Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 359/2014
Ședința publică de la 03 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_______ O______
Judecător C____ D______ B_____
Grefier Tudorița I_______
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M________ împotriva sentinței nr.27 din 06.01.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-apelant V_____ S_____ E______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul apelant V_____ S_____ E______ personal, lipsă fiind apelantul intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Intimatul petent solicită respingerea apelului ca nefondat, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea sa de plata amenzii.
TRIBUNALUL
Prin plângerea adresată Judecătoriei Drobeta-T____-S______ la data de 25.07.2013 și înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petentul V_____ S_____ E______, a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 10.07.2013 încheiat de intimatul I__ M________, exonerarea sa de plata amenzii, fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______ dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.
In motivarea plângerii, a arătat că a fost sancționat cu amenda contravențională în sumă de 200 lei, însă nu se face vinovat de cele reținute în procesul verbal de contravenție, întrucât numita C_____ M____, aflată în stare de ebrietate, a fost cea care i-a cules fasolea verde din grădină și i-a adresat cuvinte obscene.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
A arătat că, la data de 09.07.2013, numita R___ L______, a sesizat telefonic, la Postul de Poliție Șișești, faptul că numitul V_____ S_____ E______ provoacă scandal și îi adresează cuvinte jignitoare bunicii sale C_____ M____.
În urma audierii persoanelor implicate în conflict, a rezultat faptul că petentul, în data de 09.07.2013, în jurul orei 13.00, a mers la locuința numitei C_____ M____ din satul Cocorova, _______________________ afla și R___ L______, iar pe fondul unor neînțelegeri cu acestea, a început să le adreseze injurii și să facă scandal, motiv pentru care a fost sancționat potrivit dispozițiilor Legii nr.61/ 1991 republicată.
Astfel, petentul, prin procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx din 10.07.2013, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 200 lei + avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 3 pct. 24 și 1 și sancționate de art. 4 alin. l lit. b din Legea nr. 61/1991 - republicată.
Mai arată că petentul nu se află la prima abatere de acest gen, în sensul că acesta a mai fost sancționat contravențional, în anul 2013, prin procesele-verbale ________ nr.xxxxxxx din 29.01.2013 și ________ nr.xxxxxxx din 20.04.2013 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991.
Sub aspectul materialului probator a fost administrată proba cu înscrisuri, scop în care s-au depus la dosar , în copie , procesul-verbal ________ nr.xxxxxxx din 10.07.2013, raportul agentului constatator și proba testimonială cu martora C_____ G_______.
Judecătoria Drobeta T____ S______ prin sentința nr. 27 din 06.01.2014 a admis plângerea contravențională, a dispus anularea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/10.07.2013 și a dispus exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei.
Instanța de fond a reținut că în ce privește legalitatea procesului verbal de contravenție, acesta cuprinde toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Raportat la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a reținut din raportul agentului constatator (f. 18), care se coroborează cu declarația martorei R___ L______,), că procesul-verbal nu a fost întocmit pe baza constatărilor personale ale agentului instrumentator, ci pe baza celor relatate de către martori. Astfel fiind, atât declarația petentului, cât și declarația martorilor, persoane direct implicate, pot forma convingerea instanței numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Or, din probele administrate în speță, în special din declarația martorei C_____ G_______ se reține că petentul a avut un conflict cu sora si nepoata sa, în sensul că le-a găsit pe acestea sustrăgând fasole din grădina sa, dar nu le-a înjurat si nu le-a adresat cuvinte jignitoare, ci doar le-a apostrofat spunându-le că nu este frumos gestul lor.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca valabil încheiat.
A susținut că, instanța de fond a interpretat în mod greșit probele administrate în cauză, întrucât nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii și declarațiile olografe date în fața agentului constatator de către numitele C_____ M____ și R___ L______, din care rezultă indubitabil faptele săvârșite de intimatul petent și că instanța de fond nu le-a admis proba testimonială cu martorii C_____ M____ și R___ L______.
A arătat că, procesul verbal contestat este întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare și nu sunt motive de anulare a acestuia, aspect constatat și de instanța de fond, iar din probele administrate în cauză (declarațiile numitelor C_____ M____ și R___ L______ D______), rezultă indubitabil faptul că intimatul petent a săvârșit contravențiile constatate prin procesul verbal contestat.
