Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CLUJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
530/2015 din 22 aprilie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILA Nr. 530/2015

Ședința publică de la 22 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ T_____

Judecător A___-M____ B______

Grefier I____-M_______ P___

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul M_____ M_____ împotriva Sentinței civilă nr. xxxxx/2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Cluj-N_____ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ JUDETEAN CLUJ, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. .

Tribunalul din oficiu își verifică competența , astfel stabilește că este competent, general, material și teritorial in soluționarea apelului de fata .

De asemenea, se constată că apelul este declarat in termen , motivat, comunicat, timbrat.

Nefiind alte cereri de formulat în probațiune tribunalul, încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, declară închisă cercetarea procesului în apel și reține cauza în pronunțare pe apel.

TRIBUNALUL

Prin Sentința civilă nr. xxxxx/2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Cluj-N_____ s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul M_____ M_____ în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/14.06.2014, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contravenție susmenționat, i s-a aplicat petentului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 765 lei și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002, constând în aceea că în data de 14.06.2014, în jurul orei 20.24, a condus autoturismul marca Mazda cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DN 1C E576, localitatea Sânnicoară, fiind detectat și înregistrat cu aparatul radar montat pe autoturismul marca Dacia L____ cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx, cu viteza de 106 km/h, fiind înregistrat video cu aparatul radar AUTOVISION.

Instanța de fond a mai reținut că petenta nu a făcut dovada contrară a stării de fapt consemnate in procesul verbal de contravenție, deși sarcina probei îi revenea, astfel că aceasta a săvârșit contravenția în cauză.

În privința individualizării sancțiunii, instanța de fond a constatat că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de lege și nu se justifică reindividualizarea sa.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel petentul, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii contravenționale.

În motivarea apelului s-a arătat că sentința atacată nu cuprinde suficiente motive obiective pe care prima instanță și-a fundamentat convingerea cu privire la temeinicia plângerii contravenționale.

Prima instanța a oferit o motivare lapidară a criticilor formulate împotriva procesului verbal de contravenție, reluând în motivare argumentele invocate de către părți.

S-a mai arătat că procesul verbal de contravenție s-a întocmit în mod greșit după Anexa 1A, în condițiile în care se impune a fi folosită Anexa 1D , potrivit art. 181 alin. 1 din HG numărul 1391 / 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a guvernului 195/2002.

Prima instanță s-a mulțumit a reține că procesul verbal a fost întocmit corespunzător, în condițiile în care nu observat diferența dintre cele două anexe.

Conform formularului 1 D este prevăzut un loc special pentru specificarea datelor referitoare la identificarea aparatului radar.

A mai arătat petentul că, în sensul jurisprudenței CEDO, natura sancțiunii contravenționale aplicate presupune aplicarea regimului unei acuzații în materie penală.

Prin urmare, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, astfel încât vinovăția trebuie dovedită in mod cert de către agentul constatator.

În condițiile în care petentul a invocat că din procesul verbal lipsesc mențiunile referitoare la identificarea aparatului radar, apreciază ca dovada vinovăției sale nu s-a putut face în mod cert, astfel încât se impune, în opinia sa, admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal, în sens contrar celor stabilite de către prima instanță la fondul cauzei.

În drept au fost indicate dispozițiile art 466 și următoarele din noul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată în apel, intimatul a solicitat respingerea apelului.

A arătat intimatul că, în ceea ce privește nefolosirea de către agentul constatator a unui proces verbal de tipul modelului prevăzut de Anexa 1D din HG 1391 / 2006, această împrejurare nu este de natură să producă nicio vătămare petentului, întrucât elementele obligatorii prevăzute de OG 2 / 2001 au fost înscrise în cuprinsul procesului verbal folosit.

Contravenția a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic și anume aparatul radar.

Buletinul de verificare metrologică, respectiv dovada metrologarii mijlocului tehnic certificat dovedește că , în acest caz, constatarea a fost făcută în conformitate cu prevederile legale și viteza de deplasare a autovehiculului a fost stabilita de un mijloc tehnic specializat și nu aleatoriu de către polițistul rutier.

