Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BIHOR
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1287/2015 din 24 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Document finalizat

R O M Â N I A


TRIBUNALUL BIHOR

SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


DECIZIA CIVILĂ Nr. 1287/A/2015

Ședința publică din 24 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE C_____ A______ D______ – Președintele instanței

Judecător A_____ D_____ B__

Grefier D_____ B____



Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului în materia contencios administrativ și fiscal formulat de apelanta-intimată POLIȚIA L_____ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul-petent G_____ D_____ M_____, cu domiciliul procedural ales în Oradea, ______________________. 184B, jud. Bihor, împotriva sentinței civile nr. 6832 pronunțată la data de 12.06.2014 de către Judecătoria Oradea în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx emis la data de 26.03.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în cadrul ședinței publice din data de 02 Noiembrie 2015, dată la care părțile nu au fost prezente, amânându-se pronunțarea pentru data de 17 Noiembrie 2015, dată la care, în vederea legalei constituiri a completului de judecată, s-a amânat pronunțarea pentru data de azi, când;

TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 6832 pronunțată la data de 12.06.2014 de către Judecătoria Oradea s-a admis plângerea contravențională precizată formulată de petentul G_____ D_____ M_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx cu reședința in Oradea, ________________. 184B, județ Bihor în contradictoriu cu intimatul POLITIA LOCALA ORADEA, cu sediul în Oradea, ____________________. 1, județul Bihor, privind procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx/26.03.2014.

S-a dispus înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale in suma de 170 lei aplicată procesul verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx/26.03.2014 cu sancțiunea avertismentului si s-a exonerat petentul de plata amenzii contravenționale in suma de 170 lei.

S-a dispus înlăturarea sancțiunii complementare a 2 puncte penalizare.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx/26.03.2014 petentul a fost amendat contravențional de către intimată cu amenda contravențională în cuantum de 170 lei amendă, în baza în baza art.142 lit. a din HG 1391/2006 , reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 26.03.2014 orele 17:40 a oprit voluntar cu autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX in zona indicatorului rutier „ Oprirea interzisă” pe __________________ mun. Oradea.

Verificând plângerea din perspectiva art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că aceasta a fost depusă în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal contestat.

Examinând cu precădere procesul-verbal de contravenție sub aspectul legalității întocmirii sale, prin prisma motivelor care pot fi reținute din oficiu, instanța a apreciat că procesul-verbal antemenționat a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiilor legale imperative, edictate pentru încheierea sa valabilă neexistând motive pentru anularea acestuia .

Cu privire la situația de fapt reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor mai sus menționat, instanța a reținut că aceasta constituie contravenție în sensul art.142 lit a din HG 1391/2006.

Astfel, potrivit prevederilor legale art. art.142 lit a din HG 1391/2006, se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: a) in zona de acțiune a indicatorului "Oprirea interzisa";și se sancționează, potrivit alin 99 alin 2 din OUG 195/2002 coroborat cu art. 108 alin1 lit. a) din OUG 195/2002 cu amendă prevăzută in clasa I de sancțiuni si 2 puncte penalizare.

Instanța a constatat că petentul nu a contestat starea de fapt reținută de intimată.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată petentului, instanța a reținut că potrivit art.21 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Analizând în temeiul art. 34 coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea contravențională aplicată, instanța a constatat însă că amenda în cuantum de 170 lei si 2 puncte penalizare nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și cu împrejurările în care a fost săvârșită fapta.

Astfel, observând împrejurările în care a fost săvârșită contravenția, cu precădere susținerile petentului referitoare la faptul că a oprit maxim 5 minute fără însă a încurca circulația în zonă, susțineri necontrazise de nici o probă a dosarului precum și atitudinea sinceră a petentului, ceea ce dovedește un grad de pericol social scăzut al făptuitorului, instanța a apreciat că sancțiunea aplicată este disproporționată față de gradul de pericol social concret al faptei și față de circumstanțele concrete în care aceasta a fost săvârșită, fapta sa aducând o atingere minimă valorilor sociale care reglementează sfera relațiilor sociale ce privesc circulația pe drumurile publice.

Scopul răspunderii contravenționale poate fi și unul preventiv, nu doar coercitiv, astfel încât petentul să realizeze pe viitor importanța respectării normelor privind circulația pe drumurile publice.

Pentru aceste considerente de fapt si de drept instanța a admis plângerea formulată, a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale cu avertismentul și a atras atenția petentului ca pe viitor să respecte dispozițiile legale și a dispus înlăturarea sancțiunii complementare a 2 puncte penalizare si exonerarea petentului de plata amenzii contravenționale in suma de 170 lei .

Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel apelanta POLITIA LOCALA ORADEA solicitând ca, în urma reanalizării probatoriului administrat, procesul verbal încheiat să fie menținut ca legal și temeinic.

Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 477-478 Cod proc.civ.de la 2010, instanța reține următoarele:

Critica apelantei vizează, în esență, faptul că instanța de fond nu a apreciat în mod just materialul probator de la dosar și că sancțiunea aplicată de apelantă este proporțională cu gradul de pericol al faptei, iar înlocuirea sancțiunii aplicate nu se justifică, față de gradul de pericol social al faptei.

Cenzurând sentința atacată și motivele de apel formulate, instanța apreciază că apelul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Este adevărat că pentru fapta comisă de petent, reținută în sarcina sa în forma descrisă în actul atacat și pentru care fost sancționată cu amenda . Nu este mai puțin adevărat, însă, că legiuitorul apreciază gradul de pericol social abstract al faptei, cel concret fiind apreciat de către organul constatator, iar, în cazul în care actul constatator este suspus controlului jurisdicțional, de către instanța de judecată. Aceasta din urmă este cea care, finalmente, în virtutea legii, este îndreptățită să cenzureze atât legalitatea și temeinicia procesului verbal dresat pe seama contravenientului, cât și natura și cuantumul sancțiunii aplicate, în funcție de pericolul social al faptei comise în concret și de urmările care s-ar putea produce prin aplicarea unui anumite sancțiuni.

Din această perspectivă, instanța de apel apreciază că, în speță, instanța de fond a reapreciat în mod just gradul de pericol social concret al faptei comise de petent și a reindividualizat sancțiunea aplicată, în baza probelor administrate. Astfel, verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, așa cum impune art. 479 NCPC, apreciază că starea de fapt a fost corect și complet reținută prin procesul verbal atacat și că prevederile legale aplicabile au fost corect interpretate.

Va lua act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată.



PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge ca nefondat apelul civil introdus de apelanta POLIȚIA L_____ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor, în contradictoriu cu intimatul G_____ D_____ M_____, cu domiciliul procedural ales în Oradea, ______________________. 184B, jud. Bihor împotriva sentinței civile nr. 6832 din 2014 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o păstrează în totalitate.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 24.11.2015.

Președinte,

C_____ A______ D______

Judecător,

A_____ D_____ B__

Grefier,

D_____ B____

Pt. conf.

Red. fond C.M.G____ ;

Red. apel jud. C.A.D./21.12. 2015;

Dact. D.B./4 ex./ 2 _____________________________ _____________> POLIȚIA L_____ ORADEA, cu sediul în Oradea, Piața Unirii, nr. 1, jud. Bihor;

G_____ D_____ M_____, cu domiciliul procedural ales în Oradea, ______________________. 184B, jud. Bihor.

azi, ___/___/2015.





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025