A solicitat admiterea probei testimoniale cu martorii C_____ M____ și R___ L______ D______, în dovedirea celor menționate.
În drept, apelul se întemeiază pe disp. art. 466 și următoarele din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă și disp. art. 34 alin. 2 din O.G. nr.2/2001.
Intimatul petent a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât instanța de fond a interpretat corect probele administrate în cauză și a dat o corectă motivare faptelor din punct de vedere juridic, astfel că sentința pronunțată de instanța de fond este legală.
A mai arătat că este inutilă audierea martorilor propuși de intimat, întrucât faptele nu s-au petrecut în realitate așa cum au afirmat numitele C_____ M____ și R___ L______ D______, care s-au folosit de agentul constatator pentru a-și acoperi faptele lor de sustragere a legumelor din grădina sa.
Analizând apelul formulat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele, în conformitate cu dispozițiile art.479 NCPC, tribunalul constată și reține următoarele:
Din probele administrate a rezultat că la 9.07.2013 numita R___ L______ a sesizat telefonic la Postul de Poliție Șișești faptul că petentul provocă scandal și adresează cuvinte jignitoare bunicii sale C_____ M____ .
În urma audierii persoanelor implicate în conflict a rezultat că petentul a mers la locuința numitei C_____ M____ din comuna Șișești, _______________________________ unde se afla și R___ L______ iar între aceștia s-au invit neînțelegeri generate de reproșul petentului privind însușirea de către C_____ M____ a unor legume din grădina petentului .
Conform art.2 pct.(24) din Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice constituie contravenție provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice;
Conform definiției scandal înseamnă „întamplare care tulbura ordinea publica; fapta urata, rusinoasa, care provoaca indignare.”
În cuprinsul procesului verbal nu se menționează în concret la ce a făcut referire în cuvintele ,expresiile sau gesturile petentului pentru a se stabili de către instanță că acestea de circumscriu noțiunii de scandal așa cum aceasta este definită.
Neînțelegerile generate nu pot fi asimilate cu provocarea ori participarea efectivă la scandal așa cum corect a reținut și instanța de fond.
În ceea ce privește pretinsa neaudiere a martorilor C_____ M____ și R___ L______ se constată că deși nu au fost audiați nemijlocit instanța a ținut seama de declarațiile existente în dosar și a fundamentat motivarea pe aspectele din declarațiile acestora care însă nu relevă provocarea de către petent sau participarea la scandal(martorii R___ L______ D______ și C_____ M____ –fila 20-21).
Martorul R___ L______ precizând în declarație că la data de 9.07.2013 se afla acasă la bunica sa și auzind strigăte a ieșit în curte și l-a văzut pe petent care se certa cu bunica sa C_____ M____.
Și în situația în care s-ar reține că respectiva ceartă este asimilată noțiunii de scandal aceasta însă nu s-a desfășurat într-un loc sau într-un local public pentru a fi întrunite elementele contravenției prev. de art.2 pct.2 din Legea nr.61/1991.
În apel intimatul a mai susținut că martorul C_____ G_______ mama intimatului petent a fost audiat fără acordul I__ M________.
Conform art. 315 al.1 pct.1 NCPC nu pot fi martori rudele până la gradul al II-lea inclusiv iar martorul C_____ G_______ mama petentului se află în situația prevăzută de dispozițiile legale menționate .
Conform dispozițiilor art. 315 al.2 NCPC părțile pot conveni expres sau tacit să fie ascultate ca martori și persoanele prevăzute la art. 315 al.1 pct.1 .
Din înscrisurile existente la dosarul de fond nu rezultă vreo opoziție din partea I__ M________ la audierea martorului C_____ G_______ situație în care se apreciază că a existat acordul tacit privind audierea acestuia.
În raport de considerentele expuse se constată că apelul este nefondat urmând a se respinge și a se menține hotărârea instanței de fond care a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M________ împotriva sentinței nr.27 din 06.01.2014 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul-apelant V_____ S_____ E______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică , azi 03 Iunie 2014, la sediul Tribunalului M________.
Președinte, A_______ O______ |
|
Judecător, C____ D______ B_____ |
|
Grefier, Tudorița I_______ |
|
Red. O.A./Tehnored. T.I.
4 ex. Data 24.06.2014
Jud. fond U________ G.
Cod operator 2626/2006