JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6138
Ședința publică din 11 noiembrie 2015
Președinte : R___ A______
Grefier : L_______ M_____
S-a luat în examinare, în urma declinării, plângerea formulată de către petenta S___ I____ SRL împotriva procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx/14.11.2013 în contradictoriu cu intimatul ISCTR – Regiunea nr. 5.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Plângerea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Constatând că nu au mai fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.
I N S T A N Ț A
Constată că prin plângerea înregistrată la Judecătoria A___ la data de 30.09.2015, petenta S___ I____ SRL în contradictoriu cu intimatul ISCTR – Regiunea nr. 5. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx/14.11.2013.
În motivare, petenta a arătat că constatarea faptelor menționate în procesul verbal menționat s-a făcut la data de 14.11.2013 ora 15:10 în localitatea Zimandul M___.
La verificarea în trafic din data de 14.11.2013, agentul constatator a solicitat conducătorului auto P___ I____ actele de identitate și alte documente de transport pe care acesta le avea la bordul autovehiculului (licența de transport, actele persoanei juridice care deține autovehiculul, documentele profesionale etc.).
Totodată agentul constatator i-a verificat și activitatea prin descărcarea cardului cu ajutorul programului specializat. Cu aceasta ocazie a constatat lipsa activității pentru perioada 17.10.2013 ora 0:00 - 18.10.2013 ora 12:26 și a făcut mențiune în procesul verbal că nu i-au fost prezentate nici diagramele tahograf nici Certificatul de atestare a activității conform Regulamentului CE 561/2006 pentru perioada 17-18.10.2013.
Cu toate că, P___ I____, conducătorul auto, i-a prezentat copia contractului de munca nr. 79/16.10.2013 și a menționat ca abia la data de 18.10.2013, la orele 12:26 si-a început activitatea, agentul constatator nu a citit contractul și nu a ținut seama de
mențiunea acestuia, luând decizia să întocmească procesul verbal nr. xxxxxx/ 14.11.2013.
A subliniat că la data de 16.10.2013 a fost semnat contractul individual de munca între societatea S T A D I____ SRL Otopeni și domnul P___ I____, iar în acest contract, la art. C lit. a) este menționat că “salariatul urmează să înceapă activitatea la data de 17.10.2013". Contractul de muncă a fost înregistrat la I____________ Teritorial de Munca prin sistemul ReviSal.
A precizat că angajatul P___ I____, a fost prezent la sediul societății în ziua de 17.10.2013 doar pentru a i se face instructajul în domeniul securității și sănătății în muncă și în domeniul situațiilor de urgență, conform prevederilor legale, aspect dovedit cu Fișa de instruire individuală privind securitatea și sănătatea în muncă și Fișa de instructaj în domeniul situațiilor de urgență. În această zi de lucru, angajatul nu a urcat la bordul vreunui autovehicul și nu a condus vreun autovehicul aparținând societății.
La data de 18.10.2013 conducătorul auto s-a prezentat la sediul societății la ora 9:00 și la ora 12:26 a plecat în cursă, începându-și astfel efectiv activitatea. În intervalul orar 9:00 - 12:26 s-au făcut formalitățile necesare pentru predarea telefonului mobil de serviciu, a cheilor autovehiculului, a documentelor pe care trebuie să le dețină la bord și, de asemenea, i-au fost prezentate starea tehnica a autovehiculului pe care urma să-l conducă și traseul primei curse.
Ca urmare, fapta reținută de agentul constatator ISCTR - I____________ Teritorial 5 A___ ca fiind contravenție nu există, iar sancțiunea aplicata prin procesul verbal de constatare a contravențiilor nr. xxxxxx din 14.11.2013 nu se justifică.
În drept a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 37/2007, Legea nr. 319/2006, iar în probațiune a depus înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii.
În motivare a arătat că, la controlul efectuat în data de 14.11.2013, ora 15:10 în localitatea Zimandul Nou, pe DN79, km 11, județ A___, a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare IF-O6-CRO deținut și utilizat de societatea petentă, conducător auto P___ I____, care efectua un transport rutier de marfă contra cost. Procedând la verificarea activității conducătorului auto pe ultimele 28 de zile, s-a constatat faptul că șoferul nu poate justifica activitatea pe perioada 17.10.2013 ora 0:00 -18.10.2013 ora 12:26 prin 30 prin înregistrări ale aparatului tahograf sau alt document justificativ fapta constituind contravenția prevăzută și sancționată de art. 8 alin. l pct. 31 din OGR 37/2007.
În ceea ce privește lipsa martorului și a obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului, a arătat că acestea sunt acoperite de mențiunile înscrise de agentul organului constatator și a precizat că nerespectarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001 atrage o nulitate relativă a procesului verbal ceea ce presupune ca petenta trebuie să sufere o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
Procesul verbal a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 19 alin 3 menționând la punctul 10 motivul lipsei obiecțiunilor reprezentantului legal al contravenientului și a martorului.
