Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
Decizia Civilă Nr. 796/2015
Ședința publică de la 27 octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S____ D___
Judecător A__ M____ V___
Grefier L____ M_____
Pe rol judecarea recursului declarat de apelanta G________ G___, domiciliată în comuna Urechești, ____________________________ împotriva Sentinței civile nr. 951 din 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V______ cu sediul în Focșani, _________________________. 12, județul V______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocatul N______ Danțiș, cu împuternicire avocațială pentru apelanta G________ G___, lipsă fiind intimat I.J.P. V______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, prezenta cauza se află la primul termen de judecată.
Instanța, în conformitate cu disp. art. 131 N.C.p.c., procedând la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze, reține faptul că, în conformitate cu disp. Art. 32 din OG. nr. 2/2001 art. 95, alin. 2 Cod pr. civilă, este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză sens în care o reține spre soluționare, după care, în conformitate cu disp. art. 238 NCpc, estimeaza durata de soluționare a prezentei cauze având în vedere obiectul, natura și complexitatea cauzei deduse judecății la o perioada de cel mult o lună.
În baza disp. art.258 cu ref. la art.255 încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri, în raport de disp. art.479 NCPC, instanța constată terminată cercetarea judecătorească conform art.244 alin.1 NCPC și deschide dezbaterile, dând cuvântul părții prezente.
Avocatul N______ Danțiș pentru apelantă, având cuvântul, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și a se constatat că din probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada certă că apelanta circula pe un drum cu limită de viteză. Precizează că aceasta circula pe un drum național pe care putea circula cu viteza de 100 Km/h. De altfel pe segmentul de drum respectiv nu existau indicatoare de limitare de viteză. Solicită așadar admiterea apelului așa cum a fost formulat și a se dispune anularea procesului verbal de contravenție cu toate consecințele ce decurg din aceasta. Cu cheltuieli de judecată.
În temeiul disp. art.394 NCPC închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 951/24.02.2015 Judecătoria Focșani a admis în parte plângerea petentei G________ G___ și a dispus înlocuirea amenzii aplicate prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/11.11.2014, întocmit de I__ V______, cu sancțiunea avertismentului.
De asemenea s-a dispus și înlăturarea sancțiunii complementare.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a avut în vedere că prin procesul verbal contestat petenta a fost sancționată contravențional, în baza art. 99 alin. 2 și art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 4 din OUG nr. 195/2002, cu amendă în cuantum de 180 lei și 2 puncte de penalizare pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006.
S-a reținut prin procesul verbal că în data de 11.11.2014, ora 1614, în Golești, la km 177 + 500m, jud. Vn., petenta a condus auto Mercedes cu număr de înmatriculare CG-476-XR pe DN2 – E85 și ajungând la 174 + 600m, a circulat cu viteza de 87 km/h pe un sector de drum având limitare de viteză de 70 km/h, fapt filmat și înregistrat de aparatul radar montat pe auto aparținând MAI26729, caseta nr. 3271.
Împotriva actului constatator petenta a formulat plângere.
În motivarea plângerii petenta a arătat că deși s-a consemnat în procesul verbal de contravenție că a refuzată să formuleze obiecțiuni, acest fapt nu este adevărat, ea obiectând că de fapt circula pe sectorul de drum unde viteza maximă admisă era de 100 km/h și nu a fost surprinsă de aparatul radar și filmată pe sectorul de drum în care viteza de circulație era de 70 km/h, obiecțiuni care însă nu au fost consemnate de agentul constatator, că ea circula în coloană cu aceeași participanți la trafic și nu a depășit celelalte autovehicule, fiind oprit doar autovehiculul condus de ea, că agentul constatator nu a indicat cu exactitate locul săvârșirii contravenției, respectiv la km 177 + 500 sau km 174 + 600.
Verificând legalitatea actului constatator instanța constată că aceasta a fost legal întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei instanța de fond a constatat săvârșirea faptei de către petentă prin probele administrate în cauză.
În ce privește individualizarea sancțiunii instanța de fond a avut în vedere că fapta nu a produs vătămări participanților implicate în trafic.
A mai avut în vedere că sancțiuni complementare se aplică pe lângă sancțiunea principală a amenzii.
Prin apelul formulat în temeiul art. 466 NCPC apelanta G________ G___ apreciază această hotărâre netemeinică motivat de faptul că din vizualizarea înregistrării video nu rezultă dacă locul unde s-a măsurat viteza este restricționat cu privire la viteza de circulație. De asemenea din imagini nu rezultă ca autoturismul condus de apelantă are o viteză de 87 km/h cât timp numărul vehiculului său este vizibil la o viteză de 68 km/h.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatul I__ V______ solicită respingerea apelului ca nefundat motivat de faptul că instanța de fond a apreciat temeinic și legal probele administrate în cauză.
Apelanta a fost sancționată contravențional pentru deplasarea cu autoturismul cu viteza de 87 km/h pe DN2-E85 Golești în zonă de limitare de viteză la 70 km/h.
Din înregistrarea video aflată la fila 15 dosar fond nu rezultă ce autoturism a fost înregistrat cu viteza de 87 km/h. Ceea ce se observă este un autoturism intrat în zona de restricție de viteză căruia, însă, nu i se distinge numărul de înmatriculare.
Cum în cauză nu e dovedită săvârșirea faptei prin mijlocul tehnic omologat utilizat de intimat iar apelanta a contestat cele consemnate de agentul constatator nu se poate reține temeinicia actului încheiat cât timp tribunalul nu-și poate forma o convingere cu privire la săvârșirea faptei de către apelantă.
Pentru aceste considerente apelul formulat este întemeiat urmând a fi admis în temeiul art. 480 al.2 NCPC. Se va schimba în tot sentința apelată în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE L E G I I
D E C I D E
Admite apelul declarat de apelanta G________ G___, domiciliată în comuna Urechești, ____________________________ împotriva Sentinței civile nr. 951 din 24.02.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE V______ cu sediul în Focșani, _________________________. 12, județul V______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Schimbă sentința în tot sentința civile nr. 951 din 24.02.2015 a Judecătoriei Focșani, în sensul că admite plângerea și anulează procesul verbal de contravenție.
D E F I N I T I V Ă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2015.
Președinte Judecător,
S____ D___ A__ M____ V___
Grefier,
L____ M_____
Red:S.G.D.
18.11.2015
Tehnored:N.S._19.11.2015
Jud. Fond: P______ A______
Ex 4.