atât la întocmirea procesului-verbal, cat si la comunicarea acestuia, legiuitorul având intenția de a reglementa in mod distinct prescripția răspunderii contravenționale in ceea ce privește contravențiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, prin derogare de la termenul de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001. Așadar in situația in care intenția legiuitorul ar fi fost doar de a prevedea faptul ca in termenul de 30 de zile nu se pot întocmi alte procese-verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției, acesta nu ar fi menționat in mod expres ca procesul-verbal trebuie sa fie întocmit si comunicat in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, fiind suficient sa se prevadă ca procesul-verbal trebuie doar sa fie comunicat in termen de 30 de zile, perioada in care nu se pot încheia alte procese-verbale pentru aceeași fapta, termen de altfel prevăzut si de art. 14 din O.G. nr. 2/2001.
Prin urmare, apreciază faptul că, în cazul contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, procesul-verbal trebuie întocmit in termen de 30 de zile de la data constatării faptei, si nu in termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând procesul-verbal contestat, se poate observa faptul că, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă a fost constatată la data de 18.08.2015, ora 14:15, așa cum rezulta si pe baza planșei foto depuse de către intimata la dosarul cauzei. Astfel, având in vedere ca fapta a fost constatata cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune,Monitorizare si Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., deci constatarea a avut loc prin mijloace tehnice si nu in mod personal de către agentul constatator, termenul de 30 de zile începe sa curgă de la constatarea efectiva a acesteia, si nu de la data interogării înregistrării.
Astfel, deși procesul-verbal a fost întocmit la data de 18.08.2015, in aceeași zi in care agentul constatator a constatat săvârșirea faptei (adică data interogării), apreciază că nu au fost respectate prevederile art. 9 alin. 3 teza finala din O.G. nr. 15/2002, procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx/18.08.2015 fiind întocmit cu depășirea termenului de 30 de zile (18.08.2015 - data interogării faptei, față de 30.03.2015 - data săvârșirii faptei).
Mai mult decât atât, se poate observa faptul ca intimata a depus la dosarul cauzei planșa foto obținută cu sistemul SIEGMCR si prin care învederează faptul ca imaginea foto înregistrata este nealterabila si semnata cu certificat digital folosind algoritmul se semnare SHA1, semnătura fiind atașata conținutului folosind standard de PKI (Public Key Infrastructure), standardul PKCS7 (cryptographic message syntax) in vederea garantării autenticității si integrității lor, conform prevederilor legii 455/2001.
În concluzie, acest proces verbal atacat poarta semnătura electronica in baza Legii 455/2001 privind semnătura electronica si este lovit de nulitate absoluta, in lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În drept, s-au invocat: OG nr. 2/2001, OG nr.15/2002, art.411 pct.2 N.C.Pr.Civ.
În probațiune, s-au depus înscrisuri, acte.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ce face obiectul plângerii de față, agentul constatator al intimatei a reținut la controlul efectuat la data de 30.03.2015 ora 12:25 pe DN1, S____ jud.AB, că autovehiculul categoria E, cu număr de înmatriculare XXXXXXX, deținut de petentă, a circulat fără rovinietă.
S-a reținut că fapta respectivă constituie contravenție potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol se sancționează cu amendă de 2750 de lei. A fost aplicată amenda în cuantum de 2750 lei.
Sub aspectul legalității actului constatator, instanța reține că potrivit art. 9 alin 8 din OG 15/2002 în forma în vigoare la data săvârșirii faptei contravenționale „(8) Pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal se comunică contravenientului în termen de cel mult două luni de la data constatării contravenției, interval pentru care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul..”
Termenul de două luni stabilit prin OG 15/2002 este un termen special în raport cu prevederile art. 13 din OG 2/2001 care prevede că aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Interpretând prevederile art. 9 din OG 15/2002, instanța reține că aplicarea sancțiunilor contravenționale se fac de către agenții constatatori enumerați la art. 9 alin 1 lit.a)-d). Constatarea contravenției se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate, amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul verbal.
Instanța ține seama de consemnările din cuprinsul procesului-verbal de contravenție și de susținerile intimatei în cuprinsul întâmpinării potrivit căreia constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice Sistemului Informatic de emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei la data de 30.03.2015, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor, în raport cu dispozițiile art. 9 alin 2 din OG 15/2002.