A mai arătat că procesul verbal de contravenție marchează existența raportului juridic contravențional fiind actul prin care se declanșează și la care se raportează tragerea la răspundere a celor care au săvârșit contravenții, conform art. 1173 Cod civil procesul verbal beneficiază de o prezumție de autenticitate și veridicitate, are valoarea probantă a unui act doveditor preconstituit, care face dovada faptei comise până la proba contrarie iar petentul care a contestat acest act administrativ oficial nu a dovedit prin probe nelegalitatea sau netemeinicia acestui proces verbal, și de aceea a considerat că plângerea nu poate fi luată în considerație întrucât fapta săvârșită conține toate elementele constitutive ale unei contravenții, iar agentul constatator a respectat prevederile exprese ale art. 13, 14, 16 (5) (6) și 17, 19 și 25-27 din OG. nr. 2/2001 cu privire la întocmirea, modul de încheiere si comunicare al procesului verbal de contravenție.
Fapta contravențională constatată și reținută în actul constatator, este prevăzută de art. 8, alin. (l) pct. 31 din OGR 37/2007 modificată și completată cu OG 21/2009, adică neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) 3821/85 sau Acordului AETR, după caz, constituie încălcare foarte gravă ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 și ale Regulamentului (CEE) nr. 3821/85, contravenție ce este sancționată conform prevederilor art. 9 alin. 1 litera c, din același act normativ, cu amendă de la 4000 lei la 8000 lei, aplicabilă întreprinderii/operatorului de transport rutier.
Petenta avea obligația imperativa de a se asigura de faptul ca șoferul poate prezenta în trafic a numărului necesar de diagrame tahografice, a cartelei tahografice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital, conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CEE) 3821/85 sau Acordului AETR.
A mai arătat că neprezentarea diagramelor tahograf impuse de lege agentului constatator, prezintă un grad de pericol social sporit, întrucât acesta nu poate verifica activitatea conducătorului auto, activitate de conducere, repaus și odihnă care este obligatorie și cuprinsă în prevederile OG 37/2007 și a căror nerespectare poate avea consecințe grave în ceea ce privește siguranța rutieră.
A solicitat să se constate că sunt întrunite în sarcina petentei, elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin l pct. 31 din OG 37/2007, precum și corecta individualizare a sancțiunii, în condițiile aplicării amenzii în cuantumul minim prevăzut de art. 9 alin. l lit. c din același act normativ și totodată, respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată, menținerea sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție.
La dosarul cauzei petenta a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că, prin procesul verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx/14.11.2013, petenta a fost sancționată cu amendă de 4000 lei, conform art. 8 alin. 1 pct. 31 din OG nr. 37/2007, imputându-i-se că, la controlul din 14.11.2013, ora 15.2013 conducătorul auto P___ I____ nu a putut prezenta diagrama tahograf ori certificatul de atestare a activității pentru perioada 17-18.10.2013.
Procesul verbal este legal, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.
Procesul verbal este și temeinic, petenta recunoscând că șoferul nu a prezentat nicio dovadă a activității pentru perioada 17-18 (ora 12.26) octombrie 2013. Dacă șoferul a desfășurat o altă activitate decât condusul, societatea avea obligația de a completa formularul special prevăzut de Regulamantul (CE) nr. 561/2006 iar acest formular trebuia păstrat de conducătorul auto pentru control.
Însă, chiar dacă contravenția există iar procesul verbal este legal și temeinic, instanța consideră că fapta a fost săvârșită în condiții care reclamă reindividualizarea sancțiunii. Astfel, conducătorul auto P___ I____ a semnat contractul individual de muncă la 16.10.2013, începându-și activitatea din ziua următoare, respectiv 17.10.2013. Conform fișei individuale depusă la dosar, în perioada 17-18.10.2013 conducătorului auto i s-a făcut instruirea introductiv generală și instruirea la locul de muncă ceea ce exclude posibilitatea ca el să fi condus vreun autovehicul în această perioadă. Greșeala societății a fost aceea că nu a completat formularul special în care să arate că șoferul a desfășurat o altă activitate decât condusul dar, atât timp cât acest fapt apare ca real, se poate considera că gravitatea abaterii este una redusă.
În consecință, în temeiul art. 7, art. 21 alin. 3, art. 34 și 38 alin. 3 din OG 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va admite în parte plângerea și va înlocui amenda contravențională cu sancțiunea avertismentului, punând totodată în vedere petentei ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite în parte plângerea petentei S___ I____ SRL, cu sediul în Otopeni, _____________________ C_____ (Șoseaua de Centură), nr. 43, T23, PA318, L__ 4, Hala 1-etaj, birou nr. 6, județ Ilfov, având JXXXXXXXXXXX, C__ RO15192192, împotriva intimatei ISCTR – Regiunea nr. 5, cu sediul în București, ______________________. 38, sector 1 și, în consecință:
Înlocuiește sancțiunea amenzii aplicată petentului prin procesul verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxx/14.11.2013 cu sancțiunea avertismentului, menținând celelalte dispoziții ale procesului verbal.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A___, în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 noiembrie 2015.
Președinte Grefier
R___ A______ L_______ M_____
Red/ Tehnred: RA/LM
14.12.2015/4 ex. /2 ______________________________ comunică:
S___ I____ SRL, Otopeni, _____________________ C_____ (Șoseaua de Centură), nr. 43, T23, PA318, L__ 4, Hala 1-etaj, birou nr. 6, județ Ilfov,
ISCTR – Regiunea nr. 5, București, ______________________. 38, sector 1.