Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Cod operator 2443
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G___
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
Decizia nr. 1612/2015
Ședința publică de la 30 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L_______ M_____
Judecător M_____ C______ S_____
Grefier E________ A____ B____
Pe rol judecarea apelului declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean G___ împotriva sentinței civile nr. 1144 din data de 16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent D_______ I__.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul petent D_______ I__, legitimându-se cu cartea de identitate, fiind lipsă apelanta intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost declarat și motivat în termenul procedural.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Intimatul petent, având cuvântul, solicită respingerea apelului formulat de Inspectoratul de Poliție Județean G___, menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Târgu J__.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 1144 din data de 16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea formulată de petentul D_______ I__ în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție Județean G___. A fost anulat procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 20.06.2014 de Poliția Bumbești J__ și exonerat petentul de plata amenzii aplicate în sumă de 340 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 20.06.2014 de Poliția Bumbești J__ petentul D_______ I__ a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei, aplicându-i-se și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art.121 litera h din HG 1391/2006 și sancționate de art.100 alin.3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât la data de 20.06.2014, ora 13:00, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz 208 D cu numărul de înmatriculare BM 3641 BM a efectuat o depășire neregulamentară a autotractorului marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX care tracta semiremorca XXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului „Depășire interzisă”, în intersecția cu ______________________________ Bumbești J__. De față la cele relatate a fost martorul P______ G_______.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenție contestat și a făcut mențiuni pe acesta”Nu am obiecțiuni”.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare a contravenției, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de OG 2/2001, din cuprinsul actului nu lipsesc elemente esențiale care să atragă nulitatea absolută pe care instanța o poate constata din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției instanța a reținut că din declarația martorului audiat pe nume de P______ G_______, semnatar al procesului-verbal de constatare a contravenției reiese că într-una din zile în timp ce venea de la Petroșani spre Târgu J__ și conducea autotractorul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX care tracta semiremorca cu nr. XXXXXXXX , când a ajuns la ieșirea din localitatea Sadu către TG-J__ a fost depășit de o dubiță marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare BM 3641 BM. Martorul a arătat că a semnat procesul-verbal înainte de a fi fost scris în întregime și nu poate menționa dacă zona unde a fost depășit, respectiv Bubești J__ era linie continuă sau discontinuă sau indicator depășire interzisă. A______ martor a mai arătat că zona unde a fost depășit era drum în lucru.
Întrucât cu martorul din acte nu s-a dovedit că petentul în timp ce circula cu autoturismul BM 3641 BM a efectuat o depășire neregulamentară într-o zonă cu linie continuă și indicator depășire interzisă a altui autoturism marca Mercedes Benz condus de martor pe raza orașului Bumbești J__, a fost admisă plângerea formulată de petent, s-a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției contestat și a fost exonerat petentul de plata amenzii aplicate, cu restituirea permisului de conducere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimata Inspectoratul de Poliție Județean G___, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele scrise de apel, apelanta intimată a arătat că în fapt, petentul a fost sancționat pentru efectuarea unei depășiri neregulamentare.
În opinia apelantei prima instanță a interpretat eronat probele administrate în cauză.
Astfel, fapta săvârșită de contravenient a fost constatată, în mod nemijlocit, de către agentul de poliție prezent la fața locului.
De asemenea, din declarația martorului audiat rezultă că acesta nu știe dacă porțiunea de drum pe care a fost depășit de către petent era marcată cu linie continua sau discontinuă.
Pe de alta parte, arată că în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte contrariul celor consemnate în procesul verbal de contravenție contestat.
În aceste condiții, apreciază că simplele susțineri ale petentului în sensul că nu s-ar face vinovat de cele reținute în sarcina sa, nedovedite în vreun mod, nu sunt în măsură a înlătura prezumția de temeinicie a procesului verbal.
Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii.
În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.
Prin întâmpinarea depusă intimatul petent D_______ I__ a solicitat respingerea ca nefondat a apelului formulat de I__ G___, pentru următoarele considerente:
Martorul care a fost audiat în cauză a relatat în mod cât se poate de clar că pe porțiunea de drum pe care circula în momentul când a fost oprit de către agentul de poliție, nu exista marcaj de linie continuă, drumul fiind decopertat în vederea reparării acestuia.
Apelantul nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că pe acea porțiune de drum ar fi existat marcaje sau alte semne de circulație care să interzică depășirea.
Deși prin rezoluția din data de 27.04.2015 i s-a comunicat apelantei intimate Inspectoratul de Poliție Județean G___ o copie de pe întâmpinarea formulată de intimatul petent D_______ I__, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la primirea copiei de pe întâmpinare, apelanta intimată nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.