În continuare, instanța reține aplicabilitatea alin.8 al art. 9 din OG 15/2002 potrivit căruia, atunci când constatarea s-a făcut cu ajutorul mijloacelor tehnice la care s-a făcut referire mai sus, procesul verbal se întocmește în termen de două luni de la data constatării contravenției. Nu se poate reține că agentul poate costata săvârșirea contravenției oricând dorește, dar nici că mijlocul tehnic este cel care constată săvârșirea contravenției.
Într-o bogată jurisprudență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind și o ________ repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, R_____ împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat”; „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în așa fel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie poate apela la consultanță de specialitate – să își corecteze conduita”; „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”. Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu cauzele Facini Dori v Recre, xxxxxx, Foto-Frost v Hauptzollant Lübeck.Ost, xxxxxx), principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă.
Instanța apreciază că rațiunile pentru care legiuitorul a permis folosirea unor mijloace tehnice cu ajutorul cărora agentul constatator să identifice persoanele care nu respectă legea a fost acela de a ușura munca acestora și a crește eficiența în identificarea săvârșirii de contravenții și aplicarea de sancțiuni contravenționale. Cu toate acestea, faptul că agentul constatator uzează de un mijloc tehnic nu înseamnă că acesta poate verifica la orice perioadă de timp înregistrarea mijlocului specific SIEGHCR și aplica sancțiuni contravenționale pe baza acesteia. Mai mult decât atât, dacă s-ar interpreta dispozițiile legale în sensul că agentul constatator poate întocmi procesul verbal de contravenție la orice interval de timp de la comiterea faptei de natura contravențională înregistrară cu ajutorul mijlocului tehnic specific, dispozițiile legale invocate nu ar mai avea finalitate, cu atât mai mult cât instanța nu ar putea verifica data la care agentul constatator urmărește înregistrarea video și constată că a fost săvârșită o contravenție.
Întocmirea procesului verbal de contravenție la orice interval de timp de la săvârșirea faptei de natură contravențională ar afecta finalitatea aplicării unei sancțiuni contravenționale pentru corectarea conduitei contravenientului și rațiunile pentru care legiuitorul a reglementat un termen în vederea întocmirii și comunicării procesului verbal de contravenție către persoana sancționată.
În concluzie, instanța apreciază că data constatării contravenției este data la care mijlocul tehnic a înregistrat fapta, dată la care agentul constatator ar trebui să verifice dacă a fost săvârșită o contravenție, iar în termen de două luni să întocmească procesul verbal, astfel cum prevede art. 9 din OG 15/2002.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că procesul-verbal contestat trebuie să respecte prevederile art.9 amintite mai sus, deoarece acestea sunt condiții privitoare la legalitatea acestuia.
Ținând seama de faptul că, fapta pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională a fost constatată la data de 30.03.2015, iar procesul verbal de contravenție a fost întocmit la 18.08.2015, prevederile art.9 alin 8 nu au fost respectate, astfel că procesul verbal este lovit de nulitate absolută.
Față de cele constatate, instanța va admite plângerea și va dispune anularea procesului verbal de contravenție atacat cu consecința exonerării petentului de la plata sancțiunii contravenționale aplicate.
Având în vedere că plângerea formulată de către petent urmează a fi admisă, cu referire la dispozițiile art. 453 C.proc.civ., potrivit căruia „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată” instanța urmează să ia act de faptul că părțile nu au solicitat cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta _________________, cu sediul in S____, _______________.77, jud.A___, înregistrata la Registrul Comerțului A___ sub nr J/01/47/1998, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _______ 15 nr. xxxxxxx încheiat la data de 18.08.2015 de intimata CNADNR -CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ - CESTRIN - sector 6, București, ___________________. 401 A Cod Unic de înregistrare xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXX.
Anulează Procesul-verbal sus menționat și exonerează petenta de plata amenzii contravenționale aplicate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria S____.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Decembrie 2015.
PREȘEDINTE
S_____ R______
Grefier
M____ C_________
Red. Jud. RS 08.01.2016
Tehnored. M.C/4ex/. 11 Ianuarie 2016
Exp. 2 _____________________________________>