Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL C________
SECTIA
C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1165
Ședința publică din data de 03 DECEMBRIE 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – A_____ B_____ S_________
JUDECĂTOR – M_____ C_______
GREFIER – G_______ M____
Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C________, cu sediul în C________, _____________ nr. 18, județul C________, în contradictoriu cu intimata petentă ___________________., cu sediul în C________, ______________________________. 1 și cu sediul procesual ales în C________, OP1, CP 148, Județul C________ la C__ av. R___ T______ E___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 4143/11.04.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX de Judecătoria C________.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp.art.153 și urm.C.proc.civilă.
Grefierul de sedintă, in referatul cauzei, evidentiază partile, obiectul litigiului, modalitatea de indeplinire a procedurii de citare si stadiul procesual.
Instanța constata încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată si rămâne în pronuntare asupra cererii de apel.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C________ la data de 05.12.2013 sub nr. xxxxx petenta _______________ a solicitat, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C________ – prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C________, anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxxxxx/24.10.2013 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. b din OG nr. 92/2003.
În motivarea plângerii, petenta arătat c în cuprinsul procesului verbal contestat s-a reținut că nu s-a depus declarația D100 aferentă lunii iunie și D112 aferentă lunilor aprilie, mai, iulie, august, fără a se preciza însă și anul în care nu s-au depus aceste declarații, neputându-se face o apreciere corectă asupra încălcării vreunei prevederi legale.
Se mai invocă de asemenea, că AFPM C________ nu avea nici calitatea de a constata și sancționa contravenții prin întocmirea și semnarea procesului verbal.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OG nr. 2/2001 și art. 83 C.pr.fiscală, OUG nr. 74/2013 și HG nr. 520/2013.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În susținere se arată că petenta știe că nu a depus aceste declarații în anul 2013 sau nu le-a depus în termenul legal, însă invocă nedescrierea faptei, în sensul că nu se precizează anul în care nu s-au depus aceste declarații. Însă, pentru a opera nulitatea procesului verbal, petenta trebuia să dovedească o vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Având în vedere faptul că petenta nu a invocat și nici nu a dovedit vreo vătămare, apreciază intimate că nu poate opera nulitatea actului.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat de petentă, se arată că în conformitate cu Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin ordin al Președintelui ANAF nr. 3831/2011, serviciul registru contribuabili, declarații fiscal și bilanțuri persoane juridice din cadrul administrațiilor finanțelor publice are atribuția de a constata nedepunerea în termen a declarațiilor de înregistrare fiscală și aplica amenzi prevăzute de reglementările legale în vigoare.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca pertinente, concludente și utile pentru elucidarea situației de fapt și soluționarea cauzei.
Examinând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxxxxx încheiat de intimată la data de 24.10.2013, ora 10.00, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei, reținându-se în fapt că nu a depus declarația D110 aferentă lunii iunie și declarația D112 aferentă lunilor aprilie, mai, iulie și august, fapta constituind contravenția prevăzută de art. 219 alin. 1 lit. b din OG nr. 92/2003.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține:
Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Cerința este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrări juridice pe care acestea au primit-o și a justeței sancțiunii aplicate.
Prezentarea generală, lipsită de conținut,a faptei echivalează cu lipsa acesteia și atrage nulitatea procesului verbal conform art. 17 din OG nr. 2/2001.
Analizând mențiunile din actul contestat, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o descriere insuficientă a faptei, atât timp cât a reținut nedepunerea declarațiilor aferente lunilor indicate, fără a indica și anul corespunzător.
În lipsa unei astfel de mențiuni, instanța se află în imposibilitate de a verifica temeinicia faptei reținute, corecta individualizare a sancțiunii amenzii, incidența unor instituții, precum cea a răspunderii contravenționale.
Este nefondată apărarea intimatei în sensul că nu s-a adus petentei nicio vătămare, întrucât lipsa mențiunii privind anul în care trebuiau depuse acele declarații lipsește petenta de posibilitatea de a se apăra efectiv față de mențiunile din procesul verbal.
În lipsa indicării anului pentru care s-a reținut nedepunerea declarațiilor, nici petenta nu-și poate dovedi nevinovăția, și nici instanța nu poate verifica temeinicia situației de fapt reținute în procesul verbal contestat
Pentru considerentele expuse, instanța a apreciat descrierea faptei ca insuficientă și, în consecință procesul verbal contestat apare ca fiind nelegal, cu consecința admiterii plângerii contravenționale și exonerarea petentei de plata amenzii contravenționale în cuantum de 1000 lei.
În temei art. 453 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a intimatei, instanța urmează să o oblige pe aceasta la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).
În termen legal contestatoarea a formulat apel împotriva sentinței civile nr.4143/2014 pronunțată de Judecătoria C________.
Se arată că în condițiile în care fiecare an este aprobat formularul declarațiilor fiscale ce trebuie depuse de contribuabili, este evident că nedepunerea declarațiilor D 100 și D 112 se referă la anul 2013.
Petenta nu a invocat și dovedit vătămarea produsă pentru a opera anularea procesului verbal.
Legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.
Procedând la judecata apelului se reține că acesta este nefondat.
Organul constatator nu a indicat procesul verbal anul declarațiilor 100 și 112 astfel:
- declarația 100 pentru luna iunie 2013 și 112 aprilie, mai, iunie au fost depuse conform înscrisului de la fila 28 prin poștă la 25.07.2013;
- declarația 112 iulie 2013 conform înscrisului de la fila 30 la 24.10.2013;
- declarația 112 august 2013 conform înscrisului de la fila 31 la 24.10.2013.
Prin urmare, în lipsa descrierii corespunzătoare a faptei, respectiv de a indica anul avut în vedere la data constatării faptei, instanța se află în imposibilitatea de a verifica temeinicia procesului verbal, de a aprecia asupra probelor administrate de petentă, dar totodată și petenta este vătămată că este pusă în imposibilitatea de a-și dovedi nevinovăția.
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond nulitatea procesului verbal pentru nedepunerea corespunzătoare a faptei, motiv pentru care va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G_____ – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C________, cu sediul în C________, _____________ nr. 18, județul C________, în contradictoriu cu intimata petentă ___________________., cu sediul în C________, ______________________________. 1 și cu sediul procesual ales în C________, OP1, CP 148, Județul C________ la C__ av. R___ T______ E___, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 4143/11.04.2014 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX de Judecătoria C________.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A_____ B_____ S_________ M_____ C_______
GREFIER,
G_______ M____
Jud. fond A.U.
Red.jud.M C_______ /18.12.2014
Tehn.A.G2 ex/ 06.01.2015