D____ urmare, potrivit art. XV, alin.6 din Legea nr.2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 30.06.2015, fiind citate părțile.
Apelul este fondat.
Din examinarea apelului pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, în raport de criticile invocate, prin prisma dispozițiilor art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă și a probatoriului administrat în fața instanței de fond și a instanței de apel, tribunalul reține că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16, 17 și art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Ca stare de fapt se reține că prin procesul-verbal contestat petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei și măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de art.120 lit. h din HG nr.1391/2006 și sancționate de art.100 alin.3 lit. c din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât la data de 20.06.2014, ora 13:00, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz 208 D cu numărul de înmatriculare BM 3641 BM a efectuat o depășire neregulamentară a autotractorului marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX care tracta semiremorca XXXXXXXX în zona de acțiune a indicatorului „Depășire interzisă”, în intersecția cu ______________________________ Bumbești J__, de față fiind martorul P______ G_______.
Faptul că petentul a încălcat dispozițiile art. 120 alin. (1) lit. h) din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice care prevăd : „ Se interzice depășirea vehiculelor: … h) în zona de acțiune a indicatorului "Depășirea interzisă";” este dovedit cu procesul-verbal de constatarea contravenției, care se bucură în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie, forța probantă a acestuia nefiind înlăturată.
Potrivit dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, alin. (1) „Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.” Rezultă așadar că rolul martorului P______ G_______ în semnarea procesului-verbal contestat nu poate fi acela de atestare a stării de fapt ce a fost menționată în cuprinsul actului ci doar a împrejurărilor în care a fost întocmit acesta.
De altfel din depoziția acestuia nu rezultă că pe porțiunea de drum menționată în actul constatator nu ar fi fost indicator de „Depășirea interzisă” ci că nu poate menționa dacă era un indicator cu această interdicție.
Tribunalul reține și faptul că din starea de fapt menționată de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal contestat se face mențiunea că depășirea a fost efectuată în intersecția cu ______________________________ Bumbești J__, aspect necontestat de către petent și care constituie un argument pentru reținerea vinovăției acestuia, în contextul în care prin dispozițiile art. 120alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1391/2006 se stabilește interdicția de depășire a vehiculelor în intersecții cu circulația nedirijată.
În această situație tribunalul poate aprecia că fapta contravențională reținută prin procesul-verbal de constatarea contravenției în sarcina petentului este dovedită.
Nu va fi reținută așadar argumentarea instanței de fond potrivit căreia din declarația martorului audiat nemijlocit ar rezulta netemeinicia procesului-verbal contestat.
Constatând existența faptei contravenționale și vinovăția petentului, instanța de apel apreciază și că prin aplicarea sancțiunii, respectiv minimul amenzii contravenționale, intimata a realizat o corectă individualizare a sancțiunii, în raport de gravitatea faptei săvârșite, procesul-verbal respectând așadar și condiția de proporționalitate cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de scopul urmărit și de urmarea produsă, dar și de valorile sociale ocrotite prin dispozițiile legale în baza cărora petentul a fost sancționat, în condițiile în care O.U.G. nr. 195/2005 privind circulația pe drumurile publice precum și Regulamentul său de aplicare aprobat prin H.G. nr.1391/2006 reglementează contravenții care au un pericol social ridicat, pentru a căror respectare și garantare legiuitorul a prevăzut și sancționat contravenții de pericol fiind necesar și suficient să se constate săvârșirea faptei, nu un rezultat concret, privit în materialitatea sa.
În consecință, potrivit dispozițiilor legale menționate pe parcursul considerentelor și în baza probelor pertinente, utile și concludente administrate și întrucât probele administrate nu au înlăturat prezumția de temeinicie de care se bucură procesul-verbal de constatarea contravenției apelul va fi admis, se va modifica sentința și se va respinge plângerea formulată.
Văzând și dispozițiile art. 480 alin. (2) din codul de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta intimată Inspectoratul de Poliție Județean G___ având C.I.F. xxxxxxx și sediul în Municipiul Târgu J__, ____________________, județul G___ împotriva sentinței civile nr. 1144 din data de 16.02.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent D_______ I__ având CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în comuna Bărbătești, ____________________________.
Schimbă sentința în sensul că respinge plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 20.06.2014.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30 iunie 2015.
Președinte, L_______ M_____ |
|
Judecător, M_____ C______ S_____ |
|
Grefier, E________ A____ B____ |
|
Red. L.M./ tehn. E.B.
4 ex./13 iulie 2015
J.fond D.I______