Fapta săvârșită de apelantul petent prezintă un grad ridicat de pericol social, datorită urmărilor care s-ar fi putut produce, în concret lipsa unei urmări nefiind de natură a conduce la reindividualizarea sancțiunii.

Analizând apelul declarat, în raport cu dispozițiile art. 466 și următoarele din noul Cod de procedură civilă, tribunalul reține că acesta este neîntemeiat.

Astfel, tribunalul reține că petentul apelant a fost sancționat de către agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj pentru săvârșirea contravenției prevăzute și sancționate de art 102 alin 3 lit. d din OUG 195/2002, având în vedere că în data de 14. 06. 2014, în jurul orei 20.24 a condus autoturismul marca Mazda cu numărul de înmatriculare Cluj 88 MST în localitatea Sânnicoară, fiind detectat și înregistrat de aparatul radar montat pe autoturismul marca Dacia L____ cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx, cu viteza de 106 km la oră, fiind înregistrat video cu aparatul radar autovision.

Petentul a semnat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției fără obiecțiuni.

S-a arătat prin motivele de apel că motivarea instanței de fond nu este suficientă și convingătoare, preluând argumentele intimatului.

Tribunalul reține însă că o motivare succintă nu echivalează cu lipsa unei motivări iar preluarea argumentelor uneia sau alteia dintre părți poate fi făcută de către instanța, atâta timp cât își însușește punctul de vedere exprimat de către părți pe calea mijloacelor procedurale legale.

Cu privire la motivul de apel referitor la folosirea unui alt model al procesului verbal decât cel prevăzut de dispozițiile art 181 alin. 1 din HG 1391 / 2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG 195/2002, tribunalul reține că acest aspect nu este de natură să producă nicio vătămare petentului, atâta timp cât procesul verbal conține elementele obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG 2 / 2001.

Motivul invocat poate fi valorificat în sensul invocării unei nulități relative a procesului verbal, această nulitate însă reclamând cu necesitate dovedirea unei vătămări.

O astfel de vătămare nu se poate reține în cauză, atâta timp cât agentul constatator a identificat autoturismul care are instalat aparatul radar cu ajutorul căruia a fost constatată contravenția săvârșită de către petent.

În baza acestei identificări a autoturismului, s-a identificat aparatul radar și s-a făcut dovada că acesta îndeplinea condițiile de legalitate în funcționare, fiind depus buletinul de verificare metrologică.

Este adevărat că natura sancțiunii contravenționale, prin caracterul ei punitiv, presupune aplicarea în materie contravențională a regimului aplicabil unei acuzații în materie penală, acest regim presupunând reținerea principiului nevinovăției precum și a principului in dubio pro reo, însă Tribunalul apreciază că, în cauză, vinovăția petentului a fost dovedită în mod cert.

S-a depus la dosar înregistrarea video surprinsă cu aparatură radar în momentul constatării contravenției.

Reiese în mod clar numărul de înmatriculare al autovehiculului care a circulat cu o viteză de 10 6 km la oră în localitate.

În mod cert petentul a fost cel care a condus autoturismul, atâta timp cât acesta a fost oprit în trafic de către agentul constatator și a semnat personal procesul verbal de contravenție.

Față de gradul de pericol social ridicat al contravenției săvârșite, tribunalul reține că nu seimpune în cauză reindividualizarea sancțiunii.

Pentru pentru motivele arătate, în baza art 480 din noul Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul declarat.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul M_____ M_____, cu domiciliul procesual ales la SCA C______, L____, în Cluj-N_____, ___________________________. 2, județul Cluj, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, cu sediul în Cluj-N_____, ___________________, județul Cluj împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Cluj-N_____, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2015.

Președinte,

M_____ T_____

Judecător,

A___-M____ B______

Grefier,

I____-M_______ P___

Red.MT/tehn.MG

4 ex.. 14.09. 2015

Jud. fond P____ R_______ M____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025